The weird mom

Standard

Acuma, voi mă știți că doar citiți blogul. Știți opinia mea despre părințeală, cum că sunt un părinte non-intervenționist și cred cu tărie în dreptul Sarei de a alege și de a face orice îi tună atâta timp cât nu deranjează pe alții.

V-am mai povestit cum mă doare sufletul când văd alegerile ei vestimentare care îmi dau coșmaruri reci noaptea și cum a făcut toată iarna anului 2015 (spre 2016) în cizme de cauciuc pentru că nu a vrut să se încalțe în altceva.

A fost greu? Mă da, încă o urăsc pe Elsa, cred că o voi urî toată viața mea.

Aș face-o din nou? La dracu da, I still stand by it, nu e treaba mea în ce se îmbracă fii-mea, eu nu-s ea, nici ea nu mă ceartă că port aceeași pereche de bocanci din octombrie (serios, nu glumesc, oat, sunt tare comozi :D).

Atâta că mă gândesc ce-or zice oamenii ăia de la grădiniță. Ok, cu Elsa a înțeles că trebuie să o lase mai ușor, dar tot alege aceleași bluze de le poartă de 2 ani și nu vrea să renunțe la ele, tot refuză să își ia curele la blugii de cad de pe ea (pentru că e slabă ca un țâr, na, ce pretenții să am), tot se înfige în niște bluze cu 2 numere mai mari și urâte cu spume și ignoră cele 459 de blue în culori blânde și neutre, fix mărimea ei.

Totodată, sunt destul de sigură că mă suspectează că nu hrănesc copilul, pentru că știu că mănâncă și câte 3 (da, trei, TREI, și da, tot e slabă ca un țâr) porții de mâncare la masă. Of course she does, doamna Cornelia de la Montessano gătește demențial. Dar jur că și acasă primește mâncare. I can cook. (rolling eyes). Sort of.

Bomboana de pe colivă, sunt amigdalele Sarei, care sunt într-o stare de veșnică inflamație și colorare roșiatică (de la polipi, this is her natural state, this too shall pass), de nu știu pe sub care covor să mă ascund când văd privirile asistentei (care încă nu e convinsă, cred, în ciuda celor 5690323 de adeverințe pe care le-am adus că plodul meu e perfect sănătos și apt de colectivitate, doar cu niște amigdale mai mari. și mai roșii).

Ah, și o las să îmi arunce cizmele (alea de ploaie de vă zisei), geaca, pulovărașul și eventual chiar și ghiozdanul din capul scării.

Oat. Mi se pare distractiv.

So. Cred că s-ar putea să fiu the weird parent la grădiniță.

Meh, I don’t really mind.

IMG_8470

 

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. mi-ai amintit ceva de acum 21 de ani:), cand doctorita de familie a vazut prima data gatul lui fiu-meu, mi-a zis asa: : sunt copii cu amigdalele (gatul) mai rosu, desi nu sunt bolnavi, asa le e felul – deci cand veti merge la alt medic/asistenta, sa nu uitati sa le mentionati asta, altminteri vor diagnostica gresit.
    Ceea ce am si facut. Amigdalele lui sunt si astazi mai rosii decat ale altora, dar e sanatos tun, un vlajgan la 1,86 cu 45 marimea la bocanci:). So, don’t worry, o sa treaca si asta.
    P.S. La mine era si mai rau, el slab ca un stick, eu dolofana, mai toti ma priveau ca si cum nu l-as fi hranit si i-as fi mancat toata mancarea :), desi – aidoma Sarei tale – el manca zdravan (uneori si 4 portii de ciorba la gradi). A trecut si asta:).
    P.P.S. Am avut o doctorita de familie tare tare tare buna si destupata la minte. Asta a fost norocul nostru. Si eu weird mom – pentru timpul acela, dar asta e alta poveste, poate candva o sa scriu despre.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s