Treizeștrei

Standard

Am, carevasăzică, în tot anul 2015, 33 de ani. Aștept anul când n-o să-mi mai vină să-mi recunosc vârsta, dar nu-i ăsta. Când a auzit Sara câți ani fac a zis:

-Ohohooo, păi ai o glămadă de ani, mami!

Cam am, mami :D. De fapt, 33 mi se pare un an cu potențial. E un număr haios. Poate o să fie un an haios. Îmi plac anii (și oamenii) haioși.
Nu-i vorba că nu mă simt babă, v-am mai povestit că mă simt (știu precis de când, de la 27 de ani).

Anul ăsta, de exemplu, m-am simțit cel mai babă când am văzut ziua cuiva. Pe fata asta am cunoscut-o la o ședință foto. Și mi s-a părut tare faină că ea căra rucsacul prietenului ei (plin cu aparatură foto), care era mai mare ca ea, la propriu mai mare ca ea (rucsacul, nu prietenul. adică și prietenul, dar focus la rucsac :)) ), fără să strâmbe din nas, fără să se uite urât la el, fără să se plângă sau să pară măcar vag deranjată. Și m-a și refuzat când am rugat-o să o ajut. Deci da, o tipă, cu care, mă gândeam eu, în un univers paralel (în care sunt o ființă măcar vag sociabilă), aș putea fi prietenă. Și telefonul m-a anunțat că e ziua ei (telefoanele astea mă depășesc, sincer). Și am intrat pe feisbuc să îi spun lma. Băi. Are 23 de ani. Inacceptabil. Cum să ai 23 de ani? Ce vârstă e asta? Am și uitat că există de când am fost pe acolo :).
Una foarte mișto, din câte îmi amintesc ;). Mai toate vârstele sunt.
Pe de altă parte, să nu dramatizăm, mă uitam recent la niște poze de acum 10 ani cu noi, fetele de la buro. Sfinte moaște ce hal puteam arăta. Fetele astea tinere cred că au luat ceva cursuri cumsăarăți ok la 20 de ani că zău că ele arată bine. Noi (ok, eu), acum 10 ani, pe la 23, arătam, sincer, groaznic. Singura parte bună la îmbătrânitul ăsta e că ne-am prins naiba cu ce fustă, vestă și freză nu arătăm complet sinistru. Le alegi pe cele cu care arăți doar vag sinistru.
De fapt, mă apucasem să scriu cu o idee clară în cap (presupunând că aș fi în stare vreodată să scriu cu o idee clară-n cap fără să o iau razna pe câmpii, iar capul ăsta de tip șvaițer îmi face numai probleme).

Să nu mai așteptăm anul în care vom avea o casă nouă. O mașină nouă. Un job nou, în un oraș nou. Anul în care copilul va dormi toată noaptea. Anul în care vom putea mânca la restaurant o cină în doi. Sau să nu suspinăm după anul în care ne puteam bea cafeaua fără să fim întrerupți de 100 de ori, sau între noi fie vorba, anul în care puteai merge la baie fără să fi vizitat inopinat.

Băi. Ăștia suntem noi. Anii ăștia. Sigur că o să fiu absolut fabuloasă și la 40 😛 (ăăă sigur) dar până la coadă cam pe aici e vara noastră .
Anii ăștia, anii ăstia când copiii vorbesc mai mult decât toți părinții la un loc, anii ăștia când plătim la rate aproape mai mult decât câștigăm, anii ăștia când la buro munca ia forma unui munte pe care ne cățărăm isterici ca niște Sisif cu fustă, anii ăștia în care uneori râdem până nu mai putem să respirăm, când învațăm zilnic mai ceva decât la un workshop cu plată, de la niște mucioși (mai mult iarna) de 3,4,5 ani cum e să fii fericit și cu o grămadă de oameni faini care din cine știe ce motiv au ales să ne fie prieteni, ei bine, anii ăștia sunt exact ce așteptam.

Anii la care visam când eram copii și voiam să fim mari și probabil anii la care o să visăm la bătrânețe, moțăind și trăgând pârțuri, de multe ori, involuntar.

Deci dragă treizeștrei, te rog să fii haios. Ești anul pe care l-am așteptat 32 de ani. Nu mă dezamăgi, ce naiba 😛

IMG_2315

Anunțuri

17 răspunsuri »

  1. Foarte frumos, imi place viziunea ta :). Va pup, imi pare rau ca nu am mai scris de mult, sa stii ca am savurat absolut fiecare text.

    Eu traiesc faimosul an 29. Ala pe bune, ca la anu’ pe vremea asta imi propun sa sustin absolut acelasi lucru. Desi, poate ca am sa ma razgandesc… 😀

    Apreciază

    • Și noi vă pupăm 🙂 Faimosul an 29 la mine n-a existat, era primul an al Sarei. Sunt pretty sure că în anul ăla eu n-am fost aici. 30? Pfff, floare la ureche, n-am simțit nimic. 27, serios, ăla a fost ză anul. Oare m-o apuca din nou la 37? 😀

      Apreciază

  2. Eu inca-s indecisa. Nu stiu daca sa imi placa ca fac 30 anul asta, sau daca sa o dau cotita si sa incep sa scad:28, 27,26… :)) Pana in Iulie trebuie sa ma decid.
    25 was my year, daca ar fi sa ma intorc in timp, acolo as vrea sa fiu.
    Intr-ale hainelor, mai greu mi se pare acum cand parca nimic nu se mai pupa cu varsta, statutul de mama si jobul, prin comparatie cu studentia cand orice mergea si ma incapea :)), si-a naibii chestie, ma mai si avantaja.
    Partea amuzanta este ca saptamana trecuta fu ziua sotului. No, si scap eu chestiunea asta intr-o propozitie la birou, si ma intreaba cineva cati ani face. Instant raspund:33. Error! Calculez. Nu bun, iese prea mult. Mai calculez o data, si-l sun: „bre, la naiba, da’ ai imbatranit rau”. Zice: ” Merci, asta imi doream sa aud azi!”. :)) Macar cu diplomatia am ramas undeva pe la 22. =))

    Apreciază

    • I hear you sister. Îi spuneam mai ieri sotzoo-lui că simt că nu mai am vârsta să port fuste scurte și se uita la mine ca și cum aș fi fost dusă cu pluta (el e mai mare ca mine). LMA soțului :))

      Apreciază

  3. Nu am mai scris de mult la o postare de-a ta, dar 33 merita tot respectul!Funny, ca aproape de fiecare data!Merci pt un inceput de saptamana fain!La fel si tie, si voua, si tuturor!

    Apreciază

  4. Haha, ce tare. Cam asa gandeam si eu anul trecut. La 33-ii mei. Anul asta am deja 34.
    Si tare nedumerita am ramas cand, mergand cu taxi intr-o zi, ajung prin fata fostului liceu. Si exclam
    – Wow, aici am fost eu eleva!
    Taximetristul, fericit nevoie mare spune
    – Da??? Si eu!!! In ce an ai terminat?
    Pana stau eu sa numar, raspunde el.
    – Eu in 2003!
    Cam cand terminam eu facultatea. Si ma apucam de un master…

    Apreciază

  5. 33 suna haios. Iti doresc sa fie haios!. 🙂
    Eu mai am cateva luni pana la 30. Acum cativa ani credeam ca voi fi teribil de deprimata sa parasesc douazecii dar ma surprind pe mine insami ca sunt bucuroasa. Imi planific ziua (va fi absolut fabuloasa) si ceea ce ma bucura este ca alaturi de mine vor fi prieteni buni si vechi (majoritatea inca din liceu) cu care am crescut si la care tin foarte mult.
    In ultimii ani, in apropierea zilei mele imi vine in minte o imagine care ma face sa zambesc. Eram in clasa a 2a (’93), intr-o banca de lemn tipica, la ora de religie. Eram in discutii filosofice cu colega mea si amandoua nu ne puteam imagina anul 2000. Faceam calcule si ziceam „maaama, ce batrane vom fi atunci” si incercam sa ne imaginam cum va fi. In calculele noastre intrau masini zburatoare si populatii de pe alte planete. Plus noi, adolescente si cu preocupari foarte mature. Multa vreme nu am putut sa-mi imaginez cum va fi dupa anul 2000. A venit 2000, eram prinsa in viata mea noua de liceu si foarte ocupata. Cativa ani mai tarziu m-a lovit: a trecut 2000, inca nu exista masini zburatoare si nici nu avem rezidenti de pe alte planete in Bucuresti iar eu traiesc si am viata mea. Nu atat de matura precum o vedeam dar in mod cert complet diferita fata de cea din 93. Si am incercat dar nu mai puteam „vedea” viitorul. Nici acum nu pot. Si imi place asa. Am ramas cu previziunile la anul 2000. Asa cum zice cantecul „Let’s meet up in the year 2000. Won’t it be strange when we’re all fully grown”.

    Apreciază

    • asa-i ca prietenii din liceu sunt ceva categorie speciala? 🙂 si pentru mine, desi ma vad rar cu ei, sunt ceva foarte aparte. chiar daca am avut norocul sa cunosc prieteni noi chiar si tarziu, dupa terminarea facultatii, prietenii din liceu au ceva special :). iti doresc o zi de nastre bestiala! 🙂
      cantecele astea de genul noi in anul 2000 cand nu vom mai fi copii mi se par oaaa, teribil de triste. nimic nu puncteaza mai bine cat de repede trece timpul. uof maica.

      Apreciază

  6. la multi ani….ne luam de mana….imediat, adica joi fac aceiasi frumoasa varsta. nici eu nu pot spune ca ma simt batrana…dar asa ma dor oasele uneori 😉 . dar e frumoasa inca viata, asa ca nu ne ascundem anii. bine, acum ca sa fiu modesta, niic nu ma tradeaza varsta 😉

    Apreciază

      • Uff, citisem mailul la prima ora cand eram numai pe jumatate treaza. L-am pastrat ca sa iti pot scrie comentariu, dar nu mi-a trecut prin cap sa mai recitesc inca o data sa ma asigur ca am inteles totul corect :)) Oricum, urarile sunt valabile chiar daca nu am nimerit momentul 😀

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s