Death defying acts

Standard

Acum vreo lună povesteam cu var-miu la un drum lung în mașină (astea sunt bune de vorbit) că nu înțeleg de ce vor oamenii să fie foarte bogați, să aibă milioane, când mie de fapt îmi trebuie bani pentru 3 lucruri: călătorii, cărți și benzină. Sume medii mi-ar trebui 😀 . Astea 3 chestii mă fac să zâmbesc (sunt și cărți care mă fac praf, dar e ok, Kafka parcă zicea că așa ar trebui să fie cărțile bune-sunt de acord doar pe jumătate). Sara și muzica îmi oferă fericire fără bani :). Aș adăuga niște cafea. Și pozele.

Sigur, ne trebuie în primul rând bani pentru nevoile de bază. Rate. Dacă mai rămâne ceva.Dar dacă mai rămâne ceva, cumva, pe ce îi dăm? Eu i-aș da/îi dau pe alea 3 chestii de mai sus.

Dacă m-ar fi făcut fericită o casă cu piscină? Sau un Ferrari? O bijuterie? O rochie de nuș ce firmă? Să stau la 5 stele în Maldive? Dar mzău, oare o casă sau un Ferrari chiar pot face un om fericit? Și știu eu câteva locuri cu o apă ireală pe aici, pe aproape. Nu-i nevoie de Bahamas.  În plus, între noi fie vorba, mă simt cam aiurea la 5 stele.

Ați stat vreodată, așa, să luați la purecat care sunt lucrurile care vă fac cu adevărat să zâmbiți? Sau nu mai e timp de asta? Prinși între. Am o melodie așa pe unul din playlisturile recente, nu mai știu care. Cu oamenii prinși între. E atâta agitație acolo între, cine mai are timp de altceva.

Azi de fapt voiam să pun niște poze de la Londra. Dar nu prea am poze de la Londra, n-am avut chef (doar noaptea am mai făcut câteva. meh, cine știe).

Treaba asta cu călătoritul este un act sfidător de moarte :). Ca și pozele, muzica, să iubești (dar insist, insist să nu fim plictisitori și să nu ne rezumăm numai la oameni), să înveți (băi suntem complet cretini cu școala asta, sunt atâtea lucruri geniale pe care am putea să le aflăm, lucruri care ne-ar face mai buni, oameni și lucruri, idei, care dacă s-ar găsi poate s-ar inventa leacul pentru cancer dar nu ajung acolo pentru că suntem plafonați în ce-a vrut să spună autorul tip de școală. futu-i).

Mă strâmb acum când scriu asta, iese prea serios. 🙂 E din cauza melodiei.

Revenind la Londra, e singurul oraș despre care cred că ar putea întrece Roma. E murdară, aglomerată, gălăgioasă (am stat cu căștile-n urechi, altfel nu rezistam) și mi-a adus aminte de București (sticla și cărămida și toate de mai sus). Era să mă omoare cu fish and chips-ul ei. Dar e incredibil, incredibil de frumoasă. Casele, străzile, domnul în uniformă care citea lângă un porumbel și London Eye (singura imagine care îmi place din cele pe care le-am făcut, și probabil n-are legătură cu felul în care a ieșit poza), florile, culorile,  femeia paznic de la British Museum care mi-a dăruit unul dintre cele mai sincere zâmbete din ultimul timp (ce cadou fain), cărțile bune cu 2 lire jumate, cuplul cu păr alb și sandale urâte, ținându-se de mână (i-am invidiat), terasele, ușile colorate din Notting Hill, parcurile cu veverițe blânde și caruselul.Cel mai mult mi-a plăcut când ne-am pierdut pe străduțe. De fapt, nu prea cred în asta cu pierdutul, în capul meu e exact pe dos:).

Cum să nu iubești orașul care te lasă să te dai în carusel? 🙂 M-am dat în carusel în Londra. Unul din ăla ca-n Amelie. Aici îmi e rușine (se uită lumea ciudat când mă dau în leagăn, dar în carusel).

Mi-ar plăcea tare mult să călătorească Sara când e tânără. Fără noi. Musai fără. Când încă se formează. Atâta mi se pare că te schimbă un oraș sau o călătorie. Erau mulți puști în Londra noaptea, pe malurile Tamisei, atâta energie. Chiar și cu fata care plângea în hohote, în fund, lângă un felinar (aș fi vrut să mă opresc lângă ea să-i promit că o să se îndrăgostească din nou, dar nu știu dacă m-ar fi crezut, fiecare dragoste e ultima). Chiar și cu ea aș vrea să vada Sara Londra cât e tânără. Și Parisul și Roma și Barcelona. Măcar. Toate minuni. Da, minuni. Atâta lasă în tine să vezi orașele ăstea, sau o fi că-s eu din cel mai mic dintre orașe și mă hrănesc din uluiala asta cum pot să fie altele. 🙂 Sper să putem face asta. Și să nu intru cumva în cine știe ce zonă în care să uit.

Așa-i că și voi vreți să călătorească copiii voștri când vor fi tineri? Poate merg împreună :). Aș fi un pic mai liniștită să fie Sara cu ei (nu, nu cred c-aș dormi niciodată în nopțile alea, de fapt nici nu știu cum aș respira, dar tot cred că ar trebui să facă asta :P).

PS. Și are nori grași. Cei mai grași nori pe care i-am văzut. Irezistibil.

IMG_9239 IMG_9254 IMG_9271 IMG_9329  IMG_9427 IMG_9437 IMG_9447 IMG_9450 IMG_9458 IMG_9515  IMG_9520  IMG_9535 IMG_9548

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. Bani pentru călătorii si carti.Si o masina cu rulota ;))) Da, da, da, de un milion de ori DA. Sper ca si Ionut al
    meu sa ne mosteneasca (si eu si ta-su vrem bani pentru astea doua lucruri;)))
    Nu-i nimic mai fain pe lume decat umblatul hai hui. Cele mai faine amintiri ale mele sunt de prin colțurile prin care am ajuns. Sunt asa multe moduri de a călători cu bani putini – eu nu visez la 5 stele, nici macar la hoteluri. Am
    descoperit airbnb.com si cateva capitale mai tarziu mi-am dat seama ca asta ni se potrivește.
    Asa mult rezonam in ganduri 😉 Tare de tot ;))

    Apreciază

    • oau, asta chiar nu-l stiam, studiez si eu pentru urmatoarele. incerc sa scriu cat ma bucura ultima propozitie dar nu iese cu trebuie :). dar ma bucura. rau, chiar daca nu stiu cum sa o scriu :))

      Apreciază

  2. Clar imi place Londra si imi e un dor nebun s-o revad, iar pozele tale nu fac decat sa imi acutizeze dorul. Nu-mi mai place Roma, asa cum mi-a placut prima data, dar acestea sunt chestiuni legate mai mult de administratie publica… Cred ca sunt o ciudata, ca imi place sa vizitez orase si sa pozez cladiri, dar in fond la ce ai putea sa te astepti de la un urbanist (mi-am dat seama de ciudatenie cand m-a intrebat cineva la un moment dat de ce am atatea poze cu cladiri si asa putine cu mine). Ma bucur tare ca ai scris chestia asta cu vizitatul cand esti tanar – chiar inveti, intelegi si absorbi multe. Parisul….hmm…este motivul principal pentru care inteleg de ce parizienii sunt cu nasul pe sus (sunt tare mandri de orasul lor si au de ce). Categoric imi doresc sa-mi vad copilul calatorind mult, dar totusi as vrea sa faca asta la o varsta la care sa stie cum sa inteleaga cat mai multe lucruri.

    Apreciază

    • I agree. Adica si eu cred ca trebuie o oarecare varsta ca sa intelegi cat mai multe lucruri. Nici foarte mare totusi, insist cu asta, sigur ca niciodata nu e prea tarziu sa vezi lumea dar sa o vezi cand alegi felul in care vei fi adult mi se pare o superputere :)). Si pe mine m-au plimbat ai mei dupa ei tot timpul (si a fost ok, mai mult decat ok, a fost foarte tare, dar imi placea cand eram copil ca stateam cu ei, nu neaparat ca vedeam ce vedeam, nu simt ca oau, nus ce muzeu mi-a schimbat perspectiva asupra vietii la 10 ani).

      Apreciază

  3. Imi place mult articolul tau si sunt de acord cu finalul … nici eu nu stiu cum as putea dormi, insa imi dau seama ca este un pas absolut necesar, la un moment dat. Mai greu cu Clara, insa, nu vrea sa se desparta de noi absolut deloc …

    In privinta calatoriilor, am fost cu ea peste tot, inca de cand era foarte mica, la fel am procedat si cu Sasha, prima lui calatorie cu avionul a facut-o la patru luni si jumatate, la Praga. Si de-atunci am tot fost plecati …

    Cand eram studenta, faceam meditatie cu o fetita la engleza si franceza … pot spune cu tot dragul ca aceasta fetita avea un accent mult mai bun decat al meu!!! De ce? Poate talent nativ, insa sunt sigura ca au ajutat-o enorm calatoriile pe care le facea foarte des cu ai ei, peste tot prin lume.

    Ce sa mai adaug … mie imi plac ataaaaat de mult calatoriile, insotite de muzica si carti frumoase, ca ar fi trebuit sa ma fac „calator de cariera”!!! :))) Cine stie …. :)))

    Apreciază

    • Sincer, va admir ca aveti curaj si ca reusiti sa gestionati calatoriile cu ei (eu oricum as da diplome default tuturor parintilor de 2 copii, serios, ma uit si tac, ma uit si tac). :))

      Apreciază

    • Apropo de accent la engleza, Sima mea are un accent mai bun decat al meu, la doar 4 ani. Si nici macar nu studiaza engleza, niciunul dintre noi nu ii vorbeste altfel decat in romana. A prins de pe la desene (ne omoara cu Frozen, Tangled sau Peppa, etc) sau youtube. Si devine si fluenta, se exprima tot mai cursiv. O sa incep sa conversez cu ea, ii place tare mult.

      (La gradinita nu ajunge niciodata la optionalul de engleza, e doar vinerea, iar ea aproape mereu e bolnava atunci :))

      Despre calatorii, facem una pe an, numai. Asa mi-as dori sa ne plimbam mai mult….

      Apreciază

      • Dar nu aveti senzatia ca si noi am avut accentul mult mai bun la inceput? Imi amintesc ca maica-mea ma asculta cu gura cascata, intre timp, nu stiu de ce, l-am romanizat, desi na, chiar folosesc mult engleza, dar ma aud ca nu sun bine :)). Pupici de la noi pentru Sima 🙂 PS. Si noi am intrat in Era Elsa, God help us all

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s