Așteptarea

Standard

Cred că toată lumea care are un copil știe că a ajunge la oră fixă la o întâlnire e un vis frumos. Relativitatea timpului capătă o nouă dimensiune. Ne vedem la 5 înseamnă orice între 5 și 6 (dar niciodată mai devreme de 5, s-ar putea mai târziu de 6, da).

Chestie care e cu siguranță foarte, foarte enervantă pentru persoanele cu care te întâlnești (cu atât mai mul cu cât nu au copii), dar și pentru tine, dacă ești genul de persoană pentru care lucrurile au forme drepte.

Am început să mă gândesc la asta vineri seara. Eram cocoțată pe canapea și Sara tocmai îl invitase pe sotzoo să se joace un joc împreună, un joc cu cartonașe colorate. Și pregătirea jocului dura o sută de ani. Acum să fim bine înțeleși, dintre noi doi, sotzoo e cel răbdător, dar vineri puteam vedea, în timp real, cum i se albesc, încet dar sigur, firele de păr din cap. Nu intervenea el să îi aranjeze cartonașele pe culori (că nu e nici genul lui) dar vedeam cum îmbătrânește în timp ce Sara le împrăștia tacticoasă pe toată podeaua sufrageriei, urmând să le pună la loc, pe culori, într-un viitor mai puțin sau mai mult apropiat.

Și mi-am adus aminte de mine duminica trecută. Abia reușisem (după lupte seculare ce dureseră vreo oră) să o conving pe Sara să ieșim afară să facem îngerași de zăpadă și acum eram la ea în cameră, să se îmbrace. Și nu că dura. Dura. Întâi a sărit prin cameră. De vreo 30 de ori . Apoi s-a dus să-și ia șosetele. Și asta a durat vreo 15 minute, până a baletat la ele, până a scos punga, până a răsturnat-o pe toată, până s-a enervat că lipseau exact ăia pe care îi voia atunci șamd.

Și în timpul ăsta eu stăteam pe pat (face toate chestiile astea singură, nici nu îi place să o ajute nimeni) și simțeam cum mă enervez încet încet pentru că trecea timpul și se făcea târziu și nu mai apucam să ieșim afară, unde voiam să ajungem ca să ia aer și să se joace în zăpadă.

Mă pregăteam să intervin și să o grăbesc, să îi explic de ce e nevoie să bage viteză în îmbrăcat.

Și apoi m-a pălit.

Ce vreau eu de fapt?

E important pentru mine să fac îngerașii de zăpadă? Is that my final goal?

Nu. Eu voiam doar să stau cu Sara (că e iar în o perioadă când sunt pe locul doi și abia dacă mă bagă în seamă-nici nu mă plâng foarte tare, recunosc, more time for me :D), să se joace cu mine. să fim împreună.

Ok. Și puteam să am asta acum. Aici. În timp ce se îmbracă. Nu era nevoie să avem timpul nostru împreună doar atunci când eram afară în zăpadă. Timpul nostru împreună e oricând suntem aici, una lângă alta, indiferent ce facem.

Așa că, în loc să o grăbesc, am luat o pereche de șosete și am aruncat cu ele după ea. A urmat o bătălie în toată regula. Apoi am folosit pantalonii pe post de frânghie și ne-am rotit cu ei în toată casa. Nu mai știu ce am făcut, nimic important, doar am râs și nu ne-am mai grăbit.

Am ieșit și afară, ne-au ieșit doi dintre cei mai frumoși îngerași de zăpadă pe care i-am făcut vreodată, ne-am amuzat rămânând suspendate pe tobogane pline de zăpadă și am desenat zâmbilici pe mașini, eu m-am putut da în leagăn (parcul era pustiu) și am stat afară până hăt târziu pentru că timpul, uneori, nu există.

:). Makes sense, nu credeți? Scopul real este să fii cu persoana aia (mică). Nu contează să faci activitatea x, uneori așteptarea, sau pregătirea ei devin partea (mai) frumoasă.

Sau, ca să fiu sinceră, aproape întotdeauna :).

IMG_8378

 

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s