Arhive zilnice: 3 august 2015

Focile și instructorii de înot

Standard

Nu prea cred că știu să fac bine ceva. Cred că m-am obișnuit să fac unele chestii și au devenit automat mai ușoare. Dar nu aș putea să zic: băi, mă pricep să fac X. Să fac șuruburi. Să vopsesc pereții. Să conduc. Bine, e și din superstiție, îmi imaginez că dacă aș zice că sunt meseriașă la condus m-aș înfige fix în 2 secunde într-un copăcel ceva.

Dar dacă totuși ar trebui să aleg o treabă la care mă pricep aș alege înotul. Înot de 27 de ani :). Am învățat singură, la 6. Stăteam cu orele în apa aia mică de juma de metru de la mal. Da, la propriu cu orele. În Marea Neagră, pe plaja din fața restaurantului Albatros din Eforie. Și la un moment dat am înțeles că pot să am încredere în apă. Atât. E un clic. Înotul e ca sexul bun la femei. Ține doar de cap. Al ei.

Nu cred că poate fi senzație mai mișto pe lume decât să înoți. Într-o mare agitată, dacă se poate, mulțumesc de întrebare. Îmi imaginez că e cea mai apropiată chestie de zbor. Fix așa mă simt, când mă cocoț pe creasta unui val și apoi mă las să cad în spațiul de dintre. Ca o pasăre mică care face V-uri. N-aș putea fi niciodată o pasăre mare, un lăstun ca ăia de-și fac cuib în casa de la țară mi-ar plăcea să fiu. Un lăstun mic și negru.

Valurile și soarele și vântul și imensitatea și tot. Da mă da. Rrrău de tot îmi place să înot. Clar de soare zice Sara mea, auzi. Clar de soare 🙂

Am înotat în piscine (na) sau ștranduri, în râuri reci de sub dealuri sau nămoloase de câmpie. În mări și oceane. În lacuri de munte și lacuri de margini de orașe. Mult. Înot mult, până hăt departe de mă ceartă Sara, fără pauze, nu obosesc deloc, mă relaxează. Ca și condusul.

Ok, suficient, ați prins ideea. Știu să înot bine.

Bon.

Și acum să îmi explice cineva de ce mama ciorilor insistă toți nenii ăștia instructori de la cursuri de înot și fițoase și private și scumpe și din București și de aiurea să înoate Sara cu capul în apă. Să sară în piscină.

Oameni buni. Mai bine mă coc pe plajă o zi întreagă decât să sar în ceva apă. Se folosesc picioarele și mersul biped ca să ajungi în mare. Nu, nu stau 100 de ani, în 3 secunde deja înot, dar nu sar oameni buni în nimic, potoliți-vă. Mă enervează apa-n ochi, în nas și-n urechi fie ea dulce sau sărată. E cea mai neplăcută chestie evăr. Cine v-a păcălit că dacă nu înotăm așa nu mai putem înota deloc e un bou. Se înoată cu capul la suprafață. Băi, și câinii tot așa înoată, cu botul sus, nu-s focă în puii mei să fac flicflacuri subacvatice.

Așadar. Dragi instructori care ați făcut-o pe Sara să urască cursurile de înot și să refuze categoric să mai meargă vreodată la ceva de gen, puteți să-mi pupați, vă rog, fundul meu alb de înotător bronzat care nu bagă niciodată capul în apă?

Și eventual, dacă nu cer prea mult, să nu-i mai obligați să sară-n piscină. Să mi-o aruncați de pe margine. Să se dea pe un tobogan care aterizează în apa de 2m. Să o puneți să bage capul sub apă. Ah, și nu mai urlați ca descreierații cu ton de armată. Îs nește fetițe de 4 ani, cele mai dulci chestii din Univers, Dear God nu mai zbierați.

Revenind. Dacă știți cumva cursuri de înot unde permit, cel puțin inițial, accesul părinților copiilor traumatizați, cursuri unde nu forțează copiii să sară-n piscine și să fie pești, dați-mi, vă rog, și mie de știre.

IMG_9845

Reclame