Generația părinților care se joacă

Standard

De frică cred. Să nu ajungem ca părinții noștri. Multe le facem de frică să nu ajungem ca ei. Să fim pe dos decât au fost ei, să nu le repetăm greșelile, să nu repetăm adulți ca noi 🙂

Meh, makes sense.

Atâta că generăm extreme. Vă mărturisesc că la fel cum înca îmi displace promovarea alăptatului prin invadarea cu poze cu conținut explicit pe Facebook la fel îmi displac inca si copiii parintilor care nu spun niciodata nu.

Si la fel imi displac parintii care fac din joaca o treaba, o chestie ordonată, cu cap și sfârșit, musai să se desfășoare conform unor standarde necunoscute.

Am incercat sa o invat literele, dar nu e interesata de ele, ce sa fac?

E incapatanata si nu vrea sa se joace cu sortatorul, cum sa procedez?

Ajutooor, are 2 ani si inca nu stie sa numere pana la 10 ?!

Mai bine duceti-va-n bucatarie si faceti-va o cafea cu lapte. Inspirati, expirati. Alegeti-va un scaun si stati pe el. Taceti din gura pentru o secunda. Pentru mai multe secunde.

Incetati sa va ganditi ce vreti voi sa faca copilul vostru si incercati sa va ganditi ce vrea sa facă el. Ce il intereseaza, de ce e atras.

Vrea sa se catere? Super, toata ziua in parc sa aiba pe ce.

Nu-i place nicio jucarie, tranteste in continuu? Perfect, cumparam o minge si ne jucam pana se satura.

Ii plac cartile? Minunat, fuga la biserica cu un acatist.

În loc să bage obiectele în sortator face un turn cu ele? Ideal.

Și așa mai departe.

Atâta m-am săturat de joaca asta impusă. De părinți care așteaptă cu urechile ciulite primele litere învâțate.

De ce să nu-i lăsăm să se joace singuri? De ce să nu-i lăsăm să se plictisească? Ce e așa de rău și greșit la asta?

Cele mai frumoase povești le cântă fie-mea cu o voce sfătoasă când crede că nu o ascultă nimeni, plictisită de cărțile pe care le știe (cred) deja pe dinafară. Ieri însă, de exemplu, nu a făcut nimic altceva decât să sară de pe masă pe canapea. Când am fost să fac un duș rămăsese blocată între ele, cu mâinile pe masă și picioarele pe canapea, și râdea singură, amuzată. Nu că am lăsat-o, am ajutat-o să sară și de pe fotoliu. Tot ieri am văzut niște elevi care se luptau cu puzzle-ul cu Europa pe care ea îl face de pe la 3 ani (în condițiile în care vă reamintesc că mă-sa-i varză total la geografie). Ea alege întotdeauna ce face și daca vrea să facă singură sau are nevoie de ajutor (și nu pot să ratez ocazia să zic că sufăr ca un câine la fiecare poză de pe feisbuc cu câte o fetiță îmbrăcată impecabil în nește nuanțe diafane și asortate când fie-mea se îmbracă și își alege haine singură, astfel încât 80% din garderobă e cu Minnie. și dacă nu e cu Minnie e cu multe culori țipătoare. niște sclipici cred că n-ar strica, dar ar muri pipota-n mine).

Mă întreb dacă ar mai fi la fel de interesată de unele chestii dacă eu aș fi constant langa ea cu cărțilea alea cu litere, în poleposition pentru o tură de învățat cu folos. Hai să citim, hai să facem.

Cred că dacă aș avea pe cineva care să-mi propună în fiecare zi să merg pe afară să fac câte o fotografie în maxim două săptămâni  aș lăsa aparatul jos.

O fi așa de la noi, om fi noi ciudate și restul lumii nu-i, ce știu eu, se poate. Insist că nu mă pricep la crescut copii, nici de fie-mea nu-s convinsă.

Dumincă eram într-o librărie. În spatele meu o fetiță de clasa a 2-a și părinții.

Mama încerca să o convingă să cumpere o carte de activități (cred că asta era):

Hai, uite, o să ne jucăm toți, fiecare are câte un rol, e super distractiv!

-Nu e distractiv, vouă vă plac tot timpul jocurile complicate.

-Dar nu e adevărat, e distractiv, uite, scrie aici: DISTRACȚIE GARANTATĂ. Vezi?

-Nuuuu, hai să cumpărăm o carte cu animale.

Intervine tatăl:

-Nu poți să faci în viață numai ce vrei. Animale și numai animale. Trebuie să îți îmbunătățești cultura generală!

Mama:

-Trebuie să lucrezi în plus față de ce faceți la școală, nu se poate numai animale și atât.

Mdaaa. Ce-o fi fost așa de complicat să profite de pasiunea ei pentru animale și să o invețe zoologie. Geografie prin animale. Habar n-am. Cred că aș putea debita și câteva probleme de matematică cu animale din amintirile mele ruginite. Poate fata aia e cel mai bun veterinar din lumea anilor 2030. Părinții ei însă,  sunt amândoi convinși că așa se face educație. Vorbesc puțin tare, cu certitudinea că îi bine cum procedează. Se ocupă de ea, niște părinți implicați, nu ca ăia care îi lasă la televizor și nu verifică temele niciodată. O lume întreagă le dă dreptate.

Stau acolo întoarsă la un raft de lemn cu povești colorate, mă uit în gol și mă gândesc că aici, acum, în secunda asta, copilul ăsta e oprit. Oprit să citească ce-i place, să facă ce-i place. Îh. Îmi vine să scriu aripi tăiate, dar e puțin dramatic și exagerat. N-am cum să îmi dau eu seama acum cum e familia asta, cum e copilul ăsta șamd.

E doar o impresie din o după-amiază ploioasă. Trece sigur.

Dar totuși. Nu vreți să vorbim mai puțin și să ascultăm  mai mult? Să le propunem mai puține chestii și să observăm  mai mult de ce sunt interesați? Să îi lăsăm pe ei să aleagă cu ce și când se joacă în loc să stăm cu lista de activități în dreapta? 🙂

IMG_0989

Reclame

9 răspunsuri »

    • Of. Mută sunt când îmi scrieți din astea. Că ăsta-i motivul pentru care îmi imaginez că m-am apucat să scriu și încă o mai fac. Să mai știe undeva acolo cineva că nu-i singura mămică ciudată. Mulsumesc flumos right back 🙂

      Apreciază

  1. Si eu as zice tot un multumesc ca m-ai facut sa ma resimt cat de cat normala pentru ca uneori am impresia ca eu gresesc si restul lumii are dreptate… poate ca ar trebui sa o invat sa numere si sa insist pe joaca structurata… poate ar trebui sa o obisnuiesc ca lumea e grea si ca trebuie sa faca ce se zice nu ce vrea (toate scrie cu o ironie maxima pentru ca sunt contrar a ceea ce cred). In cautarile mele de discutii despre waldorf in romania am dat de multe ori peste parinti care ziceau ca invatamantul waldorf promoveaza o lume ideala care ulterior va dauna copiilor pentru ca acestia trebuie sa invete de mici ca lumea nu e asa prietenoasa si ca in viata nu poti face tot ceea ce iti trece prin cap. De fiecare data ma aricesc la cinismul acelor parinti si nu pot intelege de ce sa-ti pui copilul in situatii care sa-i taie avantul intentionat. Discutia pe care ai relatat-o mai sus am auzit-o si eu in nenumarate imprejurari si de fiecare data imi vine sa zic… nu e chiar asa. Daca copilul va avea incredere in el si daca va munci pentru ceea ce isi doreste sunt sanse mari ca sa reuseasca. Nu totul trebuie sa fie un compromis in urma caruia sa simti ca pierzi. Iar faza cu trebuie sa te joci cum zic eu ca e corect sa te joci mi se pare atat de idioata. Nu exista reguli la joc (na… decat cele de bun simt de genul nu da cu o piatra in capul altuia); copilul invata enorm din libertatea imaginatiei si din alegerile proprii din timpul unui joc. Ufff… recunosc ca la un moment dat am picat in plasa listei de activitati. De fapt in plasa listei de ce e normal pentru un copil de varsta x. Fii-mea inca nu si-a dat drumul la limbaj. Continua sa vorbeasca non stop pe limba ei, sa foloseasca foarte mult nonverbalul pentru a ne arata ce vrea (a devenit chiar maestra la asta) si sa pronunte anumite cuvinte monosilabic (repertoriul este este: ma, ta, mu (bunica-sa), ca (car), bu (blue), buuuu (buba), bo (ball), uiii (uite), ga (da) si vesnicele nuuu si pa pa + toate sunetele de animale pe care le imita chiar bine… ea poate sa imite un elefant, treaba pe care eu nu o pot face. Tonalitatea variaza… cand a dat ceva pe jos este un oooo, nuuu cu ambele maini pe fata si o moaca profund ingrijorata. Altfel intelege cam tot ce vorbim. Chiar daca vorbim in romana, ea prefera anumite cuvinte in engleza (deh… desenele) si e ok. Inafara pediatrului care ne-a zis sa o lasam in pace cel putin pana la 3 ani (are 2 jumate acum), am primit reprosuri (pai daca o lasati sa se uite la desene in engleza si ii mai cititi in engleza e normal sa fie o bulibaseala in capul ei), am primit sugestii multiple (refuzati sa-i mai raspundeti ca sa o fortati sa vorbeasca pentru ca ea de fapt, nu vrea sa vorbeasca; repetati-i de 10 ori acelasi cuvant si puneti-o sa repete si ea, faceti lectii de dictie cu ea, samd) si clasicele ingrijorari si trimiteri la logoped ca poate e ceva in neregula cu ea. Anyway, unde vroiam sa ajung este ca la un moment dat, gura lumii si lista mea de cum ar trebui sa se dezvolte mi-au bagat gargauni in cap si am inceput sa am o abordare mai didactica, incercand sa vorbesc in propozitii de 3 cuvinte si sa o pun sa repete. Nu numai ca nu am avut nici un rezultat dar am si reusit sa o supar destul de tare pana in punctul in care nu mai vroia sa stea cu mine ci cu ta-su (a nu se intelege ca am fortat-o sau bruscat-o ci doar am pisalogit-o sa repete diverse cuvinte pe care nu le foloseste inca). Prin urmare am hotarat intr-o zi cu soare sa fuck the opinions si sa-mi ascult instinctul si vedem cum merge… Cred ca totusi va incepe curand sa zica mai multe ca bla bla-ul ei pare din ce in ce mai structurat si mai legat dar nu o mai imping eu de la spate intr-o maniera constienta. Asa ca stau si ma uit uimita la ea cum se joaca cate juma de ora cu diverse papusi si figurine, cum creaza dialoguri intregi neinteligibile pentru mine intre papusi si cum se distreaza singura facand o treaba absolut banala si aparent pierdere de timp care insa, pentru mine, este cea mai buna joaca pe care ar putea-o avea acum si mai departe. Ea cu imaginatia ei, in control asupra propriului joc inchipuit numai de ea.

    Apreciază

    • putin offtopic, dar ca raspuns pentru Cocunus: juniorul nostru la 3 ani si doua luni vorbeste putin fata de alti copii de varsta apropiata. Expus de mic la germana si romana, le intelege pe amandoua si de vreo doua saptamani a inceput sa repete sau sa spuna cuvinte din proprie initiativa. Iar desenele preferate sunt in rusa, asa ca ma astept ca la un moment dat sa ne spuna si ceva pe rusa, desi o sa ramanem cu gura usor cascata, ca nu vorbim niciunul rusa :). Am evitat sa-l pun sa repete obsesiv cuvinte, sa-l invat sa numere, sau orice alta activitate impusa. Cand s-a simtit el pregatit a spus sau facut ceva. Joaca este libera, mult mai libera decat sunt multi alti adulti dispusi sa accepte (se catara pe orice se preteaza la catarat, foloseste cu dezinvoltura sculele lui taica-su, sare in pat, se baga in toate baltile de pe strada cu sau fara bicicleta si altele la fel). Are liber la carti, chiar daca asta inseamna ca ii „citesc” si carti de colorat, sau toata vara am citit Craciunul cu Norocel.
      Revenin la topic, sleepy, am citit si eu zilele trecute pe FB despre ingrjorarile unei mame care spunea ca la 9 luni copilul baga in gura toate jucariile si dupa cateva minute se plictiseste si vrea la parinti. hello, are 9 (noua) luni!!!

      Apreciază

      • Danke! Din cand in cand este linistitor sa auzi povesti asemanatoare 🙂 Cred ca suntem cam pe acolo… fii-mea a reimpodobit bradul din ghiveci in iunie… a fost distractiv sa avem luminite si reni in sufragerie pentru cateva zile, jucariile ei preferate sunt polonicul, spumiera si orice nu este facut sa fie jucarie si se face ca un porc cand ploua ptc sare in toate baltile, oricat de mari ar fi.

        Tot din exmplele lumii… o doamna care povestea ca pedepsele nu functioneaza deloc si nu e adepta pedepselor insa daca copilul (pe la 4-5 ani) face o boacana care ii pune „integritatea corporala” in pericol sau se joaca cu mancarea il cearta si ii da una la fund ca sa-l invete sa gandeasca de 2 ori inainte sa faca ceva. Am ramas mai confuza ca oricand. :))

        Apreciază

      • In calitate de parinte de plod care a mers la 1 an si 7 luni (tre sa fie some kinda record, insist), confruntata cu 30j de copii de parc care mergeau de la 10 luni cand fie-mea nici de-a busilea nu pornise, I say fuck em all. Pe bune (si pe romaneste) 😀

        Apreciază

  2. Oh Doamne, multumesc Sleepy pt post si celorlalte fete pentru comentarii.O sa dau share la postul asta pana o sa ma doara deshtu, zau! Asa am obosit sa le explic multora din jurul meu ca fie mea se joaca cum vrea EA nu cum vor altii:arunca cu cuburi pt ca o distreaza ca fac zgomot, are doar 2 carti preferate pe care le rasfoieste singura in liniste si doar cand are ea chef vine sa ne arate tutut (masina) sau mai stiu eu ce de prin carte. Desi are 2 ani si 10 luni nu vorbeste bine in nici o limba (romana sau germana) si se uita la desene rusesti…Masha and the bear si mai are unele preferate Barboskiny, tot rusesti. Stie toate literele, le a invatat singura si toate culorile…in engleza. Toata lumea ma comsidera o mama iresponsabila ca nu o invat culorile in romana si nu incerc sa o fac sa vorbeasca mai bine, sa nu ii mai raspund la limba ei proprie in care imi explica un milion de lucruri si intotdeauna cand termina ce are de spus, ma mangaie pe fata si pe par…oi fi mama iresponsabila, dar vreau sa o las sa se bucure de perioada asta cand inca poate face ce vrea, cand vrea si daca vrea. Incepand cu gradinita si mai apoi toata viata o sa faca foarte multe lucruri ,, pentru ca trebuie,,.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s