Arhive zilnice: 8 septembrie 2014

Despre

Standard

Îmi propun de ceva vreme să scriu aici cum a fost să merg cu Sara la țară juma de lună, dar nu știu de ce nu-mi iese. Aș vrea să scriu de frică că o să vină ziua când n-o să mai vrea să meargă acolo cu mine (nici eu nu am vrut multă vreme). Și să îi amintesc aici despre ce frumos e acolo. Cred că e de vină mătușa mea care mi-a zis într-o seara: Ia să te văd eu cum scrii tu pe blog cât poate fi de perfect să aștepți seara pe un leagăn să iasă stelele și o broască verde de sub stâlpul casei.

Și mă tot gândesc cum să scriu despre familia de broaște și puzderia de stele și nu îmi iese.

În plus, deși teoretic în weekend mai scriu pentru blog, în weekend n-am ce să povestesc. Cum îmi beau eu cafeaua pe balcon cu fie-mea, fiecare cu nasul în câte o carte? Cum ne schimbăm în mijlocul zilei în niște rochii lungi (că ălea se învârt mai bine) și dansăm în dormitor, pe muzica mea dubioasă? Cum râde în hohote și mă întreabă dacă dansez urât? Eu mă opresc din învârteli și îi spun seriosă că nu, dansez extraordinar de frumos (deși de fapt cred că semăn cu Elaine când dansez). Cum îi spun că o să vină Anya pe la ea și Sara mă întreabă dacă vine pentru că și-a dorit ea? Și eu îi zic că da, dorințele se îndeplinesc. Cum stau și mă uit la fie-mea cum își mănâncă ciorba cu privirea mea de bovină îndrăgostită (pe care o văd și în ochii sotzoo-lui când se uită la ea) și îi spun că e o minune și că o iubesc extraordinar de mult și încă o mie de declarații mai mult sau mai puțin siropoase și relativ stupide? Fie-mea își dă capul pe spate și râde, iar, în hohote, fericită. Mă gândesc că vai de fundul ăluia de-o va iubi de va râde ea așa și de el (și teamă îmi e că va râde, da). Despre cum mă mai rotesc pe aici când doarme ea, gătesc lasagna (unul din cele două feluri de mâncare pe care știu să le fac când vin musafiri), mai prelucrez niște fotografii cu niște oameni frumoși. Despre cum în o duminică seara două fete mici râd mai mult decât 30 de adulți într-o săptămână în timp ce dau concert în balcon (spre extazul vecinilor)?

Nu îmi iese să povestesc asta. Să explic că zilele astea de la etajul șase din blocul nostru comunist, zile în care sunt nemachiată, cu siguranță nepieptănată (deși m-au coafat patru mânuțe mici și drăguțe de mai multe ori), cu niște fire albe și pantaloni lălâi, râsă mult, dansată și parțial dormită, zilele astea sunt ce-mi doresc în viață.

IMG_1366