Oglinda

Standard

Când eram eu mică mică și mă duseseră ai mei la cămin, veneam acasă, îmi luam scăunelul meu mic, mă așezam în fața oglinzii și începeam să urlu. Așa cum le vedeam pe doamnele educatoare. Nu am foarte multe amintiri din perioada aia, doar că eram foarte mulți copii, că urlau la noi (ca la armată aș zice acum) și cum stăteam în picioare în pătuț, pentru că nu puteam dormi la prânz, până venea maică-mea să mă ia. Mi se părea o veșnicie.

Am repetat figura cu urlatul până în ziua în care m-am oprit din vorbit. De tot. Cam atunci a fost clar și pentru ai mei că nu mai pot merge acolo. Și dacă stau bine să mă gândesc e probabil motivul pentru care am fosta atât de…precaută cu grădinița la început :).

Muuulte mămici aud povestind cum aud în glasul copiilor lor vorbele, tonul educatoarelor, al bonelor. E inevitabil.

Și acum Sara.

Întotdeauna mă preocupă de cum e la grădi. Evident că o întreb cum e Erika (educatoarea ei de la Gradinița Montessano), cum sunt Alina și Adelina (asistentele Erikăi).

Nu știu cum sunt ai voștri, dar a mea nu vorbește decât de ceilalți copii. Da,îmi povestește mult (am o tactică în materie și chiar aflu cam ce a făcut în fiecare zi) despre ce a mâncat, cu ce s-a jucat afară, când a plâns, cu ce a lucrat, cu ce ar vrea să se joace și încă nu i-a fost prezentat, ce a supărat-o, cine a țipat la ea (copii mă refer) șamd. Erika, Alina, Adelina? Îi place de ele. Atât. A, ba mai e ceva. Citez: „Numai Elika îmi plinde pălul bine” (e adevărat, știu de la o poștă când îi prinde Erika părul, e…nemțesc :)), adică foarte bine strâns, coafura rezistă până o iau eu:)) ). Sigur că în timp mi-am format și eu o părere despre fiecare dintre ele, dar eu vreau să știu ce crede Sara, cum le simte ea.

🙂 În perioada asta am jucat foarte foarte multe jocuri de rol, sau schimbări de rol (cred că am mai scris). Sara e des mama, eu copilul (o să vă povestesc o dată și despre cum decurge asta).

În vacanța de iarnă a vrut să fie Erika :). Adică într-o zi a vrut să-mi prezinte un material (În Montessori materialele se prezintă copiilor înainte să poată lucra cu ele). Am repetat jocul de mai multe ori, o distra foarte mult :).

Tortul de Lidl era „materialul” în cauză (nu îi cumpăr Sarei niciunul din materialele pe care le are la grădiniță). Mă rog, un tort banal cu 6 bucăți din lemn.

Și mă întreabă, ziceam, dacă vreau să îmi prezinte un material.

Dacă vreau? Normal că vreau! (oricum vreau orice propune ea, dar recunosc că eram curioasă ce o să facă :)) ).

Mă ia de mână, apucă cutia în care zăcea tortul cu două degete, ținând-o extrem de sigur și precis (și nu în felul degajat în care umblă de obicei cu lucrurile, era deja în rol :D).

Se așează pe jos, mă invită și pe mine lângă ea. E serioasă și nu vorbește, mă privește din când în când (cu privirile Erikăi, le recunosc :)) ) să fie sigură că sunt atentă.

Scoate unul câte unul obiectele din cutie, cu aceleași mișcări precise, ia fiecare triunghi de tort în o mână și îi urmărește conturul cu degețelul ei mic. Fiecare din cele 6 triunghiuri. Cu aceeași răbdare.

Termină drăcovenia de așezat în forma de tort, îl reașează înapoi în cutie și mă invită să lucrez și eu cu el. Adică chiar așa îmi zice: Acum te invit și pe tine să luclezi cu matelialul, de eram în șpagat pe acolo nu știam cum să fac să și filmez și să nici nu ies din rol :))).

Bon, și lucrez și eu cu materialul. Că na, nu așa zisese? 😀

Și în timpul ăsta, mâța pleacă de lângă mine, făcându-și de lucru, se uită la cărțile din bibliotecă, pune mâinile la spateeee, iese pe hooool, făcându-și de lucru și în mod oficial clar nebăgându-mă în seamă. Însă, din când în când, trage cu coada ochiului la mine, să vadă ce fac. Și periodic, văzând că lucrez conform indicațiilor, fața îi e inundată de un zâmbet laaarg. Dă din cap, din când în când, fără să mă privească, nu către mine, aprobator cumva către ce fac :). Privirile de acum sunt diferite de cele serioase din timpul prezentării materialului. Calde, blânde, încurajatoare, bucuroase.

🙂

Deci asta e. Oglinda. Oglinda Erikăi. O oglindă umană de 101 cm și vreo 14 kg. Una extrem de fidelă. Așa e ea în ochii Sarei. Netrucat, nevăzut de mine, fără camere, fără spectatori.

Doar ea și Sara la clasă. Nu mai e nevoie să adaug nimic.

Sau poate ceva.

Erika are examen final Montessori în martie. E irelevant. Pentru copiii ei l-a trecut deja cu brio :).

PS. Și am pus materialul la loc după ce am terminat :)) 😛

IMG_0097

Anunțuri

8 răspunsuri »

  1. Cool. Adevarul e ca in orice gradinita, educatoarea are rolul cel mai important. Nu atat metoda abordata, nu materialele prezentate, cat educatoarea ca om si ca relatie pe care o stabileste cu grupa pe care o are.
    Fii-mea sta acasa de cateva zile. Si-a zgariat o ureche si dr a zis s-o tin pana se vindeca complet. Asta fac. Seara imi cere sa ii spun o poveste cu doamna Forly.(Flory, asa ii spune ea, Forly, si n-o corecteaza nimeni, e prea cute:))) In prima instanta am inteles ca vrea sa ii citesc o poveste ca doamna educatoare, nu despre ea.Mi-am luat cartea de povesti si-am purces la citit. Mi-a inchis cartea, s-a uitat in ochii mei fix, si-a repetat ” CU doamna Forly! Mi-e dol de ea”. M-am topit! si-am fost geloasa o noapte intreaga. =))

    Apreciază

  2. Vreau si eu stiu care-i tactica de a afla tot ce face ziua, ca eu nu-l pot convinge pe al meu sa-mi povesteasca mare lucru. Se mai trezeste el vorbind, dar as vrea sa aflu si eu mai multe :)).

    Apreciază

  3. Pingback: Cum aflu ce a făcut Sara la grădiniță | Sleepy 00

  4. Pingback: CTFD | Sleepy 00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s