Arhive zilnice: 26 august 2015

Guest post: văru-miu vă spune că bărbații sunt porci, apoi încearcă să profite de voi ca un porc

Standard

Text scris de văru-miu:

”Salut, eu sunt vărul posesoarei paginii. Băiatul dur și nemilos (cu cine merită, oamenii răi, deh!), dar totuși sensibil și feminist, pe care l-ați… L-aaaați… L-ați lua în concediu cu familia, să vă citeze cu voce groasă din clasici și să vă spună povești cu stele cât e soțul plecat cu copilul la joacă.

Bărbații sunt niște porci. Serios. Sunt porci pentru că în general vă mint. Nu intru în detalii referitoare la motivele pentru care bărbații le mint pe femei, vi le puteți imagina și voi. Ei, eu nu mint. Așa că vă spun direct și sincer: nu știu nimic despre copii, deși mi-ar plăcea să am vreo doișpe. Nu neapărat cu aceeași persoană, nu vă speriați. Tot sincer și direct, scriu asta pentru un client al agenției de publicitate pe care mă străduiesc s-o ridic în slăvile advertisingului. Nu, vrea să vândă nimic, ci să dea ceva gratis. Ca să primiți chestiile gratis (niște pamperși mai speciali și niște jucărele, din ce-am înțeles), însă, trebuie să vă înscrieți undeva. Pe link-ul ăsta, mai exact http://buzzaar.eu/ro/pamperspants/survey?ref1476. Voi vă înscrieți cu nemiluita, eu îmi impresionez clientul și o să-mi dea mulți bani cu care nu o să vă scot în nici un caz în oraș, pentru că sunteți femei măritate*.

De ce ați face-o? Nu știu, poate pentru că am fost unul dintre puținii bărbați care v-au spus, fie și într-un text scurt pe Facebook, adevărul. Voi poate încă sunteți visătoare, dar eu mă pricep mai bine la bărbați. Dacă ați ști cât de puțini sunt ăia sinceri, zău că ălora ați încerca să le faceți toate mofturile, inclusiv să vă înscrieți pe site-uri dubioase ca să primiți mocangeli. Parol!

*dar niște mâncare chinezească la mine acasă pot comanda de ei. Și știți care e marea mea problemă cu mâncarea chinezească? Nu pot să comand doar pentru mine, pentru că doar cu o porție nu se face prețul de comandă minimă… IF YOU SEE WHAT I MEAN.”

Reguli de citit. Pentru Sara.

Standard

Mă rog, nuș la ce vă așteptați după titlul ăsta, dar nu cuprinde o listă de lecturi obligatorii (deși îmi propun să fac o listă cu toate cărțile care mi-au dat lumea peste cap, poate, cine știe, m-o întreba vreodată). Nope, e despre alte treburi.

Sigur, există și riscul ca Sarei să nu îi placă să citească. Să creadă, cum aud uneori, că viața nu e ca în cărți. Că nu aduc nimic util. Cai verzi pe pereți. Timp pierdut.

Dar, ghidându-mă după cât timp petrece citind, după faptul că primul raion în care se îndreaptă în mall e cel de cărți, după, de ce nu, ce vede acasă, mă gândesc că or fi oareșce șanse să citească și ea.

Regula 1: Când citești, nu există reguli. Aș putea să mă opresc aici, dar ar ieși cam scurt articolul ăsta ;))

Regula 2. Fuck ce carte e bună, ce carte are recenzii bune, ce carte TREBUIE să citești, ce carte e clasică. Sigur, te poți ghida după toate astea când alegi ce carte vei citi, dar să citești o carte care nu îți spune nimic doar pentru că e habar n-am, o chestie despre care cineva sau mai mulți cineva zic că e o capodoperă, e o prostie. Cărțile se simt. Dacă nu o simți, nu o citești. E ca și cum m-aș preface eu extaziată când privesc o pictură de Grigorescu (sunt o țărancă absolută în materie de pictură și nu simt nimic în niciun organ intern când mă uit la tablouri, deși recunosc câțiva pictori pe ici pe colo). În schimb plâng ca o vacă, în mașină, când conduc și îmi aduc aminte ce-a scris unul într-o carte.

Regula 3. Fuck comentariile. Dacă aș putea și dacă aș ști că n-o să ajungi niciodată, mama, în școala noastră imbecilă, te-aș ruga să nu citești niciodată comentarii despre cărțile altor oameni. Să citești o carte mama, e ceva foarte foarte personal. Sunt absolut convinsă că fiecare o simte altfel. O carte se transformă, își adaptează intensitățiile și modulațiile după fiecare cititor. Nu e matematică și nici chimie. O carte e vie. Deci ce i s-a părut lui X că citește e irelevant. Și nu ar trebui să îți fie impus ție sau oricui vreodată. Eu una nu prea îndărznesc să vorbesc despre cărțile care mi-au plăcut, ce-am simțit când le-am citit, e ca și cum aș vorbi despre bărbații pe care i-am iubit, serios :).  Așa că o fac foarte foarte rar și în general numai cu câțiva oameni, numărați pe degetele de la o mână, despre care știu că înțeleg cum e să iubești o carte. E adevărat, atunci putem să vorbim ore. Nu găsesc nicio conversație mai plăcută decât cea pe care o am cu o persoană căreia i-a plăcut una din cărțile mele preferate. Când văd/aud de cineva căruia i-a plăcut una din cărțile mele preferate devine brusc cea mai simpatică persoană din cameră, chiar dacă poate n-am suportat-o cu 2 secunde înainte :)).

Regula 4: 1 întors. Nu trebuie să citești ce nu îți place. Indiferent, dar indiferent cât de faimoasă e, cât de obligatorie e, cât de mult ți-ai dori poate chiar tu să îți placă. Dacă ai citit nu știu, 100 de pagini de ea și tot nu-ți place, las-o jos. Nu are sens. O să o urăști. Mai bine o reiei peste 5, 10 ani sau 15 și poate atunci poate o să îți placă (eu una nu recitesc niciodată cărțile pe care le-am iubit, mi-e frică că le-aș simți altfel acum, dar recitesc întotdeana cărțile despre care mi se pare că mi-au „scapat” la prima încercare).

Regula 5. E ok dacă nu ai chef să citești. Toți cititorii pe care îi știu eu au perioade în care citesc și perioade în care nu citesc. Asta e. Chiar e ok. Nu înseamnă că nu mai iubești cărțile. Uneori trec zile, săptămâni, cine știe, poate chiar ani fără să vrei să citești.

Regula 7. Fuck cartea asta e prea grea. Nu e de vârsta ta (în plus sau în minus). Poți să fii copil la 50 de ani și să citești povești și poți să citești Ulyssele lui James Joyce în liceu. Ba chiar insist, mama, să citești orice, oricând. Nu există o vârstă pentru o carte. Există anotimpuri pentru cărți (uite, chiar acum aștept să vină toamna pentru o carte), există stări sufletești pentru cărți, momente pentru cărți, da, dar nu lăsa niciodată pe nimeni să îți spună că o carte e prea grea pentru tine.

Regula 8. Chiar dacă pare că e în contradicție cu cea de mai sus, doar pare, nu e. Citește cărți care îți aduc ceva nou. Care adaugă ceva sufletului tău. Caută cărți care să fie ele un pic mai mari ca tine. Dacă una e mai mică, las-o jos, ce sens are să pierzi vremea cu ea. N-avem eternități de pierdut.

Regula 9. Nu ai niciodată prea multe cărți. Și nu trebuie să îți pară rău niciodată de banii aruncați pe cărți. Da, că îți iei prea multe țoale sau pantofi e un motiv de supărare (și probabil o să îți iei și tu, că na, muieri suntem amândouă), poți să te simți vinovată. Dar dacă cheltuiesc juma de salariu pe cărți nici măcar nu clipesc, conștiința mea e curată ca lacrima. Ceea ce, de fapt, e cam rău, lunile în care chiar cheltuiesc jumate din salariu pe cărți sunt destul de dificile :)).

Regula 10. Ignora ce cred alții despre ce citești. Tot timpul se va găsi câte un guru al cărților care să comenteze ce carte proastă/bună/albă/neagră citești. Ăla, mama, ăla e un impostor, ascultă-mă pe mine. Un om care iubește cu adevărat cărțile nu intră așa, cu cizmele, în cărțile pe care le citești. Cel care o face o face probabil de frică, l-o fi judecat și pe el lumea la viața lui. Tu să ții minte mama, cărțile se simt, atât. Le discuți în șoaptă, să nu cumva să se sperie și să fugă, și musai desculță.

IMG_8901