Echilibru

Standard

Aud des chestia asta cu echilibrul. În general dar și în viața de familie sau între viața de familie și job.

Că e musai. Să le faci perfect pe toate. Să ieși pe ușă perfect aranjată, cu manichiura impecabilă, conducând ca un bărbat cu stânga în timp ce retușezi machiajul în retrovizoare și petreci niște timp de calitate cu plodul de pe bancheta din spate, în drum spre grădi.

La job ești cel mai muncitor dintre toți că na, trebuie să dovedești că plodul nu ți-a luat mințile și încă ești în stare să faci față tipului ăla singur care doarme noapte de noapte la birou.

Iar când ajungi seara acasă te transformi urgent în Masterchef (varianta feminină că așa, oficial se știe că, desigur, tot bărbații îs cei mai buni bucătari), ești galeșă și ascultătoare cu neprețuitul soț și un exemplu în carne și oase pentru copii, care, desigur, te adoră.

Să nu uităm, între toate astea ai și o grămadă de timp pentru tine, să întreții relațiile cu prietenii, să mergi măcar la un concert și o piesă de teatru pe lună și în o vacanță, bianuală, în doi cu soțul, în care citești, relaxată În căutarea timpului pierdut.

Așa zice televizorul, nu? Asta e rețeta din filmele americane și mai toate familiile pe care eu le cunosc încearcă să trăiască sau măcar să vândă imaginea asta.

Realitatea e un pic altfel, mie echilibrul mi s-a parut mai mult ca mersul pe sârmă, bălăngănindu-ne aproape de dezastru între o extremă și alta. Dimineața ești la limită cu dobânditul unei apariții vag umanoide, care să nu înspăimânte colegii de buro și dacă reușești să pleci cu un set complet de haine curate o iei ca pe o performanță personală. Plodul e imposibil să îl duci la grădi, ați divizat sarcinile în familie în mod egal, altfel probabil ar fi ajuns în fiecare zi la grădiniță cu o oră întârziere și tu la birou cu două. La serviciu pleci prima și dacă s-ar putea și mai devreme zău că nu te-ai supăra. Dacă copilul îl mai hrănești cum îl mai hrănești, întrebarea ce mănâncă soțul tău seara e mai grea ca cea de 1 miliard de la Vrei să fii miliardar (sau mă rog, milionar mai nou, cum o fi). Oricum nu e bai mare că la cât sunteți de obosiți e mai important pentru amândoi să vă asigurați un poleposition avantajos la somnul de noapte, cui îi pasă de mâncare. Vacanța este o noțiune vag familiară, îți amintești precis că acum vreo 10 ani ai fost în una, cât despre teatru, trebuie să te încrunți adânc doar ca să încerci să îți aduci aminte dacă locuiești în un oraș ce are unul. Stai. În ce oraș locuiești?

IMG_0134

 

Anunțuri

12 răspunsuri »

  1. eh, nici chiar asa. Subscriu la partea cu concediile cu care ne obisnuisem inainte de sarcina, insa in rest, e facubila treaba. Stii de ce? pt ca n-ai incotro. Decent trebuie sa arati la birou, copilul trebuie sa iasa pe usa mancat, spalat, imbracat, un orar trebuie respectat in toate astea, randament trebuie sa dai si dupa o noapte in care caninul nr 4 s-a gandit sa perforeze gingia, mancare trebuie sa-i pui copilului in fata ca deh, it’s in the manual, ala al mamei, zic si ceva curatenie prin ograda trebuie sa faci altfel nu-ti mai gasesti lucrurile dimineata cand esti pe fuga. ( A se observa cum uit sa zic de mancarea sotului, aia la preferinta, ca din ce mananca copilul poate foarte bine sa manance si el. Mai greu e daca vrea scofeturi. De-alea n-avem. Nu facem, nu-i timp :))
    Toate tin de otarshuca organizare si putina constrangere. Esti constrans de plod, de faptul ca sotul are un program care nu-i permite sa te ajute cu treburile astea, de societate, ca nah, mai trebuie sa si muncim si sa fim la timp pt niste chestii…dar recunosc ca de 2 ani traiesc intr-o continua criza de timp, imi port toate conversatiile telefonice cu cunoscutii(cei care nu m-au lasat facandu-si cruce ca-s nebuna), doar in masina(daca citeste careva de la rutiera pe aici, a se lua notite ca am car kit, da?:)) ), ca fac chestii p[t mine doar dupa ce adoarme copilul, lucrand astfel la orele rezervate pt somn, samd.
    Situatia la care ajungi in timp eu n-as numi-o echilibru…iures mai degraba. Echilibrul ar inseman sa fiu mereu odihnita, cu zambetul pe buze si chef de viata. Am zile in care-s in stare sa-ti smulg capul cu dintii daca-mi spui buna dimineata la birou si seri in care n-am chef sau puterea sa-mi inteleg sotul care intra pe usa la orele 23, doar pt ca el n-a stat sa alerge bestia prin casa s-o imbrace inainte sa plece de acasa, si n-a imblanzit-o seara inainate s-o bage in pat.:))

    Apreciază

  2. Inainte de copil ma consideram o persoana echilibrata. Acum mai am din cand in cand nevoie sa rasfoiesc cartea buddhism for mothers ca sa redevin cat de cat zen. 🙂 Noi ne raportam constant la viata noastra de zi cu zi ca la un carusel… acum e un moment d’ala de iti vine sa urli apoi vine un moment de extaz si la final un moment de „uuuf… a mai trecut o zi si inca sunt in viata”. Na, normal ca sunt si zile misto in care parca se aliniaza planetele insa sunt si zile in care tot ce imi doresc este sa fie un vortex in timp in care sa raman prinsa in pat cu laptopul in brate timp de vreo 8 ore si apoi sa ma retrezesc in prezent. Ca idee… acum vreo 2 saptamani faceam amandoi dansul bucuriei ptc sefa a dormit o noapte cap coada si nu s-a trezit (prima oara in 2 ani si 3 luni!). Dupa aceea au urmat 4 zile la rand cu cate 3-4 treziri pe noapte. :))
    ps. eu inca astept postul ala al tau cu care sa nu fiu de acord… and you fail to disappoint. 😛

    Apreciază

    • Da, da, da, precisely, sunt zile si zile. Chiar ma gandeam ca par dusa ca ba e totul de-un roz orbitor ba ma plang ca lesin :)) Sa stii ca ma fac ca n-am vazut ps-ul ca nu stiu ce sa zic :))

      Apreciază

  3. Știi de unde vine „bancheta din spate”? Erau mașini cu banchetă și în față!!!
    Io cre’ că echilibru’ ăla îi așa… mai… să facem să fie bine ca să nu fie rău. Aia din filme nu îi echilibru, îi filme. Adică idealul spre care tinzi ca să iasă compromisul de zi cu zi (recte echilibrul) mai bine.

    Apreciază

  4. Asta de-l descrii tu asa frumos la inceput nu e echilibru, e laudarosenie-minciuna-curata daca spune cineva ca reuseste sa-l obtina, sau utopie.
    P.S. eu am reusit sa-mi pastrez manichiura (aproape) perfecta cu ajutorul bonei si un concediu pe an cu sotul cu ajutorul bunicilor 😀

    Apreciază

    • iti marturisesc ca mi-o fac dimineata, la buro (ajung cam cu jumate de ora inaintea celorlalti), altfel ar fi pur si simplu imposibil 😀 😀 😀

      Apreciază

  5. Aici vreau doar sa scriu Like, Like, Like. Si eu traiesc la fel, cu zile in care ma minunez ce bine ma descurc, ce misto le rezolvam pe toate. Si zile in care ma simt victorioasa daca reusesc sa imi ususc parul cu foehnul si sa nu ma culc cu el ud, in toate directiile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s