Despre metodele spartane de crescut copiii

Standard

Nu citesc bloguri (mă rog, citesc vreo 2, nu vreo, 2, chiar 2 :D). Nu că aș avea ceva împotriva lor, ba chiar când, cine știe cum, ajung pe câte unul, mi se par și unele drăguțe. Dar a ajuns în newsfeed-ul meu de pe feisbuc, întâmplător, articolul pe care îl citez mai jos (găsiți sursa dacă căutați pe goagăl, eu refuz să contribui cu puținul meu trafic la promovare).

                5 metode spartane de educare
Cu riscul de a părea lipsită de inimă, radicală sau chiar nebună de-a dreptul trebuie să vă spun (şi ştiu că o să mă înţelegeţi) că la un moment dat, vorba dulce mult(ă) enervare aduce.
Sătulă să tot repet ca un disc zgâriat veşnicul „Matei, te rog să…” sau „Matei, te rog să nu…” sau „Matei, nu ai voie să…” am ajuns la concluzia că trebuie să trec la fapte.
Prin urmare, iată cinci metode de educare despe care vă garantez că au funcţionat.
  1. Ascunsul după copaci
Cât era mic, Matei se smulgea din mâna mea şi o lua la goană pe stradă, prin parc sau pe unde apuca. Şi totul, cât ai clipi din ochi. Era de ajuns o secundă să slăbesc strânsoarea şi o lua la sănătoasa.
Aşa că, într-o zi, în Herăstrău, am ajuns într-un loc sigur (fără apă sau obstacole prin jur) şi m-am pitit după un copac. Vizibilitatea era perfectă, eu îl vedeam, el pe mine, nu. Am stat ceva după copacul ăla, vă asigur. Când şi-a dat seama că e singur, prima reacţie a fost să se blocheze. Au urmat strigătele de „mamaaa”, panica, alergatul în zig-zag, iar strigătele şi lacrimile în şuvoi. Secretul e să vă stăpâniţi şi să nu ieşiţi imediat din ascunzătoare. Nu e uşor, asta e clar, dar de atunci nici că s-a mai smuls din mâna mea. 1 la 0 pentru mine!
  1. Plecatul intempestiv
Fie că vorbim de crize de isterie din motive oarecare, de tăvălit pe jos, de obrăznicii la vreo petrecere, medicamentul amar se numeşte: „Plecăm!” Dar nu oricând, ci atunci când îi e lumea mai dragă. Adică, atunci când sunt copiii mai mulţi, clovnul mai haios sau desertul mai dulce. Atunci, vă ridicaţi calm de la masă şi plecaţi. Când ajungeţi acasă, îi explicaţi şi de ce aţi plecat şi ce a ratat. Va durea, vă asigur, şi va fi o experienţă de neuitat. Pentru el.
  1. Finanţele proprii
Atâta timp cât va dori lucruri pe care le veţi plăti dvs., nimic nu va fi de ajuns şi nimic nu va fi prea scump. Nici lego-ul de 5000 de piese, nici ultima colecţie de pietre_maşinuţe_reviste_dvd-uri sau Dumnezeu mai ştiu eu ce.
Dacă îi veţi da din când în când nişte bani ai lui şi îi veţi spune că atunci când vrea ceva şi-l poate lua din banii lui, veţi vedea că lucrurile se schimbă dramatic. Şi asta din simplul motiv că va constata că totul este foarte scump atunci când ai doar 100 de lei în buzunar!
  1. Deprivarea de mâncare
Aia e prea moale, aia e prea tare, aia e prea sărată, aia e prea dulce, aia am mâncat şi ieri, aia nu ştiu ce are dar nu-mi place. Mofturile la mâncare nu pot fi tratate decât într-un singur fel. NU-i mai daţi nimic de mâncare după ce refuză cinşpe sortimente ce ar face invidios până şi pe un masterchef. Până când? Până când, răpus de foame, va constata că până şi pâinea cu unt poate fi o delicatesă. În niciun caz nu faceţi mâncare special pentru el şi în niciun caz nu alergaţi cu mâncarea după el prin casă.
  1. Silenzio stampa
V-a supărat rău de tot? Nu-i mai spuneţi nimic. Dar nimic, nimic, Tăcere totală! Obişnuit cu veşnicele cicăleli pe care nici nu le mai aude, acest nou tratament va avea un impact năucitor asupra lui. Precizaţi-i doar că v-a supărat atât de tare din cauză că….încât nu mai aveţi ce discuta cu el. Tăcerea dvs. va aduce mai multe păreri de rău în inima lui decât o mie de vorbe furioase.

Bon. Putem crede în chestii diferite. Unii dintre voi poate, doar poate, există posibilitatea, sunteți de acord cu ce scrie mai sus (sincer, nu prea înțeleg ce căutați pe aici dacă sunteți de acord cu articolul ăla, este fix pe dos față de tot ce scriu eu, da mă rog). Ideea e că sustin dreptul acestor doamne de a scrie acel articol așa cum cred în dreptul meu de a scrie ce cred și eu.

Acuma, de la început zic că am niște issues la capitolul încredere (în general) și în particular în capacitățile mele de mamă. Adică noțiunea de a fi sigur de ceva mi se pare imposibilă. Nu prea sunt sigură de nimic, n-aș putea să zic că așa e bine și așa e rău să crești copii. Nu știu dacă e bine cum o cresc eu pe Sara. O să știu abia când va avea ea vreo 30 de ani (sper să o prind la vârsta aia :D) ce-am făcut. Desigur, mă înfoi ca un păun de mă supără careva, așa că se compensează rapid cele de mai sus. Ce încerc să zic e că sunt foarte departe de ceva pretenții la titlul Mama Anului, cum e și Sara departe de titlul Copilul Anului. Are și ea zile în care zici că a crescut-o Hitler și zile în care a crescut-o Budha. Na. Cum avem toți.  Deci nu știu dacă am dreptate eu sau ele. Scriu aici ce simt eu. Cu fiecare fir de păr din capul meu simt :).

M-a întristat articolul ăsta. Am pufait pe aici juma de oră, ba chiar uite, mi-am anulat articolul care urma să apară azi.

Am citit acum câteva zile niște sfaturi despre cum să scrii scrisori. Că atunci când te-a supărat ceva e mai bine să dai send după o noapte. Că atunci când răspunzi cuiva e bine să fii un pic mai drăguț decât a fost el cu tine șamd.

Deci să se noteze că asta e varianta mea drăguță Nu vreți s-o cunoașteți pe „sora” mea rea, Papeles, care face niște comentarii mult mai rele decât mine pe tema acestui articol :)).

Revenind.

  1. Dacă fuge copilul de tine, te ascunzi după un copac (într-un loc sigur, Doamne fer altfel) și îl lași să plângă până se învață minte.

Booon. Acuma. Vă rog faceți cu mine următorul exercițiu de imaginatie (da, revin la exemplul ăsta, l-am mai folosit și cu alte ocazii, mi se pare că funcționează, chiar și un comentator al articolului cu pricina merge cu gândul tot pe acolo 🙂 ).

Suntem în anul 2100. Ne ducem cu noua iubire a vieții noastre, cu care suntem încă în cea mai dulce și prostească îndrăgosteală, să vizităm Luna. Pentru că așa de dăștepți ne-am făcut de putem s-o vizităm. Îl iubim de numa, ni se înmoaie picioarele, e cel mai bun și cel mai frumos de pe Pământ, Supraomul nostru propriu și personal (chiar dacă ne mai ciondănim din când în când, că așa e la început, până ne obișnuim unii cu metehnele altora).

Iubi e „umpic”  supărat pe noi pentru că anterior s-a întâmplat să mai plecăm de lângă el. Na, așa suntem noi fetele, mai visătoare, ne mai pierdem după câte un crater, după un meteorit. La un moment dat, ne trezim singure. Fără telefon, fără mail, fără a avea idee cum dracu’ ajungem înapoi la navă (numai iubi știe). Strigăm, țipăm, ne uităm, fugim, nimic. Și nu e nimeni în preajmă. Și chiar dacă ar fi, ce să le explicăm?

Așa că la naiba, ne e frică. Foarte foarte frică. Suntem singure și nu știm cum să ieșim din situația asta, e de negestionat. O să rămânem aici, pe Lună, pe vecie, poate pe Iubi l-a mâncat un extraterestru, cine știe, și o să murim de foame și sete.

Ați plânge? Bă, eu da.

Ok, după X minute în care noi am simțit că murim de 1000 de ori, Iubi face țop și îmi explică că totul a fost doar o lecție ca să-l ascult pe viitor, să nu mai plec de lângă el după stele căzătoare.

Dacă l-aș asculta pe iubi pe viitor? La naiba. DA! La dracu, să nu mai văd niciun crater toată viața mea de fapt.

Pare sadic nenea ăsta, nu? Ați sta cu un tip așa? Într-o căsnicie așa? Cu un tip care vă tratează așa? Vă lasă să plângeți minute în șir în timp ce el asistă nepăsător, apoi vă mai și privează de mâncare și nu vorbește cu voi deloc când se supără? Totul în vederea scopului măreț de a vă educa fix așa cum crede el că ar trebui să arate și să se poarte nevasta ideală?

Băi, pe bune, ați sta cu un tip din ăsta? Că eu sigur nu.

Nu am o problemăcu articolul asta ca mamă, ci ca om. Ca om băi. Ca om să tratezi cu atâta indiferență și cruditate ființa care te iubește cel mai mult pe lume e sinistru. Zău, îmi pare rău, da e. Nici cu câinele sau pisica mea nu cred că aș proceda așa, dar cu Sara.

Repetați vă rog scenariul (că mă dor degetele pentru toate situațiile enumerate în articol). În fiecare puneți-vă voi în locul copilului și un soț în locul mamei. Petrecerea unde i-ai făcut o scenă de gelozie și apoi, când te distrezi mai bine cu fetele tale te ia de mână fără nicio explicație și te duce acasă. 100 de lei buget de la el, pe lună, pentru tine. Cado 😉 (mă rog, asta e cea mai zen dintre ele). Aia cu mâncarea nici nu pot să o comentez, să privezi un copil de mâncare? (a se nota, una e dacă vrea el, poa sa stea 3 zile nemâncat din partea mea dacă așa vrea, ok, și eu am zile când mănânc mai nimic și zile în care sperii un bărbat de 120 de kile). Să-mi ceară Sara de mâncare și eu să-i zic acuma rabzi dragă, dacă n-ai vrut ce ți-am dat mai mănânci mâine. Băi, nici nu pot să scriu, la naiba, CUM să îi spui asta? Nu mai am energie să o comentez pe aia cu tăcerea.

Să ne înțelegem. Nu cred în mici Domni Goe. Da, copiii trebuie educați. Noi, părinții le suntem modele și avem responsabilitatea asta. Mă scot din minți părinții care nu pun limite și care dau tot ce vor plozilor. Dar nu așa. Oameni buni, ființe umane, nu așa. Cu vorba bună, cu explicații, cu drag în ochi și curățenie în suflet.

Vorbiți cu niște mici minuni vii. Ale voastre. Modelați lut acum, asta faceți, nu-l transformați, vă rog, în lupi și vulpi. Faceți păsări, să zboare, măi dragi mame măi, faceți, vă rog, păsări, nu mai vreau să trăiască și Sara într-o societate plină de mistreți și voi să vă întrebați la 60 de ani de ce  nu vă sună copilul cu lunile.

PS. Am ezitat puțin să public au ba articolul ăsta. Că n-am chef de ceartă. Sunt în epoca mea zen și mi-ar plăcea să rămân așa. Dar mă sperie puțin că încă se scriu astfel de articole, că încă credem în astfel de metode. Că încă ne purtăm cu ei cum nu ne-ar plăcea să se poarte alții cu noi. Și mai cred că uneori e greșit să taci. Articolul ăla avea nevoie măcar de unul ca ăsta, să echilibrăm balanța 🙂

IMG_5555-001

Anunțuri

13 răspunsuri »

  1. Practic inveti copilul cum sa fie razbunator, cum sa fie totdeauna in garda ptc nu se stie ce pedeapsa cu efect intarziat il va lovi si cum sa nu comunice. Misto lectii de viata.

    Apreciază

  2. Metoda nr. 1 periculoasa…poate trage copilul o sperietura de va trai lipit de tine (fizic) urmatorii 5 ani. Poate ca doamna cu pricina are un copil mai

    Metoda 2. -razbunatoare si trista….daca are sub 5 ani oricum nu va intelege („pedeapsa” – daca asta este varianta ta de parenting -trebuie prezentata in proximitatea imediata a faptei) iar daca a trecut de 5 si recurgi la astfel de metode..ce pot sa zic…esti educatorul cartierului, clar.

    Metoda nr.3-ar putea fi eficienta, asta place la Ioana…nu mi se pare asa o idee rea. De curand am adoptat ceva similar pentru dulci nimicuri.

    Metoda nr.4 nu reusesc sa o incadrez…scopul nu e sa manance ci sa isi formeze gusturi alimentare sanatoase (cel putin pt mine este foarte important acest aspect)..e normal sa incerci pana afli ce iti place…nu sunt de acord cu umblatul in casa cu mancarea dar sunt de o maxima incapatanare…insist/santajez/povestesc….cat sa guste (si astfel aflam daca ii place sau nu).

    Metoda nr.5.cea mai periculoasa…necomunicand ii inveti ca aceasta este una dintre optiunile lor viitoare in legatura cu orice problema. Si apoi, peste ani, te miri ca nu vorbeste cu tine despre problemele personale. Bine, am inteles ideea..tacerea ca metoda opusa cicalelii si vorbarelii excesive, dar nu vad cum o poti folosi mai mult de o data.

    🙂

    Apreciază

  3. Din primele rânduri m- am gândit ca mămică are o problemă psihică. Cum sa- ti bați joc de propriul copil? Scuze,dar sunt revoltata. Puiului tău îi oferi dragoste necondiționată, nu toate porcăriile ,,spartane”.Tanti nu are soț care să o tragă de mânecă când o ia pe aratuara și vede cum îi trataza progenitură? Mă gândesc ca suntem în secolul vitezei și am mai evoluat ca rasă umană, dar cum să fi atât de diabolic cu propriul copil? Ada dacă greșește, îi explic și îi arat cu blândețe și sunt mândră de ea. Dacă are perioade când nu mănâncă mâncare, și noi adulții avem, compensăm prin fructe și legume care îi plac, și ne facem farfurii de ronțăit și ne uitam impreuna la un film sau desene. Ne ascundem împreună în cortul din cameră ei și citim și nu una de altă, ne povestim în fiecare zi ce am făcut, eu la serviciu și ea la Gradi. Nu aș putea să fiu vreodată de acord cu asemenea metode, nici dacă mi s- ar spăla creierul

    Apreciază

  4. Off! Unele mame si-au trait copilaria si adolescenta foarte frustrate si vor ca macar acum sa aiba un „robotel” care sa le asculte cererile, Indiferent ca acel copil nu e doar un inconstient care alearga dupa fluturi si are si el frici si faptul ca mama se ascunde de el in face sa aiba mereu o teama de abandon, nu o prudenta iesita din comun… indiferent defapt de tot ce simte acel pui de om care e in totalitate dependent de ea…offf! Trist…:(

    Apreciază

  5. Am ajuns pe blog-ul asta din greseala. Nu sunt adeptul articolelor despre mamici/copii/educatie/etc. Am putin peste 25 de ani, inca invat, inca fac tampenii. Am fost crescut de parinti dupa modelul invechit, socialist, model care includea si cele 5 metode spartane (printre multe altele care erau chiar mai crunte, de ex: curea la fundul gol). Metodele erau crunte pentru „un pui de om”, „o mica minune vie”. Ma uit acuma unde am ajuns si cum m-am dezvoltat pe toate planurile si de fiecare data cand imi vad parintii imi vine sa le multumesc pentru cum s-au purtat cu mine. Daca nu ar fi fost aceste metode, nu as fi ajuns sa invat ce inseamna respectul (fata de oricine, femei, batrani, parinti, prietena, respectul de sine), educatia, bunele maniere. Am cateva exemple de copii care atunci cand erau mofturosi la mancare, mamicile incercau sa compenseze prin „fructe și legume care îi plac, și farfurii de ronțăit și se uitau impreuna la un film sau desene.” Deci, plodul ala mic si incapatanat ce invata? ca atunci cand face mofturi, e tratat regeste cu rontanele, fructe, filme sau desene animate… asta da mentalitate….lipsa. Apropo de tanti „care nu are sot sa o traga de mana”, ultimul contra exemplu, intamplat acu cateva ore: intr-un mall, ea cu el si cu cel mic. Cel mic scapa din mana si incepe sa alerge prin mall. Ea striga la copil: „te-am rugat de atatea ori sa stai langa mami si tati” (de parca il doare undeva pe un copil de cativa anisori de ce il roaga cineva?!)
    In viteza lui, nu vede ca in fata lui e un geam de sticla al unui magazin, se loveste de el si cade pe jos. Prima reactie a copilului (logica, dealtfel): se uita 2-3 secunde in jur, isi vede parintii si incepe sa planga. Prima reactie a mamei (reactie pe care voi toate ati fi avut-o, probabil) sa fuga spre el sa-l ridice. Prima reactie a tatalui: o tine pe ma-sa de mana si-i zice „stai draga aici ca nu a patit nimic”. Ala micu’ vede ca nu este bagat in seama,se opreste din oracait, se ridica, se duce la mami si se agata de piciorul ei. Ce a inteles cel mic din toata treaba asta: ca mai bine stai lipit ca scociu de mami decat sa alergi ca bezmeticul si sa dai cu capul de geam. Ce ar fi inteles daca taica-su nu ar fi tinut-o pe ma-sa?! Ca daca alergi ca bezmeticul si se intampla sa dai cu capul de geam, vine mami si te ridica, si te scutura si te ia in brate si te pupa si te lugu-lugu, deja in capusor undeva si-a notat sa faca treaba asta cat de des posibil. Mai citisem mai sus ca „dacă greșește, îi explic și îi arat cu blândețe”. Eh, hai sa te vad cum ii explici tu unui plod si cum o sa iti raspunda el: „da, mami, acum am inteles”….la 4-5 ani! Chestia asta e chiar amuzanta. Dar ce ma amuzat cel mai mult a fost comparatia facuta de autoarea artiolului. Cum poti sa compari relatia copil – parinte cu relatia intre 2 iubiti?! Pe bune, am inteles unde vroiai sa ajungi dar nu, e complet gresit. Copilul va ramane langa parinti tot timpul pentru ca el nu pote sa isi gaseasa alti parinti in 2 luni de zile cum faci tu dupa ce te desparti de iubi. El nici nu o sa tina minte toata viata ce i-au facut parintii cum o sa faci tu cu fostul. A 2a zi uita! Mie mi-a povestit maica-mea cand mi-a facut chestia asta de mai multe ori (se pare ca pe vreamea comunista era la moda prima metoda). Am fost afectat?! NU!. am ramas cu traume?! hmm..NU! Mai mult, daca nu imi povestea maicamea, nici nu mi-as fi amintit! Cand nu imi placea la „Gradi”, ma amenintau ai mei ca ma duc la tigani. Si sa vezi urlete si plansete si ma tineam de balustrada sa nu ma duca la tigani. Drept urmare, am fost la Gradi de frica, dupa care a inceput sa imi placa, asa ca am facut si scoala si liceul si o facultate si un master. Probabil cei care au fost tinuti in puf cand nu vroiau sa mearga la „Gradi” sunt acuma cei 60% care nu iau bacul. Apropo de Gradi, va e lene sa spuneti gradinita?! Eu l-am intrebat pe fina-miu acu ceva ani cum ii se pare la gradinita, daca ii place. Se uita la mine cu niste ochi mari dupa care la ma-sa, dupa care iar la mine. Si ma-sa ii traduce: la Gradi, Andrei, daca iti place la Gradi. Adica ala micu’ nici nu stia cum se numeste locul unde sta cateva ore pe zi, 5 zile pe saptamana. Buna treaba!Trecem mai departe si la mancare. Cand un copil face mofturi la mancare inseamna ca nu vrea sa manance. Punct. Fiind copil, instinctele primare sunt foarte puternice, deci cand i se va face foame rau de tot, va linge farfuria, orice fel de mancare ar fi in ea. Stati linistite, nu o sa moara nimeni de foame/deshidratare. Ca sa inchei: fetelor, femeilor, proaspete mamici, scoateti capul din starea zen in care va place voua asa de mult si mai invatati de pe la oamenii trecuti prin viata, nu de alta dar traim in lumea vitezei si lucrul facut in viteza nu e tocmai bun, oricat de feng-shui ar arata el.

    Apreciază

    • Eu cred ca tot ce ti s-a intamplat in copilarie te-a afectat mai mult decat iti dai seama,fiindca dupa cum scrii cu siguranta nu pari atat de educat si respectuos pe cat pretinzi!Asa te-a invatat mama ta respectul pentru ceilalti?Sa le numesti copilul ‘plod’?Si de unde stii ca e” mic si incapatanat”?
      Ai copii?Cum iti permiti sa-i judeci pe ceilalti parinti?Spui ca daca ii explici unui copil de 3-4 ani nu o sa inteleaga!Uite ca eu ca mama de copil de 2 ani si jumatate te contrazic.Ma inteleg cu el mai bine decat cu un adult pentru ca m-am dedicat in totalitate lui,i-am acordat toata atentia si mai ales l-am tratat cu respect!Asa se invata respectul nu prin bataie!Nu l-am tinut de mana cu forta insa i-am explicat cand este absolut necesar,in rest e liber sa exploreze fiindca eu sunt in permanenta in preajma lui sa am grija de el,iar el o stie;nu l-am infometat niciodata,si da poate i-am gatit 5 feluri de mancare,dar care e problema?Nu de asta sunt cu el?E si el ca orice om,are gusturile lui,are preferintele lui pe care trebuie sa i le descoperi,dar trebuie sa-ti doresti cu adevarat si sa-i dedici timp,Si cum sa nu vorbesti cu puiul tau?Cand abia asteptam sa-i auzim glasul si cuvintele stalcite si tot ce are el sa ne spuna?Doamna prin metodele ei nu mi se pare ca doreste sa-l educe ci doreste sa-l dreseze pentru ca e prea ocupata sa-si piarda timpul explicandu-i si atunci e mai ok asa.Mai simplu!
      P.S.Si eu am fost crescuta cam in acelasi stil,si mi-am dat seama ca ceea ce simteam nu era respect,era frica.Frica sa nu plec sa ma joc ca ma cearta,frica sa nu ma certe daca nu mananc tot din farfurie chiar daca imi era rau dupa,frica sa-mi cumpar ce-mi place sa nu ma certe ca am cheltuit banii etc,insa mi-am iertat parintii pentru ca mi-am dat seama ca asa era regimul,asa erau obisnuiti,mamele trebuiau sa mearga la munca la 4 luni dupa nastere,dar cel mai important este ca de cand au un nepot nici nu ar concepe sa-i fac ce-mi faceau ei si imi povestesc metodele lor cu regret dar sunt bucurosi ca am ales calea noastra!

      Apreciază

      • In primul rand, cat de scurt si la obiect posibil: PLOD, (1) plozi, s. m., (2) ploduri, s. n. 1. S. m. (Pop. și fam.) Copil (mic). 2. S. n. (Pop.) Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.
        In al doilea rand, daca tu ma consideri needucat pentru ca am indraznit sa te contrazic, ok, asa sa fie. Nu o sa am cosmaruri la noapte din cauza asta.
        In al treilea rand, tot articolul respectiv cat si comentariile aferente sunt o judecata la adresa persoanei ce a scris „Cele 5 metode spartane”, asa ca te rog frumos sa te abtii, cel putin la partea cu judecatul, asta ca sa nu-ti tai, singura, craca de sub picioare.
        In al patrulea rand, repet pentru cei ce nu inteleg sau inteleg mai greu: Nu promovez bataia copilului ca metoda de educatie dar sunt impotriva celor care isi tin PLODUL in puf. In privinta certurilor, ai dreptate, cand esti mic nu mai faci tampenii de frica sa nu fii certat dar pe parcurs ce cresti, frica asta se transforma singura in bun-simt. Eu sunt total de acord cu cele 5 metode, daca este cazul sa fie aplicate.Nu consider ca acel copil va creste cu traume din cauza sanctiunilor explicate.

        Apreciază

    • Ciprian, eu am 30 de ani si am prins mai mult din anii 80 decat tine 😛 Am fost crescuta fara metode spartane, cu multe discutii, cu libertate si fara nici macar o palma. Sa nu intelegi ca nu faceam tampenii pentru ca faceam insa ai mei preferau sa vorbeasca cu mine despre ce am facut nu sa ma pedepseasca. Apropos, nici nu am fost pedepsita vreodata. Crede-ma ca si eu sunt educata, am bune maniere si port respect multor categorii de persoane chair si celor care nu l-ar merita. Mi s-a spus de mai multe ori ca sunt prea educata si ca ar trebui sa fiu mai a dracu sau ca am de pierdut pentru ca nu sunt mai infipta si mai cu tupeu. Deci nu poti generaliza. Daca tu crezi ca ai invatat sa fi respectuos si bine educat datorita „metodelor spartane de educatie”, este ok. Dar de la logica am invatat ca daca pasarea este un animal si pasarea zboara nu putem spune ca toate animalele zboara. 🙂 Prin urmare ce crezi ca ti s-a potrivit tie nu e musai sa se potriveasca si altora. Am o gramada de prieteni care inca isi dispretuiesc parintii si au o relatie foarte aiurea cu acestia datorita batailor si pedepselor cu rol educativ, care se duc la terapie datorita diverselor blocaje si probleme pe care le au ca adulti si incet incet descopera ca multe isi au radacinile in tocmai aceste metode de educare si care se jura ca nu isi vor creste niciodata asa copiii tocmai pentru ca ei nu au inteles niciodata de ce trebuia scoasa cureaua/umerasul/furtunul/sau alt obiect care provoaca durere, de ce trebuiau fortati sa faca diverse doar pentru ca asa parintii hotarau si pe scurt nu vad nici ca adulti de ce „daca eu te-am facut eu de omor” sau de ce „atata timp cat stai sub acoperisul meu faci ce iti zic eu”.

      PS. Eu n-am fost nici la gradi si nici la gradinita pentru ca ai mei au fost de parere ca ar trebui sa fiu cat mai mult libera si sa nu ma puna la program pana nu-i obliga statul (adica clasa 1). Si ghici ce, mi-a placut scoala la nebunie si am facut si un master. In Olanda. Deci si metodele care tin cont de ceea ce vrea copilul (corelat cu ce are nevoie, desigur), metodele calde si blajine pot da rezultate foarte bune. Nu ai sa stii niciodata cum ai fi ajuns daca parintii tai ar fi folosit alte metode de educare. Si este foarte simplu (dar eronat) sa pui etichete si sa zici ca toti copiii sunt razgaiati si naspa pentru ca ai lor nu ii bat acasa.

      Apreciază

    • Ciprian, faci doua greseli fundamentale. Despre prima ti-a vorbit Coconus: daca tie ti s-a potrivit o metoda (si chiar n-ai de unde stii unde-ai fi ajuns fara „spartanitate”), nu inseamna ca altor copii le va prii.
      A doua eroare este sa judeci polar. Daca nu-ti cresti copilul „spartan”, atunci, de buna seama, il tii in puf. Strictetea si respectul nu se exclud, sa stii, dimpotriva. Din pacate, in „sfaturile” citate nu-i vorba de respect, e doar vorba de conditionare, de dresaj. Putem, nu-i asa?, duce lucrurile mai departe si sa-i aplicam o palma copilului daca nu sta cuminte. Putem si sa-i oferim recompense daca e cuminte si atunci ajungem la ce combateai tu, nu? De fapt nu-i nicio diferenta intre recompense si pedepse atunci cand vorbim de educatie, crede-ma.
      Fireste, nu exista o reteta infailibila. Daca-ti vei trata, insa, copilul cu acelasi respect cu care-ti tratezi partenerul de viata, sansele ca el sa devina OM cresc substantial.

      Apreciază

  6. Sincer nu-mi place tonul din unele din comentariile de mai sus. In articolul meu cred totusi ca exista ceva decenta. Puteti sa dezbateti idei pe blogul asta, go ahead, knock yourself out, dar nu atacuri la persoana, e o diferenta pe care va rog sa o sesizati.

    Apreciază

    • Imi cer scuze daca am ofensat pe cineva. Eu consider ca mi-am exprimat parerea completa despre postarea originala in primul comentariu,al doilea fiind doar un raspuns pentru Monica, Asadar nu luati in considerare acel comentariu.

      Apreciază

  7. Hai ca energia lui Coconus e molipsitoare, mi se făcuse lehamite având în vedere arătura pe care o apucasem cu unele comentarii, dar datorită ei mai încerc o dată. Oameni buni, daca nu lasam copiii sa planga dupa noi nu inseamna ca ii crestem in puf, sau inseamna, daca asta e echivalentul a trata copilul ca pe o fiinta umana. Nu, nu cresc sau incerc sa nu cresc mici domni Goe. Nu, Sara nu fuge de langa mine, mananca cat vreo 2 adulti in zilele in care ii e foame si deloc in zilele cand nu ii e (fix, dar fix cum fac si eu) si nu cere niciodata cadouri (ba chiar nu e interesata mai deloc de ele 🙂 ). E un copil care vorbeste mult, rade mult, se joaca mult, comenteaza mult, invata enorm si uneori mai si plange. Stie sa spuna ce vrea si ce nu vrea. Stie sa ajute si sa astepte. Si cand nu stie, o invat eu. Cu vorba buna si calma, cu exemplul meu. Niciodata cu duritate. Este o minune, da. Draga Ciprian (si nu esti singurul, si saptamana trecuta parca citeam ceva asemnator de la o tipa crescuta cu ceva metode libere), insasi faptul ca te apuci sa scrii pe net ce fiinta umana minunata ai devenit tu cu educatia X dovedeste ca nu ai avut una corespunzatoare, mi se strange stomacul cand vad autolaude din astea. Lasa-i pe cei de langa tine sa vada asta, nu ne-o spune tu, e urat, stii? 🙂 (pana si noi, aici, ne-am putea da seama din comentarii, uite, mie chiar mi-s dragi n-ai idee cat unii din oamenii care comenteaza aici, imi dau seama din ce imi scriu ca-s oameni faini si mi-ar placea sa-i scot la o bere. n-am idee daca au crescut cu lasat dupa copaci au ba, dar stiu ca-s oameni faini, deci si la tine mi-as putea da seama. nu, nu e cazul din ce ai scris pana acum. de fapt, nu inteleg de ce la 25 de ani stai pe un blog de mamici sa te certi cu ele despre părințeală. aș crede că ești troll, îmi plac trolli, și eu mai trollez din când în când, dar vezi tu, vorbești prea mult să fii troll, deci a picat și asta).
    Revenind la subiect. Da, articolul meu e o critica a unui articol care da sfaturi mamelor. Sfaturi să îi lase plângând după copac,sa creada ca sunt abandonati, sa ii trateze cu tacere in loc de explicatii samd. E ca și cum am fi un trib. Și într-o parte văd Căpetenia X că îi adună pe toți să îi pună să mănânce fructe otrăvitoare (asta cred eu, desigur, el e convins că-s bune). Cam ce-ar trebui să fac? Nu e datoria mea să strig: Fraților, fructele alea îs otrăvitoare? Poate, cine știe, am dreptate, unul mă ascultă și salvez un om. 🙂
    Cam așa și aici. Mă gândesc la copiii ăia. Dacă ele au dreptate, dacă tu ai dreptate ok. O să avem o generație viitoare de aduți fericiți și bine educați (de gândit totuși de ce cu metode indentice, că doar așa am fost crescut cu toții nu am ieșit o generație de oameni fericiți și bine educați).
    Dar dacă am eu dreptate și metodele alea dau aduți nefericiți și cu articolul ăsta fac ca măcar un copil, doi, o sută, să nu mai treacă prin asta, n-a meritat să-l scriu?
    Pentru mine, îți zic sigur ca si pentru unul singur da, ameritat și l-aș mai scrie de o sută de ori, chit că mi-a adus un val de cititori, mărturisesc, nedoriți (mă refer la ceva comentarii recente scrie în ceva struțolimbă, nu română).
    Pe scurt, copiii ăștia ai nostri crescuți în puf nu-s educati să își omoare părinții, sau cine știe ce, ci să gândească, să simtă, să aibă opinii, sa argumenteze, sa respecte, sa ceara, sa astepte si sa ofere explicatii. Imi pun toata increderea in ea. In faptul ca ei, copiii, sunt buni si nu rai. In faptul că oamenii nu se rasc rai. 🙂
    Cum m-ar putea convinge cineva vreodată că e greșit să nu îi fac copilului meu ce nu îmi place să mi se facă mie? 🙂
    E regula 0 a umanității.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s