Arhive zilnice: 11 noiembrie 2015

CTFD

Standard

Știți ce e metoda de parenting CTFD?

Cum mă nu, că am pus-o și pe feisbuc la un moment dat, ntz ntz ntz, nu-mi sunteți atenți.

E metoda de parenting CALM THE FUCK DOWN.

Sunt fan metoda asta. Nu numai în parenting, în general.

Am constatat (cu stupoare, I’m a doer) că dacă din varii motive nu pot să mă ocup de o problemă la timp sunt șanse destul de mari ca până ajung la ea să se rezolve singură.

Serios. De când am observat treaba asta încerc să las un timp de răgaz înainte să acționez. Surprinzător, funcționează.

Eh, așa și la crescutul de copii, zău.

Nici nu îmi vine să scriu cât de îngrozitoare eram când a început Sara grădinița. Sunt coșmarul oricărei educatoare (credeți-mă). Și nu numai. Pot să fiu the ultimate bitch în general, fără efort :D, și când vine vorba de Sara mai mult decât oricând.

Îmi dau seama că eram scorpie, îmi dau seama și că erau motive pentru care să fiu scorpie, îmi dau seama că aș fi putut ar fi trebuit să reacționez altfel. 

Bygones. Nu pot lua înapoi ce-am făcut deja și nu-s genul să îmi îngrop trecutul. Ce-am făcut am făcut. Îs ale mele.

Am povestit cum treptat treptat am început nu numai să am încredere în educatoarea Sarei, dar să o și plac în mare parte datorită felului în care o percepe Sara. Care, cu siguranță, știe mai bine ca mine.

Dar tot mergeam des la grădi, aveam întâlniri cu Erika (aoleu, musai să mai programez una) tot o întrebam pe Sara cu ce s-a mai jucat, ce a mai învățat șamd.

Am avut (nu mă plâng, urăsc dar urăsc persoanele care se jăluie cât au de treabă la buro sau care se jăluie în general. urăsc jelitul) o perioada mai aglomerată la birou și pur și simplu am fost cu capul în nori.

Neîntrebată fii-mea nu se apucă să turuie cum și ce a făcut la grădi (ovios, nobody does).

Și uite așa nu m-am mai băgat deloc în viața ei de grădiniță.

Acum am șocuri săptămânale. Ba mă trezesc cu ea că scrie grupurile ghe ghi ce ci de am murit și eu și sotzoo când am văzut filmulețul, ba îmi numără mii și sute cu nuș ce drăcovenie de numărat i-am cumpărat. Pe scurt, învață mult, învață repede, și mai important decât toate astea, e super fericită când face asta (în filmulețul pe care l-am primit cu ea scriind pe tablă cel mai mult îmi place expresia ei totală  de fericire și mândrie, de la sfârșit, când vede că a reușit). Nu ca mine, care stăteam până hăt noaptea să fac rahaturile alea de bețe în clasa I. Și doamna Ceușescu (știți că vă iubesc și că toată gramatica mea de la dumneavoastră e) dar tot incredibil, incredibil de urât scriu. E diform scrisul meu, gras și lăbărțat și atât de indescifrabil că mă uit în propria-mi agendă de birou și n-am idee ce mama dracu am scris acolo. Da, atât de grav.

Acasă are o perioadă când vrea numai să se uite la desene. Și-am întrebat-o: Mama, dar mi-e dor de tine, vreau să petrecem timp împreună, să ne jucăm, nu mă mai bagi deloc în seamă.

Și mâța mi-a răspuns, calm și înțelegătoare: Mami, am o perioadă când îmi place să mă uit la desene, înțelegi? Stai liniștită, o să treacă.

Traducere: CTFD mommy.

Însă cea mai și cea mai mândră am fost la următorul episod (undeva pe la început de toamna, parcă să zic).

Am avut jale maximă într-o seară cum că îi spusese o asistentă (parcă) să facă liniște (sau ceva de gen) la somn, că deranja alți copii.

Și mâța mea plângea și plângea că ea nu deranjase pe nimeni, ba dimpotrivă, cealaltă fetiță era cea care o deranja pe ea, și dă-i și urlă și dă-i și luptă că nu și nu să îi spun Erikăi, Alinei, cuiva, ajutor, ca n-a fost ea și că vrea musai să fie mutată de lânga fetița care o deranjează la somn.

Am promis că a doua zi fac pe dracu-n patru și rezolv problema, na, ce era să fac, ori sunt mamă balaur ori nu mai sunt.

Și am făcut cel mai important pas în privința asta.

I-am spus lui sotzoo să o rezolve el (dimineața, când lasă plodul la grădi).

Numai că a uitat complet (deh, l-am molipsit și pe el).

Așa că și el a făcut cel mai important pas în privința asta: mi-a dat mie mesaj să o sun eu pe Erika să o rog.

Numai că daaa, evideeent, am uitat cooomplet.

Și mi-am adus aminte la 4 fix când parcasem pe bancheta albă de la Montessano.

Băi și mi-a fost o rușineeee. Ce rahat de mamă sunt io bă, îi promit copilului meu care suferă ca un câine că o ajut și uit?

Tu-i mama mă-sii de birou și de cap în nori, de mâine mă apuc să iau lecitină, am zis!

Astea toate până a coborât fii-mea în pași de dans de la mansardă, zâmbind ca mă-sa (cu toți dinții) fericită nevoie mare că, ateeeeențieeeee: îi spusese singură asistentei că nu ea face gălăgie și că vrea să fie mutată, ceea ce se și întâmplase.

Băăăăi. Fii-mea! Care își trage nervos de buza de sus când o întreaba cineva cum o cheamă și vorbește poate dacă stă să cadă acoperișul de la casă pe un alt copil (exagerez, dar na, e timidă băi, chiar e).

Deci ea ea ea. Singură. A rezolvat problema.

Și de atunci?

Băi sunt zen. Au venit o asistentă nooouăăă, ceva educatoare noooouuuuăăăă, mai vorbește lumea de cum sunt, ce fac, ce dreg.

Eu?

Zen.

Zic: nuș, nu mă pricep, nu mă bag, de fapt nici nu prea mă interesează, fii-mea se descurcă singură.

Moamă și cum se umflă toate pipotele în mine. Independentă mă. Pe lista de calități pe care i le visez e și asta. Hai că-i un început bun, parol!

Și eu…păi eu cred că m-am săturat să îmi fac griji și doar practic metoda. 🙂 Viața e mai mișto așa, eu sunt mai mișto așa. 😛

Voi cum mai sunteti cu gradinitele?

WP_20151010_12_12_37_Pro