Arhive zilnice: 27 februarie 2014

Despre laude

Standard

Mi-a venit cam greu sa scriu despre asta, sa nu se interpreteze cumva 🙂 Tot mai cred ca:

1. Esential este sa-ti iubesti si sa-ti respecti copilul

2. Parintii cu bun simt vor gasi o cale naturala sa creasca un copil educat.

Insa e foarte multa presiune pe parinti, circula pe net (si nu numai) foarte multe informatii si uneori, cand nu stii exact ce trebuie sa faci sau cum sa faci sa nu repeti greselile parintilor, tinzi sa cazi asa, usor, intr-o extrema sau alta. Si atunci cand vine o chestie din asta cu foarte multi adepti care e usor exagerata, simt nevoia sa reactionez :). Am facut-o si la vaccinuri, si ma mananca in behind sa o fac si acum :).

Mai nou, la moda e sa nu iti lauzi copilul. Suna usor rautacism asta cu „e la moda”, dar nu asta era rolul, chiar e la moda, e un nou val, a inceput de cativa ani.

Pare de bun simt, makes sense.

1. Copilul trebuie sa fie multumit el insusi de rezultatele lui, scopul lui in viata nu trebuie sa multumeasca adultii/parintii. True. I agree 100%.

2. Copilului trebuie sa i se explice DE CE a facut ceva bun, e mai important sa inteleaga asta decat sa ii spui pur si simplu bravo. True. I also agree 100%.

3. Dupa ce ii explici ce a facut bine, te opresti, nu are nevoie de lauda, o sa devina dependent. Dezacord 100% 🙂

De la primele 2 ipoteze pana la a nu-ti lauda niciodata copilul mi se pare asa, o ditamai prapastia.

Initial, citind pe ici pe colo despre neajunsurile laudei, eram si eu destul de convinsa. Ba chiar am incercat o perioada cu Sara, pe la 1 an si ceva. Mai mult, eu insami am fost un copil relativ nelaudat. Nu crescut cu lipsa de dragoste, chiar nu, doar nelaudat.

Cred ca v-am mai povestit de bunicul meu care statea cu mine mare parte din zi pana pe la 7 ani. El era Montessori si anti-laude prin felul lui de a fi. Foarte tare l-am iubit, aveam o relatie deosebita, dar el era all about „nu face pentru copil ce poate face singur” si „nu orice rahat are nevoie de o lauda”. Old school, you know 🙂

Pe masura ce am crescut cam aceeasi abordare a fost mentinuta de ai mei. Cu siguranta nu-mi ridica nimeni osanale cand aveam o realizare, dar eram certata daca nu-mi faceam treaba. Si uite ca ajung la vorba lui Radu cu carrots and sticks :). Parte din tragedia greselii e si consecinta de a fi certat, asa cum parte din extazul reusitei e si faptul ca vei fi laudat. Le aplic, insa, pe amandoua, cu moderatie. Cert doar atunci cand e de certat (si imi place sa cred ca nu cert, doar explic si imi exprim nemultumirea fata de decizia luata, chit ca micii domnisoare nu-i convine ce-i explic eu) si laud doar cand e de laudat.

De exemplu, cand fie-mea s-a luat dupa o fetita mai mare si a facut ce n-a facut ea toata viata ei, s-a apucat sa stranga (cam agresiv) o alta fetita de mana m-am incruntat la ea din adancul sufletului meu si i-am spus si ca nu e bine si de ce nu e bine. Insa imi place sa cred ca le ofer pe amandoua cu destula zgarcenie. Nici n-o cert din sculare-n culcare, ci destul de rar, cand chiar intrece calul si nici nu o laud ca si-a luat sosetele bine si nu pe dos.

Cred insa ca metoda functioneaza, daca nu lauzi niciodata ai toate premisele sa cresti un adult performant. Risti insa sa ai un adult care sa simta toata viata lui ca nu e good enough, ca nimic nu e good enough. Acuma na, take your pick.

Pentru mine, ochii larg deschisi la plod m-au reintors pe calea laudelor. 🙂

Primul exemplu care imi vine in cap: Potty training.  Daca pe la 1 an ii explicam calma, linistita, ce bine e ca face la olita, ca uite ca asa fac oamenii mari, ca ne pastram curati ca bla bla bla and she could care less, se ridica si pleca unde avea treaba, la 2 ani, cand a tras un pipi pe rata mov aka oala mi-a scapat un BRAVO mama!!! din toti bojocii sufletului meu. Evideeent ca asa a incercat sa obtina reactia din nou. Oare ar fi trebuit sa ma astept ca potty trainingul sa fie autorewarding pentru un plod de 2/3 ani? Mnu cred.

Pe scurt, cred ca atunci cand copilul e inca la o varsta cand nu stie singur „intrinsec” ce e rau si ce e bine, el depinde, se orienteaza in functie de reactia parintilor. Noi suntem barometrul lor moral.

Copiii depind de confirmarea parintilor, suntem zeii lor, asa cum, poate va mai amintiti, ai nostri erau zeii nostri cand eram noi mici. Invata lucruri cautand instinctiv aprobarea noastra, mai ales la o varsta asa de frageda. Cel mai usor e sa te gandesti la norme sociale si nu la realizari. Adica ca nu e ok sa te scobesti in nas, sa pleoscai la masa, sa tragi un vant in sufragerie, sa tragi jos fata de masa la restaurant, sa faci pipi la olita, sa sa sa. Invata pentru ca ei cauta aprobarea noastra/asteapta reactia noastra negativa, nu pentru ca simt ei acolo in adancul sufletului lor ca e aiurea sa forezi dupa un muc la cina.

Sigur ca asta scade cu timpul, pe masura ce cresc ne pierdem din superputeri si redevenim oameni cu greseli si defecte, dar tocmai de asta cred ca e important ca parintele sa valideze copilul, pe romaneste, sa il laude la timpul potrivit, si cand e zeu, si cand redevine om. Si la fel de sigur nu cred ca la orice actiune e musai sa fii cu echipa de majorete in spatele lui, dar cred in felicitarile sincere atunci cand e cazul :).

Adica daca termin un proiect monumental la buro sigur ca o sa stiu ca-i bine si o sa fiu mandra de mine, dar nu strica sa stiu ca si sefu-i aware de treaba asta :)).

Cred (adica asa mi se pare mie ingrozitor de firesc) ca trebuie sa iti exprimi dezacordul cand plodul face ceva gresit. Nu poti sa astepti calm, cu un pai intre molar si premolar sa-i vina inspiratia divina ca nu-i bine sa manance nisip. Explici, sigur, dar iti exprimi dezaprobarea. De ce reciproca sa nu fie valabila? De ce n-ai spune ca un copil nu trebuie certat niciodata pe principiul asta? O sa il faci sa nu faca lucruri de frica si nu pentru ca stie ca sunt gresite.

Si cred ca pe masura ce cresc chestia asta vine tot mai mult de la ei, cauta tot mai putin reperul nostru, si tot mai mult pe al lor interior. Sau, cel putin, daca iti faci treaba bine ca parinte (daca certi dar si lauzi moderat :P), prin exemplul personal, prin lecturile oferite, prin locurile si oamenile pe care i le arati, o sa ajunga sa faca treaba asta singur. Sa stie ce e bine si ce e rau. 🙂

Cred ca am record de „cred”-uri la articolul asta. Meh, inca unul, n-o sa moara nimeni. Voi ce credeti? 😛

IMG_6211