Top jucării 3-4 ani

Standard

Ca idee pentru cadourile de iarnă (revin, sper tot săptămâna asta, cu ce plăniesc să îi cumpăr Sarei pentru cele 500 de ocazii pe care le avem în decembrie :D).

10. Jocurile de șnuruit. Mai mult la grădi decât acasă, dar și acasă s-a jucat cu ele 🙂 (sunt acelea de făcut coliere, de înșirat diverse chestii pe sfoară)

9. O trec pentru că a fost o prezență extrem de constantă, cred că o are de 2 ani și se joacă periodic cu ea. E o tăbliță (de creat) albă, cu cartonașe ce prezintă diverse chestii (elicppter, căsuță, ursuleț,mașină, iepuraș etc) pe care ea le poate crea din bucățelele magnetice aflate la dispoziție.

8. Pictatul (cu degete-am luat de la Bruxelles-și îmi pare rău că nu am văzut și aici o carte excepțională pentru pictat cu degetele, cred că merge de la 1 la..well, 32, că mie mi-a plăcut să mă joc cu ea 😛 și pe figurine din ipsos, am lăsat câteva milioane bune la nenii ăia din parc, ulterior am găsit și în magazine-Jumbo)

7. Jocurile de construcție (cuburile de lemn-pe care le are de la 1 an dar abia acum se joacă cu adevărat cu ele. până acum doar mă punea pe mine să mă execut :D, lego-urile mici și mari pe care le are, mega come back spre patru ani, doar pe la un an jumate s-a mai arătat interesată de ele, între timp nu prea 🙂 )

6. Bicicletele/tricicletele 🙂. Sara daca nu excelează la ceva e fix motricitatea grosieră, de aia eu o încurajez tot timpul să se cațere, să sară, să se aventureze. A învățat să pedaleze la 3 ani și jumătate, în Decathlon, pe o tricicletă aproape identică cu cea pe care o avea deja acasă (pe cea de acasă nu a folosit-o aproape deloc). Pe cea din Decathlon am și cumpărat-o de altfel, așa că acum avem de vânzare un Smart Trike :)).  Mai are o chestie din aia pentru echilibru, fără pedale, pe care (surprinzător pentru mine) s-a descurcat din prima, chiar foarte bine. Și, bineînțeles, motocicleta mov (Papeles, nimic n-o detroneaza).

5. Jocul Lotto. Se joacă în mai mulți și a fost hit-ul verii. E un joc de atenție, vezi ce carte se potrivește tabliței tale și o iei, dacă nu ești atent, trece următorul.

4.  Jucariile cu Minnie si Mickey. Are o Minnie cu rochii de schimb, clubul lui Mickey Mouse, o căsuță a lui Minnie și toti prietenii figurine. Ne mai tot jucăm jocuri de rol cu ei. Dap, clar în top.

3.  Puzzle-urile. La mare căutare și anul ăsta, dar nu chiar ca anul trecut. Puzzle-ul cu Europa a fost de departe cel mai folosit. A se vedea și mai jos, de la geografie ni se trage, totul s-a învârtit în jurul ei :)) (am mai fost întrebată ce înțelege ea din ce află despre geografie :). eu nu cred în asta. deloc. în vârsta potrivită pentru a face X. nu cred. daca e ceva în ce cred, e că atunci când faci ceva ce îți place, ce te interesează o faci mai bine, înveți mai ușor. și mie mi se pare că a învățat enorm. știe continentele, formele de relief, pe ce continente trăiesc anumite animale, locul tuturor țărilor din Europa pe hartă :)), numele a cam jumate din țări-asociate cu forma țării respective; important e că ea și-a dorit să afle toate lucrurile astea și nu eu, ba dimpotrivă, nu am nicio aplecare spre subiect ;).

2. Plastilina. Dacă n-am mâncat zilnic vreo 3 feluri de mâncare de plastilină n-am mai mâncat nimic. Și mie îmi plăcea mult când eram mică (dar între timp am uitat complet de ce, mărturisesc că nu e preferata mea :D).

1.  Cărțile. De când n-avea nici un an și abia învățase să dea pagina și până azi, au rămas pe primul loc. Atlasele au fost marele hit al anului (3 ani a fost clar anul geografiei la noi :), cărțile de activități (se găsesc în librării) și bineînțeles, poveștile. Citim povești oricând vrea,în timpul zilei și garantat în fiecare seară (câte două, trei, patru, nouă :)) ) și la prânz, când e acasă, așa adoarme, cu câteva cărți în jurul ei, citind. 🙂

Aș adăuga decupatul (în ultimul timp și cu ceva precizie, până acum mai mult ca să folosească foarfeca, fără a reuși o formă anume). Are acces la foarfecă habar n-am de când, de când a putut să o mânuiască a avut voie la ea, la fel cum are voie să folosească cuțitul (i-am luat unele mai mici, pentru ea, și acum își face figurine din mâncare, cum a văzut ea la Copilul Verde, mă rog, decamdată niște monstruleți, am pus ieri pe Feisbuc că nu mai încăpeam în piele de mândrie de cioară maternă :D). Și pentru o scurtă,dar intensă perioadă de timp, joaca cu casa de marcat (câteva săpămâni numai cumpărături am făcut prin dormitor).

Joaca pe afară, în parcuri (dar mai ales la țară) rămâne activitatea preferată, mai ales când e frumos afara (mai nou nu îi mai place să iasă afară pe ploaie, cel puțin la grădi).

Ce nu a prea mers între 3 și 4 ani la noi, dar vi le zic ca idei de cadouri (ca doar nu-s doi copii la fel, poate ce nu îi place Sarei îi place altuia) :). Instrumetele muzicale (și un microfon pe care și l-a dorit enorm dar care nu a fost folosit mai deloc). A fost ceva interes în jur de 3 ani dar în ultimul timp mai deloc nu s-a jucat cu ele. Jocurile cu piuneze (i-au plăcut când era mai mică, acum nu prea). Coloratul și tot ce ține de scris&co prezintă puțin interes pentru Sara (ignorând total că MM zice că perioada senzitiva pentru scris care cică ar fi între 3 și 4 ani :)) ). La fel și păpușile. Nu există pentru ea. Dacă nici Anya (pe care o adoră și o imită-ca de altfel pe orice alt copil pe care îl place), care i-a adus un bebeluș identic cu cel pe care îl avea ea nu a convins-o, e clar, nimic nu o poate convinge.

Scriind articolul ăsta mi-am dat seama că de fapt o bună bucată de timp Sara nu o petrece jucându-se cu jucării, ci cu mine/noi: execut deja amețitor de bine calul prin casă, ne alergăm, ne gâdilăm, cântăm foarte tare și foarte prost, dansăm, ne învârtim, ne gâdilăm iar, gătim împreună, mergem la magazin să facem cumpărături și pe drum executăm piruete (pe rând sau împreună) sau adunăm frunze, mergem la pizza și acolo ne jucăm cu tacâmurile șamd. Nimic planificat sau premeditat. Dar despre asta în alt articol, că iar mă lungesc prea mult.

De fapt, cred ca am putea renunța liniștite la mai toate jucăriile de mai sus (aș păstra cărțile și plastilina) și niciuna dintre noi nu le-am simți lipsa deloc. Bani aruncați pe geam (nu e momentul să vă spun că deja am achitat o notă de plată impresionantă pe jucăriile lunii decembrie-what was I thinking? :)) ).

Cam atât. 🙂 Sper să fie de ajutor cuiva 😛

IMG_0055

Reclame

20 de răspunsuri »

  1. Sa stii ca si eu m-am intrebat de ce nu e mai pasionata de colorat. Nici 10 minute nu are rabdare macar sa coloreze, nu ii place deloc.
    In schimb, s-ar juca ore cu plastilina, Lego, casuta cu papusi, margele/bratari, carti si puzzle. Si noi am observat ca nu are nevoie asa mare de jucarii in ultima vreme, de aceea am pus pe lista de Mos doar carti de activitati Usborne. In rest, astept sa vad lista ta :D.

    Apreciază

    • Lista mea e aici in buro, in forma unei cutii gigantice de la Omfal :))) (doar cutia e mare-datorita unui glob Pamantesc care ocupa mult spatiu, cred ca am luat 6 obiecte in total). M-a distrat ca aia au crezut ca-s gradinita si mi-au trimis un poster pentru gradinite cu zilele copiilor de nastere sau ceva. :))). cumlea e ca scrisesem deja articolul si n-am salvat ciorna, asa ca trebuie sa o iau de la capat

      Apreciază

  2. Noi suntem aia care am bagat acasa „meditatii” intr-ale coloratului ca sa nu repete grupa mica din cauza coloratului in contur. :)) Acum, pe bune, cine se asteapta ca un copil care debordeaza de energie sa stea potolit pe un scaunel sa mazgaleasca o hartie pt mai mult de 5 secunde?
    La capitolul jucarii, fiica-mea e atipica…nu-i plac papusile, are cateva plusuri care-i sunt dragi, dar nu mai are loc in inimioara pt altele noi(:P), s-ar juca toata ziua cu mingi si masinute si mai mult de 10 minute, si-n alea daca participam si noi, nu se joaca cu chestiile girly gen farfurii, lingurite, craticioare samd. Ma gandeam sa-i luam o bucatarie de Craciun, dar nu cred sa aiba un succes enorm, asa ca suntem in impas. Incerc sa nu cad in capcana gadgeturilor pt ca e totusi prea mica pt asa ceva, asa ca, in afara de puzzle-uri si carti, what else could I buy her.
    PS: jocul de snuruit un hit? rili? pe mine m-a enervat cumplit, iar fiica-mii i-a captata atentia 3 minute pana n-a reusit sa faca ceva si-a abandonat. Yeah, eu is aia de cresc un copil fara ambitie. :))
    PPS: cosmarul vietii mele? jocul cu pioneze. Deci OMG, am umplut casa cu chestiile alea mici de te inteapa in talpa de cate ori cobori noaptea somnoros din pat. Cine face jucariile astea? Si acum am sacul de la aspirator full de asa ceva, si cand o vad jucandu-se iar cu el imi vine sa plang.

    Apreciază

    • :)))) Eu eram genul ala de copil, imi placea mult sa colorez (in contur) si am scris+citit destul de repede (pe la 4 ani). In schimb la treaba asta cu cuburile, desi imi placea sa ma uit la matusa-mea cum le face, nu m-am priceput niciodata. Eu de exemplu nu as putea face niciodata castelul din imaginea de mai sus, facut de Sara. Si ii place sa faca margele si bratari, da, cred ca multor fetite le place :D, am mai povestit ca m-a trimis la buro cu ele <3.
      Ia-i Lego, o carte faina, bicicleta din aia fara pedale. Cred ca esti pretty safe cu astea 🙂

      Apreciază

  3. Si pentru fii-mea cele mai misto jucarii suntem noi. Ea e cu un an mai mica decat Sara si ma pune deseori in dificultate la capitolul jucarii pentru ca e foarte diferita de mine. Cand eram copil imi placeau puzzle-urile si chestiile de construit. Mai tarziu stateam cu zilele cu diverse jocuri de logica si indemanare. Ea e opusul. Nu da doi bani pe puzzle-uri. Cred ca nu are rabdare pentru cele fizice. Pe telefon face puzzle-uri din ce in ce mai complicate dar atat. Nu este interesata de colorat… ma pune pe mine sa desenez diverse si cam atat. Lego e misto doar pentru ca are omuleti. Cuburile sunt misto cand construim noi ceva si ea poate apoi sa darame. Sta insa o gramada sa sorteze chestii; e putin ingrijoratoare 🙂 Am fost cu ea prin Kika sa ma uit la una alta pentru casa si in timp ce eu ma uitam la lampi si altele, ea aranja cutiile de pe rafturi… erau puse stramb si le indrepta. Si se joaca cu o casa de papusi si multe figurine… oameni lego si figurine disney care se gasesc prin magazine. Mi-ar placea sa ii iau niste papusi mici care sa nu fie din vreun desen animat si totusi sa aiba maini, picioare si fete conturate insa inca nu am gasit. Uitandu-ma dupa chestii pt fii-mea am dat peste niste puzzle-uri care mie mi-ar placea, lu fii-mea sigur nu dar din cate ai descris, cred ca i-ar placea si Sarei. 🙂 http://www.tors.ro/Jucarii-lemn-Fauna-vezi-aici-produsele-s95.htm

    Apreciază

  4. Eu sunt in ceata total. Cu papusi nu s-a jucat Are un pinguin de la 2 luni pe care il adora, cartile ii plac enorm. Intram in toate librariile si plecam cu 4-5 carti. Bucatarie mare avem, dar nu ne pasioneaza prea mult. Noroc ca mai vin prietenii ei si se joaca.Ii place sa adunam castane, frunze si flori. Sa mergem impreuna la cumparaturi( noroc
    cu ea ca tine minte tot ce ne trebuie). Sa gatim(, sa mergem la teatru, sa mergem la bidoteca(

    Apreciază

    • (biblioteca) sa facem piurete( piruiete). Ne place engleza foarte mult, vorbeste mai bine in engleza decat romana. Nu facem margelute, pictam cu manutele, puzel, nu facem. Am intrebat-o ce isi doreste de la mosul si a spus ca o plasa de oua dar nu se atinge de ciocolata,un munte de carti si atat. Multumesc ca ai deschis acest subiect poate ma inspir

      Apreciază

      • :)) puzel. si sara cere oua de plastic (alea mai mari, cu bomboane, la care nu mananca bombonele, pentru ca a zis ca alea sunt mingiute; nu mi-a venit sa o contrazic, recunosc :D). stai sa vezi si lista noastra de decembrie, poate te inspira ceva de acolo 🙂

        Apreciază

      • si?cand vedem lista voastra de Decembrie? ;;) Eu tot clueless mi-s…si anul asta e treaba complicata, pt ca Mosu’ vine de 2 ori

        Apreciază

  5. Ca si jucarii eficiente care au meritat investitia sunt

    1. Bucatarioara – noi avem ELC (mothercare) http://www.mothercare.com/Little-Cook%27s-Kitchen–Pink/134189,default,pd.html#q=kitchen dar exista mai multe modele atat la ELC (mothercare) cat si la imaginarium – best value for money si foarte buna si prezinta interes mai multi ani

    2. Casuta pentru papusi
    http://www.mothercare.com/ELC-The-Manor-House/136962,default,pd.html#q=doll%20house
    sau http://www.mothercare.com/Rosebud-Country-Doll%27s-House/139084,default,pd.html#q=doll%20house
    sau castel de printese http://www.mothercare.com/ELC-Wonderland-Castle/131457,default,pd.html unde punem fel de fel de printese – Sofia cu tot neamul, Elsa & entire Frozen casting, Cenusareasa si compania, toti Poneii … e fff eficinet si se pot juca singure

    3. Corturi – ELC (mothercare) de printese http://www.mothercare.com/ELC-Wonderland-Castle-Playtent/132899,default,pd.html#q=castle sau IKEA – foarte bune pentru jocurile in casa (din anotimpurile reci)

    Apreciază

  6. Scuze mananc litere de la tel( puzzle).
    Ma gandesc ca mai sunt 3 sapt.pana la Mos Nicolae si o luna pana la Mos Craciun iar eu nu am idei( de obicei sunt omul cu planuri) ma apuca panica. Am intrebat-o si aseara si a spus ca vrea carti de citit si o plasa de oua. Asa dulce a fost cand mi-a spus ca vrea pt.mami haine si pantofi, iar pt.tati un leptop si o pereche de manusi. Ideei? Mi se pare putin( avem trotineta,bicicleta,cort, castel pt papusi si o multime de jucarii pe care le ignora) .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s