Eu una fac tot timpul. Dar tot timpul. Am făcut unele gafe de nici nu vă pot povesti, sunt sinistre. Sinistre. Am făcut oameni să se simtă prost, my foot is in my mouth o tonă de timp. Plus tot felul de chestii penibile mi se întâmplă constant, când mi-e lumea mai dragă (nu mai reiau de câte ori am vărsat chestii pe mine, strategic, înainte de ședințe, în 90% când am pe mine ceva deschis la culoare).
Exemplul 1
Aveam io o fustă tare draguță, de buro așa. Cam transparentă, nu se făcea să ma duc dictai doamna cu chestiunea ca atare. Nu-i bai, zic, iau o husă de-aia, cum îi zice, jupă mă. Iau jupa. Culmea culmilor că am așa ceva în dulap (nu pot să înțeleg de unde). În fine, iau chestiunea pe mine. Pe sub fustă, pricepeți voi.
Și conduc eu spre buro (vară, frumos, soare, ochelarii pe nas să nu mă incomodeze primele raze de soare, muzica blană, fițe treburi). Parchez și mă dau jos ca o zână din mașină, picioruș stâng, picioruș drept, plicul în mână, fâța fâța . Un pas, doi, trei. Și încep să simt. Ca o adiere, ca o mângâire. Încet, dar foarte foarte sigur, mirobolanta jupă se prelinge implacabil spre pământ. Pământ și culoarea feței mele. Am făcut retur și mi-am tras budigoaica la loc pe mine, în mașină, mulțumind cerului că ajung atât de devreme la scârbici că nu m-au văzut toți colegii. M-am consolat cu ideea că putea fi fusta.
Exemplul 2
Nu există, dar nu există ocazie să nu mă aranjez (nuntă, paranghelie, concert, mega sedință la buro, orice, ceva) să nu mi se întâmple treaba asta.
Deci dacă se întâmplă cumulativ următoarele condiții:
1. să mă îmbrac+coafez+toace
2. să mă îndrept spre un grup de oameni care din cine știe ce blestem al sorții se uită la mine
3. în capul meu mă mișc așa în reluare, ca în filme, pe o muzică din aia super mișto și mi-s super țanțoșă că uite mă mai arăt și eu drăguț uneori
în 100% din cazuri una din gleznele mele (ca de gazelă, desigur :D) va decide că e cazul să-mi dea una peste nas. Îmi scapă și într-un caz fericit reușesc să salvez căderea prin niște scălâmbăieli îngrozitor, dar îngrozitor de penibile și caraghioase. În cazul nefericit sunt cu roțile-n sus, înjurând/mulțumind că am/nu rochie/fustă.
Exemplul 3
Eu sunt întotdeauna aia care vede pe cineva făcând cu mâna în zare și face cu mâna înapoi, rânjind cald toată fasolea din dotare, ca să constat după că persoana respectivă făcea cu mâna cuiva din spatele meu. Always.
Exemplul 4
Dacă vreodată ever ever ever voi zice ceva rău de o persoană, persoana respectivă va fi exact, dar exact la 2 metri în spatele meu. Every single time. De asta am grijă de câțiva ani încoace întâi să le zic în față și apoi la alții :D.
Însă uneori nu sunt doar penibilă ci și incredibil de idioată. Exemplificăm (no. 5):
Nunta lui Roxi și Vasi, se fură mireasa. Roxi îmi zice: du-te și spune-i lui Andrei că mă fură.
Îmi iau rochia verde la subraț și aleg fuga fuga pe toacele mele aurii, cu aparatul atârnând după mine, repede, repejor, către unicul Andrei din capul meu la momentul respectiv: Andrei, soțul Simonei, prietenii noștri, într-un cuvânt, cel cunoscut în ziua respectivă sub titulatura de NAȘUL. Sunt un executant bun, nu comentez ordinele, mi-a trecut mie prin cap că de ce m-o pune Roxi să îi spun nașului, dar na, am crezut că or avea o chestie aranjată, că doar am mai văzut la nunți, who am I to judge?
Pare cam surprins omul (de notat că era și înainte de 12 și conform tradiției în zonă înainte de 12 plătește nașul), dar na, nu îl bag prea mult în seamă, mă grăbesc înapoi să nu ratez plecarea.
Ajung la Roxi, care, atipic de calmă și zâmbitoare pentru o mireasă, îmi spune săraca:
-Andrei care filmează, NU Andrei nașul care trebuie să plătească!
Fuck fuck fuck fuck fuuuck.
Hai ziceți-mi că și vouă vi se întâmplă din astea. Măcar uneori. Măcar o dată. Sau că știți oameni care fac din astea. Sau că ați auzit de oameni care fac din astea 😀
PS. Nu mai zic că, după asta, în ciuda semnelor sugestive și disperate și mimatului cuvintelor: SEEE FUUURĂĂĂ MIREEEAAASAAA n-am reușit să îl conving pe Andrei (ăl bun de data asta, cel care filma) să vină cu mine. Calm și el (toată lumea calmă la nunta asta) îmi zâmbea șoptind ca nu înțelege ce zic (în gândul meu și nici de ce arăt ca o nebună isterică). L-au sunat după, din mașină, și i-au explicat. Morala: dacă sunteți cu mine la o nuntă, orice ați face, NU îmi spuneți când se fură mireasa.

Apreciază:
Apreciere Încarc...