Arhivele lunare: aprilie 2014

Cei sapte ani de acasa sau de la gradinita?

Standard

Unde educam copiii? Cine are raspunderea primara pentru educatia lor? Gradinita, educatoare, bona, bunica sau parintii, in putinul timp pe care reusesc sa-l stea acasa cu copiii?

Eu zic fara sa clipesc ca noi, acasa, rolul nostru e mai important. Ei se raporteaza la parinti si ce vad acasa aia fac. Bine, si ce vad la gradinita fac, dar de asta suntem noi aici sa urlam exasperati :))

Stiu o mamica, nu spui care, dar stiu ca citeste, pe care o sa o „cert” (si) eu acum. Pentru ca mi-a zis intr-o zi ca e impacata ca plodul merge la o gradinita excelenta si primeste o educatie exceptionala. True, dar asta nu e compenseaza faptul ca job(urile) ne fac sa ajungem acasa la 11 noaptea si sa petrecem 15 minute cu cea mai importanta fiinta din viata noastra, dimineata, la micul dejun, in timp ce deja ni s-au deschis in cap, ca la Excel cele 6560 de sheet-uri cu task-urile de azi spre care ne grabim inebuniti sa ajungem si ne rugam sa nu faca plodul o criza taman azi cand avem sedinta aia importanta la 09:00.

Mai stiu si cazul copiilor care nu prea au treaba cu parintii, si atunci educatia sau lipsa ei chiar tine de persoanele care ii cresc. Imi spunea o prietena zilele trecute despre un copilas un pic mai mic ca Sara, pe care prietena mea (fara copii) il cataloga absolut GENIAL ca statea cu oricine venea pe la ei si ca plangea mai mult dupa bunica-sa decat dupa maica-sa. Asa, mama avea mult mai multa libertate. Si chiar daca undeva, in fundul creierului meu stiu ca inainte sa nasc fix asta visam si eu sa se intample, acum singurul lucru care imi trecea prin cap si asupra caruia ma blocasem era: mama cat de aiurea m-as simti sa faca Sara asa. La gradi nu prea e riscul asta. Si cu tatal e altfel, mi se pare normal ca noi doi suntem, alternant sau impreuna, sau cumva, dar amandoi :), centrul universului ei, la fel cum mi se pare egal de normal ca si pentru mine si pentru sotzoo cea mai importanta persoana din Univers e ea.

Asa ca noi, aia pe care plozii astia mici ii iubesc ca pe ochii din cap, cred ca suntem cei datori sa le facem educatie, sa fim un exemplu si in egala masura suntem primii raspunzatori. Nu putem astepta cu mainile incrucisate sa vina de la gradi gata bine crescut, coafat, parfumat, politicos si cu bursa de studii la Harvard cand noi acasa il punem in fata TV-ului sau calculatorului si il uitam acolo in timp ce ne dam pe net sau ne uitam la cel mai nou film cu DiCaprio. Sigur ca e extrem de important si ce naiba ii invata la gradinita, unde stau pana la coada cel mai mult timp dintr-o zi (desi am calculat, in cazul nostru 4 ore jumate la gradi, restul somn si apoi acasa pana adoarme 6 ore, deci de fapt tot cu noi sade mai mult :D).

Anyways, azi dupa-amiaza planuiesc sa le combin pe amandoua (educatia de acasa cu educatia de la gradi, sa vad cum merge treaba cand suntem toti pe capul ei :)) ), merg cu Sara la un atelier (si) pentru parinti la gradi. Reiau mesajul integral, ca nus unde sa dau link, daca e cineva interesat sa vina la joaca sau ceva 🙂

ATELIER MONTESSORI CU PĂRINȚII
„Viața senzorială. Cum lucrăm cu materialele și cum putem să pregătim un colț cu activități acasă”

Dragi părinți,

Grădinița Montessano și FMR (Fundația Montessori România) vă invită să participați la atelierul Montessori pentru parinti : Viața senzorială. Cum lucrăm cu materialele și cum putem să pregătim un colț cu activități acasă.
La rugămintea părinților, în paralel cu atelierul pentru părinți, vom organiza activități recreative cu copiii, în curtea grădiniței.
Atelierul va avea loc în data de 30 aprilie, începand cu ora 18:30, la sediul grădiniței din str. Ipotești nr. 23.
Taxa de participare este de 60 Ron sau 30 Ron cu card de membru al Fundației Montessori din Romania în valoare de 80 Ron/an care vă conferă reducere de 30% la toate atelierele pe care le organizăm pe durata de 1 an.Participarea părinților grădiniței Montessano este gratuită.

Pentru detalii și înscrieri, vă rugăm să ne contactați la adresa de mail : ligia.stanciu@montessoriromania.org

Vă așteptăm cu drag!

IMG_0603

 

Reclame

Cartea de marti-Runda 1

Standard

Nu scriu marti. Scriu luni, miercuri si vineri. Mai exact public luni, miercuri si vineri :D. De scris scriu doar in weekend, rar in timpul saptamanii. Nu stiu altii cum fac sau cum pot sa scrie zilnic, eu fac ceva gresit cu orele unei zile ca vesnic nu-mi ajung 😀

Daaaar, m-am gandit sa scriu azi. Pentru ca martea este, na, prin definite, o zi urata. Si n-ar fi rau s-o dreg un pic.

Asa ca m-am gandit sa public un pasaj dintr-o carte pe care am citit-o. Nu-mi prea plac chestiile astea ca mi se pare ca e un risc major sa cazi intr-o pedanterie din asta enervanta. Dar apoi m-am gadit la Sara. Pentru ca eu cred, sper, ca Sara va citi. Ca am mai zis, e o treaba misto, trisezi traind vietile altora :D. „Citeste” deja, jucariile ei preferate sunt tot cartile, chiar si ale mele. Serile trecute a adormit rasfoind F. Scott Fitzgerald (totusi, nu cred ca a fost un succes, a „dovedit-o” destul de repede:)).

Eu asa citeam carti, intreband-o pe maica-mea sau pe altcineva din familie care i-a placut. Si acum tot asa, daca o carte i-a placut unui om drag, imi vine si mie s-o citesc. Al doilea lucru care ma poate face sa o citesc e sa vad un pasaj misto din ea (pasaj ma, nu citat ca alea de Paler share-uite pe Facebook de adolescentele pseudointelectuale si nu numai :P).

Asa ca revenim. Nu are caracter de recenzie sau ceva de gen, sunt departe de a fi in stare de asa ceva, mie o carte imi place au ba si atat fara sa fiu in stare sa explic exact de ce (tot ca la oameni sau la muzica, sau la orice e de placut, e de placut, nu de gandit :P) 🙂

Azi Patul lui Procust. Ca prea nu mai citeste lumea romani (sau i-o fi citit deja pe toti, cine stie 🙂 ). O citisem in fuga in liceu si nu mi-a placut deloooc. La 32 de ani spre 33 mi s-a parut cu totul altfel, nu regret ca mi-a picat in mana iar. E o carte usurica, cel mult medie, se citeste repede 🙂 Zu. Pasajul meu preferat.

„…Ceasul care a batut orele regulate pana am implinit 28 de ani e de atunci putin stramb. Traiesc o viata in care nimic din ceea ce se intampla nu mai e cu semnificatie simpla..Totul trebuie sa corespunda, ca in vis, la alta situatie, faptele capata intelesuri noi, unele printr-altele. Cuvintele nu mai sunt semne pentru ce e dincolo de ele. Mai inainte viata mea avea zilele saptamanii: luni, marti, miercuri etc., care corespundeau cu zilele cifrate in calendar…cand era ora 12, era ora 12…Daca era cald, mi-era cald. Daca aveam guturai, stranutam…Aveam un program, sau o lipsa de program, care se suprapuneau exact faptelor…Cand cunosteam un domn, era un domn, cand cunosteam „alt domn” era „alt domn”, cand ma culcam cu o femeie insemna ca am avut-o, cand un cunoscut spunea ca ii plac tigarile Lucky Strike insemna ca-i placeau Lucky Strike. Dar de cativa ani, printr-o acumulare de imprejurari deosebite, care ele insele or fi avand vreun talc, semnele nu mai corespund continutului lor stabilit, faptele au alte cauze de cum le stiu eu, daca o femeie care e zodia mea rade, nu mai inseamna ca nu e vesela; cand un domn e grav, corect si important, nu inseamna ca nu depinde in toata soarta lui de un cuvant al meu, cand fug de un suras, poate insemna ca il doresc, iar un domn cu mustati razboinice, pe care-l prelungeam intr-un raion universitar, aflu azi ca ducea pantofii Emiliei la cizmar…[…]. Vedeam mai putine culori, doar cateva nuante, mult mai putine fapte, alte bucurii…nici nu banuiam atatea intelesuri cate imi sar in ochi de atunci incoace. Erau chiar mult mai putine intamplari pe lume si semanau, groase, oarecum toate. Mi s-au ascutit simturile? Nu vedeam mai inainte nimic, ca atunci cand treci pe langa un copac, plimbandu-te fara sa-l vezi macar, desi nu esti distrat, numai pentru ca nici nu-ti inchipui ce ai putea vedea la un copac. Si nici nu-ti pui problema asta. Dar cand tovarasul s-a oprit privind, si te opresti si tu, descoperi nenumarate forme si fapte. Coaja copacului e crapata intr-un anume fel, care te sperie cu diversitatea lui, sunt flori la radacina lui, de soiuri foarte diferite, e si un musuroi de furnici, pe care daca-l privesti atent descoperi alte intamplari mici, dar neasemeni una alteia „.

Poate imi place ca asta mi se pare ca asta mi-a adus mie Sara (si fix la 28 de ani am nascut-o 🙂 ). Ea e „tovarasul” meu. :).

IMG_0228

 

Voi ce va aduceti aminte?

Standard

Eu, de exemplu, imi aduc aminte multe podele. De cand eram mica, sub 6 ani zic :). Podeaua pe care stateam cu matusa mea si coloram. Podeaua pe care construiam castele din cuburi. Podeaua pe care stateam si ma uitam la bunicul meu cum se barbiereste tacticos, cu briceagul, in fata oglinzii mari din camera lui. Pamantul din parc cand cautam fluturi cu tata. Bucuria cand raceam ca o sa ramana mama cu mine acasa si o sa-mi citeasca oricat povesti voi vrea. Animalele de la gradina zoologica, cand veneau ai mei in weekend la bunici, unde stateam. Mirosul din bucataria bunicii, cu fetele ei, matusile mele, si eu cascand urechile cat palnia la discutiile lor de oameni mari. Ingrijorarea de pana la venirea lui Mos Craciun (oare o sa vina si la mine? am fost destul de cuminte?). Nu-mi aduc aminte insa absolut niciun cadou.

Emotii. Imi aduc aminte emotii 🙂

Si atunci?

Cand naiba s-a schimbat asta?

Cand am ajuns sa credem ca e mai important sa le cumparam toale de firma? Jucarii ultima generatie, ultima fita? Tablete, telefoane si altele de gen.  Cursuri de japoneza si instructori personali de teatru. Excursii la mall. Cand am decis ca e mai important sa le dam de toate, oricat, indiferent de pret si sa ii privam de singurul lucru pe care chiar il vor: timp. De facut nimic. De stat cu burta in sus, pe iarba in parc. Sau ceva de gen.

Nu cred ca oi fi eu ceva caz special, dar daca la voi amintirile frumoase din copilarie au legatura cu ceva material let me know, chiar sunt curioasa. Pana atunci, de bagat bine in cap cand pierd doua ore sapand dupa jucaria perfecta (bio, de lemn, Montessori, desigur :P) in ultimul site descoperit ca mai bine le-as petrece pe podea, in fund cu fie-mea, modeland la plastilina.

IMG_0478

 

 

Eu cand vreau sa fluier fluier

Standard

Pfiiiu, greu a fost luna asa, cu tot cu trasul cu ochiul pe Facebook si toate cele. Alors, CD-ul de mai e gata, the usual mambo jambo combination (nicio obsesie de cateva luni bune totusi). Particularly pentru fetili care le-au solicitat pe cele anterioare :P.

Ceva obsesie nou nouta (sau vechiuta, I don’t mind) bunuta pe la voi pe acasa, prin calculatoare, pe repeat asa n-aveti si voi de dat?

And we don’t care about our own faults
Talking about our own style
All we care about is talking
Talking only me and you

 

Raport de gradinita

Standard

Saptamana trecuta am avut prima sedinta cu Erika, educatoarea Sarei. Desi urasc sedintele (dar le urasc, nu stiu daca ma intelegeti, ma duc ca la meditatia de istorie dintr-a 12-a cu profa aia sinistra) asta a fost foarte ok, mi-as fi dorit sa o avem mai demult. Am inteles mai multe lucruri care nu se „vad”pe camera. Gadinita Montessano e, as far as I know, singura gradinita Montessori cu camere. Si eu profit de functia asta la maxim 😀

Recunosca ca ma deranjeaza parintii care stau fie la venire, fie la plecare cu educatoarea la povesti. Timpul ala ar trebui petrecut cu copiii, indiferent ce activitate au in acel moment. Mi se pare teribil de nepoliticos sa tii educatoarea pe hol ca ai tu nu stiu ce de comunicat. In 2 secunde cat preia copilul se pot spune informatiile esentiale: vin sa-l iau la 2, azi nu mananca lapte roz samd. Cu atat mai mult cu cat la preluarea copilului gasim un raport complet cu ce a mancat, cum a fost cu sanatatea azi samd, iar saptamanal poze si povesti pe mail samd.  Noi am avut sedintele astea in timpul in care copiii dormeau, si mi se pare tare civilizat. Cine doreste o discutie cu educatoarea sa se poata programa la o astfel de sedinta. Mor cand vad ca e nevoita sa intre la ore la 9:30 sau chiar mai tarziu in conditiile in care Sara ajunge pe la 8:30 pentru ca na, sta sa discute cu parintii vorbareti la intrare.

Revenind, ideea de sedinte individuale cu parintii mi-a placut foarte mult.

Mi-a placut nu pentru ca as fi aflat lucruri noi despre Sara (totusi, prioritatea mea este copilul asta si ziua in care un strain va sti mai multe lucruri despre ea decat mine va fi una teribil de trista pentru mine-da, stiu ca inevitabil, va veni si ziua aia, de preferinta cand s-o marita sau asa :D) ci pentru ca am aflat cat de bine  o cunoaste educatoarea. Cat de atent o urmareste si cata metoda e in joaca lor (ok, asta stiam si din carti, dar a fost placut sa constat ca si in practica e la fel).

Sara e la gradi de la 2 ani si 9 luni. Planul ar fi fost sa mearga macar pana pe la 3 ani la program scrut si abia apoi la lung, dar tanti care statea cu Sara a gasit in alta parte si a trebuit sa plece. De pe o zi pe alta. Nu comentam 🙂

Pana la 2 ani a stat cu mine, 9 luni cu tanti. Tanti pe care Sara o iubea foarte mult, cu care se juca in draci, cu care statea ore in sir afara, in parc, la aer curat, cu care radea si chicotea si invata triliarde de cantecele si poezii. Si-a dezvoltat foarte mult vocabularul cu ea. Sara devenise cu bona un copil destul de retras fata de alti copii, care nu se juca cu ei, nu interactiona in niciun fel, chiar vizibil mai putin decat pe vremea cand statea doar cu mine acasa, adica fix pe dos decat ar fi trebuit (in apropiere de 3 ani devin fiinte sociabile, inainte cam degeaba ii pui cu altii ca nu se prea baga-n seama). Ii placeau copiii, voia sa mearga la ei, doar ca o data ajunse, statea si ii privea, chiar daca venea cineva la ea se retragea ca un ghiocel :). In plus, bona o putea invata only so much: cantecele si poezii. Repet, nu ca as vrea sa invete Kafka dar  o vad eu cum vrea sa stie o gramada de chestii (v-am povestit cu literele invatate la 2 ani, cum acum are o pasiune pentru geografie, tari, steaguri, continente, puzzle-uri, forme geometrice samd). In plus, cum se apropie varsta de 3 ani incepe era DECEurilor. Si call me crazy or not dar vreau pe cineva care nu numai sa aiba bunavointa sa trateze cu atentie intrebarile ei dar sa si stie sa raspunda la ele, sa nu-i dea raspunsuri gresite sau in gluma sau lasa ca inveti tu mai tarziu si zau ca unele nu-s simple deloc (de ce ploua, de ce avem doi ochi si nu trei sau unul, de ce exista anotimpuri, de ce avem soare samd).

Ei bine, dupa 8 luni la gradinita am un alt copil. Si e in exclusivitate meritul colectivitatii. E mult mai sociabila, incomparabil mai activa fizic (fie-mea era genul care nu se catara pe nimic, acum iti darama casa in 9 minute), mai…baietoasa 🙂 (si pentru ca e in gasca de baieti la gradi). Na, si eu am fost vesnic in gasca de baieti, chiar o inteleg :D. Tot gradinita i-a adus mult mai multa independenta. Nu ca ar fi fost foarte atasata de noi, nu, chiar n-a fost niciodata (ma rog, de cand dezvoltarea fizica i-a permis sa nu depinda de noi, v-am mai povestit cum ca pana pe la 6 luni a locuit la noi in brate), dar acum chiar se avanta la mult mai multe chestii. Espresso in weekend ea mi-l pregateste (pus cafea in linguroiul ala, apasat buton, luat ceasca, pus zahar, pus lapte, amestecat, servit parinte adormit alaturi de un pupic de trezire). La orice mancare (gatit) participa activ: curata legume, taie, pune in oala, adauga condimente, amesteca samd. Nu mai vorbesc de imbracat/dezbracat, incaltat. Primeste si o gramada de exemple negative care o influenteaza, cum va mai povesteam, dar si am sprijin in invatarea regulilor de politete (pentru mine e pur si simplu important sa fie binecrescuta: sa spuna te rog, multumesc, poftim, sa nu comande, sa nu tipe, sa nu pleoscaie la masa, sa nu soarba ciorba de sa se-auda din China). Lucrurile astea nu cred ca se invata la scoala ci de acum, sigur, prin exemplu, dar nu intotdeauna are exemplele potrivite in jur (tanti care statea cu ea pleoscaia si mi-a fost jena sa ii zic, ca pedeapsa m-am ales din un copil pe care puteam sa-l pun la masa cu Regina cu un mic purcelus :D). I don’t mind daca vi se pare exagerat, o fi.

Nu mi-a rezolvat insa dilema cu invatatul chestiilor care o pasioneaza, nu sta nimeni sa se uite pe steagurile capitalelor lumii doar ca are ea o pasiune pentru asta si pe undeva e si normal. Dar de invatat multe lucruri noi invata, de socializat socializeaza (cred ca e pretty safe ca suntem aproape de prima indragosteala, numele Denis se aude des in casa – si da, e un fel de Dennis the Menace din cate am inteles :D), prietena ei cea mai buna e tot Sara, mica si blonda si dulce foc,  si mai important decat toate la un loc, ii place sa mearga acolo (n-am avut zi  sau moment in care sa zica ca nu vrea sa mearga la gradi).

Cu imbolnavirile stam relativ bine, a racit de putine ori, toate forme usoare. Sincer, ne asteptam la mai rau. Partea mai putin fericita e ca i s-au activat polipii (ORListul zice ca ii avea de pe la 5/6 luni dar ca datorita racelilor repetate i-au crescut), poate daca statea acasa era ok. Apareau oricum probleme cand intra in colectivitate (la scoala sau cand ar fi fost) si atunci ar fi fost chiar mai greu de gestionat o eventuala operatie.

Pe scurt, in calitatea mea de mama de cel mai minunat odor din Univers, nicaieri si nimeni niciodata nu face cum as face daca as creste-o eu si doar eu :). In calitatea mea de posesor de creier care mai e si utilizat uneori inteleg ca pentru ea e important sa invete si de la altii si nu doar de la mine, ca trebuie sa interactioneze si cu alti oameni si n-o pot tine lipita de mine o vesnicie, n-ar fi bine pentru ea si sigur nici pentru mine 🙂 si ca la sfarsitul zilei, conteaza un singur lucru: sa fie ea fericita :). Si sincer, uitandu-ma la ea, chiar cred ca e :).

Nu stiu daca e incurajator sau descurajataor raportul de gradi, insa e 100% adevarat 🙂 Voi sunteti multumiti de mersul la gradi? A iesit pe plus sau pe minus? 🙂IMG_9511

 

 

 

 

 

 

 

1 minut. La 3 ani.

Standard

De tze fatzem baie?

De tze e apa calda?

De tze avem doi ochi si nu tlei sau unu?

De tze tlebuie sa dolmim?

De tze e depalte Buculesti?

De tze sigulanta natzionala? (nu va speriati, citeam din Toparceanu)

De tze bei apa?

De tze ai mancat salac?

De tze melgem la tataie?

De tze mancam tziolbica?

De tze ne pieptanam?

De tze am lochita si nu am blugi?

De tze vine iepulasu’ doal o data pe an?

De tze ploua?

De tze avem anotimpuli?

De tze tlebuie sa melg la gladi?

De tze tlebuie sa melgi la selbici?

De tze tlebuie sa castigi bani?

De tze sunt felicita?

Ma intreb uneori cum de are timp sa mai respire cu atata volbit :). Cert e ca nu stiu ea de ce e fericita, dar eu stiu de ce sunt 🙂

IMG_9524

 

 

Medic

Standard

Nu am o istorie fericita cu medicii de familie, sunt traumatizata ca sa zic asa (si epopeea continua recent cu asistentele medicale-do not ask, cred ca am ceva lipici). Am povestit aici despre medicul de familie. 

Nici nu am avut nevoie de concedii medicale, doar de maternitate si cand m-a trimis cucoana aia acasa cu varicela cand eu aveam urticarie sau ceva, deci nu as zice ca ne-am vazut des, mai rarut ca-i mai dragut.

Ei bine, asta iarna luasem o raceala chiar nasoala. Imi era chiar rau, atat de rau, incat, pentru prima oara in viata m-am gandit sa nu ma duc la birou pentru ca pur si simplu nu pot face fata. Voiam sa stau acasa, sa zac si sa bolesc. Si l-am sunat pe individ (care poate fi gasit doar o zi pe saptamana fizic, la cabinet). Si am sunat, si am sunat, vreo 3 zile, de enspe ori. Nu mi-a raspuns, nu a sunat inapoi, nu nimic.

Asa ca fix ala a fost momentul in care am stiut ca e cazul sa imi schimb medicul de familie. Dar nimeni nu-mi recomanda pe nimeni, se pare ca sunt ceva raritate medicii de familie amabili, care inteleg rolul lor pe lume, ca e bine sa raspunda la telefon, ca mai avem nevoie sa ne completeze neste adrese, de-astea, ca sa nu se supere pe mine, dar daca am nevoie de oftalmolog ma duc la oftalmolog, daca plodul are nevoie de pediatru ma duc la pediatru samd. Asa ca, atunci cand Scooby Doo m-a anuntat ca are o prietena medic de familie m-am infiintat frumos cu adeverinta de salariat si copie dupa buletin, cu un zambet cat casa, plina de speranta si elan. Si am descoperit cel mai dragut medic de familie din istoria medicilor de familie 🙂 Poate fi si pentru voi si pentru plod, e mai usor asa in cazul in care plodul este bolnav 🙂

Daca cumva cautati un medic de familie dragut si normal la cap, care raspunde la telefon,  ii puteti scrie un mail Ramonei la dumitrascu.stoian_ramona@yahoo.ro. Are cabinetul pe la Liberty Center.

Si daca tot m-am apucat, pentru plozi, vi-o recomand si pe pediatra Sarei, e, as far as I know, singurul doctor din Bucuresti care vorbeste perfect bebeluseasca si copileasca. Serios. 🙂 Are un fel absolut incredibil de a se purta cu copiii (la o luna ii cerea voie Sarei sa o dezbrace <3). Nu arunca cu antibiotice (nu ne-a prescris pana in prezent vreunul, dar nici nu a fost cazul, Sara a facut forme extrem de usoare la tot ce-a luat de la gradi-si sper sa ne ajute Dumnezeu sa o tinem tot asa daca s-o mai imbolnavi) si e extrem de calma si linistitoare. Ieri m-a intrebat o mamica: ce-i dati doamna de ei i-a trecut asa de repede (o viroza) cand restul inca zac? Pai, alaptat cat de mult am putut (si-am putut :D), legume si fructe in meniu cu carul si grija Iuliei care o vede de fiecare data cand prinde cate ceva :). Am mare incredere in ea si o vad ca poarta sincer de grija copiilor de care se ocupa :). Plus ca intelege ca fie-mea are o preferinta statistica pentru imbolnavitul in weekend cand nu are ea program la cabinet si imi raspunde la sms-uri disperate :)). O gasiti la Ioana Medical Center, doamna doctor Iulia Cotrut :).

IMG_9906