O jucărie

Standard

Primesc uneori, da, nu des, doar uneori, invitații să merg la, să vorbesc despre, să încerc asta, aia șamd. Le ignor. Nici măcar nu mă obosesc să răspund dacă e formulat „îți oferim ….” „e o oportunitate unică…” pentru că nu am cerut nimic, nici măcar o oportunitate fie ea unică sau multiplă și singura chestie pe care mi-o aduce blogul ăsta, și fix așa vreau să rămână, e puțină sănătate mintală.

Dar Maria, joi, a scris altfel. A spus că ne invită și că nu trebuie să facem nimic, doar ne invită.

Ok, era un atelier pentru copii așa că i-am zis că îi spun Sarei și dacă ea e de acord, venim (cu condiția să plătim ca orice altă persoană). Eram 99% sigură că o să zică nu, after all presupunea, hold your breath, să iasă din casă în o zi ploioasă. The horror.

Mbut I was wrong. A zis da și chiar a mers :).

Invitația era pentru un atelier unde Sara putea să își facă singură o jucărie.

Andreea a întrebt-o cum o cheamă și Sara s-a ascuns în piciorul meu.

Hmmm, am zis. Sînziana te cheamă? Nuuuu a râs.

Nu-mi spune că te cheamă tot Andreea. Nuuuuu.

Oana? Chicote.

Gabi? Arabela? Maria? Simona? Ana? Florina?

Nuuuu?

Hm, te cheamă cumva S …A….R…A?

Daaaaaaaaaa râde, și Andreea spune ok Sara, hai să ne alegem o jucărie.

Bineînțeles că a ales un brad că doar deh, vine Paștele (erau niște pisici adorabile, data viitoare fac și eu una).

Și cam atât a fost, i-a luat Andreei fix 3 secunde să se împrietenească cu ea (e record absolut), dusă a fost și a lucrat la jucăria aia cam jumate de oră.

Eu m-am așezat pe un scaun și o doamnă blondă, cu un tatuaj frumos cu doi fluturi pe încheietura de la mâna stângă s-a așezat lângă mine. Începem să vorbim, mai degrabă ea, eu zâmbesc, întreb, și da, ascult :).

Cum v-a venit ideea asta?

-Ah, îmi spune, nouă ne trec 999 de idei prin cap, numai să avem timp să le facem pe toate. Cu tekoneko am participat și la un concurs internațional și am ieșit printre primii, ceea ce ne-a dat curaj să mergem mai departe, să credem în ideea asta.

Am văzut că aveți și o grădiniță?

Da, și îmi explică cu detalii unde e, iar eu mă străduiesc să par că înțeleg deși după 11 ani în București tot nu mă descurc fără hartă sau gps. Întorc discuția, am văzut că se pot cățăra acolo, că au tot felul de lucruri?

-Da, tot spațiul exterior e gândit de noi, cu rumeguș, cu multe lucruri pe care le-am văzut afară (merge des în SUA) și am vrut să le aduc aici.

Câți copii aveți?

-10 deocamdată, am deschis târziu în septembrie anul trecut. Grădinița poate acomoda 90 de copii, însă nu am vrea să depășim niciodată 60, ca să aibă spațiul suficient să se joace, să lucreze împreună, conceptul grădiniței se axează pe lucrul în grup [grădinița militează pentru administrarea echilibrată a tehnologiei, prin experimente și alte lucruri atractive; fac și atelier, o să mergem și noi pentru că Sara își dorește, plus că am cochetat și noi cu ideea și Sara a fost foarte încântată, remember Wall-e? :)].

Cum ați ales educatoarele? o întreb pentru că, pentru mine, nu e nimic mai important la o grădiniță.

Oftează.

-Foate greu, e foarte greu să găsești educatoarele potrivite, dar până la urmă am reușit. Am avut zeci de interviuri. Dacă aș putea le-aș angaja pe ele, îmi arată cele trei fete care lucrează cu copiii la jucării. Sunt de la Lazăr, sunt niște copii minunați, generația asta e minunată. I se umezesc ochii. Și băiatul meu a terminat Lazăr. Acum e în Olanda, la facultate (și eu mă gândesc cum dracu poate să aibă copil la facultate când pare doar cu câțiva ani mai mare ca mine).

Am încercat să nu îl duc acolo, el a fost la grădiniță particulară, apoi la școală particulară și voiam să fie fericit, nu mă interesa nu știu ce liceu, dar el a insistat, a spus mama, nu, vreau să am experiența asta, să am mulți colegi, să fiu așa. Și a intrat la Lazăr, apoi a încercat la Universitatea asta din Olanda și a intrat și acolo. Eu sunt divorțată de când avea 9 ani și am fost tot timpul o echipă, l-am implicat în toate deciziile, chiar dacă poate îi depășeau vârsta. L-am trimis în toate taberele posibile, așa a ajuns și afară în facultate. Prima oară când a fost la școala de vară în Londra nu m-a sunat o săptămână, eram disperată. Până la urmă am sunat un profesor de acolo și mi-a spus să nu-mi fac griji, a uitat să mă sune pentru că se distrează prea bine.

Ultimele propoziții mi le spune pe fugă, Sara a terminat bladul (sclipicios, sfinte sisoe) și mi-l aduce mândră. E ok să îi fac o poză pentru site? Sigur, răspund.

-Mă lași să îți fac o poză cu jucăria? o întreabă și pe Sara (și eu mă topesc că a întrebat-o și pe ea).

-Nu.

Răspunde categoric fii-mea. Prețul de  a avea o mamă fotograf.

Evident, nu intervin.

-Ok, dacă te răzgândești poți să îmi trimiți una de acasă.

Plecăm să își aleagă Sara (ok, și mă-sa) o carte (atelierul are loc la Diverta, până acum la Băneasa, dar am înțeles că o să se mute la Unirea).

Când ieșim din mall îmi dau seama că am uitat și să mă prezint, și să întreb cum o cheamă.

Dar e ok, e suficient să știu că am vorbit cu o doamnă frumoasă.

IMG_1010

 

 

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Mai citisem despre atelierul asta pe un blog. E drăguț, dar nu știu daca as merge cu fii-mea, chiar daca am locui in Bucuresti. Probabil as întreba-o, iar daca si-ar dori ea, am merge 🙂
    Cam de pe la ce vârsta își alege Sara cartea singura la librărie? Asta mi se pare tare drăguț!

    Apreciază

  2. Pingback: Tehnologia sau hai la un atelier mișto pentru copii, 14-15 mai | Sleepy 00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s