Arhive zilnice: 23 septembrie 2015

Elsa și oile negre

Standard

Am o pijama cu un motan. E gri și motanul negru mi se înșiră cu o coadă pe coastele din stânga. Zic cam mult de pisici, dar să știți că îmi doresc un câine. Aștept să am un aliat în Sara și să ne luăm unul.

Cel mai mult îmi plac nasturii ei. Cinci. Patru albi și unul negru.

Pentru nasturele ăla negru am cumpărat-o și tot de aia e pijamaua mea preferată.

Fac lucrurile intenționat pe dos decât majoritatea. Probabil e dovadă de imaturitate, e ok, pot accepta asta, că sunt imatură (chiar sunt, uit sau refuz să mă fac om mare și mă prefac că nu văd firele albe din păr, din ce în ce mai multe și fluier când frizerul meu-sau cum se cheamă nenea ăsta de tunde femei- mă întreabă când am de gând să încep să mă vopsesc). Un psiholog poate ar avea ceva de comentat pe tema asta. Dar chiar îmi place. Dacă văd o turmă de oameni că merg spre punctul A eu o sa mă întorc și-o să merg spre punctul B.

Acum, normal că în capul meu mă așteptam să fie și Sara la fel.

Atât că nu e. Deloc. Ba dimpotrivă.

A avut o perioadă în care imita orice acțiune (cu cât era mai dubioasă cu atât mai bine) a copiilor pe care îi plăcea (se arunca unul pe jos, ea după el, scotea limba, ea după el șamd).

Părul pe șira spinării mi se ridica. Din fericire a trecut. Nu știu cum, nu știu când, dar Slavă Domnului a trecut.

Însă am început cu Elsa. A fost cu mine la Frozen pe la 3 ani. La cinema, a rezistat până la sfârșit, nu i-a spus absolut nimic și nici n-a avut nicio treabă cu ea pentru aproape 1 an. Ei bine, restul aveau. E o modă la grădinița ei (și nu numai) cu Elsa. Toate fetele sunt cu Elsa, vor să fie Elsa (mai rar Ana). Așa că, încet încet a început și ea. Întâi să cânte Let it go (emigo zicea, că na, habar n-avea ce e). Apoi a vrut tort cu Elsa de ziua ei, deși nici nu mai știa bine cine e Elsa. Apoi rochie cu Elsa. Într-o zi a vrut să vadă filmul. Și săptămâna trecută, când eram cu scârbiciul câteva zile într-o deplasare l-a dus pe sotzoo în mall. Mi-au trimis poza pe WhatsApp. 7 bluze. ȘAPTE. Cu Elsa. Și o pereche de pantaloni. Cu sclipici. Argintiu.

M-au durut ochii când am văzut. Ba chiar e posibil să fi scăpat vreo două lacrimi.

În calitate de mamă care DACĂ îmi iau o chestie cu ceva imprimeu e o zi tare specială, vă spun sincer că viața e grea. Maxim ce pot produce sunt tricouri/bluze cu mesaje.În rest gri, gri, gri, albastru, pal, pal, rosu, gri, negru, gri. Repeat.

Deci da, și Sara e pe dos. Dar doar față de mine.

Nu, nu i-am zis că-s hidoase. Am zis că dacă ei îi plac e ok. Dar cred că se poate citi durerea pe fața mea (nu v-am zis de pantofi, duamne pantofii, 4 perechi și-a luat, cevaaaa). Da, o las să le poarte.

Sufăr. Ca un câine. Să îmi spună, cineva, vă rog, că trece. Când trece?

Nu mai știu cine îmi zicea că nu trebuie să mă supăr. Urmează era roz, apoi era mov și apoi era negru.

Da? Zic, plină de speranță, eu încă sunt în era negru, hai cu era negru!

Nu serios, când ajunge la vârsta aia când n-o mai influențează turma? Dacă ziceți la 20 de ani vă bat.

Și da, probabil că sunt o mamă exagerată și rea și ar trebui să fiu în extaz că își exprimă propria ei personalitate în hainele cu sclipici și Elsa sau ceva. Băi nu sunt, după cum se poate vedea. Dar de lăsat o las 😛

Voi cum rezistați oameni buni cu astea?

PS. Și apropos, vă rog potoliți-vă cu ochelarii ăia cu ramă groasă neagră și bărbile alea de dac obosit lăsate recent să crească, a ajuns mai rău ca uniforma în liceu pe vremea lui Ceașcă. Nu mai pot cu bărbile, mor cu bărbile astea. Toți bărbații arată la fel, aproape că mă încurc între ei.

PPS. V-am zis că o să fiu enervantă săptămâna asta, da?

IMG_5613