Despre (Dumne)zei. De unde îi apucăm și ce facem cu ei.

Standard

Mărturisesc de la bun început că habar n-am cum să tratez subiectul ăsta. Știu că încerc să îi spun adevărul Sarei. Cred în asta, în a spune adevărul vs. a spune cuvinte care să te facă să te simți bine. Însă mai cred și că sunt multe moduri de a spune adevărul ăla și că ar fi bine să le alegem pe cele care fac mai puțin rău.

Eu una sunt atee agnostică, un pas mă desparte de ateism și niciunul mai mult. De fapt, dacă aș avea un minim de cohones mi-aș asuma că sunt atee, dar așa mă vând în varianta coafată, atee agnostică. Mă rog, asta nu-i despre mine. Bănuiesc că și sotzoo tot pe acolo (fie agnostic, fie ateu, credincios nu-i), deși n-am stat să punem etichete la o masă de seară pe tema asta.

Nu, nu mergem la biserică. La nunțile și botezurilor prietenilor apropiați și la înmormântări. Dacă m-aș mărita acum nu aș mai face nuntă deloc. Nici botez (mi se pare un ritual barbar, mi s-a părut de atunci. Lipsit complet de empatie. Adresa de mail pentru înjurături e în dreapta). Serios, nu glumesc. Le-am făcut habar n-am de ce, de oboseală și de lipsă de chef să mă cert cu lumea, de frică poate? Într-un cuvânt, conformism. Și sincer verigheta mea e prea mare și prea grea. Când aplaud (gen la un concert) trebuie musai să mi-o dau jos, altfel mă autoînvinețesc cu ea. Oricum, regret toate astea. Nu regret alegerile, deciziile, aș face de o sută de ori la fel, doar tot circul ăsta ar fi putut dispărea.

Mi s-ar părea corect să îi spun Sarei ceva pe tema asta cu religia (începe să mă întrebe, are colegi credincioși la grădiniță) și nu reușesc să mă hotărăsc ce.

Ar fi o variantă să îi prezint principalele religii ale lumii. Asta pare pe stilul meu, dar chiar vreau să fac asta la 4 ani? Nu. Am încredere în capacitatea ei de a înțelege multe lucruri, dar asta e prea mult și pentru unii oameni de 40, nu de 4 ani.

Aș putea să tac și să nu zic nimic și să văd ce-o ieși. Nu mă caracterizează abordarea, și mi se pare și ușor struț așa, dar pe de altă parte seamănă destul de mult cu ce-au făcut ai mei (nuș dacă intenționat sau neintenționat, mdeh, comunism) și până la urmă când am fost destul de mare să pricep ceva (prin liceu) și să nu mă mai suport așa am pus mâna ș-am citit tot ce-am prins pe tema și asta a fost (acuma, ce-s eu de vină dacă biblioteca lor la vremea respectivă duduia de filosofie :D). Mi-am dat seama cu ce seamănă ce simt eu.

Sau să îi spun adevărul, că nu știu ce e acolo. Că eu cred că nu e nimic. Că eu cred în stele și mare. Dar că nu cred în chestia asta cu ortodoxismul, cel puțin așa cum e aici, acum. Că unii oameni cred X și atunci merg la biserică pentru Y. Ar putea fi ok. Dar mi-ar fi ciudă să fac asta. Ar fi prea amabil și prea neutru din partea mea pentru ortodoxismul din România. Pentru chestia gigantică neagră pe care o văd în fiecare dimineață când deschid ușa de la birou, Catedrala Mântuirii nuștiucui care crește ca un Făt Frumos în un an cât alte clădiri în 10. Pentru preotul care mă întreba dacă spăl haine duminica. Pentru regulile lor stupide de a nu mânca nu știu ce în nu știu ce zi. Pentru numărul de biserici și mânăstiri raportat la numărul de spitale din România. Pentru banii alocați lor de la bugetul de stat vs. banii alocați habar n-am, copiilor bolnavi de cancer din România. Ba, la naiba, vs. întregul sistem medical din România. Nu serios. Cum s-ar putea uita oricine din BOR în ochii mei și să îmi spună să cred în condițiile astea? Să vin la biserică? Sau și mai rău, și mai rău ar fi dacă s-ar putea uita în ochii mei și să-mi ceară asta. Mai bine s-ar uita în jos, măcar atâta decență.

Nu prea îmi vine să fiu neutră în condițiile astea. M-am săturat să fiu neutră.

Mai mult, în contactele limitate pe care le-am avut cu preoții nu mi-au lăsat deloc o impresie bună. Ba dimpotrivă. Nu neg că or exista oameni cu vocație, posibil să nu-i fi întâlnit eu. Dar dacă sunt oameni ok în sistemul BOR, de ce îl acceptă așa, de ce nu aud nimic din interior, de ce nu se schimbă nimic? Știu că uneori să faci pipi împotriva unui sistem e o idee foarte proastă, dar uneori cineva trebuie să încerce măcar, la naiba.

Mă simt ușor cam tâmpit(ă) că nu știu ce să aleg.

Voi ce le spuneți?

IMG_8041

Anunțuri

23 de răspunsuri »

  1. eu fix asta i-am zis, avand bunici cu vizite la biserici: unii cred, iar altii nu cred, nu am dezvoltat pt ca eram pe strada si m-a intrebat de ce nu fac si eu cruce cum stie de la bunica, i-am spus simplu ca eu nu cred, de atunci nu a mai revenit subiectul, o sa ma stradui sa fiu neutra in principiu, desi imi clocoteste sangele cand ma gandesc la biserica si ipocrizie.

    Apreciază

  2. Am exact aceleasi dileme si probleme. M-am nimerit si-ntr-o tara care-i parca si mai plina de bigoti si de biserici la tot coltul, unde nici nu se pune problema de a desparti religia de scoli/ stat etc. Dimineata la gradi cica-si fac rugaciunea si eu aflat abia dupa vreo juma’ de an pentru ca Ionut al meu nu stia corespondentul cuvintelor in limba romana. Acum m-am mobilizat si eu si am inceput sa-i mai spun una alta, inclusiv parerea noastra, a parintilor (agnostici dar mai mult atei, eticheta pe care ne-am pus-o la cina din seara de craciun, spre disperarea tatalui meu, un credincios practicant:)))) Dar e greu ca naiba cand esti inconjurata de voci si pareri una mai pornita ca alta.
    Sa stii ca noi doua am face o echipa pe cinste :)) Mi-as dori un om ca tine p-aici. Cred ca mi-ar fi viata mai usoara …

    Apreciază

  3. Eu nu frecventez biserica din motive de popi. Relatia mea cu Dumnezeu e fara interpusi, directa, fara locasuri sfinte, fara pupat de moaste, fara preoti corupti… Fiica-mii i-am explicat fix asta, ca aici pe pamant suntem toti la fel, ca la biserica mai mergem cand ne e dor de bunicul, cat sa aprindem o lumanare sa-i fie si lui cald, ca Doamne Doamne e acolo sus(ca un zan, vorba ei) si ca atunci cand e certata cu mami si cu tati, poate vorbi cu el…si-o face! O aud des trantind usi in urma ei, aruncandu-se pe pat ca o adolescenta neinteleasa si spunand: ” Of, Doamne, mami asta!” :))=))
    Mai multe n-are sens sa ii explic, pt ca alegerea, in final, va fi a ei…si credinta se cladeste in timp, daca e cazul. Nu cred ca-i necesara, si-am ferit-o de ideea de relegie ca materie obligatorie la gradi; am ales sa ocolesc o gradinita cotata ca fiind ok fix pe considerentul asta, pt ca-i trecea pe copii, de mici, prin tot procesul asta de post, impartasanie, marturisire a pacatelor(!!! ma intreb daca ciocolata inainte de cina intra la capitolul pacate.Sau desenele past bet time curfew :)) ) Are timp sa descopere daca exista sau nu Dumnezeu, ca are in jur biserici(la naiba, traim in Bucovina, sunt mai dese decat farmaciile in cartier :))), ca preotia e o meserie sau un har, dupa caz, ca-n jur exista mai multe religii, ca unii cred in cruci si sfinti si unii in nimic, si-s convinsa ca pana la final va stii sa aleaga ce e mai ok pt ea. Am un feeling c-o sa fie la fel de relaxata ca ma-sa in relatia ei cu divinitatea, pe sistemul ” God, if you’re up there, stop screwing with my life cause it’s not funny from my side” kind of shit. 😀

    Apreciază

      • N-am inceput eu cu treaba asta, ci bunica-sa. I played along pt ca n-avea sens sa isc o cearta pe teme religioase in familie. Am intervenit doar cat sa ii explic ca legatura ei cu DD e ceva doar al ei, si ca Biserica ca si cladire/institutie/whateever means shit.(Bine, spus mai frumos)Pentru ea Dumnezeu e asa, un zan care are grija de copii si de parinti, cat sa ii tina fericiti unii langa ceilalti. Daca o sa creasca si-o sa vrea sa se roage pt medii mari, lipsa restante si BMW-uri, treaba ei, dac-o sa se roage pt mantuire, so be it.Eu nu am o problema cu ideea de credinta in ceva, in orice si-n oricine, as fi insa trista sa vad ca incepe sa pupe poala popilor iesiti in cale…de aia mi-e mie scarba.

        Apreciază

  4. Eu cred ca in primul rand tu ar trebui sa faci distinctia (in mintea ta) intre credinta ca o treaba personala si biserica – un sistem organizat. Lu fii-mea planuiesc sa-i explic relativ simplu la varste mici: cu totii credem in ceva. Unii cred in Dumnezeu, altii cred in Mahomed si asa mai departe. Mai sunt si cei care cred doar in ei insusi si in oamenii din jur. Orice credinta ai avea regulile de baza sunt cam aceleasi => o scurta introducere in moralitate si valori (respect, toleranta, sinceritate samd). De-a lungul vremii oamenii au avut nevoie de credinta pentru a trece peste lucruri extrem de dificile precum boli sau razboaie si uite asa, astazi putem vorbi de mai multe credinte ale lumii. Daca vrei sa afli mai multe hai sa ne uitam pe net la religiile mari (exista site-uri cu explicatii pt copii). Nu este gresit daca tu nu crezi in nimic. Nici familia ta nu crede in nimic. Noi credem in noi insine. Dar nu este gresit nici daca vei crede in Dumnezeu. Este o treaba pe care probabil o vei mai rumega in viitorii ani si eu sunt aici pentru ca sa-ti raspund la intrebari. Sa curga intrebarile. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pingback: Din nou, despre lucruri sfinte |

  6. Daca tu nu crezi nici Sara nu o sa creada. Despre cum o sa abordezi subiectul n am nici cea mai vaga idee. Eu cred, dar am asa o credinta a mea aparte. Nu tine de biserica in nici un fel sau poate mult prea putin. Am avut si un preot in familie, era undeva la tara si sincer ce vedeam eu ca fac oamenii acolo in numele credintei ma ingrozea inca de la varsta aia frageda (5-6 ani) !
    Bunica mea era o ortodoxa extrem de moderata, nu exagera cu nimic, nu m a tarat pe la biserici inutil, cumva m a facut sa cred in bunatate si in puterea aia a binelui facut care ti se intoarce cumva.
    Acu’ sincera sa fiu cand m am maritat la biserica nici eu n am avut vreun feeling special. A fost o procesiune seaca si din fericire destul de scurta. Inmormantarile ma ingrozesc ! La botezul Larei am amentintat cu tambalau daca mi o scufunda in apa si mi o sperie 😜.
    Cu timpul cred ca o sa gasesti o solutie buna sa ii transimti Sarei convingerile tale si copilul o sa fie receptiv. Mai ai timp, nu te ingrijora.

    Apreciază

      • Pai nu zic sa o convingi dar in mod sigur ea se va ghida dupa tine. In ziua de azi cu religia la romani s a schimbat mult treaba. Eu ce sa mai zic, in Suedia cam 80% din bastinasi sunt atei …

        Apreciază

      • Eu i-am cumparat o carte despre religiile lumii. E pentru copii un pic mai mari (cred ca de pe la 6-7),dar cat sa prinda esenta e ok. E adevarat ca nici nu are prin preajma persoane foarte religioase, asa ca pot merge pe burta citindu-i cate putin despre fiecare religie. Planul e sa o iau pas cu pas in functie de ce intrebari are. Discutia despre moarte clar e legata un pic (mai mult) de religie. A fost o perioada in care intreba zilnic ce se intampla dupa ce mori, i-am raspuns ca nu stiu, ca sunt mai multe opinii, daca il intereseaza citim despre toate. A parut cumva impacat cu ideea ca nu il vom uita niciodata pe cel care moare, ca pastram amintirile undeva in suflet.

        Apreciază

  7. Daca punem popii si catedrala nu stiu care inainte nu cred ca mai avem cum sa il cunoastem pe Dumnezeu. Relatia cu el este una atat de personala incat este o uriasa pierdere daca ne impiedicam de unele uscaturi aparute in drum.
    Cred ca orice om inteligent este dator sa creada in Dumnezeu, existenta lui este vizibila in ordinea din univers (aici v-as recomanda un interviu cu parintele Iustin Miron, staretul manastirii Oasa, fost ateu in tinerete, sef de promotie la Electronica Timisoara, filmul il gasiti pe internet). Si lista ar putea continua, cu parintele Serafim Rose, Sf Nicolae Velimirovici … Asta abordand problema logic, caci ortodoxia abunda de oameni de o inteligenta fascinanta.
    Altfel, undeva in adancul inimii toti il simtim, numai ca preferam sa il lasam sa astepte. Si El asteapta, niciodata nu a dat buzna in sufletul vreunui om.
    Ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa o intrebati pe Sara ce simte. Daca ea simte ca exista Dumnezeu, atunci e ok sa creada, doar ca mami trebuie sa se mai dumireasca un pic 🙂

    Cu drag,
    Valentina

    Apreciază

    • Nu exista ordine in Univers. Intamplator sunt chiar pasionata de subiect. Nu reusim sa reconciliem teorii si tot ce credeam ca e valabil ieri e dat complet peste cap de noile descoperiri. Singura certitiudine e ca nu exista ordine in Univers, ci intamplare. Toata evolutia e o un sir de intamplari neprevazute.
      Sara la 4 ani nu a visat azi noapte-n vis ca exista un Dumnezeu cu barba ca sa creada-n el.
      Eu sunt dispusa, draga Valentina, sa accept ca unii oameni cred.

      Insa intrebare e. Tu esti dispusa sa crezi, ca unii oameni, ca mine, au decis, in deplina cunostinta de cauza (si nope, nu am nevoie sa ma dumiresc putin, chiar cred ca lecturile mele si introspectia m-au ajutat sa ma dumiresc suficient) sa creada ca Dumnezeul tau nu exista? Si nu, nici un altul.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s