Arhive zilnice: 8 decembrie 2014

Game on

Standard

Sau despre cum nu ne jucăm noi cu mai niciuna din jucăriile din care povesteam săptămâna trecută :)). Când m-am apucat de scris primul articol cu jucăriile ei preferate între 3 și 4 ani mă tot gândeam pe care să le trec, că nu se mai jucase cu ele de cine știe când. Și am început să mă gândesc: băi, da ce mama naiba facem noi dacă jucăriile astea nu le folosim.

Ne jucăm, asta facem, dar pentru că nu sunt chestii planificate am senzația că nu facem nimic.

Sunt o mamă compleeet neserioasă, să fim bine înțeleși de la început.

Mă strâmb mai non stop, gesticulez mult, rânjesc fasolea, casc ochii, mă împiedic, mă învârtesc, chestii. Neserioasă. Complet.

Sunt cea mai fericită când râde fie-mea (și ce râs doamnelor și domnilor, copilul ăsta a fost inventat să râdă, își aruncă capul pe spate ca într-o reclamă veche cu dudui superbe și amestecă niște sunete gâlgâite înainte să izbucnească în hohote muzicale de râs). La fel cum și sunt complet indispusă când fie-mea e bolnavă sau se mâțâie mult, nu sunt deloc meteosenibilă, dar clar sunt sarasensibilă :P. Așa că fac cam tot ce-mi trece prin cap ca să obțin râsetele ei: glumesc, mă strâmb, vorbesc limbi inventate, cânt complet pe lângă, dansez ciudat, mă încurc în cuvinte ca Sara să mă corecteze, vreau să aranjez prosoapele în cuptor, ne alergăm prin casă (uneori în patru labe eu, ca să fie mai echitabil, ceea ce îmi asigură minim 5 hohote), ne gâdilăm, execut calul (copil pe umeri), măgarul (copil pe spate) și Baghera cu Mowgli (mama-n patru labe :D), îmi flutur buzele, vorbesc ca muțunachii ăia din reclamă de la Orange (cum ziceați că-i cheamă?) șamd.

Nu m-aș gândi să îmi propun să mă joc jocul X cu ea când ajung acasă (am mai scris, nu e genul meu de a fi mamă, încerc tot timpul doar să ciulesc foarte foarte tare urechile la ce vrea ea, deși mă mai uit pe Pinterest după activități le uit până să intrăm pe ușă :D). Nu văd nevoia să plănuiesc activități, trebuie doar să particip la cele pe care vrea ea să le facă, dacă mă cere sau să urmez rolul pe care mi-l alocă ea la casting :P.

Ce jucăm? Păi, de exemplu, perioada asta, pentru că plozii de la grădi se șicanează des între ei cu faptul că sunt mici (iar a mea chiar e mică, chiar dacă ca vârstă e deja de mijloc, tot pare printre cele mai micuțe pentru că e așa fragilă și sensibilă) acasă inversăm rolurile. Ea e mama, eu sunt copilul. Și ore ne putem juca așa (face mâncare, conduce, îmi citește povești șamd). Tot din aceași categorie, a inventat un joc, pe care îl jucăm în patul mare, în care ne luptăm. Mă rog, nu chiar, ea încearcă să mă dărâme (și chiar reușește) și eu mă prăvălesc în pat (e util pentru ea deoarece sentimentul de frustrare de la grădi e compensat) și e și foarte distractiv (nu mă las ușor, trebuie să muncească ceva să mă doboare :P), atâta poate râde (mi se pare și o metodă la îndemână de eliberare a energiei negative). Tot legat de asta, ne jucăm de-a Tom și Jerry și ne alergăm prin casă (și cred că și de asta îi plac desenele astea, pentru că cel mic e mai șmecher decât cei mai mari 😉 ). Mai vorbim limbi inventate (suspectez că are legătură că nu o înțelege încă toată lumea când vorbește, sau așa cred, nu știu foarte sigur. pentru mine e extrem de clară, deși nu-l pronunță pe r și CE e ȘE :D). Până și la baie ne jucăm împreună, Sara ne prepară cocatiluri din apa caldă și noi le bem extaziați, după ce dăm regulamentarul Noroc.

🙂 Cam asta. E de fapt, cred, partea mea preferată a timpului petrecut cu Sara.

Habar n-am de ce-am scris postul ăsta. Poate pentru că m-a sunat prietena mea Oana într-o seară să mă întrebe ce naiba mai fac eu cu Sara în serile astea ploioase de iarnă.

Băi, nimic nu fac. Serios. Nimic 🙂IMG_0088

Reclame