Party mood: on

Standard

Am mai multe temeri legate de Sara. Îmi doresc tare mult să fie împăcată cu ea, să aibă capacitatea să fie fericită, să și-o cultive (cred în treburile astea de le-am scris). O vreau empatică, recunosc, e obligatoriu pentru mine, dacă e să învețe ceva de la mine aș vrea să o pot învăța empatia.

Și, recunosc, îmi doresc să fie ea însăși. Am mai declarat pe aici cum mă lua cu călduri când imita alt copil. Doamne, și cum  mai imita. Erika (educatoarea) îmi spunea ceva de genul: nu e cazul să vă faceți griji, toți copiii trec prin asta. Traducere: calm the fuck down.  Îmi era greu mă, greu. Când mă mai slăbise cu ceilalți copii (adică cu imitat gesturi) a trecut la haine (a se vedea speța Elsa). Băi, deci muream aici. Serios, știu adulți așa (ok, mai mult femei, dar și bărbați, revin și insist: lăsați-le dracu de bărbi și de ochelari cu ramă neagră) și chiar nu e ok, chestia asta poate săpa de sub control. Vreau să fie ea. Să îi placă muzica ei, indiferent ce crede despre asta tipul pe care îl adoră (tipii trec, muzica rămâne. ok, majoritatea tipilor :D). Să se îmbrace în roz cu picățele chiar dacă toate prietenele ei sunt în albastru. Să se tundă cum vrea ea. Când toate colegele ei oftează extaziate la o pereche de pantofi să se uite la ei și să zică: doamne ce hidoși sunt. (wait, that’s me). Mă rog, ați prins ideea, de de toate, serios, e important să nu urmeze turma, nu o vreau o oaie albă, îmi plac oile negre, na, v-am mai spus.

Bon.

Și acum urmează partea când o laud pe fii-mea, să se consemneze că o fac rarisim.

A fost invitată, 2 weekenduri la rând, la 2 petreceri ale prietenelor ei (oare am făcut bine acordul ăsta?) de la grădi.

Ea. Adică până acum era mai mult invitată datorită relațiilor familiale sau datorită nouă (că eram eu prietenă cu mama lui X).

Acum ea. Ea însăși. Are prietenele ei (întâmplător, băi, are prietene super mișto, sunt mândră de ea, la dracu, le-a ales bine). Ah, și părinților care și-au lăsat copiii să facă singuri lista de invitați: you rock!

Și mi-a plăcut ea la petrecerile astea. Mă rog, în primă fază era maimuță pe piciorul meu, dar încet, încet, se depărta de mine și eu rămâneam singură, încercând să nu par foarte ciudată printre ceilalți părinți (probabil eșuam lamentabil).

And she did her thing. Dacă voia să se joace cu cineva, se ducea să se joace cu cineva. Dacă nu voia, ok, nu se ducea, se juca singură și se amuza teribil așa, o auzeam râzând în hohote când sărea singură pe trambulina, ignorând complet că ceilalți copii erau la pictat sau nu știu unde și ea era singură acolo. Mai trecea pe la mine, se mai ducea să vadă ce fac alții, dacă venea cineva la ea când se juca cu o chestie era ok, se jucau împreună.

Băi. Oau. Fucking oau. Înainte stătea la o margine de lume, se uita la ei și dacă intra între ei își alegea un reper pe care îl imita. Muream acolo.

Și acum, asta. Ea. Doar ea. Făcând ce vrea.

Deci da mă, o laud că-i a mea și că-s mândră de ea și ca să vă încurajez pe voi, dacă sunteți cumva în era imitatului. There is hope 🙂

Mama, always do your thing.

IMG_5613

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Serios, fiica-ta seamana foarte bine cu al meu fecior :)))) Doar ca eu eram stresata de numa’ ca al meu nu voia sa imite pe nimeni, adica era la faza, ce-mi pasa mie ce fac altii? Baaai, uita-i cum se distreaza pe trambulina??! Si el zicea, treaba lor, eu nu vreau :))))) Acum in continuare, nu imita pe nimeni, dar io m-am mai linistit :))))

    Apreciază

  2. da, a mea imita pe prietena ei si pe Printesa Sofia… Iau partea buna deocamdata, am impresia ca are talent, poate va deveni actrita… :p…adica, eu oricat m-as stradui nu pot reproduce cu o anume intonatie, atat de bine :)) In rest, nu se entuziasmeaza prea mult in legatura cu hainele si jucariile cu licenta…Cat despre trambulina versus pictat, we have a winner of course… am renuntat sa o mai duc la o scoala de kids pt ca era imposibil sa o tin departe de tzop tzop , ceea ce pe mine nu ma deranja in mod deosebit ( eu o las la liber sa sara, sa chiuie, sa faca tumbe, sa se catzere etc). In schimb, o atragea in activitati non-intelectuale – ca sa zic asa – si pe prietena ei, fetita patronilor scolii… si ma simteam cam prost fata de ei, pt ca altfel fetita era foarte participativa si oricum precoce…

    Apreciază

  3. Of, asa mor si eu cand I’ll vad ca nu se joaca cu nimeni in parc, sta deoparte si analizeaza si se joaca singur sau cu mine. Sau cu vara-sa, dar ea nu se pune, e ca o sora. As vrea sa-l vad in mijlocul copiilor, alergand cu ei…poate cand o mai creste. Are 3 ani jumate…mai exista speranta, nu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s