Tatăl: aer condiționat. Mama: complet lipsită de responsabilitate. Copilul. Copilul?

Standard

Sara, în concediu:

De ce nu doarme tati cu noi?

-Păi a zis să ne lase nouă mai mult loc, că pare că răcești.

-Aha, zice, ce bine, uneori, noaptea, tati face ca un aparat de aer condiționat.

***

Ne pregătim de-o plimbare pe ATV.

Își pune pălăria (e soare afară).

-Ia-ți un batic mama, zic.

De ce?

-Păi pălăria o să ți-o zboare vântul.

De unde știi, ți-a zis un adult?

Adică io ce sunt? 😮

***

Am fost plecați câteva zile, doar noi doi.

Sara a stat cu bunicii, cum stă de obicei, motiv de maximă bucurie, 2 săptămâni a întrebat în fiecare zi când vin, da când plecăm o dată șamd. La fel, când am plecat (cum face de obicei de altfel, ne-a zis ura și la gară și nici nu s-a uitat de două ori în urma noastră. Nicio problemă când am fost plecați, răsfăț pe capul ei ce-a fost, vă imaginați, nicio problemă când ne-am intors. Bon. astea nu contează. Fast fowrard fast forward cateva zile (buro parc nani buro parc nani) stop.

Ieri seară, la noi în dormitor, ne pregătim de baie.

Sara baletează pe lângă scaunul pe care zac pijamalele noastre.

And here it comes:

-Am venit și-am mirosit pijamalele când ați fost plecați, mi-era dor și hainele voastre miros a voi.

Atât. Eram bucățele, bucățici, pe jos, pe sus, printre cărțile din bibilotecă, sub pat, pe podeaua maro deschis din dormitor. Una intrase între 2 stinghii de parchet.

Flash-back-uri despre cum eu făceam chestia asta acum 100 de vieți, cu perna lui sotzoo, gândul la pisicile și cățeii care se încolăcesc pe pijamelele stăpânilor când sunt plecați, de dragoste și dor.

E a mea zic. A mea, e clar. Bucățică ruptă din sufletul meu. Ea e.

O iau o pup peste tot de 1000 de ori, o privesc cu privirea de bovină etc etc.

Bon.

Sara, cu o moacă inconfundabilă.

-A, zice, da stai. Hainele voastre miros a voi?

-Pai presupun că da, nu de asta ai zis ca ai venit la ele? o întreb

-Ba da, zice, ia vino să te miros (nu uitați de moaca de mai sus).

Își înfundă nasul în obrazul meu și zice:

-Pffffff, da’ ce urât miroși măi mami!

Și râde cu râsul ăla în note muzicale, moștenit și el, desigur.

A lui e, a lui. Bucățică ruptă.

🙂 A noastră.

IMG_6950

Anunțuri

6 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s