Patlu ani

Standard

Acum 2 ani, după 2 ani de stat cu Sara acasă, i-am făcut pentru ziua ei un body roz, cu o bufniță mov, pe care scria:
#2 years of perfection-checked
98 more to go#.

După încă doi, tot cred asta. Copilul ăsta mic este perfect. Cred că toți copiii sunt, să fiu sinceră (chiar dacă înainte să am copii nu alesesem o tabără în dilema cu pricina).

Cu minunea asta de respiră noaptea ușor în patul de lângă mine, cu piciorușe albe ca niște pâinici făcute de bunica de la țară în cuptorul de pământ ce se cer pupate când se lovesc, sunt sigură că fetița asta mică e perfectă.

Mi-e teamă puțin că nu știu cât o să o pot ține așa. Și aș vrea să știe, dacă cumva, când o avea 16 ani sau 46 s-o simți umpic mai puțin decât perfectă, e foarte posibil să fie din vina mea, din vina noastră, că n-am știut s-o creștem să rămână așa, să se simtă mereu așa.

Acum mama, acum, ești o moacă mică, blândă și senină. Nu i-am văzut nicio expresie trecătoare de răutate în ochii ăia mari, aproape negri.  La 3 ani n-a mai vrut câteva seri bune să doarmă în patul ei când a aflat că unii copii nu au pat ca al ei și voia să li-l dea. La 4 râde în cele mai melodioase hohote pe care le-am auzit eu vreodată, până abia mai poate să respire. Mângâie mai toate animalele și nu am văzut-o niciodată să vrea să le facă rău.O încuraja pe Ileana mai mică la serbarea de Crăciun de la Sala Palatului, să nu mai plângă, gata, gata, mămica ei e în sală. E curioasă ca un burete despre tot ce-i în cer și pe pământ.

Ce pun eu, ce punem noi în buretele ăla mama, de asta mi-e frică mie. Că n-am cum să picur numai apă din pârâul de la țară în el, o mai fi și apă de la ploi pe acolo, sau mai rău, cine știe ce apă de prin canale mama.

Și egoistă rău mă simt, cam da, că am senzația că prea te iau ca pe un cadou. Un cadou care a venit să ne facă nouă anii ăștia mai frumoși. Să mă reînvețe să dansez, să râd, să citesc, să iubesc muzica, să stau întinsă pe iarbă, să îmi placă mai mult în parc decât în fața calculatorului. Și iubirea. Atâta iubire nu am avut niciodată. Iubire întreagă. Asta e ce e atât de covârșitor la ea, că nu are o bucățică acolo în colțul ăla ascuns unde slăbește. Cel puțin nu acum. E întreagă. Și mă întreb, mama, dacă la 4 ani ți-am dat eu ție înapoi măcar a o mia parte din cât îmi dai tu mie, dacă te-oi învăța un sfert din câte m-ai învățat tu deja. Mi se pare destul de improbabil acum, dar uite, îți promit aici solemn că de încercat voi încerca tot timpul. Să îți spun despre dreptate, curaj, despre muncă și istețime, despre empatie și iubire. Și să-ți păstrez iubirea asta întreagă.
IMG_0280

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s