Madrid

Standard

Am avut jumătate de zi la dispoziție să văd Madridul. Scriu și aici, poate aveți drum și vă ajută ceva, sau poate mergem și noi cândva în vacanță (merge de un city break, mai mult parcă aș zice că nu).

Aeroportul de la Madrid e cel mai complicat aeroport în care am călcat. Sigur am fost și pe altele mai mari, dar cât ne-am plimbat în ăsta de la avion până la metrou a fost un coșmar. Ne-a trecut prin magazine, am urcat, coborât de câte 3 ori șamd. Pe scurt, de la aterizare până la hotel am făcut 2 ore. Am mers cu metroul, costa 5 euro până la stația din centru unde am avut noi treabă. Poti sa alegi un bilet special de turisti, 2 zile 14 euro, calatorii nelimitate. Nu mi se pare necesar, tot ce e de vizitat in Madrid e pe o raza acceptabila pentru mersul pe jos.

De frig era frig la sfarsit de martie. Rău. Rrrău! Adică nu neapărat ca număr de grade, dar la sfârșitul lui martie am prins un vânt și o ploaie de numa. Pulovărașul meu de lână oversized (ideal pentru vânt, desigur) si eșarfa care o luasem pentru a doua zi n-au făcut față mai deloc, am tremurat ca un rahat cu ochi.

În jumătate de zi am văzut cam tot ce era de văzut, n-am intrat însă la muzee, e adevărat:

-Plaza Mayor-foarte frumoasă. Singurul loc în care citisem că nu trebuie să mâncăm, la research-ul de dinainte de plecare. Ei bine, fix aici am mâncat, la un preț suprapiperat  (18 euro paella, 3,5 euro un suc-nu spun care :D) doar pentru ca a little creature cu care am fost a zis ca ea nu mănâncă la alea de cartier unde  n-au mai avut clienți de astă vară, măcar aici e sigură că a mai fost picior de om de la era dinozaurilor încoace. Gustos. Na, dacă nici paella nu știau sa facă…

-Lângă Plaza Mayor am fost într-o piață, piațetă (Mercado de San Michel) cu tot felul de street food și specialități locale (jumari?! mananca jumari in martie-foarte ciudat-a se vedea poza 1), cu niște măsuțe unde puteai să bei o bere sau niște ciocolată caldă, foarte foarte faină, evident că am regretat că n-am mâncat acolo.

-Palacio Real (Palatul Regal pi românește), văzut din exterior, trecut prin grădinile de lângă

-Edificio Espana, nu m-a impresionat în mod deosebit

-Palacio de Civeles și Muzeul Prado, într-o zonă foarte turistică

– am intrat la Gara Atocha (unde au fost atentatele in 2004) care acum e un fel de seră :). Mi s-a părut foarte interesantă, a nu se rata 🙂

-Gran Via, care în teorie era plină de magazine, dar în practică nu mi s-a părut, mai degrabă pe străduțele adiacente. Ori n-am fost eu în mood de shopping, ori nuș, n-a fost productivă treaba. Atenție însă, au Primark, cel mai apropiat într-un mall mare, nu în centru, evident. N-am ajuns și mă oftic de mor.

-ne-am plimbat muuuult prin parcul Retiro (de asemenea datorita unei creaturi mici care e certată cu hărțile si care se poate observa in penultima poza cu harta-n cap pe post de umbrela-da, ne-a si plouat :D) dar mi-a plăcut foarte foarte mult, e unul din cele mai drăguțe parcuri în care am fost (au copacii ăia specifici din zona aia -poza 3- care îmi plac mie foarte mult și bonus niște ciudățenii de copaci de seamănă cu niște rinichi-ultima poza).

IMG_9729 IMG_9743 IMG_9760 IMG_9779 IMG_9780 IMG_9796 IMG_9798 IMG_9799 IMG_9816 IMG_9818 IMG_9845 IMG_9899 IMG_9906 IMG_9911 IMG_9921 IMG_9938

 

 

Reclame

7 răspunsuri »

  1. Pentru ca eu am avut putin mai mult timp la dispozitie decat voi, as mai adauga:
    – Puerta del Sol: km 0 al retelei drumurilor din Spania si locul principal de intalnire din Madrid (un fel de Piazza Spania din Roma, fara trepte), in care se afla statuia regelui Carlos al III-lea, una pe care am ratat-o (graviditatea se pare ca orbeste:) ) – emblema orasului, un urs mancand fructe dintr-un copac („El Oso y El Madrono”), si fosta cladire a postei. Interesante si stradutele din zona, cu destule magazine de suveniruri;
    – Toata partea pietonala dintre Gran Via si Plaza Mayor, seara foarte populata;
    – Plaza San Miquel de care ai povestit se transforma noaptea intr-un imens si foarte galagios tapas bar. Atmosfera e foarte misto, toata lumea se plimba printre galantarele de mancare cu un pahar de vin sau cervezza in mana. Eu am fost pe la 10 seara, dar din pacate neavand companie (I missed you, girls), m-am simtit cam stinghera, dar tare mult mi-ar fi placut sa petrec cateva ore pe acolo;
    – Primark, oooh, Primark: era in centrul comercial La Gavia, cam la 30 de minute de mers cu metroul din centru (destul de departe, dar eu zic ca a meritat) – o chestie imensa, prin care am mers de ma dureau picioarele. Daca nu aveti timp pentru a cauta magazinele prin centru, La Gavia ar fi varianta ideala de shopping.
    In concluzie, Madridul mi-a stranit iar dorul de duca, si maaama ce m-as mai plimba!

    Apreciază

  2. Ce dor mi s-a facut de Madrid, eu am stat 8 luni acolo si mi-a placut fff mult, sunt mult mai multe de vazut, printre care gradina zoologica, parcul de distractii, parcul trandafirilor(da vazut in iulie cand sunt infloriti trandafirii).Mai sunt de vazut stadionul lui Real Madrid si Atletico Madrid…chiar daca nu esti microbist ramai impresionat, mai ales de Santiago Bernabeu.
    Oooo ce dor de duca am sa ma plimb iar prin Retiro sau prin Casa de Campo cu telegondola(cred)

    Apreciază

    • Mai este de vazut catedrala Almudena, pe care cred ca ai vazut-o si tu, dar nu ai amintit de ea, Gradina Botanica si turnurile inclinate din piata de Castilla.

      Apreciază

      • Da, am trecut si noi pe langa ea. Asta cu turnurile inclinate suna interesant, imi pare rau ca le-am ratat.

        Apreciază

  3. Eu am fost acum 100 de ani la Madrid (a se citi 2004), in ianuarie, nu m-a impresionat cine stie ce. Am stat 1 bucata zi intreaga in Prado (in anul ala am vizitat muzee cat pentru toata viata). Gara Atocha era impresionanta si era sera de pe atunci. Palatul Regal nu l-am putut vizita ca fix in ziua aia era o vizita oficiala, dar ne-a placut parculetul de langa el, ne-am relaxat la soare. Am bifat pietele, Almudena de la distanta. Bine, veneam de la Barcelona (care e clar muuuuuuult mai sus in top orase preferate comparativ cu Madridul) si ne duceam la Granada, avea concurenta serioasa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s