Norii gri

Standard

De fiecare dată când naște câte o prietenă de-a mea (a născut Semințe mă, un băiețel cute as a button pe care aș vrea să pun un tag cu rezervat pentru Sara, mai ales dac-o să semene cu Tutu, desigur, pentru că ea e prietena noastră și tatăl poate că e grozav, dar cui îi pasă, ea e prietena noastră și musai să semene cu ea :P) retrăiesc nașterea Sarei și ce a venit după.

Mi se întâmplă cu prietenele apropiate, la restul nu prea.

Sigur că citisem (am stabilit deja că măcar asta pot să fac), știam (în teorie) cam tot ce mă așteaptă. Asta unu la mână. Deci sigur că înțelegeam că o să fie greu o perioadă. Că n-o să dorm (băi, dar cam așa a fost și la facultate și mi s-a părut că n-a fost chiar atât de rău, nu?).

În plus, eu sunt o persoană optimistă. Chiar cred că sunt asta. Zâmbesc mult. De fapt, de când cu Sara mi-am dat seama că aproape non-stop (pentru cei de la buro, dacă ajung cumva din întâmplare aici, în  afară de momentele când scot flăcări pe nas și fum pe urechi. concomitent). Și mi-am dat seama de când cu ea, pentru că dacă sunt supărată, mă opresc din zâmbit și Sarei îi ia 0.0001 secunde să mă întrebe: Mami, ce s-a întâmplat, de ce nu zâmbești? De unde deduc că zâmbesc mai tot timpul. Nu e exclus să fie doar când o văd pe ea, voi aprofunda subiectul. Dar ideea ați prins-o. Zâmbesc mult. Râd mult. Nu mă iau în serios (și nu-mi plac oamenii care prea se iau în serios), și unul din motivele pentru care l-am ales pe sotzoo a fost că făcea (și încă face, de altfel) tot timpul poante cu mine și mă ia peste picior. Mi s-a părut tot timpul că viața e băi, la naiba, frumoasă (sunt veșnic nemulțumită că avem doar una) și că în orice chestie nasoală e pe undeva o parte bună sau măcar una din care poți învăța dracului ceva.

Mă rog, vă reamintesc că sunt de asemenea colerică, egocentristă, introvertită,răutăcioasă și în general, destul de ciudată.

Bon. Deci ați înțeles ideea, cu roz, galben, picățele, de-astea.

Ei bine, după naștere, cred că au venit simultan. Partea cu nesomnul și partea cu depresia (baby blues în cea mai clasică și relativ scurtă variantă).

Partea cu nesomnul puteți citi aici ce dă: http://www.iflscience.com/brain/what-happens-your-brain-when-you-don-t-sleep.

Și aici eram amândoi, că doar dacă eu nu dormeam (mă rog, Sara nu dormea), nimeni nu dormea. Teren minat. În fiecare zi. Prima lună or so îl trezeam pe sotzoo la fiecare trezire, pentru că a) habar n-aveam ce naiba să fac cu ea. și b) pentru că puii mei, eram în asta împreună, nu doar eu singură (din fericire, am abandonat tratamentul barbar după o lună, în cine știe ce episod de luciditate. la mine a continuat, am dormit prima noapte full la 1 an și 9 luni ale Sarei, plus ce n-am mai dormit înainte să nasc, ați prins ideea, cam 2 ani de bezmeticeală, pur și simplu îmi sunt șterși de pe radar, nu am nicio idee clară despre ce s-a întâmplat atunci, par că au trecut instant și totuși cel mai lent dintre toți anii mei).

Stai să vă citez, că poate vă e lene să dați click: Privarea de somn ne face să ne focalizăm pe aspectele negative, să interpretăm greșit expresiile faciale și devenim arțăgoși.

O, duamne, da, pot să o printez și să mi-o tatuez pe fund?

Serios acum, fix așa a fost. Îmi aduc aminte cum am plâns o oră (oricum plângeam din orice) că mi-a zis sotzoo că nu e o idee bună să lase cuțitele pe lângă mine (când îi tăiasem macaroana cu cine știe ce). O orăăă, a fost jale. Ce să pricep gluma, ce să mi se pară amuzant (ați văzut mai sus că de asta l-am luat, da?) mi se părea de o răutate atroce.

Asta fuse una.

Apoi, cu baby blues-ul ăsta.

Băi, nu mă prea pricep, dar cred că poate, doar poate, la mine a fost o idee mai mult. A și durat ceva, am ieșit din nor (pentru că un nor mi se părea) treptat, nu știu nici acum exact când, oricât încerc să îmi aduc aminte.

Deci era un nor. Gri, desigur.

Înotam într-un nor, undeva, la înălțime și priveam din exterior realitatea, oamenii cu ritmul lor, cu cafelele lor, cu agitația lor, cu grijile lor, cu concerte, teatre și crize de dragoste. Complet ruptă de orice însemna viața normală. Îi invidiam, da, pe toți, cu dinții și cu fiecare zi supraviețuită îi invidiam.

Copleșitor era sentimentul de singurătate. Indifrrent cine era lângă mine, eram singură. Singură, complet singură. Nimeni nu înțelegea, nimeni nu mă putea ajuta.

Ce să fi și fost de înțeles, aveam momente, când urla Sara când aș fi aruncat-o pe geam. Sigur, nu aș fi aruncat-o, dar mă gândeam la asta. După care l-aș fi împușcat și pe sotzoo, fix în cap. Și visam des că plec de acasă. În lume, oriunde. Doar să plec, să fiu singură, fără responsabilitatea asta de mamă care înghițea tot.

Apropos de cei care încă își imaginează că un copil face bici din o relație căcat. Nu face. Un copil ia o relație și se joacă cu ea și o face tot felul de forme de zici că-i plastilină. Niciodată n-o să mai fie ce-a fost când era lăsată în pace, dar, dacă ai noroc, poate să iasă o formă drăguță din ea și după. Un crocodil gen. Sau un porcușor. Mă rog, fiecare ce vrea 😛

Deci o dată că nu puteam dormi din cauza Sarei, care, na, se trezea să mănânce. Apoi, a doua, că aveam insomnii (probabil din cauza depresiei), deci și când aș fi putut dormi, de fapt, nu puteam.

Și iar înoată și înoată în norul gri.

Îmi aduc aminte cum mă holbam în oglinda din baie la ochii-mi înfundați în orbite și-mi dădeam palme de ciudă că nu pot să adorm, la 3 noaptea, după a 3-a trezire a Sarei, când ea dormea, și-aș fi putut să mă odihnesc și eu, de-aș fi reușit să adorm. Nu reușeam.

Aș vrea să vă pot spune partea bună. Dar nu o știu. Chiar nu o știu. De asta primele luni mi s-au părut ucigătoare, de asta orice după mi se pare floare de ureche, de asta spun că nu contează nimic, da nimic (nici alăptatul, co-sleep-uitul sau purtatul, toate sunt opționale) cum contează sănătatea mentală a mamei.

Și nu, nu cred că sunt o mamă rea pentru că am simțit asta. Ba dimptrivă, sunt mândră de mine pentru că în ciuda norilor ăștia gri, am făcut tot ce-am putut și-am înmulțit cu doi ca să îi fie ei bine. I fucking kicked ass. 😛

Și de obicei le povestesc asta prietenelor mele, recunosc.

Din 2 motive. E ca o amuletă. Dacă o spun eu înainte să nască atunci, în capul meu, vor fi protejate și lor nu o să li se întâmple (și să știți că nu li se întâmplă, v-am mai spus că ele sunt mult mai bune ca mine 🙂 ). E o copilărie, dacă spun cu voce tare că avionul în care mă urc mâine o să se prăbușească atunci nu are cum să se prăbușească, pentru că doar ce am spus-o eu cu voce tare, ar fi prea mare coincidența. Stupid, da, ok, dar  e superstiția mea și țin de ea :P.

Și al doilea, pentru cei din jurul lor. Soț, frați, familie, prieteni. Este vital. Vitaaaaaaaal, pot să urlu? Vital să îi simți lângă tine, când ești în norul ăla, pe oamenii pe care îi iubești și care te iubesc. Vital. Chiar dacă tot singură te simți. Dar nu cred că poți ieși din nor fără ei. Și să te ajute. Și apropos, da, asta înseamnă că în secunda în care intri pe ușă trebuie să iei plodul în brațe. Nu, nu mă interesează că vrei să faci pipi, ai avut 8 ore de relaxare la buro (da, indiferent cât de oribilă e ziua la buro e relaxare față de stat 24/7 cu un nou-născut) când ai fi putut să faci 50j de mii de pipi. Fă pipi la buro. Când ajungi acasă, primul lucru, dar primul, ia plodul în brațe. E foarte posibil ca mama să nu fi apucat să facă nici măcar un pipi toată nenorocita aia de zi (nu mai vorbesc de mâncat, duș și alte lucruri sfinte). Și restul lumii. Aduceți mâncare. Și faceți curat.

Oa, iar am scris mult :). Pentru că știți, n-apucasem să-mi spun incantația pe post de amuletă pentru semințe, și aș vrea să mă asigur că și la ea totul o să fie ok. :).

PS. Și for crying out loud for all the husbands out there, când dați sms prietenilor după naștere, spuneți-ne naiba ce face mama, ok, plodul ca plodul, e vag interesant, dar noi (încă o dată), suntem prietenele ei, vrem să știm ce face ea (și sotzoo, toți sotzii, dădeau mesaj numai cu plodul: nota 10, înălțime, greutate, bla bla). Mama, băi, mama. Mama e prietena noastra, nouă de ea ne pasă! :))

IMG_5283b

Anunțuri

17 răspunsuri »

  1. Sa-ti traiasca „ginerica” si sa fie sanatos.
    Mie primele luni mi s-au parut ok.Eu am un copil de ala fan somn…seamana cu sotul, care se plange de insomnie daca a atins perna si nu a adormit profund.
    Crunt mi s-a parut baby-blues-ul care peste mine a dat pe la 9 luni, cand tanca se auto-intarca.OMG ce de rahat te simticand nici plodului nu ii mai trebuiesti.Si da, faza cu noptile lungi in care toti dorm si asta ar trebui sa faci si tu, doar ca nu-ti iese, mi le amintesc.Crint e sa simti oboseala si sa nu reusesti sa adormi.Si Doamne cat de bitchy puteam fi dupa nopti petrecute asa.OMG!Hubby e erou declarat pt ca a)m-a suportat si b) a facut-o fara sa ma pocneasca.A hero.Nimic nu facea bine, nimic nu intelegea si mai era si nesimtit ot ca nu alapta el or smth. :))
    Deci eu, 0-6 luni bag oricand.9-12 luni, not so much.Eu mi-s rea de fel, Hell seems icy compared to me in that period.

    Apreciază

  2. Doamne, ce bine le zici.
    „Apropos, de cei care încă își imaginează că un copil face bici din o relație căcat. Nu face. Un copil ia o relație și se joacă cu ea și o face tot felul de forme de zici că-i plastilină. Niciodată n-o să mai fie ce-a fost când era lăsată în pace, dar, dacă ai noroc, poate să iasă o formă drăguță din ea și după. Un crocodil gen. Sau un porcușor. Mă rog, fiecare ce vrea.”

    Si eu sunt una care zambeste non stop si-s cu gura pana la urechi de ma cred toti nebuna dar imi amintesc mutra aia artagoasa si mai mereu nervoasa din primele luni (ok, cred ca sotul si-o aminteste si mai bine decat mine). Si Ion al meu chiar dormea – ma rog, pentru standardele mele nu, dar stii, fiecare cu povara lui. Soacra-mea incerca sa ma linisteasca si-mi zicea, lasa, ca imediat uiti de toate astea, si mie-mi venea sa-i trag una (da-ti seama, nici violenta nu-s de fel!). Voiam sa dorm si sa ma lase toti in pace. Si sa ies din rutina. Ma fortam sa-mi caut chestii de facut si mimam ca mi-e bine dupa care izbucneam si vai de cei din jur. Naspa perioada. Unul dintre motivele pentru care, oricat de mult imi iubesc copilul, nu ma vad luand-o de la capat. Nici eu, nici jumatatea.

    Apreciază

  3. Te citesc de ceva vreme, imi place cum scrii si cu articolul asta ai pus punct pe i, liniuta la t si toate celea pt mine…
    Si stiu ca oricat ai citi, nu poti fi pregatita pentru etapa asta; acum mama in cauza sa inteleaga ca e numai o etapa:)

    Si pentru ca te intrebai la un moment dat pe unde.s cititorii tai, eu sunt acum la Vancouver la etajul 14 intr.un bloc, la servici 🙂

    Apreciază

    • Oau. Nu pot sa cred ca ti-ai adus aminte si ca mi-ai spus unde esti. I loved that. Inca sunt obsedata de asta, ma duc sa vad birourile oamenilor din alte orase cu care lucrez, ca sa mi-i imaginez intr-un cadru atunci cand vorbesc cu ei la telefon sau pe mail. Ii face mai reali cumva, cum te-a facut si pe tine, de 10 ori mai reala, ca acum stiu ca esti la etajul 14, intr-un bloc, la scarbici. Cred ca e cazul sa ma duc sa ma culc, deja aberez. Dar sincer, chiar multumesc ca mi-ai zis, mi-ai facut o bucurie 🙂

      Apreciază

  4. Ha ha!!! Delicios articol, am ras si m-am regasit in fiecare cuvintel in ceea ce priveste perioada de dupa nastere, bine ca n-a durat decat 3 luni. Cat in privinta superstitiei, te inteleg perfect, mantra mea, daca o pot numi asa, este: daca spui ce gandesti acum, n-o sa se mai intample! :)) Felicitari!!!

    PS: Multumesc Printesei Urbane ca m-a ghidat inspre articolul tau 🙂

    Apreciază

  5. hmmm..citind toate astea, ma intreb cate dintre voi ,cand ati realizat aceste lucruri, ati simtit nevoia sa va sunati mamele,probabil majoritatea inca tinere frumoase sanatoase si poate chiar inca in campul muncii,doar pentru a-i spune „multumesc”,si nu sa o sunati pentru a va da ochii infundati peste cap sa va plangeti de obosite poate poate se prinde ,isi ia un liber in plus , sau inca vreun concediu medical fiindca pe cel legal l-a papat demultisor, sau de ce nu sa iasa la pensie anticipat sa va ajute.ce daca penalizarea e mare? voi aveti mai multa nevoie de ea decat ea de o pensie …netaiata! de cate ori v-ati gandit sa-i spuneti ,chiar simtind asta,sa se duca la coafor ,sa iasa in oras la cina, sau sa vina doar sa-si iubeasca nepotul ! ca la randul ei , a facut acelasi lucru ca si voi ,dar avea doar 120 de zile de concediu pentru cresterea copilului, din care 30 era obligata sa le ia inainte sa nasca, deci ramaneau efectiv 90 de stat cu copilul,, nu 1-2 ani ca acum,, si n-a avut bona, isi cara copii dimineata la cresa, cara seara sacosele din piata , mergea la serviciu…! daca n-ati simtit decat ca „trebuie”sa va ajute, si n-ati simtit nevoia sa-i sarutati mana, atunci , totul e ipocrizie, maaare ipocrizie ! teatralism curat ! daca ati sta mai mult cu copii si mai putin pe net , cititnd si scriind articole …ati fi mai odihnite ! dar, un lucru e sigur ! sunteti mame bune !

    Apreciază

    • Ăăă, my friend, are you talking to me? We’re alone here, no help from grandparents, no bona (nu ca ar fi vreo problema vreuna). Da, eu, cand si daca oi ajunge la varsta la care Sara va avea copii ar fi o prioritate zero sa o ajut. La fel cum acum e o prioritate zero sa o cresc :). Fuck off my blog cu acuzele si injuriile astea. Multumesc anticipat (vezi, inca un motiv s-o trimit pe mama la coafor si sa n-o scot la pensie, m-a crescut sa fiu politicoasa). PS. troll much? 😉

      Apreciază

      • am spus deja ca sunteti mame bune ! si reactia ma face sa ma gandesc ca am avut pe ici pe colo dreptate !

        Apreciază

  6. Nu mai stiu daca l-am citit in maternitate sau ajunsesem deja acasa (si nici nu stiu cum sa spun multumesc, ca sunt mai tampa la exprimari din astea si daca ma si emotionez o dau in smiorcait 🙂 )

    Nu mai stiu pentru ca habar nu am cand a trecut o saptamana, in ce zi suntem sau cum curge timpul pentru oricine altcineva care nu este in scutec land. SI aici sunt de cele mai multe ori doar eu, cu tot cu C care suplineste cat poate sau cu mama care trimite caserole de mancare. Da, trimite si nu le face aici pentru ca am simtit ca pentru noi 3 e mai bine sa fim noi 3, micul nostru trib (asta si pt ca mama insista obsesiv cu paturica si caciulita si la noi sunt 25 de grade in casa) :)))

    Si in noptile alea lungi, pt ca am primit modelul care doarme ziua si noaptea are reflux si chef de zgait la mine si inca nu reusesc sa-i anticipez programul incat sa facem schimbul intre zi si noapte, in noptile alea si mai ales in zilele in care imi adun ceacanele din barba si le urc inapoi in jurul ochilor, mantra mea „nori gri, nori gri” si „o sa treaca” 🙂

    Apreciază

    • Honey wtf. We don’t do that thank you shit. Spunem asta tanticii care face curat, baiatului cu parcarea, sefului cand ne da de munca (not). tu mie never. si da, si noua ne-a fost mai bine in 3 :).
      trece trece trece, mai jur o data. si revin si public, uite (nu foarte mult public, e adevarat, dar foarte dragut si opozabil). sunt la un cuvant distanta de a) adus mancare b) facut curat c) rapit si dus la mare d) orice altceva.
      serios. oricand. si mai stiu eu minim fro 2 dude in aceeasi situatie :P. pupici

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s