Da. Știu. E încă februarie.
Ignor luna asta. Nu există.
A venit primăvara. Serios.
Pe lângă cuvintele alea de care vă spuneam că le-aș înterzice, l-aș adăuga și pe ăsta: calendar. Calendarul e o prostie, o convenție ca sute altele, convenții care există din motive care îmi scapă și care doar mă încurcă.
Vara e când simt eu că vine vara, la fel cum acum știu că a venit primăvara.
E o certitudine. Vorbeam la telefon cu cineva din alt oraș și mă întreba ce fac azi. Am zis că bine, e primăvară aici. Deja? Da, deja.
A început miercurea trecută, știu exact exact că atunci a fost pentru că norii au fost roz pe cer și Sara a cerut (din complet proprie inițiativă) să meargă în parc după grădi, și era soare și geaca mea era deschisă (ok, tot timpul e deschisă dar de data asta nu îmi mai era frig la gât). Mirosea a primăvară și serios, corpul meu simțea că e primăvară, până și capul meu (puțin întârziat, ca de obicei) s-a prins până la urmă.
Deci, chiar dacă azi poate ninge, sau poate săptămâna viitoare, nu contează deloc, dar deloc, zău, pentru că, vedeți, primăvara a venit deja.
Nu? 🙂
PS. Parcurile încă-s pustii, deci mămicile nebune se pot da în leagăn până hăt sus în cer.
