Arhive zilnice: 21 ianuarie 2015

Nu sunt un pește

Standard

Îmi spune Sara azi când se dădea jos din mașină.

Eu o întrebasem dacă e un pește că își făcuse gura peștișor.

Dacă a zis nu, am continuat cu presupunerile.

Ești un…astronaut? am întrebat (sincer, din cauza căciulii, îi stătea puțin ca o cască de astronaut, asta plus că mai nou discutăm și despre stele, spațiu și alte treburi din astea de mă fac pe mine să mă simt și mică și proastă).

Nuuu, mami, zice, aruncându-mi o privire scurtă și ușor nemulțumită.

Sunt un eulomp.

Noi suntem eulompi.

Nici măcal aflicani, ce, vezi tu vleun deșelt pe aici? Și arată, cu un gest larg, străduța cu urme de zăpadă înghețată și gropi.

Deci dragi eulompi (că e clar că eulompi sunteți, copilul avea dreptate, nu era niciun deșert pe aici), nimic nu am scris, am încecat doar să supraviețuiesc la scârbici, am eulompenizat/eulompinuit? pe acasă, am mâncat un măr ca Albă ca Zăpada (a se citi că am vrut să mănânc un măr și am prins doar 2 guri că mi l-a hăpăit Sara pe tot) și mi-a fost organizată o petrecere de ziua mea (nu, nu e ziua mea), cu toate plușurile și albumele de poze pe care le-am găsit (pentru că Montessori și zile de naștere, nu mă porniți) unde eu am fost Sălbătoarea. E tare fain să fii Sălbătoarea, vă zic, nimic nu știți, ați pierdut atâta timp fiind europeni și sărbătoriți, în mod totaaal greșit, pfff. Aici, în Eulompa, unde eu sunt Sălbătoarea e tare tare fain 😛 :).

Așa că vă pun un playlist de ianuarie și sper să apuc să vă povestesc în curând ce-am promis săptămâna trecută, cum o trag pe Sara de limbă să-mi zică ce-a făcut la grădi 🙂

PS. Deși nu merită doar un PS de articol, dar mai bine scriu repede că altfel uit și asta, vă recomand Birdman. Mfoarte posibil să nu vă placă și să mă înjurați după. Eu am râs la el de m-a durut burta. Încă mă mai gândesc cum mama naiba a filmat nenea ăla vreo două scene și sunt absolut sigură că e singurul film în care sunetul e distribuit în rol principal. Și da, chiar dacă prima melodie de mai jos e de pe coloana sonoră de la Boyhood, pariez pe Birdman pentru Oscar :).

Reclame