I wish

Standard

Ce vreți de la 2016? Mă plictisesc rezoluțiile, o spun în fiecare an, mi se pare o prostie să te gândești într-o noapte că vrei să te schimbi cum n-ai fost vreodată și să faci într-un an ce n-ai făcut în 10. I call bullshit.

Însă mi-a rămas așa, o chestie să îmi pun câte o dorință pentru noul an.

Cât eram tânără (maică) îmi doream să mă iubescă câte un băiat (I know, stupid).

Apoi sănătate, când n-am mai fost tânără. Încă îmi doresc asta, pentru toți ai mei.

Am un os defect, nu mi-am dorit niciodată chestii materiale. Urăsc întrebarea ce cadou vrei, ce ți-ai dori, sunt incapabilă să mă bucur la chestii din astea mari sau scumpe și nu îmi doresc sincer nimic. Dacă îmi trebuie ceva, strâng bani, o lună sau cincizeci și îmi cumpăr singură.

Vreau seri în care cei mai mari doi ochi căprui, puși peste un nas tare cârn și o gură îngrozitor, dar îngrozitor de frumoasă, se închid răpuși de somn, încet, încet, se deschid să mai lupte o dată dar nu reușesc niciodată, pierd în fiecare seară bătălia și adorm în timp ce eu respir fiecare milisecundă știind că fix ăsta aici și acum e raiul meu.

Îmi place mult să merg la mare, da, vreau asta de la 2016, să văd orice mare, marea mea, cât se poate de des și de mult. O iubesc mai ales când e singură și pustie. Dar pentru asta muncesc. De asta am nevoie de bani, ca să putem pleca în vacanțe. :))

Și m-am mai gândit să îmi doresc cărți. Dar nu orice fel de cărți. Am o mână de oameni [adică fix atâtea sunt, 5 persoane 🙂 ] cărora le duc și de la care primesc cărți. Cărțile (bune, pentru că am încredere în oamenii ăștia, nu poți să iei așa cărți de la oricine, e tare periculos, brrr, câte cărți de necitit n-am primit, nu e de glumit cu asta) precitite sunt cel mai bun cadou din Univers.

Îmi plac cărțile cu foi galbene. Vechi. Care miros. Nu toate cărțile miros, dar cărțile vechi au un miros anume care îmi aduce aminte de copilărie poate și de asta mă face fericită. Îmi plac paginile murdare de mâncare. Îmi place că cineva a iubit atât de mult cartea asta că n-a putut să o lase din mână nici la masă. Și eu sunt așa, unele cărți mă țin trează noaptea, le citesc când mănânc, când stau la coadă, le am în geantă pentru orice moment de pauză. Îmi place să caut în bibliotecă cărți pentru unul dintre cei cinci. Ce carte i s-ar potrivi. Să îi întreb înainte să ne vedem după o vreme cum stau cu cărțile, dacă e cazul să aduc una. Și dacă răspunsul e da patrulez în sus și în jos prin bibilotecă și mă gândesc la cum e omul ăla acum, în ce sfert de lună se încadrează, și mă opresc la o carte care cred că i s-ar potrivi. Îmi place mult și să primesc cărți citite. Să mi se pună-n brațe fără menajamente și fără drept de apel. Ia și citește. Cartea asta. E de citit. Și citesc. Întoteauna le citesc :). Ok, știu că iar o să se plictisească toată lumea la articolul ăsta, scuze, dar cărțile chiar sunt enervant de importante pentru mine, am mai scris, trișez să trăiesc multe alte vieți prin ele, ce poate fi mai grozav de atât? :).

Deci, dacă e să-mi pun o dorință pentru 2016 (pe lângă sănătatea aia pentru oamenii pe care îi iubesc) aș vrea niște cărți din astea, vechi, bune, citite, cu foi galbene, miros și pete de grăsime.

wish_dandelion_poster-r71b444ce293f45babbb7969168b19db5_rj4_8byvr_324

Anunțuri

10 răspunsuri »

  1. Imi doresc sa o fac cat mai fericita pe fie-mea (ca noi oricum suntem :p) – chiar daca asta presupune, de exemplu, sa ii cumpar 10 rochitze sau sa ne mutam intr-un loc de joaca, sa slabesc 20 kile si sa castig cat mai multe proiecte la job (din FEDR preferabil – not kidding).

    Apreciază

  2. Mare? Ai spus cumva ceva de mare? Vreua la mare! :(( Hai cu vara aia, hai cu soarele, lasati gerul si zapada, vreau la plaja,pe-un sezlong, cu ochelari pe nas si-o carte bun sub el, si chicoteli de copii in preajma. Cred ca asta e momentul ideal sa incep sa planific vacanta de vara…mmmm, vara! Mare! Asta e rezolutia mea pt 2016: marea!

    Apreciază

  3. E fain sa ai oameni cu care faci schimb de cărți. Ești norocoasa ca ii ai pe ăștia cinci oameni..

    In alta ordine de idei, stiu ca nu ma cunosti si ca eu te cunosc foarte puțin prin scriitura de pe blog si e greu sa recomanzi lipsindu-ți date ale problemei, dar Castelul palarierului sau Muntele vrăjit?

    Apreciază

    • Sa știi că sunt. Ei toți, cei 5, sunt minunile mele umblătoare cumva, there is hope for humainty în capul meu când mă gândesc la ei (sper că nu citesc asta :D).

      Am citit Castelul palarielului prin liceu. Mi s-a plărut ok la 15 ani, dar sunt destul de sigură că acum nu mi-ar mai plăcea sau că mi s-ar părea că am pierdut timpul (e un timp pentru orice carte și uite, tocmai ce am terminat de citit un Thomas Hardy care mi s-a părut ooooo telenovelă așa, sunt mult prea bătrână pentru nenea ăsta, oricât de urât ar suna asta). Muntele Vrăjit e și pe lista mea de citit, stau la coadă (taman ce am făcut-o cadou de Crăciun șiiiiiiiii sper să ajungă „întâmplător” la mine după).

      Pe scrut, din cele 2 aleg Muntele Vrăjit, dar atenție că nu e o carte ușoară, e o carte despre moarte de 900 de pagini.

      Și hmmm fără să te cunosc e greu. M-ar ajuta (și mi-ar plăcea, sunt curioasă pe bune) să-mi zici ultimele 3 cărți care ți-au plăcut din cele pe care le-ai citit – n-aș îndrăzni să întreb pe cineva care e cartea preferată. Și poate îți recomand ceva după :).

      Apreciază

      • Paaai pe locul intai se afla Eleganta ariciului-Muriel Barbery, de departe. Previzibila oarecum ca si desfasurare a actiunii, e asa spumos scrisa incat iti pare rau ca s-a terminat. Pe locul doi este Fata cu cercel de perla- Tracy Chevalier, iar pe trei Maestrul si Margareta.

        Pe Munte il mai incepusem o data si l-am lasat. Cred ca il mai iau o data de coada. Sau…?

        Apreciază

      • Hm, dupa primele 2 as zice ca nu, dar dupa Maestrul si Margareta poate ar merge si Muntele Vrajit. Stai sa ma gandeeeesc la ceva. . . . Salinger rămâne my always go to choice, ai citit Catcher in the Rye?

        Apreciază

      • Nu am citit inca Salinger. Mersi pt pont, il trec pe lista imediat sub Munte (pe care intre timp l-am reînceput). Oricum la mine e mai complicat pana ajung efectiv sa citesc, pt ca îmi place sa citesc in romană pe hârtie, si pana comand cartea, pana ajunge durează destul….

        Apreciază

      • hmmmm, true, dar pe cei care scriu in engleza eu am inceput (destul de recent, regret ca nu am facut-o mai devreme) sa ii citesc direct in engleza, parca tot e mai bine indiferent de cat de buna e traducerea. bookdepository livreaza world wide in engleza cu 0 cost transport (daca nu cumva nu stiai deja de ei 🙂 )

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s