Despre politete, prin parc

Standard

Intr-o dimineata rece din toamna trecuta, in parc la masinute, eram impreuna cu o alta mamica, asteptand sa se deschida. Domnul care are grija de ele e destul de mare si se misca mai greu. Incerca sa curete frunzele cazute si praful de pe masinute, sa nu se murdareasca copiii, cand mamica cealalta a inceput sa-l toace. Hai mai repede, ii spune, ca doar n-am toata ziua de asteptat sa curatati toate astea. Curatati elefantul, fetita mea vrea sa se dea in el. Ne-am uitat si eu si Sara lung la ele. Imi parea tare rau de nenea ala care incerca sa se grabeasca si sa o ajute pe cucoana nervoasa. V-am mai povestit ca e dragut si ca ii lasa si pe copiii fara banuti sa se dea, iar Sarei ii face intotdeauna cadou o tura gratis, pentru ca e clienta lui fidela. N-aveam de gand sa ii spun ceva doamnei, clar nu era locul meu. Asa ca m-am aplecat spre Sara si am intrebat-o: Noi doua avem rabdare sa termine domnul de curatat frunzele ca sa nu ne murdarim si ne dam apoi, da? Sara mi-a zambit larg si mi-a confirmat. Si da, a asteptat rabdatoare (si nu numai atunci) sa termine omul.

Sau la leagane. Asteptam, civilizat, sa termine plodul de se da in leagan si sa urmam noi. Mi s-a intamplat ca abia ce ma urcasem cu Sara in leagan ca o bunica cu un mucos in brate sa ne susure: imediat se da jos domisoara mami, ca tu esti mic si nu ai rabdare. Sigur, s-a dat domnisoara, dar zau ca nu mi s-a parut corect.

La gradi fie-mea e intotdeauna ultima la lectia de pian, pentru ca ea ii lasa pe toti inainte. Nu ma deranjeaza, si sigur nici pe ea :). Habar n-am daca e ok pe termen lung, poate gresesc si ar trebui sa o antrenez sa se bage-n fata sau ceva.

La tren e jale. Toti copiii vor sa se dea in locomotiva, desigur. Si fie-mea sta si asteapta, cuminte, sa termine cel dinainte sa se urce ea. Nu o data ni s-a intamplat sa vina dupa ea un copil si parintele apartinator sa o ignore pe fie-mea (de la ultima bunica si-a luat pur si simplu un fund in nas) si sa-si puna progentiura in locomotiva.  O las si aici sa se descurce, ii spun adevarul, ca asa e si in viata, unii asteapta la coada si altii se baga-n fata. Nu?

IMG_0239

Reclame

12 răspunsuri »

  1. Si noi am patit sa asteptam la trambulina din parcul central, si in timp ce noi stateam frumos de manuta, altii se descaltau si se duceau direct pe scari. Asa au facut 2 copii in fata noastra si am sfarsit prin a astepta 15min pt a sari apoi 2 min, pentru ca baietelul se plictisise asteptand si nu a mai vrut sa sara. Cred ca e prea micut inca sa isi dea seama ca ceilalti ii intrau in fata (2 ani si 6 luni), voi vedea mai tarziu cum ii voi explica ,… ca asa urasc sa ma cert prin parc cu alte mamici 😦

    Apreciază

  2. Eu nu mai sunt asa sigura de asta. Sima e cam la fel, nu a smuls jucariile altora, nu a trecut peste nimeni sa ajunga unde isi doreste, nici nu face scandal ca nu e ea prima. Se tot intampla cand urca pe tobogan sa se miste incet si sa fie data la o parte. Eu nu aveam cum/de ce sa intervin, dar mi s-a rupt inima cand am auzit-o odata ca a renuntat sa se dea, pentru ca „nu am loc de ei, mami” :(.

    Este foarte evident si faptul ca nu am cum sa o invat sa se bage in fata sau sa stea pe pozitii. Sper sa se descurce ea cumva….

    Apreciază

      • Mie mi se pare imposibil de schimbat, dar poate o sa ii sugerez sa fie mai puternica pe pozitii, nu stiu cum sa zic. La noi e si dificil, ajunge rar in parc, nu se intalneste cu situatii din astea des. Combinat cu tendinta naturala de a se da la o parte, probabil aia e, n-avem cum schimba. Mi se pare si ciudat cum fata de noi isi exercita maximul de vointa si hotarare, iar cu altii e mormoloaca rau :)).

        Apreciază

      • Eu sunt sigura ca asa e. Chiar daca ai momente de frustrare, ba chiar momente de furie sau momente in care iti doresti sa fii tupeist si nesimtit. Eu si familia mea suntem dintr-aia politicosi, care au mai si avut de pierdut in fata celor bagaciosi dar la sfarsitul zilei pot spune cu siguranta ca suntem impacati noi insine pentru ca ne-am respectat principiile si valorile in care credem si care ne definesc. Eu am fost copilul dat la o parte, copilul uneori calcat in picioare. La un moment dat am prins putere (cand am inceput sa imi definesc individualitatea si cand am crescut… in inaltime) si am invatat sa nu-i mai las pe nesimtiti sa treaca peste mine. O fac tot cu bun simt dar sunt mult mai ferma. Per total bunul simt si politetea mi-au adus multe beneficii atat pe plan personal cat si profesional, mi-au dat un grup de prieteni foarte apropiati cu acelasi bun simt si m-au ajutat sa dorm linistita seara in momentele mai grele.
        Am tinut la un moment dat un seminar pentru parinti si cea mai des intalnita intrebare a fost: cum sa imi ajut copilul sa se integreze in societatea romanesca de astazi si daca nu cumva ar trebui sa-l invat sa fie mai tupeist si mai nesimtit pentru a reusi pe termen lung. In primul rand le-am zis ca daca sunt nemultumiti de societate ar trebui sa faca un efort sustinut pentru a o schimba iar asta poate incepe de la a invata copilul sa-i respecte pe altii. In al doilea rand le-am zis ca nu putem generaliza si sa zicem ca societatea romaneasca e una bazata pe nesimtire si ca sunt multe situatii in care bunul simt este o valoare apreciata si necesara. Le-am pus intrebarea: Doriti ca la finalul zilei copilul dvs sa apartina unui grup de nesimtiti sau unui grup de persoane care ii respecta pe ceilalti si care nu calca pe cadavre pentru a obtine ce vor ci au o abordare desteapta, ferma si in acelasi timp empatica? De asemenea ca reusita in viata nu poate fi pusa in seama nesimtirii si ca la fel de bine poate fi obtinuta prin fermitate, respect si incredere in sine insuti. Nu in ultimul rand, ca in ziua de astazi copilul poate usor sa aleaga sa traiasca in alta societate iar cele pe care le-am experimentat eu mai in profunzime in Olanda, Belgia, Franta si Germania apreciaza si respecta foarte mult bunul simt si individualitatea. Discutia a fost mult mai lunga si nu stiu exact ce impact a avut pentru ca nu i-am mai intalnit pe acei parinti insa eu chiar cred in ceea ce le-am zis chiar daca m-am bagat usor pe un teren filosofic care nu avea treaba cu tematica seminarului in cauza.
        Asa ca, as recomanda, ajut-o sa inteleaga ca sunt mai multe categorii de oameni, ajut-o sa-si depaseasca frustrarile pe care i le vor produce anumite situatii si persoane, si ajut-o sa se defineasca pe ea insasi in conformitate cu valorile familiei voastre si cu valorile pe care le va dobandi ea din proprie experienta. Empatia si respectul sunt atribute underrated care te pot duce departe. 🙂
        Scuze pentru lungimea comentariului dar nu stiu cum l-as fi putut scurta avand in vedere ca e un subiect care ma preocupa inca din adolescenta.

        Apreciază

      • Ei, eu nu cred ca nici un parinte care e pe aici chiar ar lua in calcul sa isi invete copilul sa fie nesimtit :). Atat ca de multe ori in viata tupeul, vrajeala, pilele te duc mult mai departe decat bunul simt. Am atateaaaaaaa exemple in jurul meu, si la job si peste tot. Sigur ca si ala cu bun simt si muncitor razbeste, dar ii ia de 3 ori mai mult si mai greu sa ajunga unde altii ajung fara efort imediat. Sigur ca eu dorm linistita noaptea, dar crede-ma ca si ei dorm la fel 🙂

        Apreciază

  3. grea treaba cu politetea, a fost si va fi mereu….si noi avem aceleasi probleme, si eu merg pe principiul sa nu comentez, dar in ultimele saptamani, de fapt chiar si ieri, a trebuit sa ma „iau” de un copil la locul de joaca…adica afara ploua si ne-am dus la un loc de joaca interior, destul de mic care este pentru copii de la 3 la 10 ani….acum imagineaza-ti tu cum se joaca Alexander la 3 ani in comparatie cu unul de 8-9 ani…bai frate, pe bune, erau salbatici rau, nu se uitau in jur ca sunt si piticanii de 3 ani, iar mami si tati erau bine instalati la cafea cu telefoanele in mana si se relaxau…deci o data a trebuit sa fac politie pt ca ignorau pur si simplu prezenta lui alexander, chiar mai si spuneau „da-te la o parte tu ala mic”. pe de alta parte cand au vazut ca nu scapa de mine, au vrut sa il integreze si pe el, ceea ce mi s-a parut dragut, pana un baietel de vreo 8 ani si multe kg l-a luat pe alexander in brate sa il urce pe nu stiu ce….atat, cand a vazut alexander ca pune baiatul mana pe el a inceput sa tipe, nu ii era frica, dar zicea, nu vreau, nu vreau, iar celalalt nu intelegea….
    mi se pare greu sa stiu unde e limita, cand sa intervin sau nu, dar tind sa ma „iau” de copiii ai caror parinti sunt ignoranti si nu le explica alea 2-3 reguli de la locul de joaca, si sa ii trimit direc la mami si tati…daca nu le convine discutam:)
    exact ce nu e stilul meu, dar pe bune ca daca alexander isi ia un picior in fata de la un copil salbatic, apoi mi-as reprosa ca nu am intervenit la timp….
    si pana mea, cine naiba pune varste din astea la locul de joaca 3-10 ani, e diferenta de la cer la pamant….

    Apreciază

    • Eu nu intervin niciodata asupra celorlalti copii, doar la al meu. O iau pe a mea de mana o mut de acolo, ii explic samd. Nu cred ca e cea mai fericita abordare, dar nu imi vine mie sa ma duc sa fac observatie la alt plod, nu pot, chiar daca ma enerveaza de mor. La gradi unde se intampla destul de des situatii de genul asta (sunt mai multi baietei mai mari si o trantesc pe Sara destul de des) sun educatoarea sau le spun cand merg (asta doar daca nu au observat si nu au intervenit deja). Acolo mi se pare alta situatie, cred ca educatoarea are rolul de a interveni in astfel de situatii.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s