Copiii dintre betoane

Standard

De fiecare dată când aude cineva din…mă rog, nu-mi place cuvântul provincie. Din afara Bucureștiului că avem un copil de 4 ani în București ne compătimește automat că stă numa în betoane. Că n-are și el o curte să alerge. Că stă numai în fața blocului, în ciment.

Și de fiecare dată mă gândesc că: Băi, asta eram eu copil, la parterul unui bloc din Sudul României, nu e Sara.

De ce nu e Sara?

Păi, spre deosebire de mine care mergeam în parc doar când veneau ai mei in weekend la bunici (și nici aia ca regulă, dacă îmi amintesc corect), Sara merge în parc de fiecare dată când are chef.

Vara în fiecare zi. De luni până duminică și de la capăt. Ba vara trecută  și la Grădi au stat non-stop afară. Adică chiar tot timpul, doar la somn intrau. Plus că vara eu îmi fac timp, îmi strâng timp ca un Hagi Tudose să fug cu ea în un creier de munte, deal sau câmpie fără semnal dar cu multă natură și animale. O țară cum nu știu cât o să mai fie, dar cât e, acolo vreau să stăm verile.

Săptămâna asta a vrut și sâmbătă, și duminică și mâine deja mi-a pus în vedere că de la grădi vrea direct în parc.

Și Bucureștiul chiar are parcuri. Tineretului este o minune, sper să nu-l amenajeze nimeni vreodată și să poată alerga în continuare prin nămoale iarna și iarbă vara.

IOR, Herăstrău, Cișmigiu, parcuri în care îi place să meargă și le rotește ca pe șosete. Plus mai toate părculețe din jurul cartierului unde stăm pentru că a avut etapa: azi vreau în un parc nou.

Are playdate-uri în parc.

Și vs. a sta în casă, chiar și iarna, chiar cu un copil cu care găsește ce să se joace, prefer sincer parcul. Duminică a avut un playdate din ăsta că iote că m-am englezit și eu și nu-mi mai vine cum să îi zic în română. Băi așa faini au fost, mi-au plăcut tare mult. Aleargă, se joacă împreună, se caută, se găsesc, se strigă, se iau de mână, mai cad,  mai plâng, eu mai socializez cu alți adulți, e sincer, minunat.

Plus că dorm tare bine după. :)) Și mult 😀

În afară de asta, avantajul de a sta aici e că în zilele în care nu are chef să iasă afară (pentru că da, are și zile din astea, ba taman ultima oară când scriam pe aici că ce-i place ei să iasă prin ploaie, a doua zi refuza la grădi să iasă afară că e ud pe jos 😮 de nu știam cine și când mi-a schimbat copilul) se găsesc o grămadă, dar grămadă de chestii de făcut: teatre peste teatre, interactive și neinteractive, cu păpuși sau fără, mici sau mari, spectacole, ateliere, pereți de cățărat, pationare.

Deci. Eu? Eu da. Am fost copil de beton. Cu cheia la gât și lăsată de capul meu în spatele blocului cu copiii de pe scară. În fiecare zi, cătuam în nisipul din spatele blocului mărunțișuri să le vând la magazinul inventat unde fata de la cealaltă scară era casieră. Aveam cântar și bani din foi de hârtie. Făceam spectacole pe treptele de la etajul unu și ne jucam de-a v-ați ascunselea în timp ce adolescenții stăteau pe bancă și scuipau semințe. Leagănele mele și barele pe care mă visam Nadia Comaneci. La țară nu prea voiam să merg, și sunt absolut sigură că Sara știe mai multe despre mulsul vacii sau despre ouăle găinilor decât știam eu la vârsta ei.

Deci copil de beton? Nu.

Noi, sau eu, eu, na. Eu am fost copil de beton. Nu că o regret, mi-a plăcut copilăria mea așa cum a fost ea. Nu mi-o imaginez altfel și nici nu vreau.

Dar Sara?

Ea e copil de parc.

Generația copiiilor de parc. Mai bine așa 🙂

IMG_2643

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Sa stii ca ai dreptate. Eu eram anti ramas la bunici in copilarie. Nu m-a atras niciodata satul bunicilor in vacantele de vara. Am preferat mereu sa stau in fata blocului decat printre gainile bunica-mii, in curtea casei. Copilul meu e taman pe dos. Oprim masina in drum spre casa ca sa ii spuna ea o vorba, doua vacii vecinului. Ma trage c-o putere inimaginabila de mana spre curtea vecinului care are ponei si iepuri. E fascinata de porumbeii unchiului ei si-l cearta pe taica-su ca n-are si el pasiun de astea columbofile….clar e alt soi, dar e asa si pt ca am inlesnit noi ideea de joc afara, in natura vs batut mingea pe maidan si iesiri prelungite la Mall….cred! I have to take credit for some of the good stuff, nu?:))

    Apreciază

    • Si eu cred. Evident ca daca mergi la locul de joaca de la mall in loc de parcul de 20j de ha s-ar putea sa ti se para naspa sa traiesti intr-un oras mare. E cumva, ca la desene. Sigur ca daca il lasi in fata televizorului non-stop va vrea numai desene, daca ii mai propui si alte chestii sunt ceva sanse sa fie interesat si de alea. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s