Motanul de la Operă

Standard

Am fost cu Sara la Operă. La Motanul încălțat. Operă pentru copii zicea, la Opera Națională București.

Bun zic, să mergem la operă.

Nu pentru că aș fi fan operă, badimpotrivă, evit cât pot subiectul pentru că sunt pur și simplu prea țărancă să gust genul.

Dar cu Sara mă duc. O dată pentru că mi se pare importat să încerce lucruri noi (mă mai refuză la chestii gen cățărat, dar nu și la astea). Pentru că, v-am mai povestit, Sara nu respiră la teatru, la muzică live, la concerte, studiază fascinată sălile, puii mei, nu știu de la ce i se trage. Așa că am zis să văd dacă îi place. Opera pentru copii e prea departe de noi și m-am bucurat că era un spectacol pentru ei aici.

Mă rog, am ajuns pe fugă, ne-am plantat pe locurile noastre (luate cu o lună înainte, în față, vedeam cei 30j de ani de pe fața fetei de împărat, locuri bune care va să zică).

Bon. Mie tot nu-mi place opera, asta e clar.

Problema pare a fi că de data asta nu i-a plăcut nici Sarei și niciunuia dintre copiii din jurul nostru.

Poate pentru că ei săracii, veniseră la Operă crezând că o să vadă chiar Motanul Încălțat.

Pentru că așa scria pe belet. Motanul Încălțat.

Ăăăă…mnup.

Au primit un împărat în scaun cu rotile cu Crăciunițe în loc de coroană, împins de un nene în costum negru și ochelari Police.

Un badboy marțian era gonit de niște tipi în uniforme de camuflaj. Ah, și erau și neste băieți dezbrăcați. Adică niște tineri domni. Și toți cântau, logic. Că doar eram la operă.

Și erau și niște neni cu sacouri și fuste de tafta. Și un copil iepuraș, pentru că, desigur, nimeni nu mai omoară iepurași în 2015, suntem vegani, la naiba, așa că iepurașul devenise animalul de companie al prințesei. Face sens, nu?

Motanul (căruia i se spunea cânta, dacă am reținut corect „ticălos periculos”), cu geacă de piele și cizme roșii (de la Bata aș estima) cânta la un moment dat, repetat și ușor isteric după părerea mea (evident, neavizată): Ronțăie ca un tâmpit! Ronțăie ca un tâmpit! Ca un tâmpit! Ca un tâmpit!

Bă, nu-ș cine era ăla de ronțăia ca un tâmpit da eu sigur mă simțeam ca unul.

Am rămas până la pauză din ceva urme de bun simț ce ne mai bântuie arareori, dar sincer, experiența a fost mai degrabă tristă.

Păcat.

Din un copil care a cântat toată săptămâna că vrea la operă, acum am unul care zice că nu mai vrea să meargă niciodată.

Om fi noi mai țărani, cum ziceam și mai sus, și n-am prin șpilu’.

Fără titlu

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Eu am fost acum vreo 4 ani (pre-copil) la Hansel si Gretel si mi-a placut foarte mult. Iar copiii din sala erau toti cu gura cascata. Casa de turta dulce era atat de misto facuta si au folosit la un moment dat inclusiv un fel de artificii. Anyway, daca mai incercati chiar va recomand spectacolul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s