Program de vizite după naştere

Standard

Când naşti, toată lumea e nerăbdătoare să vadă noul membru al familiei. Ceea ce, în esenţă, pare o chestie perfect normală şi justificată. Există practic două variante: a) te înfiinţezi fix după ce a născut creatura, la spital, cu un buchet de flori în mână sau b) aştepţi o săptămână şi te duci direct acasă, mai beţi o cafea, mai o poveste, na, doar sunteţi prieteni.

Fals. Varianta nr. 1 a fost ok pentru mine, adică n-am avut nimic împotrivă să vină lumea pe la mine la spital să o vadă pe fie-mea, dar am auzit multe mămici cărora nu le place abordarea asta că sunt nearanjate, obosite, tracasate după naştere şi preferă să amâne vizitele după naştere. Ceea ce pare logic. Dar. Când ajungi acasă eşti cam de 1000 de ori mai obosit decât atunci când erai în spital şi te mai ajuta cât de cât o asistentă cu plodul. Practic, nu mai dormi noaptea şi singurul tău scop în viaţă e să faci plodul să tacă. Ceea ce se poate dovedi a fi dificil. Plus depresia post natală, care mă rog, nu e chiar depresie depresie, e perioada aia atât de frumoasă de lăuzie în care plângi dacă cineva îţi arată un deget.

Sigur, o să se găsească cineva să îmi spună că exagerez. E perfect posibil că da. Poate că există copii care dorm şi nu plâng, mămici extaziate după naştere şi soţi care trăiesc pentru a schimba scutece şi pentru a organiza ceaiuri dansante cu familia şi prietenii. Vă felicit, invidiez şi urăsc sincer.

Imaginaţi-vă următorul scenariu (100% real în cazul meu): Te-ai pus în pat pe la 10 pm, plodul dormea de 10 minute. Ai încercat din răsputeri să adormi, dar erai atât de obosită de la celelalte nopţi nedormite încât ai reuşit abia pe la 12. La 12 şi 15 s-a trezit odorul în urlete. De foame. Treci la alăptat, cam juma de oră (media). Apoi cam 15 minute ții plodul sus la regurgitat. Dacă ești foarte foarte norocoasă, adoarme. Deci la 1 te pui la loc în pat şi încerci iar să adormi. Nu poţi. Ţi-ai da palme de ciudă. De fapt, îţi dai palme de ciudă, dar tot nu poţi să adormi. Ghinion. Nu poţi să iei nici un somnifer, că alăptezi. Deci înduri. La 4 când se trezește iar nici măcar nu ai reuşit să aţipeşti. La 5 adormi, în sfârşit, mai mult cazi în transă, iar la 6 fără un sfert plodul urlă de la colici aşa că trebuie să te trezeşti şi să îl plimbi prin casă între o oră şi două ca să tacă. Apoi iar alăptezi. Minim o oră (ziua durează mai mult). Apoi iar urlă, nu știi ce să îi faci. Vomită, te umple de lapte. Adoarme, nu știi dacă să fugi să te speli sau să mănânci o felie de pâine că ultima oară parcă ai mâncat parcă alaltăieri. Nu apuci să intri bine în baie că îl auzi urlând. Îl deranjează stomăcelul și nu poate dormi decât pe tine. Ore în șir. Totul, toate de mai sus, se repetă. Ore și zile și săptămâni în șir.

Deci da, când auzi soneria sunând și prietena ta cea mai bună se instalează comod pe canapea în așteptarea unei cafeluțe, dornică să-ți povestească ultimele aventuri ale lui Gigel de la scârbici, eşti în pragul fericirii depline și absolute.

După naştere, ultimul lucru pe care ai vrea să îl faci e să socializezi. Cu oricine, fără discriminare.

Lăsați vizitele pentru momentul când vă cheamă ei. De fapt nu ei, mama. Şi pare serioasă. Și insistă. Altfel, scrieți-i o scrisoare şi uitaţi-vă la o poză cu ea dacă vă e dor că nu, nici telefoanele nu-s binevenite. (text republicat)

PS. Cam bitchy, nu? :)) Meh, better safe than sorry. La voi cum a fost?

IMG_1545

 

Reclame

15 răspunsuri »

  1. Nu, nu e bitchy !! Eu n am vrut sa vad pe nimeni vreo luna dupa ce am nascut. Am facut o adevarata criza de nervi la 2 sapt dupa ce am nascut cand m am trezit cu 5 prieteni pe cap. Nu vroiam decat sa dorm, desi era ora 13.00. Au venit, au cerut cafele si s au asezat la taclale, nu mai plecau 😦
    Oricum bb dormea la ea in camera si imi era groaza sa nu o trezeasca cu vocile si rasetele lor pentru ca nu mai aveam energie sa o mai legan daca plangea ….
    Am revenit la normal cand Lara avea vreo 3 luni si si au facut efectul picaturile de colici sau probabil pur si simplu stomacul ei s a adaptat la alimentatie.
    Deci sunt total de acord, lasati mama sa va cheme nu va infiintati la usa ei !

    Apreciază

  2. Hmm, sunt din prima categorie, dar nu din motivele expuse de tine. Nu e ca n-am vrut sa ma vada prietenii nearanjata or smth, pur si simplu am vrut sa am eu vreme sa-mi creez legatura AIA cu copilul meu fara sa fiu nevoita sa ies de 10000 de ori pe zi pe-un hol ca sa fac pe-a „gazda” primitoare cu all the people in my universe. Zilele petrecute in spital le-am fructificat la maxim in sensul ca am stat de fundul asistentelor, a dr neunatologi, a stagiarilor samd sa mai prind una alta ca sa nu ma dau cu capul de pereti cand raman singura cu ea. La fel, perioada asta de respiro from the whole world mi-a permis sa am un start bun intr-ale alaptatului fara intreruperi pt ca suna Costel sa ma felicite, sau ca vine mamica cu supica. I survived, si daca ar fi sa o iau de la capat as proceda la fel….hai, poate as alege sa nasc la privat si l-as lasa pe tatic sa fie acolo din primele clipe, dar asta asa, doar pt c-as vrea sa mi-o aduca pe fiica-mea. :))
    Acasa am fost la fel de salbatica si iar, nu pt ca eram obosita si nu aveam chef de companie pentru ca preferam sa dorm, ci pentru ca nu mi se parea ok ca un copil nou nascut care a ieist dintr-o maternitate pt a se interna cu icter prelungit intr-un spital sa ia contact cu, again, my whole universe. Am refuzat politicos vizitele matusilor pe care daca le vad pe strada nu le recunosc din prima, ale vecinilor curiosi, si ale cunoscutilor pt ca prietenii ma cunosc si nici macar n-au incercat sa se insinueze pe la noi pana pe la 2-3 saptamani asa.Din nou, in caz de bebe 2 as proceda la fel.in primele 2-3 saptamani mi-au trceut pragul doar cei din familia f apropiata si BFF mea ca nah, nu se putea altfel, dar n-a venit nimeni la cafea de dragul chit-chat-ului la cafea…eu n fac cafea, by the way 🙂

    Apreciază

  3. Categoric fara vizite!!!!
    Iar cu florile la spital,mi-am avertizat sotul sa nu-mi aduca flori!!!!! Va avea timp sa-mi aduca dupa ce ajungem acasa, dar nu in spital (si acum inca mai simt mirosul la florile alea insirate in camera,pe hol si de care clar era toata lumea deranjata, dar na, erau aduse cu drag), deci eu si fara flori.
    Am avut norocul ca o luna am fost numai eu cu bebe, dar cand am ajuns acasa, am fost categorica si am spus la toata lumea, va invit eu!
    In primele 4 luni am dormit numai de la 4 la 5 dimineata, in rest faceam flit-flakuri prin casa cu bebe.
    Si mi se pare total aiurea sa ti se umple casa de musafiri cand bebe e atat de mic, tu esti cu o falca in cer si cu una in pamant, mai trebuie si sa zambesti si sa multumesti ca au venit sa te vada!!!
    Am avut noroc ca m-au ascultat (sau au avut ei..) !

    Apreciază

  4. Evident ca sunt de acord cu tot ce zici, ba si patita pe deasupra. Povestesc numai una. La 3 sapt de la nastere am ajuns la spital cu mastita, febra 40, un tonus minunat si un pui de depresie in crestere. Dupa „tratamentul” oferit in spital, pe masura problemei mele (mamele stiu la ce ma refer), ajung acasa epuizata si ma trezesc cu vizita unor prieteni. Perisor nu avusese inima sa le spuna prin ce treceam, asa ca au venit sa ne vada. NU stiu daca isi poate imagina cineva in ce stare eram, voiam doar sa ma inchid in baie si sa plaaaaang.
    Copilul era linistit, macar atat.

    Apreciază

  5. Ha, ce multe suntem! 😀 la mine, dupa minunatele zile din maternitate, unde au cazut neonatologii din lac in putz din prea mult exces de zel, ca fii-mea era fata de doctori nah, prin urmare mi-au scos-o la prima determinare a grupei cu AB IV cand si eu si tat-su avem O I, mi-au zis ca a varsat in zat de cafea si are deficit de vit K si i-au mai trantit si antibiotic in prima zi de viata ca li s-a parut ca e cam rosie si daca are cine stie ce minune de eritem infectios, asa, deci dupa aceste aventuri, au venit bunicii sa-si vada odorul a 3-a zi dupa ce ma externasem (cat am stat in maternitate l-am avertizat pe barbatu-meu ca nu vreau sa prind pe-acolo vreun picior de bunic/ruda/prieteni). Bunici, 2 perechi, hi-hi-hi, ha-ha-ha, ho-ho-ho, entuziasm maxim, copchil agitat, ba plangea ba sugea, whatever, nu stiu cat a durat fericirea asta, dar la un moment dat l-am chemat pe barbatu-meu si i-am zis sa-i dea el afara politicos, ca daca nu e de naspa. Dupa care mi-am pus telefonul pe mut si mi-am facut program doar eu cu fii-mea si tat-su, vreo 2-3 luni, cred, pana am revenit la sentimente mai bune fata de umanitate.

    Apreciază

  6. Ahh, m-a amuzat postul tau. Nici eu nu mi-as dori vizite acasa, mai ales in spital. Eu nu am un bebe, insa mi-am amintit ca prietena mea, dupa ce a nascut al doilea copil, a aparut la usa mea la 5-6 zile dupa nastere cu fetita in brate. Nu mi-a venit sa cred! Eu abia asteptam sa le vad pe amandoua, dar nah, imi inchipuiam ca are o multime de lucruri de facut si are alte nevoi in momentul ala. Asa ca nu m-am dus in vizita acasa, sa nu cumva sa deranjez sau sa o obosesc mai tare. Am fost doar la spital sa o vad pe mamica. Dupa cateva zile, a aparut ea, pe neasteptate cu pustoaica care avea putin peste 2,4kg. Era attaaaat de mica! C.,mi-a spus ca avea nevoie sa iasa, sa socializeze, fix in momentul ala. Eu cred ca s-a simtit mai bine si a plecat cu bateriile incarcate, macar asa pe jumatate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s