Arhivele lunare: iunie 2014

Poezie

Standard

Se trezeste ca o sarla la 11 (pana si eu m-am trezit la 9). E foarte vesela, vrea sa isi bea laptele in sufragerie dupa care se duce in bucatarie si isi face de lucru. Ma dau pe net si ciulesc o ureche la ciripiturile ei. Mosmodeste ceva pe masa de bucatarie.

M-am muldaliiiit! zice (nu suporta sa fie murdara deloc, mostenire de la ta-su, ma-sa e mai nesimtita cu mizeria).

Ma misc inca adormita catre bucatarie. E galbena pe manuta. Ma uit la petala de crin cazuta pe masa si inteleg tragedia. S-a murdarit de polen.

Vleau sa stergi.

Multe propozitii incep cu vleau la 3 ani, nu credeti?

Cum ai reusit, mama? Bomban ca o mama responsabila ce sunt. Te rog sa fii putin mai atenta. Fix asa imi zice si ea mie cand ma intind cand sunt de lunga din cauza ca m-am impiedicat prin casa de cine stie ce nu am vazut: Te log sa fii mai atenta mami!

Pai ela un bob galben langa laclima asta si m-am mudalit.

Na poftim. Petala de crin cazuta e lacrima la Sara mea carliontata de 3 ani jumate.

Nici nu stiu daca sa-mi doresc sau sa sper ca va ramane asa toata viata ei, dar azi dimineata, mda, clar, m-am topit.

IMG_3453

 

Reclame

Cum invatam copiii sa imparta

Standard

Nu stiu :))

Adica zau daca stiu, nu cred ca am invatat-o vreodata pe Sara, doar…habar n-am, i-am spus adevarul tot timpul? Imi dau seama ca sunt ca o placa stricata cu adevarul asta, dar adevarul (sic!) e ca, intotdeauna, in orice situatie, chiar mi se pare cea mai buna solutie.

Deci n-am invatat-o sa dea. N-am rugat-o sa isi imparta jucariile in parc, ba chiar am inteles-o daca a preferat sa plece decat sa le imparta, si eu m-as arici toata daca mi-ar lua cineva nu stiu…aparatul foto :D.

Insa, de exemplu, stie ca hainutele care ii raman ei mici se duc la Timea. Jucariile la fel. Nu a fost cum ca am obligat-o sau asa, a vazut, a intrebat, i-am explicat, acum isi impatureste frumos hainutele cand ii raman mici si le pune deoparte pentru Timea. Stie ca si ea a primit de la alti copii si ca nu are sens sa le pastreze. E ceva firesc.

Alta data, cand mergeam in vizita la Anya (ne ducem/aducem aproape de fiecare data cate o chestie mica draguta), a insistat sa ii dea Anyei una din jucariile ei din oua. Cand mergem in parc, in ziua cand trebuie sa ne vedem cu ea, si cere solutie de baloane, imi reaminteste ca trebuie sa luam si pentru Anya :).

Intr-o seara, se uita la lustra, erau patru becuri aprinse. Unul pentru mami, unul pentru tati si unul pentru mine. Lamane unul. Si ce faci cu el, o intreb? Il duc la un copil de la gladinita. 🙂

Insa de departe cea mai simpatica a fost Anya. Dupa un weekend prelungit impreuna, de Rusalii, una facea doar ce facea ailalta, respectiv ii placea doar ce ii placea celeilalte. Si Sara era suparata nevoie mare ca avea, la sandalutele albastre, fundite mari, spre deosebire de Anya, care avea la sandalutele albastre fundite mici. Voia si Sara fix fundite mici. I-am promis ca mergem sa cautam a doua zi, ca aia, ca ailalta, nimic. Nici nu voia sa se dea jos de pe scaun cu funditele alea mari si urate :). Simo, mama Anyei, a inrebat-o pe Anya daca nu cumva vrea sa faca schimb cu Sara. Anya a acceptat imediat :). Insa cand le schimbam prima sandala, mi-a venit ideea sa le las cu una asa si una asa. Extaz :)) Toata lumea a fost fericita (ma rog, pentru o oarecare perioada de timp pana cand Anya s-a descaltat, Sara a crezut ca isi vrea sandala inapoi, dar de fapt nu, si apoi Anya o voia tot pe aia si pe urma nu mai voia Sara. Ma rog, foarte complicat :)) ).

Cert e ca o au in ei. Copiii zic. Bunatatea, capacitatea de a darui. Atunci cand vor, si cand le e drag sa o faca, o fac fara sa o impui tu. Si chiar nu cred ca ar trebui sa o facem asa 🙂

IMG_2699

 

Pentru ca

Standard

In primul rand ca e vara, asa cum mai spuneam. De stat cu picioarele-n apa pe marginea piscinei. De privit apusuri. De citit. De inotat. De condus (tare; m-a obligat cineva, recent, sa conduc incet, si I could do it, doar ca in secunda in care s-a dat jos din masina am intors turometrul si muzica la maxim :D; pur si simplu nu-s facuta sa ma misc incet). De privit cerul cu stele. De mancat pepene rosu cu fie-mea. De ras mult mult mult. De ascultat muzica mea buna (da, aia tare din masina dar si in casti la buro).

Pentru ca nu pot sa scriu cum vreau. Nu pot sa descriu cum o iubesc pe fie-mea, cum imi simt stomacul mic cand ma apropii de mare pentru prima oara intr-un an, cum imi vine sa ma duc sa fac numai fotografie o viata dupa ce ma uit iar la niste poze misto (am fost sambata la o nunta superba de piticanie sau o nunta de piticanie superba -both are true- unde O stafie a fost fotograf-aka http://www.ostafi.ro si mi-e ciuda ca sunt la ani lumina de ce face nenea ala si mi-e ciuda si ca el poate sa traiasca din asta si eu nu; m-am holbat toata seara sa vad ce face, cum se misca ca o stafie :)) de naiba il vedea, imi dadeam seama ca fotografieaza cand se declansau blitzurile; deci mi-e ciuda, da).

In al doilea rand, si cumva fix pe dos, ca vara asta e musai sa muncesc, e o vara tare aglomerata (e ok, nu ma plang, macar imi place ce fac-nu ca fotografia, mnu, sa nu exageram :P).

In al treilea rand, pentru ca nu se intampla nimic. Asa cum zice fie-mea cand asculta melodia asta: „Mami, nu se intampla nimic in piesa asta”.

Cam asa suntem acum. Ma trezesc in weekend gandindu-ma ca galbenul asta de la draperii e cea mai buna culoare de draperii din Univers. Face lumina calda dimineata si duminica imi vine sa ma intind in dreapta dupa aparatul foto doar ca sa nu cumva sa uit cum arata. Dupa care ma mut, la apel, in camera Sarei cu draperii mov si ma razgandesc, mov e cea mai buna culoare pentru draperii. Imi pun cartea pe genunchi, in timp ce sotzoo conduce calm, ca sa ma holbez la un nor grasan care mi se pare cel mai extraterestru nor din cati am vazut. Prelucrez poze cu oameni frumosi si mi-e ciuda ca nu reusesc inca sa ii fac asa cum ii am eu in cap cand ma gandesc la ei. Fug la piscina inainte sa o iau pe Sara de la gradi sa mergem amandoua in parc sau la terasa (fie-mea e fan terase, restaurante, you name it-o avea legatura cu felul in care gatesc? hmmm).

Ma gandesc des, ca, macar relativ, in viata mea, acum, nu se intampla nimic. E cum spune Sara despre piesa de mai sus. Cumva, liniste. Dar zau daca am vrut vreodata galagie in viata mea. Asadar, cred ca asta s-ar putea sa fie fericirea. Anii astia. Perioada asta cu un copil de care suntem iremediabil indragostiti. Mi-e bine asa. E liniste.

Asadar, nu am nici despre ce sa scriu, nici cand sa scriu :))) Asta nu inseamna ca nu o sa tip pe aici cand ma enerveaza ceva sau ca nu va mai povestesc ceva nazdravanii de-ale Sarei, dar bottom line mi se pare ca blogosfera mamiceasca s-a inzdravenit la cap. Nu mai e ca atunci cand am nascut eu, o lume de mame perfecte si extaziate de fericire. Ca de aia m-am si apucat de el, sa se mai simta si alte ciudate normale, cat de cat, cand or vedea ca nu-s singure pe lume. No need anymore, mai stiu eu cel putin vreo 2 duse cu pluta care au blog 🙂

Sa stiti ca imi sunteti dragi toti care imi cititi blogul, am senzatia tampita ca va stiu cumva pe fiecare in parte, desi e clar ca nu-i asa. So. See you next time Sara blows my mind/someone pisses me off/iar ma indragostesc iremediabil (de o melodie, duh :P).

 

Iunie

Standard

Cu multe cireșe, cu mult mai mult soare decât am primit săptămâna asta, cu plimbări lungi cu mașina cu geamurile deschise la maxim, noaptea, să intre aerul rece, cu zero chef de scris pe blog (sau muncit for that matter, dar aici nu prea am de ales) și un CD nou nouț. Pe băiatul ăsta blond cu freză de Backstreet Boys l-aș lua acasă pentru vocea aia. Zău.

Little Budha

Standard

Matusica mea preferata a zis de fie-mea de cand s-a nascut ca are o liniste de Budha pe chip. Si adevarul e, ca, spre deosebire de ma-sa, ea chiar e teribil de inteleapta si pasnica, mai ales in relatia cu ceilalti.

V-am  mai povestit cum isi asteapta randul, cum intra ultima la lectia de pian, cum maaaaxim ce a putut sa produca in semn de protest in fata unei fetite ce o tot tragea de par si nu o lasa in pace a fost : „Aaaa, aaaa, esti o ulata!” :).

Ieri ma intreaba:

-Eu sunt mica sau male?

-Depinde mama, fata de mine esti mica, fata de baietelul Anei (Scooby Doo pentru cititorii blogului) esti mare.

-Mi-a zis un copil la gladi ca eu sunt mica.

-Pai chiar esti mica, mama, fata de marea majoritate a copiilor de la gradi. Te-a deranjat?

-Putin.

-Cine ti-a zis?

X.

-Mama, dar X e mai mica ca tine cu cateva luni, sa-i spui data viitoare cand iti zice asa ca ea e mai mica ca tine (ca sa vedeti cum abordez eu problema 😀 ).

-Da, ea mi-a zis ca sunt eu mica.

-Pai si tu nu i-ai zis nimic mama?

-Nu, am lasat-o in pace si am plecat.

Chiar trebuie sa invat mai multe de la fetita asta incredibil de mica si incredibil de frumoasa 🙂

IMG_0878

 

RIP Canon 500D

Standard

Nu ca rimeaza? :))

Acum serios saracul, a crapat. In weekend. In masina. Il aveam de prin 2007 si aparat mai hartanit ca asta n-am cunoscut. A pozat si in ploaie, si in vant, si in frig, si la 40 de grade, si in nisip si in praf. A rezistat eroic pana sambata cand si-a dat obstescul sfarsit. E, cred, pretty safe sa spun, printre cele mai proaste DSLR-uri, e un entry level care intre timp nici nu se mai fabrica, dar zau ca a facut la viata lui cateva poze care ar fi facut de rusine si un 5 D Mark III, chiar si numai pentru ca a avut norocul sa pozeze atatia copii frumosi si razatori :P.

De unde de obicei uit cand plec la drumuri lungi cu masina sa iau aparatul, de data asta reusisem sa imi amintesc si eram tare mandra de performanta. Ma si era o frumusete de drum cu neste nori si un verde pe campii de era perrrfect de facut fotografii. Mi-am ros unghiile. De ciuda, am facut poze cu telefonul :)). A doua zi, iar, balti, cer dupa ploaie, doua mutrite de 3 ani topaind in balti. Am tacut si am indurat, dar zau ca parca imi lipsea o mana.

Deci, azi avem poze cu telefonul si maine un aparat nou, sa vedem ce poate 🙂

WP_20140531_006 WP_20140531_007 WP_20140531_015 WP_20140531_020 WP_20140531_021