About

Standard

Fug de pagina asta de About. Pun de obicei o melodie. O melodie e suficient. Ar merge și niște cărți. Poate câteva poze. O șuviță de-a Sarei? 🙂

E ca atunci când cineva te întreabă Ce faci. Sau. Despre ce scrii pe blog. Habar n-am, mă blochez la întrebările astea. Poa să fie cea mai aglomerată perioadă din viața mea, poa să fi fost anul în care m-am măritat și am făcut copil, aș fi zis că fac bine. Și atât. Și habar n-am ce naiba scriu pe blog. Și nici ce aș putea scrie la About. Nu cred că scriu. Eu nu scriu. Eu citesc, fac poze, iubesc muzica și o ador pe Sara.

Dar mă gândeam zilele trecute la Generația Peter Pan. Chestie pe care o să mi-o scot din cap până la urmă și o să o pun pe ecranul calculatorului. Dar cu ocazia asta m-am gândit și la asta de-a ieșit mai jos.

Am senzația în ultimul timp de. de de de. Îmi vine să scriu maturizat dar nu-mi place conotația cuvântului, implică ceva înțelepciune pe care nu cred că o am. De asumat. Poate.

M-am schimbat, mă uit la mine din afară și sunt atât de diferită de cea de acum 10 ani. O fi normal, mposibil. Dar eu una sunt, în general, constantă. Și, de fapt, în multe privințe, încă sunt neschimbată, încă sunt stângace și incapabilă să mă descurc în mulțimi, încă îmi înșir firele după aceeași logică elementară ca la 6 ani (îmi dau seama că poate pune semne de întrebare asupra inteligenței mele 😛, dar e ok, chiar cred că e adevărat), încă sunt nesigură de tot și simultan încă sunt sigură că am dreptate în tot ce spun 😛 doh, nu?, încă fac lucrurile cu pasiune, pe fast forward (da, mai ales condusul și circulatul sângelui prin vene :P), încă reușesc să enervez multă lume. încă.

M-am trezit însă ca îmi plac oamenii (ok, unii, nu toți, evident). Deși tot mă sperie să cunosc oameni noi. Dar dacă ajung (cumva, prin cine știe ce împrejurări ciudate) să cunosc o persoană, găsesc aproape întotdeauna o parte bună și de cele mai multe ori, de fapt, multe. Și unii îmi devin dragi. Și vreau să le fie bine. Sunt atentă la ei. Știu când sunt triști după cum spun alo la telefon sau după cum apasă butonul la lift. Unora le-aș sufla în spate să le dau aripi 🙂.

Am început sau reînceput cumva să am conversații cu oamenii, indiferent de gen. Conversații adevărate. Fără grabă. Mai scriu o dată. Fără grabă. Despre lucruri care contează pentru noi, despre ce suntem, ce credem, poate ce citim, ce vrem să schimbăm în lume (da, nu m-aș fi crezut vreodată în stare să mă gândesc la asta, am fost întotdeauna atât de mici). Oameni la fel, oameni din bulă, din familie, prieteni, viitori prieteni 🙂. Mult timp am crezut că oamenii așa mai găsești doar în cărți, dar poate era doar pentru că nu eram chiar atentă la cei adevărați.

Mi se pare prețios rău asta în lumea asta aflată veșnic în fugă (n-am priceput dupa ce fug) să mai vorbim cu adevărat. Aici, sau uite, accept chiar să vorbesc la telefon  (doar dacă asta presupune o conversație, nu tăceri și platitudini) deși, de fel, urăsc să vorbesc la telefon. Sau încerc să merg la cafea, să pot privi ochi în loc de ecrane (deși mi-e greu, greu rău să împac timpul ăsta arțăgos).

Mi-am dat seama, chiar săptămâna trecută, că dacă aș fi pusă vreodată față-n față cu întrebarea oameni vs. orice aș alege fără să clipesc sau fără să respir oamenii (nu toți, desigur, doar unii oameni, oamenii mei :P).

Apoi, nu mă mai lupt. mă luptam tot timpul, știi? să fac, să repar, să mă fac auzită, să nu rămână cineva cu impresia greșită, să mă asigur că s-a înțeles punctul meu de vedere. n-o mai fac. încerc să fac ce cred eu că e bine, mi se pare esențial să nu renunți la asta, dar nu luptând. fuck it. las întrebări (sau provocări, ce-or fi ele) fără răspuns. întorc spatele. n-aș fi reușit asta acum 2 ani. 🙂 dar încă nu sunt acolo, o mai trece vreme până renunț de tot (hei, poate într-o zi o să reușesc să plec acasă de la birou și să las un mail necitit, doar poate).

Aproape că mi-e frică să o spun cu voce tare să nu dispară, dar uneori chiar am devenit din cea care se enervează, cea calmă, chiar cea care așteaptă uneori, sau poate chiar cea care are răbdare. O dată, de două ori, de 10 de ori.

Mi s-a stricat ceasul și nu l-am mai dus la reparat. S-ar putea să nu-l mai duc niciodată. Am ceas de la 8 ani. Un sfert de veac de uitat cum trece vremea cred că e suficient.

Și m-am surprins (dar asta chiar așa a fost, surprinzător) că îmi asum riscuri. Tot timpul mi-a fost mai frică. Acum nu chiar așa de rău. Pot să cad, e ok. O să mă ridic cumva. Am căzut de atâtea ori și stând pe scaun, pe bune :))

Nici nu mai alerg după nimeni. Voiam prietene, amici, iubiți. N-am fost singură pentru 5 minute . Acum, la 33 ani am fost pentru prima oară (băi, pentru prima oară) singură pe o plajă. Întotdeauna am fost ba cu părinții, cu gașca, cu prietenul, cu familia mea. Abia acum, pentru prima dată singură. Am înregistrat fiecare secundă prin toți porii și drumul și muzica și mașina și prosopul și apa rece ca gheața. Acum, gata, nu mai vreau. Nimic. Am oameni faini în jurul meu și pot să mă duc singură la plajă. Cei care mă vor ok, nu plec nicăieri. Cei care nu mă vor, iar ok. Nu mai alerg după nimeni. Sunt doar aici.

Mă uit cum se joacă tata cu Sara, cu chiote, fix cum se juca cu mine. Realizez cât de mult soare am înghițit de când eram eu cea care râdeam și cât de incredibilă de norocoasă sunt că am asta acum.

Și tot așa până am înțeles că nu mi se mai potrivește imaginea pe care mi-o făcusem despre mine. Era altcineva 🙂. Cred că am îmbătrânit puțin, dar nu mi se pare deloc trist 🙂.

Atâta am evitat să scriu pagina asta de about. cred că asta ar putea fi. S-ar potrivi poate să spun și de ce scriu. dar chestia e că nu prea știu. nu caut lume,dimportivă, mi-e groază când mă mai descoperă careva în viața reală.

Știu că citesc să mă simt normală, să mă regăsesc în propozițiile altora. închid cartea și îmi dau cu ea în cap  (serios, la propriu, și ultima de mi-a făcut asta avea fro 400 de pagini, that hurt). apoi mai citesc o dată. și pot respira după. cred că și de aia scriu, cumva.

PS. plus o melodie (nu pot să renunț la muzică, e parte din mine 🙂 ). Cred că piesa asta s-ar potrivi. Fugeam și de ea, că pare a fi un cântec de dragoste, dar nu cred că e neapărat asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s