O bulă

Standard

Mă ofticam acum câțiva ani când nu mai știu cine mă „acuza” că trăiesc în o bulă.

Dar nu trăiesc dragă deloc în nicio bulă! (poate eram în defensivă pentru că stăteam acasă cu Sara și păream ușor ruptă de preocupările altor adulți). Citesc știrile, ies la cafea, fac shopping în mall, planific vacanțe. Care bulă, ce bulă, unde? Nicio bulă!

Meh. Ca de obicei, mai trece o leacă de timp și mă trezesc simțind exact pe dos.

Chiar trăiesc într-o bulă.

E bula mea.

Cred că mi-am mobilat-o drăguț sau ceva, că mă simt tare ok în ea și nu mai vreau deloc să văd cum e în afara ei. Uneori mi se pare că are și un colț de cer cu o bucată de soare. Și sigur iarbă. Și o pădure. Și multe culori, obligatoriu.

E populată în principiu de noi. De mine, de Sara, de sotzoo.

De muzică amestecată, de jocuri, de cafea cu mult lapte, de oamenii mișto de la buro (nu-s toți, desigur, dar sunt norocos de mulți), de familie, de gătit pentru prieteni, de vizite cu râsete, de agitație, de a vrea să faci lucruri mai bune, cu pasiune, de citit, de mers la teatru de păpuși și de stat cu capul pe iarbă. De de-astea, de tot scriu pe aici. Hei, la naiba, de bilete la Robbie Williams (pentru că oatevăr, tinerețea maică, ce? să nu v-aud! :P).

Ei, sigur, mai vin și nori în bulă, ne mai enervăm, ne mai certăm, dar atâta timp cât rămâne senin după, e ok. De fapt, altfel nici n-am vedea curcubeul, ceea ce ar fi cam trist.

Înainte mă speriam că o să mi se spargă bulele, ceea ce, vedeți, mi se pare acum ușor greșit. Adică da, riscul ăsta există în continuare, nu pleacă nicăieri, poate face poc. Dar dacă bula mea poate deveni mai mare? Mai solidă, cu pereți mai groși?

Prima oară m-am gândit la asta după ce am mers vreo 6 ore în mașină cu o fată și am vorbit. Despre copii, despre Grecia, despre ce te face să te schimbi, despre valuri și despre noapte. Și a fost fain.

Parcă bula mea parcă s-a făcut un pic mai mare și mai puternică.

Apoi, Sara și-a făcut prieteni niște copii care sunt din același spațiu extraterestru cu cel din care vine ea. Că mi se părea uneori ăăă mhm. Diferită cumva.

Ok, cu copiii ăștia mai punem un pic la peretele gros de săpun al bulei.

Mi se întâmplă să schimb priviri cu o persoană și să mi se pară că e ok. Că am putea fi prietene. Și apoi, persoana aia vine și îmi spune că a simțit exact la fel. Și uneori chiar devenim prietene. Eu, care nu sunt o persoană prietenoasă, am început să cred în priviri.

Și așa, bula se mai îngrașă un pic.

Ba chiar, uneori, când văd pe lângă mine o persoană care ce știu eu, spune numai lucruri negative, sau se plânge tot timpul, sau pur și simplu nu face parte din peisajul bulei noastre, îi pun un deget pe spate și o împing ușor, dar sigur, afară din bulă. Sigur, se cutremură puțin pereții, dar aerul e mai respirabil după.

Visez, deci, mai nou, la o bulă uriașă. Care să se întindă peste copii care mănâncă floricele cu usturoi la Copilul Verde, peste adulți care își zâmbesc sincer, peste muzică și vară și soare și mare.

IMG_2628

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Si mie mi s-a spus acelasi lucru, imediat dupa ce s-a nascut Ionuț. Dar macar e o bulă undeva la malul mării :))) Și-i a mea, ma rog, a noastra …

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s