5 minute pe zi MM: pedeapsa

Standard

Pentru că e un blog pe care, observ după căutări, ajunge lumea (și) după ce caută chestii legate de Maria Montessori. 5 minute pe zi, extrag câte ceva, mai bine decât să citim un articol pe net care poate e reinterpretarea a ce a spus creștina asta cândva.

Azi despre pedepse (doar pentru că am săpat recent după subiect) și unele din limitele din MM (sunt, de fapt, destul de multe). În aceeași carte (Descoperirea Copilului) e și un capitol dedicat în care se vorbește despre disciplina, cum nu ar trebui să fie forțată, despre libertate șamd. Dar despre asta am mai scris. Deci ce să mai, copipastă. Întâmplător, sunt de acord cu cele de mai jos (nu cu tot ce-i în cărțile ei, dar cu partea asta chiar da).

„În ceea ce privește pedepsele, am avut de multe ori copii care îi tulburau pe ceilalți, fără să asculte îndemnurile noastre. Ei au fost puși îndată sub supravegherea medicului, dar de foarte multe ori era vorba de copii normali. Am pus atunci o măsuță într-un colț al sălii și îl izolam acolo pe recalcitrant, așezându-l într-un fotoliu cu fața spre colegii lui și dându-i toate obiectele pe care le dorea. Această izolare a reușit aproape întotdeauna să-i calmeze pe astfel de copii. Din această poziție, copilul vedea ansamblul colegilor și felul lor de a acționa; era o lecție obiectivă foarte eficace cu privire la conduită, așa cum nu puteau fi cuvintele educatoarei; încetul cu încetul copilul recalcitrant descoperea avantajele de a fi în mijlocul unei comunități și dorea să facă așa cum fac ceilalți. Am disciplinat în felul acesta pe toți copiii care ni se păreau la început rebeli. Copilul izolat era de obicei obiectul unor îngrijiri speciale, ca și când ar fi fost vorba de un nevoiaș sau de un bolnav. Eu însămi, atunci când intram, mă duceam mai întâi drept la el, mângâindu-l ca pe un nevârstnic, api mă îndreptam spre ceilalți, interesându-mă de munca lor, ca și când ar fi fost oameni maturi. Nu știu ce se petrecea în sufletul acestor copii, însă e sigur că totdeauna „conversiunea” celor izolați a fost definitivă și profundă. Ei veneau după aceea mândri că știau să muncească și să aibă o purtare demnă și, de obiecei, păstrau o afecțiune plină de tandrețe față de educatoare și față de mine.”

„Libertatea copilului trebuie să aibă ca limită interesul colectiv, iar ca formă, ceea ce numim educația bunelor comportări și a atitudinilor. De aceea suntem datori să-l împiedicăm pe copil de la tot ce poate jigni sau vătăma pe alții sau poate însemna un act necuviincios sau josnic

Când educatoarele s-au plictisit de observațiile mele, au început să-i lase pe copii să facă tot ce vor: i-am văzut cu picioarele pe masă, cu degtul în nas, fără ca educatoarea să-i corecteze. Pe alții i-am văzut îmbrâncindu-ți colegii și luând o expresie de violență, fără ca educatoare să facă cea mai mică observație. Atunci a trebuit să intervin cu răbdare, ca să arăt cu ce rigoare absolută trebuie să împiedicăm și, încetul cu încetul, șă înăbușim toate actele care nu trebuie făcute, încât copilul să poată face o deosebire clară între ce e bine și ce e rău.

IMG_0331

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s