Arhive zilnice: 2 iunie 2015

Wallflower

Standard

Ok.

Încerc să scriu despre asta și înainte să mă apuc mi-e frică că n-o să fiu coerentă, că, de altfel, de obicei nu sunt :). Și că o să fiu prea serioasă, pentru că încerc să fiu clară, și nici asta nu îmi place să fiu. Serioasă,nu clară.

Dar încerăm.

Un nene, Carl Gustav Jung, zicea pe la1913:

This excessive sensitiveness very often brings an enrichment of the personality. . .  Nothing could be more mistaken, though, than to regard this excessive sensitiveness as in itself a pathological character component. If that were really so, we should have to rate about one quarter of humanity as pathological.
Literatura recentă duduie pe tema asta (HSP-Higly Sensitive Persons), persoanele foarte sensibile, sfântul goagăl vă poate ajuta, eu am preferat să mă rezum la nenea ăsta, părea băiat serios :P.
În traducere, cam 25% dintre oameni (și copii) sunt…foarte sensibile :). Unii dintre ei sunt introvertiți, dar nu neapărat. Însă da, mulți dintre introvertiți sunt și persoane foarte sensibile.
O să pun întâi linkurile la nește teste pentru persoane și copii (evident, nu are aceeași relevanță ca unul făcut de un profesionist, informațiile de background sunt mult mai importante, dar e mai degrabă util pentru a înțelege ce caracteristici are o pesoană hipersenzitivă).
Ok. Sara bifează fiecare, dar fiecare căsuță.
Plânge ușor (as in repede, că altfel vă garantez că are cel mai puternic țignal din București și posibil România),o deranjează etichetele, bluzele miros când i le dau dimineața pe ea, zgomotele o sperie, după o zi agitată la grădi îmi cere să opresc până și muzica în mașină șamd.Urăste surprizele (a plâns la 2 ani când i-am adus tortul de ziua ei, deși eram doar eu și sotzoo acasă). E persoana care sesizează, dintre toți oamenii din jurul meu, la doar 4 ani, cea mai subtilă schimbare de dispoziție (și nu cred că sunt o peroană ușor de citit – mă rog, cu excepția momentelor când mi se pare cineva idiot când parcă o am tatuat pe frunte).Sau când mergem prin parc, și am o bluză căreia îi pică umărul, se oprește din pictat, mi-o ridică la loc, îmi zâmbește și continuă. Da, are simțul umorului, chiar face glume bunuțe :). Evideeent că adoarme imposibil de greu seara (scriu despre asta de aproape 5 ani :)) ), urăște schimbările (mai ales când asta implică persoane noi în viața ei) și pune tone (toooneee) de întrebări. Și vrea să învețe, să învețe, nu trece zi să nu îmi spună cu cea ar mai vrea să lucreze aka joace la grădi (luckily din jucatul ăla învață o tonă). Este în permanență atentă și obervă când are cineva nevoie de ajutor. Mă terorizează cu cel mai incredibil simț de observație (ex. am mers  o lună cu taxi, la interval de 2 săpămâni a recunoscut un taxi, că mai fusesem în el. sincer. wtf? sau gardurile de pe o stradă sunt identice cu cele de la casa  lui X, la care a fost de maxim 4 ori în toată viața ei, ultima oară anul trecut). sau sau sau. chestii pe care eu nu le-aș observa niciodată). Nu mai vorbesc de cât de precaută e șamd.
Mă rog. Pot continua până mâine. She fits the profile.
Și nu numai ea, mai știu eu câțiva copii :).
Ce încerc să subliniez e că nu un defect. Ceva ce trebuie corectat. La fel cum spuneam mai demult și despre introvertiți. Nu e cazul să ne dorim să-i perfecționăm, să-i facem extrovertiți. Să îi schimbăm.
Ci să îi respectăm și să îi acceptăm așa cum sunt. Cam cum ar trebui să facem cu orice altă ființă, indiferent cât de aparte ar fi față de marea majoritate, atâta timp cât nu deranjează pe cei din jur.
Bănuiesc că vă imaginați că nu sunt prostănaci, sau ceva. Dimpotrivă.
Sunt persoane foarte intuitive, inteligente, empatice.
Am avut recent ocazia să o văd într-un grup de copii. Ok, sunt copiii extrovertiți, primii care interacționează cu profesorul, primii care ridică mâna, primii care răspund, cei care se agită, care se aud. Și profesorii îi caută și e firesc să fie așa :). Apoi sunt cei de mijloc (ca să nu folosesc termenul normali că nici ăi de dinainte și nici ăi de după nu-s anormali), care încearcă, care vor să învețe. Și apoi mai sunt cei ca Sara. Copiii (hei, sau adulții 😉 ) care stau undeva în spate, fără să se îmbulzească, și care știu mai bine poate chiar ca cei din prima linie lecția, îi poți vedea în fundal, dacă ești atent, cum știu cântecul, mișcările la dans sau cum încep să citească, de nebuni, singuri, pe la 4 ani :). Și aici contează, așa cum mai spuneam acum o sută de ani cuiva, atât de mult cine te privește. Pot fi sclipitori sau pot ajunge ignorați, la fel de ușor. Recunosc că am emoții cum o să îi fie viața. Sper să aibă (în continuare) noroc de oameni, de dascăli, mi-aș dori să aibă noroc de dascăli și nu de profesori, care să o vadă. Că în rest sunt convinsă că va fi absolut fenomenală. Și că va găsit un super dud care s-o iubească :P.
Ce încerc să fac cu articolul ăsta nu e neapărat să o laud sau să o apăr, deși îmi vine (instinctiv) să le fac pe amândouă, ci doar să îmi imaginez că data viitoare poate vom fi mai mulți cei care vor vedea persoanele din spate. De la marginea mulțimii. Cele care tac, care observă.
Și că mai multă lume o să învețe să relaționeze cu ele.
Nu e așa greu. Trebuie să le oferi spațiu, o privire caldă și un zâmbet sincer.
Nu?
🙂
PS. Ăsta-i un playlist nou nouț mai jos, care începe cu o melodie ancestrală (e singura de gen din el) și doar pentru că se poate dansa bestial în mașină pe ea. Ok și că miroase a vară. Și că Wallflower, desigur 😉