Plictiseală

Standard

Îmi zicea o fată mică despre o listă de cuvinte care îți plac. Mi s-a părut u, cute, trebuie să fac și eu una din asta, numai că a trecut ceva vreme și nu m-am putut gândi la niciun cuvânt care îmi place. Încerc acum. Poate dor (deși e cam mainstream), azur, budincă, acoladă [îmi place acoladă pentru că înseamnă îmbrățișare în franceză, e cel mai bun nume pentru îmbrățișare pe care l-am auzit: accolade :)], chitară (parcă te gâdilă în urechi), a tărăgăna (se rostogoloește pe limbă, nu vi se pare?) mmmm oare ce altceva. Val. Îmi place și cuvântul ăsta, da.

Dar ce voiam să zic că m-am gândit mult mai ușor la cuvinte pe care le-aș interzice, am mai pomenit uneori de ele, le-aș face să dispară :D:

-a te rătăci (nu cred în a te rătăci, nu te rătăcești, doar descoperi lucruri noi)

-a trebui (nu cred că nimeni nu trebuie niciodată să facă nimic, cred în a vrea, facem lucrurile pe care vrem să le facem, dacă suntem oameni buni vrem să facem lucruri bune, dacă suntem oameni răi, facem lucruri rele, morala, etica și verticalitatea nu stau în a trebui ci în a vrea)

și încă unul care m-a enervat îngrozitor și pe care l-am intezis acum vreo 2 săptămâni complet, out of the bubble with it,

și, cel despre care scriu azi, plictiseală.

Nu înțeleg (nici) noțiunea de plictiseală.

O zi întreagă în fața mea în care nu am niciun plan e perfectă.

Ca o pânză albă care te așteaptă să o colorezi. Muuult mai plăcute pânzele albe decât cele care au pretrasate pe ele trasee, nu credeți? Mult mai bune.

Mi-au plăcut de când eram mică. Zilele plictisitoare m-au învățat să citesc, să iubesc cărțile, să fiu visătoare, să sper, să îmi imaginez, să mă joc.

Și acum, când am o zi în care nu e nimic de făcut mă ling pe bot ca o pisică la vederea unui castron cu lapte de fericirea de a alege. Să văd un film, să citesc o carte, să cânt puțin la chitară, să fac niște poze, să mai caut puțin despre subiectul X care mă obsedează momentan, să ascult muzică, să scriu? 🙂 Uneori stau așa pierdută-n spațiu încântată de multitudinea de alegeri, doar ca să mă bucur de momentul ăla leneș în care nu am ales încă nimic din lucrurile pe care iubesc. Îmi golesc mintea și o las așa [hei, da, știu că sună a cap gol, dar zău că iubesc momentele alea de liniște; uneori, mai nou când sunt într-o deplasare, pentru că doar atunci sunt singură în liniște, pot să stau ore întregi într-o cameră de hotel, fără să fac sau să mă gândesc la nimic. îmi încarc bateriile. serios :D. cap gol, recunosc :)]De obicei le fac pe toate într-o zi, câte puțin din fiecare, între o plimbare prin parc cu Sara, gătit de o lasagna, o întâlnire cu prietenii  sau alteva :).

Și vedeți, cred că de asta au nevoie și copiii noștri. De plictiseală. Ca să poată visa, ca să își imagineze, ca să nu facă doar lucruri prestabilite și corespunzătoare, lucruri care trebuie făcute (un puzzle, colorat, uitat la desene, baie, mâncat, dormit, citit o carte, toate lucruri care nu sunt neapărat rele, ci doar sunt ceva. eu cred că e nevoie să facem lucruri care nu sunt nimic, cum ar fi, de exemplu, să stai în mijlocul sufrageriei să te uiți la un punct alb de pe peretele din stânga, să mergi pe stradă cu capul în nori, fără să știi unde te duc picioarele, să asculți valurile ore întregi, să stai într-o cameră, cu lumina stinsă, pe un pat, cum făcea bunicul meu des în ultima perioadă din viața lui și mie mi se părea extrem de trist dar uite, acum îmi dau seama că doar visa, ceea ce e, desigur, extrem de frumos). Plictiseala mi se pare una din cele mai importante stări.

Organizarea zilei unui copil între activitatea X și Y, musai ceva util, benefic pentru creier sau pentru devoltarea lui ulterioară, mi se pare greșită (și abia asta, poate, plictisitoare în adevăratul sens al cuvântului). Mă întristez când văd că unui copil i se propune să facem activitatea x atunci când stă cu nasul lipit de un geam ploios sau care ninge. Starea aia de a visa la stropi de ploaie sau la fulgi de zăpadă e una teribil de prețioasă și nu ar trebui întreruptă pentru nimic în lume, nu credeți?

Eu cred asta. Și, deci, pe lista cuvintelor pe care le-aș interzice e și plictiseală, pentru că plictiseala nu există, plictiseala e, ca să fac legătura cu articolul de luni, doar așteptarea și descoperirea următoarei mari aventuri, ghidușii, idei, zile, sau chiar descoperirea ta însăți.  🙂

IMG_8995

 

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s