Arhive zilnice: 22 iunie 2015

Aproape 2 ani

Standard

Sara face în curând 2 ani de mers la Grădi. Când am dus-o, am avut, sincer, un singur scop, pe care l-am și scris pe aici: să o lase în pace. Nu mă interesa să învețe să citească, să deseneze, să … habar n-am, să cânte sau să danseze sau să vorbească limbi străine.

De fapt, eram (și încă sunt) de părere că până la școală copiii ar trebui doar să se joace. Căutam un loc unde oamenii să o respecte ca o entitate mică și perfectă ce e și să o lase în pace să facă ce o interesează, ce îi place, totul în anumite reguli și limite, nu sunt și n-am să fiu niciodată adeptul micilor domni Goe.

Ei bine, ceva de genul ăsta a fost, cumva. Adică da, a fost lăsată cu siguranță să facă ce vrea, în anumite (multe) limite. Din lăsatul ăsta în pace, să se joace, a și învățat foarte multe, mai multe decât m-aș fi așteptat (de fapt, nici nu era greu, având 0 așteptări).

Știți că sunt fan M. Montessori. Cred în ce a scris, în ce a făcut tanti aia acum 100 de ani. Nu sunt de acord cu tot (și nu cred că se poate să fii de acord 100% cu o teorie sau chiar o persoană, poate doar la un nivel superficial), dar în principiu, da, suntem pe aceeași lungime de undă.

Recunosc însă că nu am aceeași flexibilitate când vine vorba de metoda Montessori în 2015. Mi se pare, de multe ori, că lucrurile sunt luate prea fix, prea ca niște șuruburi și piulițe dintr-un mecanism, cu reguli fixe, unde dacă schimbi ceva riști să nu-ți mai meargă motorul, decât ca ansamblul lor, ca ideea din spate, ca înțelegerea a ceea ce voia de fapt să transmită tanti aia. Sau asta era impresia mea atunci când dădeam de grupuri Montessori, de bloguri Montessori șamd.

Cu toate acestea, mi-a fost dovedit, cumva, că metoda asta funcționează, cu adevărat, chiar și în 2015 :). Simplul fapt că au reușit să protejeze curiozitatea naturală a ei până la vârsta asta mi se pare cel mai răsunător succes. Încă vrea să înțeleagă, să știe, să afle. 🙂 În plus, ea e copilul ăla care întreabă sâmbătă seara, plină de speranță, dacă mâine merge la grădi. Care îmi  cere să nu mai vin să o iau prima, să o las până la 6 :D.

Încă vine acasă și visează zi după zi la materiale pe care vrea să i le prezinte Erika (nu mai reiau cu piedestalul pe care a pus-o pe Erika, care recunosc că mă înduioșează și mă bucură în același timp-și revin cu precizarea că Erika e cea mai nemțoaică româncă în atitudine pe care o cunosc eu, și iar revin că Sara o iubește sincer, ca și pe Alina, despre care îmi spune că „are grijă de ea” și despre care eu una cred, că, după noi, familia, e persoana care o cunoaște cel mai bine, ceea ce, iar, mi se pare incredibil și e mai mult decât aș fi sperat).

Și ziua când am fost la grădi și se ținea după Erika să îi prezinte (din toate chestiile alea de acolo) formele geometrice tridimensionale (ovoid, elipsoid, prismă, cub, șamd). Băi, la 4 ani.Nu mai vorbesc că în toată viața mea de elev, de student, nu mi s-a întâmplat vreodată să aștept așa cu sufletul la gură să învăț ceva nu mai vorbesc să cer eu profesorului să îmi explice ceva.

Apoi, chestia asta cu cititul.  Are o moacă indescriptibilă când citește un cuvânt (pe litere) și îi pică fisa ce înseamnă. Când a făcut legătura că ce poate să facă acum o va duce la cititul singură a cărților a făcut cei mai mari ochi posibil, și-a trântit un zâmbet cââât casa și a început să țipe că va citi o sută, o mie, o sută de milioane, 90 de miliarde de cărți! Băi, recunosc că mi-au dat lacrimile. A fost super emoționant pentru mine (nu mai revin că și eu iubesc cărțile în cel mai concret sens al cuvântului, că iar sunt enervantă) și încă mi se pare, când reiau scena în capul meu :).

Deci, I’m a beliver now (deși încă mi se pare cel puțin ridicol că li se arată cum se apucă corect clanța ușii :P). Am început, încet, încet, să am încredere că, poate, e o mică speranță, acolo, că, dacă va merge în continuare pe linia asta (adică da, va merge, probabil, la o școală Montessori, deși acum un an excludeam posibilitatea), o să reușim să îi păstrăm setea asta de a ști. Și șansa asta, fie ea și de 0.01% merită toate riscurile și toate eforturile din lume, un adult cu scânteia asta încă în el mi se pare invincibil :).

Sigur, iar o să zică lumea că sunt nebună, dar așa au zis și când am schimbat jobul, și când m-am hotărât să mă căsătoresc cu sotzoo, când am făcut-o pe Sara. Cele mai bune decizii pe care le-am luat până acum au fost ușor duse cu pluta :P.

PS. E Sara la grădi jos, și-a scris numele ei și al Ilincăi (confundă pe r cu n), una din prietenele ei. Băi, iar, mi se pare grozav că scriu numele prietenilor și nu mere, pere, casă etc. :). Deci da, e un articol de propagandă, scuze. Da câteodată (atunci când e adevărat) merită și să scrii de bine 😛 18765056109_df04282fe8_o