Yes, 4 years old are assholes. Și e ok.

Standard

Serios. Și Sara e, și mai toți copiii de îi știu, și eu am fost, și prietenele mele recunosc că erau.

Nu prea înțeleg de ce trebuie să spunem numai lucrurile bune despre copiii nostri, ca și cum ar fi icoane născătoare și n-ar avea nicio parte rea. Au. Sunt ființe umane, toți avem.

Sunt, băi, sunt, fii-mea este o minune, v-am mai zis. E inteligentă și sensibilă și sunt mândră as fuck că e a mea. Serios, m-am gândit și chiar aș putea să fiu prietenă cu ea dacă aș avea 4 ani acum, e o tipă mișto.

Dar și ea are momente când e a total asshole. Mă rog, și eu am, dar vi le povestesc pe ale mele altă data :P.

Exemplificăm:

Preluat de la grădi.

Vreau în parc să pictez.

Ok, ce parc?

Parcul nostru.

La 50m de parc: nu mai vreau la noi, vreau în Cișmigiu, nu vreau să pictez.

Mama, dar aproape am ajuns, Cișmigiu e în cealaltă parte a orașului, pierdem o oră în trafic și e deja târziu.

Urlete.

(traducere: zi grea la grădiniță, she blows out on the people she loves and feels comfortable with. E ok, e human nature. But she was an asshole that time)

***

Vine bunică-mea de la țară la ea. Femeie de 74 de ani, care muncește pământul cu cârca. Are unghiile pline de pământ și picioarele negre de praful din drum.

Sara: De ce ai unghiile negre? De ce ești murdară? Îți place murdăria? De ce nu te speli? La tine acasă e la fel de murdar?

🙂

***

Încearcă văru-miu (la fel de autist ca mine de altfel) să bonduiască cu ea.

-Vrei Pringles? o întreabă pe bancheta din spate a mașinii

Nișiodată nu vreau niciun Plingăls de la tine!!! și-și pune mâinile în piept și-i întoarce fundul.

 ***

Și-s doar 3, aleatoare, probabil nici măcar cele mai grave, mai am multe. Sunt convinsă că și voi.

Și mai cred că sunt normale. Că e ok să fie așa. Că e bine să fie așa (în sensul că e destul de ok cu ea și cu noi ca să își permită să facă așa, fix asta și vreau să se simtă). Că așa sunt copiii. Spun adevărul, nu se cenzurează, zic ce simt. De asta e bine să te vezi uneori prin ochii lor.

Dar.

În același timp nu pot și n-o să fiu de acord vreodată ca toate cele de mai sus să treacă neobservate. Să aștept să-i vină inspirația divină că nu-i ok ce face, să aștept să crească ca să îi explic, la 7 ani sau 10.

Una din chestiile care pe mine m-a schimbat radical s-a întâmplat când aveam vreo 3 ani, poate 4. Ceva pe acolo.

Venise la mine bunicul patern. Care trăia la țară, în comunism și pentru care banii erau ceva mai rar ca apa caldă la Motru.

Mi-a adus cadou o pungă de bomboane de ciocoloată și o pungă de biscuiți din ăia de un leu.

Am luat bomboanele și am zis mersi, i-am dat biscuiții înapoi că nu-mi plac, poate să îi păstreze.

Omul i-a luat înapoi, n-a zis nimic, m-a mângâiat pe păr cu mâinile lui noduroase pe care le văd și acum în fața ochilor, miroseau a cum miroase țara mea, a brânză de capră și fân și aer curat.

Apoi, după ce a plecat, bunicul meu matern s-a așezat lângă mine și mi-a explicat, fără să mă certe, cum s-a simțit omul ăla, care își dăduse poate singurii bani să îmi facă o bucurie și că i-am rupt sufletul în 2 când i-am dat biscuiții ăia înapoi.

Și știți ce s-a întâmplat? Am simțit-o. Până în adâncul stomacului meu de copil de 3 ani am simțit-o. Exact senzația de neputință că nu are bani să îi cumpere nepoată-sii dulciurile pe care și le dorește. Și a durut cumplit că l-am făcut să se simtă așa. 30 de ani mai târziu și încă o simt. Tot acolo.

Da, e unul din lucrurile care m-au schimbat, afectează încă modul cum percep lumea.

Așa că la fel fac și eu cu Sara. Aștept să vină seara, să îi citesc povestea de noapte bună și apoi încerc să îi spun cum s-au simțit oamenii, de ce nu e ok asta și de ce nu e ok aia. Și știți ceva? Deși nu îi convine întotdeauna ce îi spun, de înțeles înțelege 🙂

Cresc o ființă umană. Una empatică, pentru mine e obligatoriu. Mi-o doresc o femeie blândă, mai bună decât am fost eu vreodată. Și nu aștept pentru asta nicio vârstă. Începe acum.

10506969_604396773028996_500862844156641027_o

Anunțuri

5 răspunsuri »

  1. Hai ma, ca nu-s chiar asa. Sunt sinceri din cale afara, foarte directi, si mie chestia asta imi place MAXIM! Ce e bizar inca e ca nu au inca simtul umorului pe partea sarcastica dezvoltat. Mai zilele trecute i-am dat un rasp in doi peri care a continuat cu 30j de minute de de ce-uri, si-o concluzie: „Pai tu ai zis ca e asa…de ce ai spus daca nu e asa. Ai mintit? Mami, tu ma minti pe mine? :o”
    When pigs fly is neeeeeeeeeeeeeever comming out of my mouth, pana n-aud de la ea prima umbra de sarcasm personal.

    Apreciază

  2. Sleepy, e frumos mesajul articolului tau, in general imi place sa te citesc. Dar azi m-a zgiriat nu numai pe ochi cuvintele ofensive care le folosesti. Or fi in engleza, dar sint ofensive mai ales in tarile vorbitoare de engleza unde nici macar in conversatia sociala nu se folosesc… Este totusi un articol despre copii si poate mai tirziu va fi citit de fetita ta…
    Gabi.

    Apreciază

  3. Sleepy, e frumos mesajul articolului tau, in general imi place sa te citesc. Dar azi m-a zgiriat nu numai pe ochi cuvintele ofensive care le folosesti.Or fi in engleza, dar sint ofensive mai ales in tarile vorbitoare de engleza unde nici macar in conversatia sociala nu se folosesc… Este totusi un articol despre copii si poate mai tirziu va fi citit de fetita ta…
    Gabi.

    Apreciază

    • Gabi, scuze, nu-ti vazusem mesajul in asteptare. L-am folosit intenționat. Ca să enervez lumea cu el. Tocmai pentru că e exagerat. E și cross reference la ceva articol cu titlul ăsta care a iscat un mega scandal când a fost publicat și la Louie (serialul, care e genial). Știu (îmi place să cred) când se folosește :). Sara o să înțeleagă, nu-mi faci griji pentru asta, avem același simț al umorului. Mă bucur că de obicei te regăsești în articolele mele, ignoră-le pe cele care nu ți se potrivesc :).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s