Înainte să Montessori

Standard

După ultima ședință cu părinții, o mămică care îmi e tare simpatică îmi zice că ea n-a citit nicio carte de MM, numa pe net și dacă n-ar trebui să citească și ea una (pentru că pusesem să jure pe roșu noua asistentă de la grupa Sarei că citește minim o carte MM; ce? :P).

Nu! am zis, la naiba, asta mai lipsea, să ne dăm teza de doctorat înainte de a duce plozii la grădi.

Nu m-am răzgândit, nu cred că e musai pentru un părinte sau că ar trebui să dăm noi un test la înscriere, dar așa mi-a venit ideea să vă zic în ce-am înțeles eu ca ma bag (și dacă e cineva pe aici care depistează vreo greșeală, chiar vă rog să mă corectați, sunt multe chestii pe care nu le știu despre pedagogia asta).

1. MM e centrată pe copil. Grădinița MM e o lume creată pentru el,  în care se descurcă SINGUR. Și bolduit și în toate felurile.

Singur se dezbracă, mănâncă, șterge la nas, singur alege cu ce lucrează, singur merge la baie, singur singur singur. Serios. Singur. Sigur ca îi mai ajuta, dar în principiu nu, dacă pot să facă singuri, nu.

O să îți placă când vine acasă și știe fracții la 4 ani dar poate nu chiar atât de mult când are o zi în care n-are chef să facă nimic numa să stea într-un colț sa se joace cu plastilina și nu vine nimeni să-l tragă de mânecă să se joace cu cilindrii sau o ramă. Sau poate că va lucra doar cu turnul roz 3 săptămâni la rând. Poate că va ajunge la 5 ani făra să lucreze mai deloc cu materialele pe matematică. Asta e, îți asumi că acolo face fix ce vrea el. Probabil că nu va veni acasă recitând poezii și cântecele pe bandă rulantă, ca nu asta e ideea (se fac la circle time, care durează cred 30 de minute, în rest e lucru cu materialele Montessori și aer liber, plus mâncat, desigur). Materiale, care, atenție, trebuie folosite în scopul în care au fost create, care se prezintă într-o anumită ordine și cu care, dacă nu știe saă lucreze, i se iau și i se prezintă mai târziu când e pregătit.

Iar,  o să pară drăguț la lecția unu când stoarce singur o portocală dar nu la fel de simpatic când nu va fi lăsat să lucreze cu materialul ăla fain cu diverse culori pentru că încă nu îl folosește corect.

Coooom? Dar creativitatea alea alea, draci bălțați?

Acasă daaa, o las pe fie-mea să facă trenuleț cu turnul roz (care nu e roz la noi) și să aibă o aventura prin „jungla” cu el. Mă uit fascinată, când mergem la pizza, cum folosește tacâmurile să facă litere sau forme geometrice sau adaptează orice lucru din jurul ei la ce are ea nevoie, da, la naiba, da, mi se fâlfâie compleeet dacă folosește penseta de la activitatea de transfer pe post de linguriță. Pentru mine, mama ei, e poate chiar mai bine asa :). Dar eu nu am studiat nici psihologie și nici copii niște zeci de ani și nici nu am inventat o metodă cu rezultate dovedite, care se urmează la câțiva alți zeci de ani după ce am dat ortul popii.

Mvaaai, dar cum să nu? Ce Montessori e asta? Păi ăsta e montessori de l-am citit eu, oi fi citit vreo carte greșit tradusă :P, dar asta era sigur ideea. Sunt multe grădinițe care îi lasă să facă kick-boxing cu rama de funde, nu e asta o problema, găsiți dacă asta vă doriți (și nu dezbat acum dacă sunt mai bune au ba decât MM). Ce încerc să spun e că la MM rama de făcut funde well, la naiba, se va folosi pentru făcut funde :).

2. Educatoarele în MM au mai mult un rol non-intervenționist, de observator.

Da, poate părea rece, poate părea distant. La naiba, chiar e.  De asta materialele autocorective, de asta mobila pe dimensiunea copiilor, de asta tot. 🙂

În schimb, educatoarea trebuie să fie tot timpul pregătita să răspundă oricând solicitării unui copil de a-l ajuta. Educatoarea trebuie să observe în permanență, pe toți copiii ei, să fie atentă dacă unul dintre ei are nevoie de ea <3. Nu se ignoră niciodată un copil. Nu i se spune: nu am timp acum de tine, vorbim mai târziu. O educatoare MM trebuie sa fie tot timpul acolo pentru copiii ei ❤ :).

Acuma mie sincer mi se pare mai greu să fii atent simultan la 20 și de plozi, care fiecare face altceva, decât să faci aceeași activitate cu toți deodata  ;).

Pe mine partea asta m-a cucerit, posibil fiindcă nu sunt genul ala de mama care propune activități (sau o fac doar dacă face ceva gen uitat la ouăle alea blestemate de pe youtube :D), ci genul care lasă copilul să își aleagă cu ce se joacă și dacă se joacă singur sau are nevoie de mine. Asta nu înseamnă ca nu sunt atentă, ba dimpotrivă, sunt veșnic în alerta să văd cu ce alege să se joace, ce îi place mai mult (ca să pot sa îi ofer mai multe jocuri/informații despre chestia respectivă, să nu ratez ceva ce o interesează :). Da, Sara se joacă și singură, ba uneori se duce la ea în cameră și îmi închide ușa :). Când eram eu mică,  eram cea mai fericită când n-avea bunica vreme de mine și puteam să stau vreo 2 ore la ea în camera probând fiecare piesă din garderobă fără să mă deranjeze cineva. Cream un întreg scenariu, eram și regizor și actor. Ce teatru de păpuși cu țâșpe milioane, ăla era jocul meu de imaginație :).

Chiar dacă nu-și face o filosofie din cocoloșirea copilului, mă rog, actually își face din opusul, este de reținut că din tot ce am citit transpare un respect uriaș la adresa copiilor. Îi tratează de la egal la egal, cu respectul pe care i l-ar arăta oricărui alt adult cu care poartă o conversație. Cu  empatie și atenție, dar nu neapărat cu alinări și las că pupă mama și trece. V-am mai spus cum ce m-a impresionat pe mine la Erika (și a schimbat destul de radical modul în care o percepeam :P) a fost prima ședință, când am constatat, pe scurt, că își făcea foarte bine treaba :))  adică o cunoștea foarte bine pe Sara pe baza observației și a atenției constante, dar nu neapărat pe baza interacțiunii  (urmăream pe camere cât stăteau împreuna, era la început, și chiar și eu, cu temele făcute-adică cărțile citite, nu înțelegeam uneori de ce azi a stat cu ea doar 15 minute să îi prezinte un material sau două. era adevărat că în rest Sara lucra sau se juca, dar nu ar trebui să primească mai multă atenție din partea educatoarei? nu. dacă copilul nu o cere și lucrează cu materiale diverse, chiar nu. la fel cum dacă o cere, chiar da , copiii NU sunt ignorați, doar lăsați în pace:). Tot Erika îmi povestea la cea de-a doua ședință individuală cum îi strălucesc ochii Sarei când îi propune să îi prezinte un material nou (și între noi fie vorba și ochii Erikăi străluceau când îmi povestea că a numărat mii cu bilele Montessori-ce drăcii or fi alea sau, aflând că Sara mă terorizează acasă cu geografia, că abia aștepte să intre în materialele specifice cu ea :P).

Oricine nu oferă atenție, respect și empatie în relația cu un copil îmi ridică părul în cap, Montessori au ba (paranteză: unii adulți insistă să vorbească cu copiii de parcă i-au câștigat la zaruri. unii dintre ei chiar părinți. băi nu, nu e ok. faptul că le suntem superiori ca statură nu ne dă dreptul să-i tratăm ca pe niște chestii născute să primească ordine). Vorbiți cu copilul meu cum vă doriți să vorbesc eu cu voi (aplicabil pentru oricine se conversează cu fie-mea, în orice ocazie, asta  și apropos de articolul de săptămâna trecută).

3. Simplitatea și legătura cu natura.

Aproape uitam de asta :). O grădiniță tradițională e super super colorată, cu zeci de chestii drăguțe și frumoase și iepurași și albastru și roșu și rățuște și jucărele și plusuri și tone de minunații care fură ochii. În Montessori totul e natural, simplu, curat, ordonat, părând sărăcăcios. Doar în aparență (vă asigur, costă o mică avere materialele alea :D). MM credea mult în legătura copilului cu natura (de asta de exemplu mi-ar fi destul de greu să înțeleg o grădi MM fără curte), în faptul că de acolo ne tragem rădăcinile. Și eu prefer lucrurile simple și aerisite și nu m-aș vedea trăind într-o cameră cu 10 culori, sau cu multe lucruri, aglomerată. Sara e la fel,  dacă are pe o etajera doar câteva obiecte, pe care le vede clar și la care acces ușor, se va juca cu ele des. Dacă îi pun multe chestii la un loc, claie peste grămadă, poa să fie orice acolo, le va ignora pe toate săptămâni în șir. 😀

4. În Montessori exista NU :).

Grădinițele Montessori sau copiii Montessori sunt mult mai liniștiți decât ceilalți. Sau așa e în cărți (în realitate încă nu e zi să nu vină fie-mea să îmi spună că a împins-o X sau că Y i-a zis nu știu ce sau căcă :)). Acuma, eu știu că nu e bon ton să spui de un plod că e liniștit/cuminte iar disciplinat e un cuvânt foarte foarte urat și ar trebui să-mi fie rușine și să îl gândesc (apropos, musai să povestesc pe aici ce-am mai citit pe tema asta).

Ideea pe care se merge e că dacă un copil împinge, de exemplu, e pentru că are nevoie să facă ceva cu mânuțele alea două, și că trebuie să i se prezinte ceva de jucat (aka lucrat) cu care să își țină mânuțele ocupate în mod util.

Accentul e pe a face, nu pe comenzi de a nu face, dar asta nu înseamnă că dacă fac ceva ce nu e ok pot să facă în continuare. Deloc. Citeam azi noapte pe net un exemplu în care un copil turna altuia un castron de numaiștiuce în cap. Educatoarea a pozitivat intervenția. Copilul care fusese nedreptățit a fost rugat să stea pe scaun și i s-au adus cărți, iar atacatorul a fost rugat să ia un castron să adune bucată cu bucată tot ce turnase.

Ideea e că jignitul sau agresiunea fizică, ignorarea unei rugăminți a educatoarei/asistentei sau chiar intervenția în activitatea unui alt copil fără permisiunea acestuia NU sunt acceptate. Serios. În Montessori, da. 🙂

Și paranteză. Rezolvarea micilor conflicte de ei înșiși presupune ca cei 2 copii care se ciondănesc să discute și să ajungă la o soluție (crecă chiar sunt măsuțe de stat față în față pentru asta în Montessori), nu că cineva împinge și cineva este împins și se așteaptă izbăvirea sufletului să-i vină ăluia mic inspirația divină că nu-i ok ce-o făcut. Și chiar cred ca e o soluție ok să îi rogi să discute despre ce s-a întâmplat (numai chiar să aibă o finalitate discuția, adică să înțeleagă care e faza, nu discuție din aia sterilă îțiparerăuîmiparerăucere-țiscuzeîmicerscuze) dar mi se șterge total din cap când aud ca a împins-o  X a țâșpea mia oară. Îmi vine să mă duc să agăț atacatorul (de gen feminin sau masculin, nu fac discriminări :P) cu capul în jos de lustră :D. Asta și pentru că fie-mea e încă în era Budha (asta ca să nu zic în era moacă, cum zic de fapt). Și tu ce-ai făcut mama? I-am zis că e ulât ce face. Super! mă entuziasmez (că măcar a început să zică ceva, de obicei urlă când o deranjează/lovește un alt copil-mmm, cu cine o semăna? :D). Și pe urmă vine fie-mea și mă liniștește: Dal X a zis că nu e ulât. Și cam asta fuse cu rezolvarea micilor conflicte :)). Iar am luat-o pe arătură.

5 sau 4 cu apostrof :)) Montessori este o pedagogie cu limite (asta e tot un fel de punct 3, dar jur că merită 2 bullet-uri).

Copilul are voie să facă orice vrea mușchiul lui atâta timp cât nu deranjează pe alții și atâta timp cât folosește materialele corespunzător.

Diferența e în modul în care se instalează disciplina și limitele. Pentru că ea de fapt nu e impusă ci derivă (sau cel puțin asa e în teorie :D) din faptul că ei sunt atât de absorbiți când lucrează cu un material (și chiar sunt, sigur i-ați văzut când fac ceva de ce sunt interesați că nu mai aud și văd nimic) că nu le mai arde de îmbrânceli sau jigniri. Și din faptul că materialele sunt autocorective, deci pun limite singure. Nu, nu le zice nimeni, ai greșit, lasă aia jos, joacă-te cu asta, acum facem ailaltă, fiecare lucrează cu ce vrea, dar materialele au vocea lor, le spun singure copiilor când greșesc 🙂

Libertatea în MM constă în alegerea proprie a fiecărui copil de a face ceea ce îl interesează. Dar făcutul ăsta a orice se întâmplă în limitele alea de ziceam mai sus: materialul să îi fie prezentat, să îl folosească corespunzător, să nu deranjeze pentru asta un alt copil care poate lucra cu el șamd.

Citeam câtă liniște spunea MM că era în clasele ei. Că educatoarele nu ridicau vocea niciodată și în majoritatea timpului doar șopteau :). Că atunci când dorea să le prezinte copiilor o activitate nouă de grup era suficient să înceapă doar să scrie pe tablă cuvântul liniște și ei deja tăceau, entuziasmați de anticiparea activității ce urma să le fie propusă. O atmosferă de liniște și concentrare, cam asta te aștepți să găsești în grădinițele Montessori. Dar nu una impusă, ci una aleasă de copii. Nu se țipa în Montessori. Doar de bucurie :P. Des des dai de tăcerea asta în cărți. Tăcerea Gradinitelor Montessori 🙂

Și iar. Cooom, nu sunt râsete, nu e gălăgie, nu se aleargă? 🙂

Paranteză (alta, da). Vineri când o iau pe Sara vine Maria lui M. la mine, ne salutăm și ne conversăm. Îmi spune că e prietenă cu Sara. Mult. Și că Sara o imită. Îi spun că e normal, copiii mai mici îi imită pe cei mai mari și că sper că e un exemplu bun. Mă asigură că da. Ce învață Sara de la tine să facă, o întreb. La care Maria (jur că ăștia micii au simțul umorului) îmi spune fără să clipească: Gălăgie :)). Închidem paranteza.

Dap. E liniște. Asta citeam. Liniște de copii fascinați, absorbiți de ceea ce fac, liniștiți. Îmi povestea Erika că atunci când lucra Sara cu nu mai știu ce material a trecut de 3 ori pe lângă ea fără ca Sara să o observe. Tăcea? Da, dar nu pentru că cineva i-ar fi spus să nu vorbească. 🙂

Gălăgie însă vă pot depune mărturie vecinii Grădiniței la care e Sara că fac cu carul :)) Deci sincer, curtea aia este minunată, nici nu mă mir că fac ca indienii când sunt afară. Eu m-aș duce să mă joc acolo vreo câteva ore (am văzut niște tuburi din alea comunicante, cum erau în desene când eram noi mici, și chiar aș vrea să văd cum funcționează :)) ), chiar și singură, fără Sara (aș prefera totuși cu ea :)) ). E însă un timp pentru liniște și cunoaștere și timp pentru cățărat copaci și terorizat vecini :P. Cam ca în viață.

5. Copiii MM sunt tare veseli :P. Asta e bonus de la mine :P. Pendulez între două tabere de părinți: cei tradiționali (clasici, sau nu știu cum să zic să fac diferențierea), părinții care cred că Montessori e o pedagogie pentru plozi răsfățați, care au voie să facă orice și nu au nicio limita, și cei alternativi (moderni, din nou, doar pentru diferențiere) cărora li se pare Montessori domnia fuhrer-ului partea a doua. Nu cred că e nici una, nici alta. Sunt niște copii liberi, cu bun simț, care aleg ce fac atâta timp cât o fac cu respect pentru cel de lângă el, care au la dispoziție pentru asta o tonă de materiale incredibil de inteligente, care aleargă, se cațără și râd mult 😛 (atestat istoric prin pozele de le primim săptămânal, și pe care din păcate nu pot să vi le arăt, dar zău că văd muuulte moace râzăcioase în pozele de la Grupa Cireșului Înflorit (kill me now M. ce nume ați putut pune la grupele astea). Pe Erika (educatoarea) o văd uneori când sunt pe acolo jucându-se cu ei în cel mai copilăresc mod posibil, îi ia, îi gâdilă, îi rotește pe sus ca pe avioane :)). De Alina nu mai povestesc, cred că toți copiii o iubesc de numa, se vede pe ea că e o mămoasă și că și ea ține la ei :). Iar copiii sunt fericiți acolo. Sau cel puțin a mea pare a fi. Dacă nu e, atunci clar o dau la actorie, se preface incredibil de bine :P. A stat acasă 2 zile săptămâna trecută și mă întreba non stop când merge la grădi :). Iar la ziua ei vrea sa invite vreo 3 fetite. 2 băieței și pe Erika :)). Și când o să crească mare o să le arate și ea materiale la copii, să știți :).

Incă o dată, nu pledez neapărat pentru pedagogia asta, deși încă cred că nouă, Sarei, copiilor, se potrivește. Sunt multe chestii care mă enervează la MM (și încă câteva, pe care le-am mai descoperit și după ce am scris articolul la care am pus link, de mi se par pur și simplu groaznic de greșite :D). E momentan foarte foarte la modă și aveam senzația că uneori se înțelege că e ușor altfel decât e :).

Duaaaamne, cât de mult am scris. E din cauză că sunt așa de răcită că n-am  mai vorbit de 3 zile, altfel ieșea mai scurt, că de obicei mai consumam din debit și pe cale vocală 😛

PS. Auziți, da oare am scris și eu măcar un articol de ce îmi place Maria Montessori sau par doar o nebună care-și duce plodul în o pedagogie pe care o prezintă plină doar de reguli și defecte, dar care cumva, paradoxal, face copiii fericiți? :))

IMG_0043

Anunțuri

17 răspunsuri »

  1. Sunt convinsa ca stii si tu ca deodata e deodata, nu de-o data.
    Anyways, tind sa iti dau dreptate, ca MM e mai dragut asa cum il pictezi tu in culori vii, decat cum il descriu altii care se cred de specialitate. Insa eu, in calitate de mama fiica-mii, is ok cu cocoloseala la gradi.Vad gradinita ca pe o extensie a casei, un spatiu care copilului trebuie sa i se para safe pt ca-si petrece acolo cea mai mare parte a zilei. La noi dragaleala si apropierea de educatoare a fost cheia adaptarii ei la gradi, si dupa momentul ala, sincer, mi s-a rupt daca va invatat vreodtaa acolo macar cum sa-si lege sireturile.
    Mult ai mai scris, fata, mult di tat! Revin. Am sedinta

    Apreciază

    • Ba creca chiar ma gândeam la naiba stie ce de am scris gresit :). Sarumana, corectez. Muuuult, oribil de mult, stiu :)). Nu dezbateam (acum) daca e ok au ba cum abordeaza tantica asta problema (cred ca sunt nesfarsite discutiile aici), ci doar sa stie lumea inainte sa ii duca acolo la ce mama ciorilor sa se astepte. 🙂

      Apreciază

  2. Fain, fain! Si nu gresesti :-))). Cred ca mai e partea cu respectul dar e inclusa in cateva dintre mentiunile facute de tine. Si oricum, ce mi se pare greu dar si genial la Montessori e ca poti sa incepi sa vorbesti despre pedagogia acesta de oriunde si apoi toate elementele se aliniaza frumos unul dupa altul. Poti porni de la libertatea de (miscare, alegere etc.).. sau poti sa incepi cu estetica… sau cu perioadele senzitive… sau cu normalizarea… sau cu ariile curriculare… si tot asa, e ca un cerc ce se inchide mereu perfect.

    Apreciază

  3. Am văzut preview-ul din mail și mi-a atras atenția că ea n-o citit.
    Deci îi fără virgulă, că dacă ar fi cu virgulă n-ar mai fi á la Cluuuj: „eu n-am citit numa’ pe net” 😀

    Apreciază

    • Cum mă? Îi fără virgulă a la Cluj? Puii mei, ce ma enervați, puneți voi virgule la articolul ăsta foileton (eu am recunoscut că nu îmi plac) :P. Deci 3 chestii mi-au rămas din Cluj (accentul nu e printre ele, și perfectul simplu a rezistat și cei 4 ani în Cluj și cei 10 în București): numa (cred că de acolo e). O în loc de a folosit foooarte rar. Cred că și în textul ăsta am unul. Și papuci. 😀 Orice încălțăminte e papuci. Sara e foarte nemulțumită de abordarea asta și mă corectează constant. Nu sunt papuci mama, sunt pantofi :D.

      Apreciază

  4. Pingback: Școala | Sleepy 00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s