Mă joc un joc cu Sara. Ea l-a descoperit.

Cred că eram la țară în toamnă când a început. Se fâstâcea toată prin bucătărie și nu zicea ce vrea. Și tot în suuus, tot în jooooos, tăcând mâlc.

–Ce vrei vierme? zic

–Nimic.

–Zi mă, ce vrei, că văd că vrei ceva.

–Nu pot să zic.

Mă apropii de ea cu ochii mijiți, mă învârt în jurul ei, o miros la urechea dreaptă, apoi la urechea stângă, mă uit fix în ochii ei și îi spun:

–Vrei .. ceva dulce?

Îi pică fața la propriu. Deeeeee unde știiiiiii? Mami, tu poți să îmi citești gândurile!

Și de atunci, mă pune să îi citesc gândurile. De fiecare dată când vrea ceva și nu știe cum să spună. Și da, bineînțeles că eu i le ghicesc de fiecare dată.

Cred că și Sara poate, a întrebat-o o dată pe mătușa mea (cea fără un os rău): La ce te gândești? (Sara e una dintre puținele ființe umane pe care le cunosc, mă rog, de fapt cred că mai știu una, care chiar e curioasă despre ce gândesc alți oameni). Și mătușa mea i-a zis: Nu știu, la ce crezi că mă gândesc. Sara a stat puțin uitându-se în ochii ei și i-a spus: Cred că te gândești că abia aștepți să mă vezi data viitoare. Avea dreptate, desigur.

Știu că logica spune că ar trebui să îi explic că nimeni nu are puterea să ghicească gândurile, atâta că, vedeți voi, eu cred că, de fapt, oamenii care te iubesc chiar pot să-ți citească mintea. 🙂

PS. Azi Sara face 5 ani. Sper sa-i mai citesc mintea inca cel putin 70 si mai sper sa mai gaseasca cativa oameni in viata ei care sa i-o citeasca. 🙂