Bâlbâieli

Standard

Eu una fac tot timpul. Dar tot timpul. Am făcut unele gafe de nici nu vă pot povesti, sunt sinistre. Sinistre. Am făcut oameni să se simtă prost, my foot is in my mouth o tonă de timp. Plus tot felul de chestii penibile mi se întâmplă constant, când mi-e lumea mai dragă (nu mai reiau de câte ori am vărsat chestii pe mine, strategic, înainte de ședințe, în 90% când am pe mine ceva deschis la culoare).

Exemplul 1

Aveam io o fustă tare draguță, de buro așa. Cam transparentă, nu se făcea să ma duc dictai doamna cu chestiunea ca atare. Nu-i bai, zic, iau o husă de-aia, cum îi zice, jupă mă. Iau jupa. Culmea culmilor că am așa ceva în dulap (nu pot să înțeleg de unde). În fine, iau chestiunea pe mine. Pe sub fustă, pricepeți voi.

Și conduc eu spre buro (vară, frumos, soare, ochelarii pe nas să nu mă incomodeze primele raze de soare, muzica blană, fițe treburi). Parchez și mă dau jos ca o zână din mașină, picioruș stâng, picioruș drept, plicul în mână, fâța fâța . Un pas, doi, trei. Și încep să simt. Ca o adiere, ca o mângâire. Încet, dar foarte foarte sigur, mirobolanta jupă se prelinge implacabil spre pământ. Pământ și culoarea feței mele. Am făcut retur și mi-am tras budigoaica la loc pe mine, în mașină, mulțumind cerului că ajung atât de devreme la scârbici că nu m-au văzut toți colegii. M-am consolat cu ideea că putea fi fusta.

 

Exemplul 2

Nu există, dar nu există ocazie să nu mă aranjez (nuntă, paranghelie, concert, mega sedință la buro, orice, ceva) să nu mi se întâmple treaba asta.

Deci dacă se întâmplă cumulativ următoarele condiții:

1. să mă îmbrac+coafez+toace

2. să mă îndrept spre un grup de oameni care din cine știe ce blestem al sorții se uită la mine

3. în capul meu mă mișc așa în reluare, ca în filme, pe o muzică din aia super mișto și mi-s super țanțoșă că uite mă mai arăt și eu drăguț uneori

în 100% din cazuri una din gleznele mele (ca de gazelă, desigur :D) va decide că e cazul să-mi dea una peste nas. Îmi scapă și într-un caz fericit reușesc să salvez căderea prin niște scălâmbăieli îngrozitor, dar îngrozitor de penibile și caraghioase. În cazul nefericit sunt cu roțile-n sus, înjurând/mulțumind că am/nu rochie/fustă.

 

Exemplul 3

Eu sunt întotdeauna aia care vede pe cineva făcând cu mâna în zare și face cu mâna înapoi, rânjind cald toată fasolea din dotare, ca să constat după că persoana respectivă făcea cu mâna cuiva din spatele meu. Always.

 

Exemplul 4

Dacă vreodată ever ever ever voi zice ceva rău de o persoană, persoana respectivă va fi exact, dar exact la 2 metri în spatele meu. Every single time. De asta am grijă de câțiva ani încoace întâi să le zic în față și apoi la alții :D.

 

Însă uneori nu sunt doar penibilă ci și incredibil de idioată. Exemplificăm (no. 5):

Nunta lui Roxi și Vasi, se fură mireasa. Roxi îmi zice: du-te și spune-i lui Andrei că mă fură.

Îmi iau rochia verde la subraț și aleg fuga fuga pe toacele mele aurii, cu aparatul atârnând după mine, repede, repejor, către unicul Andrei din capul meu la momentul respectiv: Andrei, soțul Simonei, prietenii noștri, într-un cuvânt, cel cunoscut în ziua respectivă sub titulatura de NAȘUL. Sunt un executant bun, nu comentez ordinele, mi-a trecut mie prin cap că de ce m-o pune Roxi să îi spun nașului, dar na, am crezut că or avea o chestie aranjată, că doar am mai văzut la nunți, who am I to judge?

Pare cam surprins omul (de notat că era și înainte de 12 și conform tradiției în zonă înainte de 12 plătește nașul), dar na, nu îl bag prea mult în seamă, mă grăbesc înapoi să nu ratez plecarea.

Ajung la Roxi, care, atipic de calmă și zâmbitoare pentru o mireasă, îmi spune săraca:

-Andrei care filmează, NU Andrei nașul care trebuie să plătească!

Fuck fuck fuck fuck fuuuck.

Hai ziceți-mi că și vouă vi se întâmplă din astea. Măcar uneori. Măcar o dată. Sau că știți oameni care fac  din astea. Sau că ați auzit de oameni care fac din astea 😀

PS. Nu mai zic că, după asta, în ciuda semnelor sugestive și disperate și mimatului cuvintelor: SEEE FUUURĂĂĂ MIREEEAAASAAA n-am reușit să îl conving pe Andrei (ăl bun de data asta, cel care filma) să vină cu mine. Calm și el (toată lumea calmă la nunta asta) îmi zâmbea șoptind ca nu înțelege ce zic (în gândul meu și nici de ce arăt ca o nebună isterică). L-au sunat după, din mașină, și i-au explicat. Morala: dacă sunteți cu mine la o nuntă, orice ați face, NU îmi spuneți când se fură mireasa.

 

IMG_9346

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. Cea mai mare porcărie (care imi vine in cap acum- sunt sigura ca mai sunt o groază) am facut-o într-o intalnire cand am glumit cu un coleg, prieten bun, ca i-ar trebui o prietena care sa ii calce ca lumea cămasa (avea doua randuri de dungi la maneci). Bineinteles ca mai tarziu am aflat ca se vedea cu o colegă care era si ea prezenta la respectiva întâlnire, doar ca atunci ascundeau faptul ca erau impreuna. Intre timp s-au si căsătorit.

    Apreciază

  2. Sincer imi pare atat de bine ca nu numai mie mi se intampla lucruri penibile (cand eram mai tanara chiar ma gandeam ca e ceva in neregula cu mine si ma simteam horror de fiecare data, acum m-am obisnuit, cu mine ca sa zic asa). In afara de cazut pe strada (mi se intampla frecvent si intodeauna cand ma gandesc ce bine imi sta cu anumiti pantofi – ultima data am cazut la metrou ultimele trei trepte de a trebui sa ma ridice niste oameni de jos), confundat oameni pe strada cat si la telefon etc. 2 momente am crezut ca nu o sa le supravetuiesc: acum 3 ani am fost la nunta prietenei mele si bineinteles mi-am cumparat o rochita noua cu un slit destul de mare la spate. Intru in masina ca o diva, ajungem la biserica (nici un loc de parcare asa ca a trebui sa parcam destul de departe), coboram, ne intalnim si cu fostul meu prieten (cu care am ramas amici) si mergeam tantosa pe strada (salutand oameni cunoscuti etc). Cand sa intru in biserica mama pretenei mele imi sopteste: Simona trebuie sa mergi sa iti schimbi rochita ca ti se vede „behind-ul” (mda se crapase slitul pana la brau si aveam si tanga pe mine). Am crezut ca mor acolo (sincer ma luase cu ameteala gandindu-ma ca am defilat semi dezbracata pret de 500 metri pe o strada arhi plina).

    Al doilea moment memorabil pentru mine a fost cand am terminat liceul si dupa bac am iesit in oras cu colegii mei sa sarbatorim. Mama avea musafiri (un domn si o doamna tare draguti) si ma suna sa imi spuna ca ii culca in camera mea si eu sa vin sa dorm cu ea in dormitorul ei. Eu am inteles ca ea va dormi in camera mea si sa ma duc direct acolo sa nu fac mare galagie prin casa. Buuun ajung acasa, ma duc la mine in dormitor ma dezbrac (de tot) si negasindu-mi pijamele m-am tot invartit asa prin camera (nu am deschis lumina sa nu o trezesc pe mama, insa pe strada exact in fata geamului meu e un bec care face ceva lumina difuza la mine in camera). In fine gasesc pijamaua, dau sa ma asez in pat si vazand ca nu am loc imping (mai bine zis ii dau un ghiont), ceea ce credeam ca e mama, sa se dea mai incolo. Si aud o voce de barbat – Simona mama e dincolo si ne-a lasat pe noi sa dormim la tine in camera nu te supara. Am inlemnit si bineinteles ca i-am spus mamei ca de cate ori mai vin la noi sa imi spuna sa dispar de acasa.

    Doamne cat am scris…:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s