Arhive zilnice: 9 decembrie 2013

Somnul

Standard

Evit sa vorbesc despre subiectul asta. Pentru ca nu ma prea pricep. N-am nicio reteta magica, nu stiu cum se face, eu n-am reusit sa o „invat” pe Sara sa doarma. Probabil am avut o premonitie cu titlul blogului, ca asa titulatura de somnoroasa este extreeem de departe de mine :)). Articolul asta e pentru mamicile de copii care nu dorm. Cele care aveti copii ce adorm singuri, treceti mai departe, nu o sa intelegeti niciodata ce povestesc. E ca si cum as incerca eu sa inteleg un copil ce nu mananca. N-am cum. A mea a mancat de cand s-a nascut cat pentru trei. Atat ca eu am bunul simt sa nu-mi imaginez ca am facut eu ceva bine si voi ceva rau de am un plod papacios. N-am avut parte intotdeauna de acelasi tramatent din partea mamelor de copii ce dorm. Intotdeauna am fost interogata, sub suspiciunea ca nu fac/n-am incercat/nu stiu exact cum sa procedez. Am citit, am studiat, am facut, am incercat. Asta e, am un copil caruia somnul i se pare o pierdere de vreme. Trebuia sa ma gandesc, cum ar fi putut sa fie altfel? 🙂

Noaptea mai era cum mai era. Ca macar nu urla la adormit. Dar tot trebuia sa stau langa ea sa adoarma. N-a dormit cu noi, am mai povestit asta, la 3 luni am dus-o la ea in camera si a fost o imbunatatire substantiala,  dormea mai mult si mai linistit ca inainte. Dar tot se trezea de cateva ori pe noapte. Practic eu am dormit prima oara toata noaptea cand avea 1 an si 9 luni :D. Sa fiu foarte sincera, cred ca de la 1 an asa redusese la 1 trezire pe noapte dimineata, pe la 5/6/7. Nu era mare lucru fata de ce fusese pana atunci, dar tot era o fragmentare de somn si eram mai tot timpul obosita. Comparativ, acum dorm mult mai putin ca atunci, dar faptul ca dorm neintrerupt conteaza enorm, sunt infinit mai odihnita :).  Seara stateam cam o ora cu ea sa adoarma. Am mai povestit aici, cand reuseam sa plec, incet, incet, atenta sa nu-mi trosneasca nicio glezna, hop se trezea si urla ca vreau sa plec. Dupa ce adormea nici vorba sa stau cu ea, in rarele nopti cand am fost nevoite sa dormim impreuna se foia, se trezea de 1000 de ori aso.

Ziua era infinit mai greu ca adormea aproape doar plangand cand era in casa. In brate, plimbata la mine sau la sotzoo, desigur. Dar mataia. Asta in casa zic. Afara sau in masina adormea instant, dar nu puteam sta in fiecare zi afara sau in masina, desi nu au fost putinele datile in care efectiv nu functiona nimic altceva si o luam la plimbare cu masina de nebuna prin Bucuresti, opream sub umbra unui pom si citeam acolo cat dormea ea. Inca se intampla 🙂 Da, si la 3 ani. Are zile (rare, e drept) cand nu adoarme la gradi si atipeste pe drum spre casa, in masina. Si da, stau sa d0arma cat vrea, altfel e irascibila t0ata seara. In casa insa era un chin. Ieseam cu creierii vraiste cand reuseam sa o adorm intr-un final, simtem efectiv cum imbatranesc, la propriu, dupa fiecare repriza de genul asta, in fiecare zi. Nu voia sa adoarma. Nu era timp potrivit. Daca incercam sa o adorm un pic mai devreme de cand ii era somn plangea ca inca ar fi vrut sa se joace si de ce o iau. Daca o lasam sa i se faca somn era nervoasa si plangea de draci. Nicicum nu era bine, orice incercare de a o adormi o nemultumea. Au existat si perioade de acalmie, stiu ca pe la 1 an a avut o perioada scurta in care rontaia ceva, se uita pe niste carti si adormea. Dar n-a durat mult. :))

Nu reusesc, asa cum nu reusesc nici sa explic cat de mult o iubesc, cat de greu mi-a fost. Greu, greu, greu. Lipsa de somn echivaleaza la adult sau la copil cu irascibilitate si zau ca am fost o lunga perioada de timp si irascibila si nedormita :)). Greu. S-a inteles ca a fost greu? :)) Greu.

De asta am pretuit atat de mult somnul. I-as fi inghitit capul dintr-o imbucatura oricui facea zgomot cand dormea Sara. Sa o trezesc? Eu? Vreodata? La cat munceam sa o adorm? Ar fi fost ca si cum as fi dat trufe la porci. Un sacrilegiu.

Asta a fost introducerea.

Le scriu de fapt mamicilor care nu dorm. Si care sunt disperate ca nu dorm, ca sunt obosite si nu mai pot. Stiu cum e. Am fost acolo. Dar. Ca e greu as fuck si ca nu mai poti nu e scuza pentru CIO sau Ferber sau nu stiu ce medicament care are ca efect secundar somnolenta plodului. Toate metodele de mai sus sunt la fel de gresite ca ultima oara cand am vorbit despre ele. Si da. Esti o mama rea daca practici CIO. Daca esti dispusa sa traiesti o viata impacata ca esti o mama naspa, go ahead, knock yourself out.

Ideea e ca poti. Puteti. Chiar puteti. Mamicile au rezerve nebanuite de putere cand vine vorba de plod :D. Nici eu nu stiu cum am putut. Dar am putut. Si acum simt in stomac orice planset al Sarei (ma refer cand plange ca plange, nu cand se da cu fundul de pamant la 2 ani :P). Nu pot, fizic, sa fac fata la plansul ei. Am o vaga senzatie ca asa o sa fie toata viata. Deci. Nu exista am incercat tot, nu mai pot, bag un CIO. Nu exista. Poti. Rezisti, o sa treaca, vin si vremuri bune (acum citeste o poveste cu unul din noi, apoi singura, apoi, uneori, nu in fiecare seama, ma mai striga sa ne dragalim si sa adoarma la mine in brate. acum insa e un rasfat. 🙂 ). Nici nu stiu daca exista consecinte la CIO. Sigur, am citit ca poate afecta dezvoltarea samd, dar nu asta m-a convins sau impins sa nu fac asa ceva. Pe mine nu m-a lasat inima. N-am putut. E fix același motiv pentru care nu pot sa dau spaga la politisti ca sa nu-mi ia carnetul pentru un km in plus sau nu pot sa ung asistentele in spital. Nu sunt echipata pentru asta. N-as mai fi trait eu cu mine sa stiu ca am lasat-o sa planga singura. Sigur ca a urlat, ohoho, cred ca muuult mai mult decat daca as fi lasat-o singura (desi daca cumva nu pot ajunge la ea a mea plange mai rau, nu mai incet, dar stiu ca CIO chiar functioneaza, asta nu contest). Dar important e ca nu a fost singura. Si pana la urma eu am facut tot ce am putut face, chiar daca, din pacate, in cazul asta n-a fost eficient sau suficient. :).

Si nu inteleg ce e asa inacceptabil sa doarma prost un plod. Zici ca mananca rahat asa se chinuie sa ii dezvete, sa ii antreneze, sa ii domesticeasca. Nu e o boala, nu e o tragedie, e doar greu, mai greu decat altora, na. Asta e, ai avut ghinion, ai nimerit un exemplar care nu doarme bine, tragi aer in piept si mergi mai departe.

Deci. Induri. Suporti. poti. Si uitati-va la blogul asta, n-am zis niciodata de nimeni ca e o mama rea pentru nimic. Daca practici CIO in ochii mei esti o mama rea. Mi se pare cel  mai naspa lucru care il poate face o mama. Sa n-o intereseze cand sufera copilul ei. Nu? E ceva mai rau sau vi se pare acceptabil CIO? 🙂

ps. pentru toate gravidutele ce urmaresc blogul, stati linistite ca la voi n-o sa fie cazul 🙂

IMG_2073