Dragă prietenă

Standard

Draga mea prietenă, știu că acum ești mamă. Știu că e nou și că greu as fuck. Știu că dormi adunat 2 ore pe noapte și știu că evenimentul principal al zilei e dacă a făcut plodul caca. Știu că e ca și cum a căzut bomba atomică. Cumva și bine și rău, simultan, depinzând sau alternând funcție de câte minute ai dormit azi noapte sau de câte a urlat plodul. Știu că privești cu ură lumea celor care dorm opt ore pe noapte și-și beau cafeaua dimineața. Știu că pare foarte departe și cumva că niciodată n-o să mai faci parte din ea.

Și chiar n-o să mai fii vreodată la fel. Viața de mamă este în cel mai banal sens al cuvântului o viață nouă. Tu însăți ești acum, una în întregime nouă, ca firișorul ăla verde, proaspăt încolțit, din povestea Sarei cu 5 boabe de mazăre.

Știu cum acum, la început, tu și el sunteți una. Că ți s-au mărit urechile de vreo zece ori ca să poți vedea în culori nanosecunda în care respiră sau în care al treilea degețel de la piciorul drept se mișcă. Cum toată lumea asta, în care trăim noi, e undeva aici și totuși departe, în ceață și oricum, acum, ochii tăi sunt făcuți numai pentru aschimodia aia de patru kile. Și că nu pare că vreodată o să te mai intereseze dacă îți stă bine cu fusta verde sau cu rochia maro, situația din Ucraina sau ce (nu) face Guvernul.

Zău că te înțeleg, că știu cum e. Eu una eu o să fiu mereu aici, aprobând constant fiecare lucru pe care în faci în calitatea ta de mamă, că eu tot cred că toate mamele (sau măcar cele de mi-s prietene :P) îs cele mai bune mame din lume pentru copilul lor și că au nevoie de toate confirmările din lume, că ele mai mult decât oricine nu se cred așa. O să dau laic la orice poză mișcată cu plodul tău, din cele 400 de poze din album pe care le vei posta, pe toate de-o dată, chiar dacă îs aproape identice, chiar dacă mă doare fiecare oscior fotograficesc doar când mă uit cu ochii întredeschiși la ele. Zilnic sau de două ori pe zi (cele două intensități disponibile pentru postat la aproape orice mămică din lume). Mă voi arăta în șpagat când va merge singur și voi fi pe punctul de a da o petrecere la buro când va spune primul mmmammma. O să mă prefac că îmi place de leșin deși știi că tot nu suport plozii. De-o fi leit cu ta-su ca Michael cu Jack Kirk Douglas și eu voi fi acolo să îți spun că seamănă cu tine fără nici cel mai mic dubiu posibil. O să înțeleg că nu am mai vorbit de o lună, că nu-mi răspunzi la apel mai devreme de trei zile și că probabil ne vom vedea la anul. Pâs n-o să zic vreodată. Promit. De toate astea și încă multe altele.

Dar vreau și să te rog să crezi și să nu uiți, că, undeva acolo, undeva îngropat sub tone de scutece pline de pipi și caca, sub lingurițe murdare de spănăcuț, mai ești și tu. Prietena mea care poate scuipa cu viteza luminii acid pe gură când o enervează cineva, prietena mea cu care pot sta la povești la o cafea minim 3 ore și să simt că a trecut o secundă, care mă poate face să râd cu lacrimi doar aruncând o privire la momentul potrivit, cu care pot să beau o bere și să ne îmbătăm instant, prietena mea cu care comentăm tipul ăla bunuț deși suntem amândouă foarte căsătorite, foarte cu plozi și foarte neeligible, prietena mea cu care merg la concerte de formații ciudate și cu care bârfesc fiecare picior femeiesc (și nu numai) pe care îl cunoaștem, prietena mea frumoasă și haioasă. Oricare dintre voi, prietenele mele și dragi și mămici, vă rog pe bune și din suflet să nu uitați de voi. De ce vă face pe voi voi. Chit că asta e o oră de Facebook noaptea la 11 sau o bucată de ciocolată mâncată pe ascuns în cămară (mamele cu copii de 3 ani sau mai mult înțeleg). Un sfert de pagină citită pe budă că doar acolo mai ești singură sau un episod de juma de oră din serialul preferat văzut, pe bucăți, tot în locul cu cititul de mai sus, cam într-o săptămână. Ceva. Țineți-vă bine de ceva. Pentru că ei cresc. Și au nevoie să meargă singuri la grădiniță. Să le placă de Matei Ștefan deși ție îți place Denis. Să se certe și să se împace cu prietena cea mai bună când tu nu erai nici vag pregătită pentru o prietenă cea mai bună. Să fie ei înșiși și tu doar acolo, cineva care cu brațele deschise când face buba (și bube o să tot facă toată viața și noi veșnic vom fi acolo să pupăm să treacă). O mamă.

Ei bine, și atunci o să trebuiască să mai fii iar tu, să poți să mai fii iar tu. Sigur că rolul de mamă e cel mai frumos și important din lume și merită și ore și luni și ani de ținut respirația, dar cred că trebuie să nu uităm și să putem să fim noi înșine, măcar uneori, când restul planetei doarme. Altfel, când vine momentul ăla de mai sus (mai devreme sau mai târziu) s-ar putea să fie ucigător de dureros. Plus că recunosc că mi-e ușor frică de mamele alea care au deja copiii mari și singura și cea mai importantă conversație pe care o putem avea e tot despre ce minunat spunea copilul pește acum 14 ani, când avea 3. Mamele care cară oalele cu mâncare la garsoniera băiețelului lor de numai 44 de ani (garsonieră situată strategic pe același palier al unui bloc comunist) și sunt fericite pentru că altfel n-ar mai avea nimic. Ok, nu doar frică, foarte frică. E greu să învățăm să fim mame și multe nu reușim tocmai bine (eu una sigur sigur nu), dar parcă e și mai rău să fii o veșnică mamă perfectă, cu un plod (sau doi, sau trei) mai bun decât toți cei ai altora.

Și când o veni, de-o veni, vremea aia, vremea să mai fii și tu, atunci, eu una o să fiu aici. Gata să dau laic la prima ta poză de profil în care apari singură, cu ușor mai multe riduri, dar sigur mult mai fericită decât atunci când erai doar una, gata să bem o cafea cu exagerat de mult lapte la care vom recupera o lună, un an, trei sau zece.

Disclaimer: Cred cu sinceritate ca toate prietenele mele mămici din viața reală sunt (sau par cel puțin) MULT mai sănătoase la cap decât am fost eu ca mamă de nou-născut. Articolul de mai sus l-am scris și pentru mine (că l-aș fi vrut pe la o lună) și pentru prietenele mele zăpăcite de afară și pentru voi, toate mamele alea de mi-s mie dragi de mor și pentru care m-aș duce să fac crătiți cu mâncare și să calc trei mașini de haine, mame copleșite de a fi atât de complet mame când nasc 🙂

IMG_1018

Reclame

11 răspunsuri »

    • Bai nu stiu, foarte posibil. Acum ca zici Jack Douglas suna foarte foarte dubios :))). m-am tot gandit la 2 exemple dar imi venea in cap doar o familie prietena si nu cred ca ii stiti 😛

      Apreciază

  1. ok, m-am emotionat acum, cand stau cu zatul de cafea pe mine in incercarea de a sterge din urmele sarcinii, intr-o pauza furata pentru mine 🙂 iti multumesc ca ai fost acolo pentru mine atunci cand am avut mai mare nevoie sa aud un „e normal”, atunci cand ai povestit cu mine ca si cand ar fi trecut doua secunde de la ultima cafea bauta impreuna desi nu ne vazusem cu saptamanile, atunci cand…si as putea continua la infinit. iti multumesc ca ai fost si esti alaturi de mine mereu, mamica draga prietena 🙂

    Apreciază

    • na ca si eu m-am emotionat, stii ce varza sunt cand zici din astea, ma vad astia pe aici umana si nu-i bine deloc :P. eu am invatat de la tine cum se face treaba asta de prietena pe perioada mamiciei so zipp it ;)). si da-mi un mesaj cu zatul ala 😀

      Apreciază

  2. Foarte frumos scris, ca de obicei!
    Sincer, ma pregatisem sa simt toate cele despre care ai scris. Ba chiar, pana cand a implinit Bebe Mickey 2 saptamani, am recitit aproape zilnic toate posturile tale de la inceputul vietii tale de mamica! Ma intrebam cand o sa intru in normal cu alaptatul (cel mai mare stres pentru mine de pana acum), dar mai mult ce ar trebui sa consider ca fiind normal.
    Acum, cand Mickey are aproape 7 saptamani, ma intreb daca sunt o mama buna. De ce? Pentru ca eu nu am stat non stop langa copilul meu sa verific daca respira, dar am facut si fac asta destul de des. Pentru ca nu am hranit copilul la fiecare 3 ore, asa cum m-au batut la cap medicii si asistentele, ci cand a vrut el. Uneori si la jumatate de ora. Dar si o data la 6, 7 ore. Asa cum vrea ea. Da, doarme noaptea! Nu ma laud, pentru ca ma intreb daca e bine!
    Astea sunt doar cateva exemple care imi vin in minte cel mai frecvent.
    A, si ma mai intreb daca sunt o mama buna pentru ca, dupa ce am trecut peste baby blues si disperarea ca al meu copil ar putea muri de foame (stare care a durat doar vreo 2 saptamani), apoi trecand peste colici care n-au durat decat vreo saptamana (si sper sa nu mai apara), nu imi fac griji si, mai mult, inca mai sunt eu! Inca reusesc sa fac ceea ce faceam inainte, de la a-mi bea cafeaua dimineata si a face treburile casnice pana la a ma odihni, citi, chiar iesi din casa (desi cam pe repede-nainte 🙂 ).
    Poate ca am citit atat de mult si v-am vazut pe toate ingrijorandu-va pentru orice caca moale, orice planset, orice durere, incat m-am simtit destul de pregatita pentru „meseria” de mamica si pana acum am reusit sa le iau pe toate ca atare, cu calm si rabdare. Desigur, cel mai probabil calmul ma va tine pana la urmatorul vaccin, durerile de burtica sau pana cele de dinti (ma rog la Doamne-Doamne sa nu existe probleme mai mari!).
    Nu stiu cum se face, poate ca e din cauza ca ne-am dorit atat de mult un copil si l-am asteptat timp de aproape 4 ani, incat acum nici nu mai conteaza daca nu dormim sau nu mai putem iesi cu prietenii ca inainte. Ne place atat de mult sa fim cu ea ca nu ne mai imaginam viata altfel! Iar acum Visam amandoi cu ochii deschisi la cantecelele pe care le vom invata cu ea, trasnaile pe care le va face cu Wolf sau la vacantele pe care le vom petrece impreuna… Viata e frumoasa si speram sa ramana asa!

    Apreciază

    • Cea mai buna veste e ca cineva nu a avut nevoie de unul din articolele mele pentru nou-nascuti :)). Am mai zis pe undeva, modelul de copil nu depinde de nimic si unele suntem mai norocoase ca altele. Eu articolul asta l-am scris pentru cele care nu sunt chiar atat de norocoase, cele care chiar trec prin toate cele de mai sus, altfel e greu sa intelegi, dar ma bucur mult ca te-ai regasit macar partial in el :-*

      Apreciază

  3. Multumeeeesc, din nou, pt articolul asta! E de pus la suflet! Noroc cu FB ca mi-a amintit ca l-am sheruit acum 2 ani 🙂 Acum, la lighioana nr 2, sunt fix, da’ fiiix intr-un moment din ala de simt ca nu mai ies la liman cu oboseala & Co. Dupa recititul articolului parca am mai capatat ceva speranta ca, la un moment dat, i’ll be back!
    Sa ai o zi senina, asa cum brusc a devenit a mea acum!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s