Arhivele lunare: august 2014

Ale tale ale tale

Standard

Săăălutăăăli climinaaaleeee. Și mă uit cătle steeeleee și (nu mai știm versurile) la eleeeeeeeeee.

Sunet de disc sărit. Stai. Cum? Ce s-a întâmplat cu copilul meu de fredona Beatles în mașină?

Asta e pe repeat la fie-mea. Mă pune și pe mine s-o cânt. Și o cânt mă, că  this is what mothers do. Suntem foarte amuzante (ovios ca sa zic așa :P), sotzoo a râs ieri juma de oră când ne-a auzit concertul.

Eu merg în mașină (na, știți deja) 100% pe CD-uri, la fel cum sotzoo merge 100% pe radio. Nu Zu, nu Kiss FM, de-astea „normale”: Europa, Magic, National și nu mai știu ce.

Se pare că sărutările criminale sunt în heavy rotation pe Europa FM și nu numai împușca-m-aș să mă împușc.

La vremuri de criză, măsuri de criză. CD-ul de septembrie trebuie să fie unul numai și numai cu melodii românești că dacă mai cânt o dată sărutările criminale vin la fiecare dintre voi acasă și vă bat.

Non-mono-neuronale și fără sărutări criminale. Să poată fi cântate de un plod râzăcios de aproape patru ani și să-i placă și lui mă-sa :D.

Problema e că m-am apucat să fac CD-ul. Și am creierul blocat, nu îmi vine nicio melodie românească în afară de POHUI care nici măcar nu e românească. Hai că știu că e și muzică românească bună, numa că nu știu eu acum care e aia.

Ajutoor, vă rog. O melodie, două hai că nu dați de la voi 😛

LE. S-a mai populat lista via seminte (să-ți dea Dumnezeu sănătate honey) – a se vedea asta de mai jos. Ziceți voi că nu-i drăguță ;). Băi și chestia asta haioșica are 160j de mii de vizualizări și ale tale ale tale aproape 4 milioane? Ok, îmi explică și mie cineva de ce-s patru duzi în formația/videoclipul ăsta cu sarutarile deși grăiește numa unu?

Dragă prietenă

Standard

Draga mea prietenă, știu că acum ești mamă. Știu că e nou și că greu as fuck. Știu că dormi adunat 2 ore pe noapte și știu că evenimentul principal al zilei e dacă a făcut plodul caca. Știu că e ca și cum a căzut bomba atomică. Cumva și bine și rău, simultan, depinzând sau alternând funcție de câte minute ai dormit azi noapte sau de câte a urlat plodul. Știu că privești cu ură lumea celor care dorm opt ore pe noapte și-și beau cafeaua dimineața. Știu că pare foarte departe și cumva că niciodată n-o să mai faci parte din ea.

Și chiar n-o să mai fii vreodată la fel. Viața de mamă este în cel mai banal sens al cuvântului o viață nouă. Tu însăți ești acum, una în întregime nouă, ca firișorul ăla verde, proaspăt încolțit, din povestea Sarei cu 5 boabe de mazăre.

Știu cum acum, la început, tu și el sunteți una. Că ți s-au mărit urechile de vreo zece ori ca să poți vedea în culori nanosecunda în care respiră sau în care al treilea degețel de la piciorul drept se mișcă. Cum toată lumea asta, în care trăim noi, e undeva aici și totuși departe, în ceață și oricum, acum, ochii tăi sunt făcuți numai pentru aschimodia aia de patru kile. Și că nu pare că vreodată o să te mai intereseze dacă îți stă bine cu fusta verde sau cu rochia maro, situația din Ucraina sau ce (nu) face Guvernul.

Zău că te înțeleg, că știu cum e. Eu una eu o să fiu mereu aici, aprobând constant fiecare lucru pe care în faci în calitatea ta de mamă, că eu tot cred că toate mamele (sau măcar cele de mi-s prietene :P) îs cele mai bune mame din lume pentru copilul lor și că au nevoie de toate confirmările din lume, că ele mai mult decât oricine nu se cred așa. O să dau laic la orice poză mișcată cu plodul tău, din cele 400 de poze din album pe care le vei posta, pe toate de-o dată, chiar dacă îs aproape identice, chiar dacă mă doare fiecare oscior fotograficesc doar când mă uit cu ochii întredeschiși la ele. Zilnic sau de două ori pe zi (cele două intensități disponibile pentru postat la aproape orice mămică din lume). Mă voi arăta în șpagat când va merge singur și voi fi pe punctul de a da o petrecere la buro când va spune primul mmmammma. O să mă prefac că îmi place de leșin deși știi că tot nu suport plozii. De-o fi leit cu ta-su ca Michael cu Jack Kirk Douglas și eu voi fi acolo să îți spun că seamănă cu tine fără nici cel mai mic dubiu posibil. O să înțeleg că nu am mai vorbit de o lună, că nu-mi răspunzi la apel mai devreme de trei zile și că probabil ne vom vedea la anul. Pâs n-o să zic vreodată. Promit. De toate astea și încă multe altele.

Dar vreau și să te rog să crezi și să nu uiți, că, undeva acolo, undeva îngropat sub tone de scutece pline de pipi și caca, sub lingurițe murdare de spănăcuț, mai ești și tu. Prietena mea care poate scuipa cu viteza luminii acid pe gură când o enervează cineva, prietena mea cu care pot sta la povești la o cafea minim 3 ore și să simt că a trecut o secundă, care mă poate face să râd cu lacrimi doar aruncând o privire la momentul potrivit, cu care pot să beau o bere și să ne îmbătăm instant, prietena mea cu care comentăm tipul ăla bunuț deși suntem amândouă foarte căsătorite, foarte cu plozi și foarte neeligible, prietena mea cu care merg la concerte de formații ciudate și cu care bârfesc fiecare picior femeiesc (și nu numai) pe care îl cunoaștem, prietena mea frumoasă și haioasă. Oricare dintre voi, prietenele mele și dragi și mămici, vă rog pe bune și din suflet să nu uitați de voi. De ce vă face pe voi voi. Chit că asta e o oră de Facebook noaptea la 11 sau o bucată de ciocolată mâncată pe ascuns în cămară (mamele cu copii de 3 ani sau mai mult înțeleg). Un sfert de pagină citită pe budă că doar acolo mai ești singură sau un episod de juma de oră din serialul preferat văzut, pe bucăți, tot în locul cu cititul de mai sus, cam într-o săptămână. Ceva. Țineți-vă bine de ceva. Pentru că ei cresc. Și au nevoie să meargă singuri la grădiniță. Să le placă de Matei Ștefan deși ție îți place Denis. Să se certe și să se împace cu prietena cea mai bună când tu nu erai nici vag pregătită pentru o prietenă cea mai bună. Să fie ei înșiși și tu doar acolo, cineva care cu brațele deschise când face buba (și bube o să tot facă toată viața și noi veșnic vom fi acolo să pupăm să treacă). O mamă.

Ei bine, și atunci o să trebuiască să mai fii iar tu, să poți să mai fii iar tu. Sigur că rolul de mamă e cel mai frumos și important din lume și merită și ore și luni și ani de ținut respirația, dar cred că trebuie să nu uităm și să putem să fim noi înșine, măcar uneori, când restul planetei doarme. Altfel, când vine momentul ăla de mai sus (mai devreme sau mai târziu) s-ar putea să fie ucigător de dureros. Plus că recunosc că mi-e ușor frică de mamele alea care au deja copiii mari și singura și cea mai importantă conversație pe care o putem avea e tot despre ce minunat spunea copilul pește acum 14 ani, când avea 3. Mamele care cară oalele cu mâncare la garsoniera băiețelului lor de numai 44 de ani (garsonieră situată strategic pe același palier al unui bloc comunist) și sunt fericite pentru că altfel n-ar mai avea nimic. Ok, nu doar frică, foarte frică. E greu să învățăm să fim mame și multe nu reușim tocmai bine (eu una sigur sigur nu), dar parcă e și mai rău să fii o veșnică mamă perfectă, cu un plod (sau doi, sau trei) mai bun decât toți cei ai altora.

Și când o veni, de-o veni, vremea aia, vremea să mai fii și tu, atunci, eu una o să fiu aici. Gata să dau laic la prima ta poză de profil în care apari singură, cu ușor mai multe riduri, dar sigur mult mai fericită decât atunci când erai doar una, gata să bem o cafea cu exagerat de mult lapte la care vom recupera o lună, un an, trei sau zece.

Disclaimer: Cred cu sinceritate ca toate prietenele mele mămici din viața reală sunt (sau par cel puțin) MULT mai sănătoase la cap decât am fost eu ca mamă de nou-născut. Articolul de mai sus l-am scris și pentru mine (că l-aș fi vrut pe la o lună) și pentru prietenele mele zăpăcite de afară și pentru voi, toate mamele alea de mi-s mie dragi de mor și pentru care m-aș duce să fac crătiți cu mâncare și să calc trei mașini de haine, mame copleșite de a fi atât de complet mame când nasc 🙂

IMG_1018

Zbor

Standard

Iar McMurphy stă și râde. Lăsându-se tot mai mult pe spate, lângă ușa cabinei, revărsându-și râsul peste întinderea mării-râzând de fată, de băieți, de George, de mine cum îmi sug degetul rănit, de căpitanul rămas pe dig și de biciclist și de indivizii de la pompa de benzină și de cele cinci mii de case identice și de Sora-Șefă și de toate la un loc. Pentru că știe că trebuie să râzi de lucrurile care te dor ca să nu pierzi cumpăna dreaptă, ca să nu lași lumea să te scoată de-a binelea din minți. Știe prea bine că există și o latură dureroasă a lucrurilor; știe că degetul meu doare și că prietena lui are sânul învinețit și că doctorul a rămas fără ochelari, dar el nu lasă durerea să-i întunece râsul, după cum nu lasă nici râsul să-i înece durerea.

Bag de seamă că Harding s-a prăbușit lângă McMurphy râzând și el în hohote. Și Scanlon râde de pe fundul vasului. Râd de ei înșiși, ca și de ceilalți. Și fata, cu ochii încă încețoșați de durere, trecându-și privirea de la sânul alb la cel vânăt, se pornește pe râs. Și Sefelt și doctorul și toți ceilalți râd.

Râsul a izbucnit timid, apoi s-a dezlănțuit, făcându-i pe oameni să se umfle, să crească tot mai mari. Mă uitam la ei, fiind unul de-al lor, râzând în rând cu ei – dar, într-un fel, rupt de lângă ei. Mă-nălțasem deja deasupra vasului, purtat de râsul meu peste apă, dansând în vânt cu păsările acelea negre, și puteam privi în jos la mine și la ceilalți băieți, la vasul care se legăna în mijlocul acelor păsări ce plonjau în apă, la McMurphy înconjurat de duzina lui de amici, urmărindu-i pe ei, pe noi, dând frâu liber râsului care se revărsa peste ape în cercuri tot mai largi, tot mai departe, până se sparse de plaja ce se-ntindea de-a lungul coastei, de plajele de pe toate coastele, în valuri nesfârșite.

Ken Kesley-Zbor deasupra unui cuib de cuci

Aș zice că e cartea verii mele, adică cea mai bună de-am citit-o, dar n-am terminat încă Șotronul lui Cortazar și mi-e că asta o să treacă la mustață.

Nu știu eu să scriu cum e cartea asta, dar zău că merită citită, m-a înhățat la prima pagină și m-a lăsat la ultima. Tocmai când ziceam că nu cred în dragoste la prima vedere. La vară și la cărți nu se pune 🙂

IMG_1985 - Copie

Încă nu

Standard

Știi bine că o să fim împreună. E inevitabil. Că doar îmi placi. Rău. Ok, poate n-a fost dragoste la prima vedere, dar în ultimii ani chiar ne-am înțeles foarte bine. Plus că nici nu cred în dragoste la prima vedere. Îmi plac zilele alea calde, când ne plimbăm împreună și felul cum faci lumina. Culorile tale. Cărțile tale. Mirosul tău. Bineînțeles muzica ta. Până și Sara te place. Rău și ea.

E clar, mă bucur mult că o să fim împreună curând.

Dar dragă toamnă, care naiba e graba? E abia sfârșit de vară și zău că n-a fost cine știe ce vară. Nu vrei tu să mai aștepți puțin, așa, măcar până prin octombrie? Nu-s pregătită de ploaie și pantofi uzi, de zile cu umbrele negre și mânecă lungă. Vreau să mai stau puțin aici, în neserioasa și inconștienta vară, cu sandalele și rochițele ei. Mmm, cu ochelarii de soare și marea și nisipul. Cu muzica asta prostuță. Cu lenea. Măcar puțin.

Hai nu veni. Te rog. Nu încă.

PS. Voi pe unde mi-ați bramburit vara asta, mai e cineva pe aici? V-ați întors? Mă văd cu semințe azi la o cafea de-o bârfă, nu vreți s-o extindem virtual cu despre ce nașpa de urât e să te întorci la scârbici? 😀

 

TDL

Standard

De făcut în restul verii:

  • drumetii cu fie-mea
  • de inotat intr-un rau (posibil rece dar nu-i bai)
  • de stat pe o bucata cu iarba inalta si numai buna de turtit
  • de mancat rosii din gradina si mure din padure
  • de incercat sa nu mai ascult CD-ul cu rock cand conduc (mdeah, as if)
  • de furat mere din copacul de langa casa aia
  • de gatit ceva nou si delicios pentru familia extinsa si prieteni
  • mai putin scris, mai mult citit
  • de cumparat un sezlong (la reduceri n-ar fi rau)
  • de mancat alune din copacul bunicii. pe toate.
  • de amenajat balconul pentru cafea (si lapte) in 2 (plus 1)
  • de facut omida in gradina cu fie-mea, din pietre
  • de furat Sarei multe multe multe fotografii
  • de catarat in copaci. de gandit cum facem sa-i producem Sarei o casuta intr-un copac.
  • nimic. WP_20140805_010[1]

 

Bâlbâieli

Standard

Eu una fac tot timpul. Dar tot timpul. Am făcut unele gafe de nici nu vă pot povesti, sunt sinistre. Sinistre. Am făcut oameni să se simtă prost, my foot is in my mouth o tonă de timp. Plus tot felul de chestii penibile mi se întâmplă constant, când mi-e lumea mai dragă (nu mai reiau de câte ori am vărsat chestii pe mine, strategic, înainte de ședințe, în 90% când am pe mine ceva deschis la culoare).

Exemplul 1

Aveam io o fustă tare draguță, de buro așa. Cam transparentă, nu se făcea să ma duc dictai doamna cu chestiunea ca atare. Nu-i bai, zic, iau o husă de-aia, cum îi zice, jupă mă. Iau jupa. Culmea culmilor că am așa ceva în dulap (nu pot să înțeleg de unde). În fine, iau chestiunea pe mine. Pe sub fustă, pricepeți voi.

Și conduc eu spre buro (vară, frumos, soare, ochelarii pe nas să nu mă incomodeze primele raze de soare, muzica blană, fițe treburi). Parchez și mă dau jos ca o zână din mașină, picioruș stâng, picioruș drept, plicul în mână, fâța fâța . Un pas, doi, trei. Și încep să simt. Ca o adiere, ca o mângâire. Încet, dar foarte foarte sigur, mirobolanta jupă se prelinge implacabil spre pământ. Pământ și culoarea feței mele. Am făcut retur și mi-am tras budigoaica la loc pe mine, în mașină, mulțumind cerului că ajung atât de devreme la scârbici că nu m-au văzut toți colegii. M-am consolat cu ideea că putea fi fusta.

 

Exemplul 2

Nu există, dar nu există ocazie să nu mă aranjez (nuntă, paranghelie, concert, mega sedință la buro, orice, ceva) să nu mi se întâmple treaba asta.

Deci dacă se întâmplă cumulativ următoarele condiții:

1. să mă îmbrac+coafez+toace

2. să mă îndrept spre un grup de oameni care din cine știe ce blestem al sorții se uită la mine

3. în capul meu mă mișc așa în reluare, ca în filme, pe o muzică din aia super mișto și mi-s super țanțoșă că uite mă mai arăt și eu drăguț uneori

în 100% din cazuri una din gleznele mele (ca de gazelă, desigur :D) va decide că e cazul să-mi dea una peste nas. Îmi scapă și într-un caz fericit reușesc să salvez căderea prin niște scălâmbăieli îngrozitor, dar îngrozitor de penibile și caraghioase. În cazul nefericit sunt cu roțile-n sus, înjurând/mulțumind că am/nu rochie/fustă.

 

Exemplul 3

Eu sunt întotdeauna aia care vede pe cineva făcând cu mâna în zare și face cu mâna înapoi, rânjind cald toată fasolea din dotare, ca să constat după că persoana respectivă făcea cu mâna cuiva din spatele meu. Always.

 

Exemplul 4

Dacă vreodată ever ever ever voi zice ceva rău de o persoană, persoana respectivă va fi exact, dar exact la 2 metri în spatele meu. Every single time. De asta am grijă de câțiva ani încoace întâi să le zic în față și apoi la alții :D.

 

Însă uneori nu sunt doar penibilă ci și incredibil de idioată. Exemplificăm (no. 5):

Nunta lui Roxi și Vasi, se fură mireasa. Roxi îmi zice: du-te și spune-i lui Andrei că mă fură.

Îmi iau rochia verde la subraț și aleg fuga fuga pe toacele mele aurii, cu aparatul atârnând după mine, repede, repejor, către unicul Andrei din capul meu la momentul respectiv: Andrei, soțul Simonei, prietenii noștri, într-un cuvânt, cel cunoscut în ziua respectivă sub titulatura de NAȘUL. Sunt un executant bun, nu comentez ordinele, mi-a trecut mie prin cap că de ce m-o pune Roxi să îi spun nașului, dar na, am crezut că or avea o chestie aranjată, că doar am mai văzut la nunți, who am I to judge?

Pare cam surprins omul (de notat că era și înainte de 12 și conform tradiției în zonă înainte de 12 plătește nașul), dar na, nu îl bag prea mult în seamă, mă grăbesc înapoi să nu ratez plecarea.

Ajung la Roxi, care, atipic de calmă și zâmbitoare pentru o mireasă, îmi spune săraca:

-Andrei care filmează, NU Andrei nașul care trebuie să plătească!

Fuck fuck fuck fuck fuuuck.

Hai ziceți-mi că și vouă vi se întâmplă din astea. Măcar uneori. Măcar o dată. Sau că știți oameni care fac  din astea. Sau că ați auzit de oameni care fac din astea 😀

PS. Nu mai zic că, după asta, în ciuda semnelor sugestive și disperate și mimatului cuvintelor: SEEE FUUURĂĂĂ MIREEEAAASAAA n-am reușit să îl conving pe Andrei (ăl bun de data asta, cel care filma) să vină cu mine. Calm și el (toată lumea calmă la nunta asta) îmi zâmbea șoptind ca nu înțelege ce zic (în gândul meu și nici de ce arăt ca o nebună isterică). L-au sunat după, din mașină, și i-au explicat. Morala: dacă sunteți cu mine la o nuntă, orice ați face, NU îmi spuneți când se fură mireasa.

 

IMG_9346

Kos

Standard

Review traditional de vara dupa concediu :).

Intai cu rele:

1. Kos nu e cea mai spectaculoasa insula pe care am fost. De fapt, e cea mai putin spectaculoasa din cele pe care le-am vizitat. Nu are sau nu am gasit noi in ziua in care ne-am fatait cu masina apele alea turcoaz, pesterile sau plajele alea oau. Cica sunt si multe plaje salbatice. Noi nu prea le-am vazut, poate pentru ca drumul nu merge decat putin timp chiar pe plaja, in rest la vreo 2 km si cu drumusoare care duc la diversele plaje. Ca atare nu prea am poze cu plaje si peisaje frumoase, dar am multe poze cu 2 fete mici razand in hohote fericite. Na, n-as zice ca am iesit pe minus :).

2. Am fost in Marmari, care e un fel de minilocalitate, cu 3 taverne si 2 magazine. Mai scumpa decat ar trebui sa fie (preturi chiar si duble fata de cea mai apropiata statiune). Plaja neingrijita, cu mucuri, gunoaie aso.

3. Am stat la Stella Maris, 3 stele cu demipensiune. Una din cele 3 camere mirosea, mancarea era la limita inferioara a gradului meu de tolerabilitate.

4. Nu ai papuasi :D. Mie imi place cu papuasi la mare (ati citit Jocul de Vacanta? 🙂 cam pe principiul de nesimtire de acolo). Adica imi place sa stau cu burta sub umbrela, cu o carte in mana si castile in urechi, sa imi conserv energia la maxim, sa ma tarasc doar sa inot din cand in cand si un papuas sa imi aduca Espresso Fredo pe tava. Care nu era. True ca avem cei mai draguti soti ever si o data nu ne-am miscat fundul sa ni le luam singure (ba cred ca mint, m-am dus eu in ultima zi) dar totusi, as fi vrut papuas ca in alte parti din Grecia :D. Sa nu mai zic cat au suferit sotii, ca va imaginati ca ritmul de luat bere era usor mai ridicat fata de ala de baut fredo :D. Dar maimutele mici au apreciat chestiunea, le placea in expeditie la magazine.

 

Apoi cu bune:

1. Apa e extraordinar de calda, doar in Zakynthos am mai prins chiar in halul asta (desi pe partea opusa a insulei, pe Paradise Beach-cica cea mai faina plaja de pe insula-apa a fost chiar recisoara). Nu e canicula, bate vantul pe toata insula si practic nu am suferit deloc de cald, nicicand. Nisipul pe toate plajele unde am fost e fin, plajele sunt late. Apa este mica, foarte potrivita pentru copilasi. Pentru fete cred ca a fost perfect. Au stat doar in apa sau pe mal la construit castele. Btw, stiti cum puteti tine doua fetite de aproape 4 ani ocupate o ora intreaga? Sapati doua gropi pe mal si rugati-le sa le umple cu apa :D. Cam sadic, dar functioneaza 😛

2. Noi am migrat in ultima parte a sejurului in Tigaki, unde erau mult mai multe taverne, plaja curata si preturile in general mai mici. Dar in Marmari se poate face windsurfing si sa te dai cu canoe. Eu sunt genul ala care s-ar da in orice macar o data :D. M-am dat cu Alex (baiatul de 14 ani al finilor nostri) in canoe (eram speriati de bombe ca o sa ne rasturam intr-o fericire dar chiar se manevreaza super usor). Am fi facut windurfing, dar nu ne-au lasat ca nu aveam curs :(. Daca stiam as fi mintit ca am 😛 (oricum parea doar o strategie sa iti ia 150 de euro pe un curs de 3 zile), nu parea chiar rocket science. Cert e ca in zilele cand batea vantul tare (si erau destule) prindeau astia de se dadeau o viteza ametitoare. No kiting tough, nus de ce, ca vant era.

3. Mancarea. Tavernele. Cred ca Grecia este singura tara unde ma duc linistita din punct de vedere al mancarii (prin alte tari sap prin meniu dupa ceva ce pot manca si eu, aici nu). Si felul in care arata terasele lor, cu plantele alea impanzind locul, cu lumina AIA. Imi vine sa fac poze isteric, sa filmez, sa tin minte fiecare nuanta de verde si albastru. Fructe de mare, cotlet de porc la gratar, tzatziki, feta la cuptor. Asa arata raiul :)). Pur si simplu nu exista manacare mai buna :D. M-am ingrasat un kil jumate :D. Sara este de acord cu mine, Alina (asistenta educatoarei de la grupa Sarei de la gradi) a zis cand a vazut-o dupa o saptamana ca s-a ingrasat si ca arata foarte bine si rumena :)).

4. Camerele in care am stat noi si nasii nostri erau foarte ok: mari, spatioase, curate, se facea curat zilnic, se schimbau asternuturile samd. Din punctul asta de vedere chiar a fost ok. O gradina mare unde la somnul Sarei de pranz noi stateam la umbra si jucam carti.

5. Muuulte buggy-uri. Imi pare tare rau ca nu am inchiriat unul, dar pentru 3 familii cu copii varianta masina a fost mai rentabila (btw, Fiat rules, a carat 7 adulti si 2 fete de patru ani, de-o data, da, am ras cu lacrimi). Tare mi-ar palcea sa ma dau cu un buggy din ala pe insula :).

6. Apus in mare. Na. Cam atat. Iti ia respiratia. In. Fiecare. Seara.

Pe scurt, pentru mine una a fost perfect. Cred ca mi se strica osul critic sau ceva in secunda in care avionul atinge pista pe taram grecesc. Chiar daca pot, obiectiv vorbind, sa gasesc chestii care ar fi putut fi altfel, daca ma arunci vara pe o insula, sub o umbrela, la plaja, cu niste tzatiki la masa de pranz voi fi fericita pentru vesnicie.

Sper sa va foloseasca daca aveti Kos in vedere anii viitori si m-as bucura daca mi-ati zice doua vorbe cu plus si minusuri despre unde ati colindat voi 🙂

PS. Si pisicile. V-am zis ca am o terorie conform careia in locurile faine sunt pisici? 🙂 Pana si terasa noastra preferata din Bucuresti are vreo 5 pisici.

IMG_0043 IMG_0178 IMG_0259 IMG_0359 IMG_8469 IMG_8546 IMG_9148 IMG_9326  IMG_9353 IMG_9848 IMG_9855 IMG_9859IMG_9346