Arhivele lunare: octombrie 2013

Bully

Standard

Sara la gradi are camere, v-am mai spus cred :). Nu ne prea uitam la ele, eu mai apuc sa arunc un ochi dimineata, before the hell breaks loose si sotzoo cate 2/3 minute pe zi cand apuca.

Dar uitandu-te mai vezi una alta.

Si una din ce mai vedem e copiii aia pfiu cum i-o zice in romana cuvantului potrivit ca imi vin imi minte doar jigniri. The bully.

Copilul ala mai mare decat ceilalti care isi permite sa ii impinga pe aia mai mici.

Am alergie la astia indiferent de varsta, dar cand i se intampla lu’ fie-mea turbez.

N-am nimic cu conflictele. Adica meh, se mai intampla, si eu ma mai paruiesc cu unul cu altul (cand mi sau i se pune pata) ca na, asta-i viata, ideea e sa fie cineva care sa se poata apara 😀

Bai de la una la alta sar. Deci sa se bata domne, da, sa se bata, asta voiam sa zic. Atat ca sa fie intre aia de acelasi calibru sau varsta si sa fie cat de cat motivata treaba.

Ca daca sta unul linistit pe margine si sa uita si el in zare cum trec norii si vine un destept din asta si-i da una dupa cap e de porc.

Mi-a zis sotzoo zilele trecute ca se uita la gradi si Sara statea linistita la o masa (facea covrigei) si a venit o fetita si a dat-o la o parte si i-a stricat ce lucra. Am turbat. Una e cand e vorba de mine si alta e cand e vorba de fie-mea. Eu sunt mare, vaccinata, si nu am nicio problema sa ma cert. Reusesc, cred, intr-o oarecare masura sa imi iau singura apararea. :D. Insa fie-mea e o moaca mica si blanda si atunci cand i se intampla asa ceva nu zice nimic, se duce si se joaca cu altceva. Cand mi-a zis sotzoo m-as fi dus atunci, in secunda aia, sa declansez o ancheta, sa gasesc vinovatul si sa sterg cu el prin toata curtea aia de gradinita. Nu, nu ma intereseaza ca are 4 ani.

Sigur ca sotzoo mi-a interzis si sa-i zic lui M. ca cica nici nu imi mai spune, ca trebuie sa invete sa se descurce singura si ca mai rau fac daca intervin. Si inteleg si cred ca are dreptate, chiar mi s-ar parea defect sa ii gestionez eu conflictele, desi nu stiu daca va puteti imagina cat de tare imi doresc sa am grija atata timp cat pot de absolut toate problemele ei.

Ea spune ca ii plac copiii de la gradi si ca nu o supara nimeni. V-am zis ca she’s better than me. 🙂

Eu insa cred ca unii dintre ei sunt pur si simplu prost-crescuti-I’m sorry cu regret,o fi din cauza ca am nimerit eu un plod care nu loveste si nu agreseaza in niciun fel pe altii, dar nu pot sa relate cu aia care o fac. Stiu ca e o etapa normala in dezvoltarea lor, dar undeva la varsta mai mica, nu dupa 3 ani cand deja devin fiinte sociale. Sa te duci sa il deranjezi pe unul care sta linistit deja e rautate si atat. Sau unul dintre copii a venit azi la gradi cu un bat de un metru de vrajitor like cu care invartea prin clasa. Cred ca va imaginati ce parere am despre parintii care l-au lasat sa vina cu asa ceva la o gradinita cu aproape 15 copii intre 2 si 6 ani. Fie-mea nu e genul care se da cu capul de mese de zvapaiata ce e, dar nu se poate apara de unul care invarte isteric o bata prin clasa.

Sotzoo zice ca, eventually, va invata si ea sa riposteze, ca o sa aiba nevoie de asta in viata.

Probelema e ca eu nu vreau ca ea sa invete sa riposteze.

Nu vreau sa se schimbe fie-mea in rau, sa se schimbe restul lumii in bine. :))

As vrea ca parintii din 2013 sa fie mai putini interesati de optionale, de germana, spaniola, muzica, cultura si alfabet chirilic si mai mult de a creste mici oameni adevarati, blanzi si calzi (si certareti uneori hai, dar sa fie doar cand sunt calcati pe coada, da? :P).

Pana la urma un plod sau un adult poate sa faca fix ce i se scoala cu unica conditie, esentiala, sa nu-l deranjeze pe ala de langa el.

Si mai cred si ca, daca in loc sa asteptam cu totii ca ai nostri sa invete sa dea si ei, sa spunem noi ca e aiurea rau sa lovesti. Ca poate cine stie, invata lumea sa nu mai faca si-or reusi astia micii sa prinda vremuri mai misto ca noi.

God. Pe cine mint, mie tot imi vine sa ma duc sa o strang de gat pe aia de s-a luat de fie-mea :)).

Voi cum gestionati conflictele de gen? Eu vreau sa-i dau o pelerina de invizibilitate sa o apere, nu stiti la ce magazin gasesc sa cumpar? 🙂IMG_3920

 

Plozii au talent

Standard

Românii au talent, X Factor, Vocea României, Masterchef, TopChef, Next Star și lista poate continua hăăăăt departe în istorie.

Emisiuni de gen au fost tot timpul, de când eram eu mică, se caută talent. Parcă mi-e și rușine așa să zic că n-am, domne, nici un talent. Respir într-un mod absolut corect și desăvârșit, se pune?

Toți părinții pe care îi știu (cu plozi puțin mai mari) caută să descopere talentul copiilor: pian, baschet, canto, pictură, teatru, mai nou, uite, gătit, e la modă.

Cu siguranță și eu o să o duc pe fie-mea la absolut orice activitate ar interesa-o, chiar dacă ar alege fotbal sau karate. Important e să îi placă ei.

Însă vă mărturisesc că în adâncul sufletului meu mic și negru chiar nu-mi doresc să facă gimnastică de performanță sau să cânte la pian 14 ore din 24. Pentru că impresia mea e că plozii ăștia minune nu prea mai au copilărie.

Ori o copilărie și adolescență normale sunt musai. Să faci plăcinte cu nămol, să îți lipești nasul de geam când plouă, mort de plictiseală pentru că trebuie să stai în casă, să chiulești de la mate în liceu, să te îndrăgostești de colegul de la X C și să vrei să fii mare (fix până în momentul în care ajungi mare, atunci vei vrea instant să fii iarăși mic, dar asta e o altă poveste).

Nu știu dacă mai prinzi toate experiențele astea sau dacă le mai trăiești la fel la un program de mers la școală de la 8 la 3 p.m., apoi antrenamente de la 4 la 8 seara, apoi odihnă, că deh, trebuie să te menții în formă.

Sigur că îi admir pe copiii ăia care au asemenea putere de muncă și care fac chestii la care sunt buni, dar eu, ca o mamă egoistă ce sunt, îmi doresc ca fie-mea să fie doar normală. Problema ei cea mai mare, la 14 ani, să fie unde să bea un suc cu fetele și nu dacă reușește să o bată pe Sharapova în finala de mâine. (text republicat)

Voi cum sunteti cu talentele? :)) Aveti, va doriti? 😛

Nimic

Standard

Mi-e lene. E 10 seara dupa ora veche si de unde de obicei am scris deja cele 4 articole saptamanele (unul nu e aici) weekend-ul asta n-am scris nici o boaba. Si sincer nici nu imi vine absolut nimic in cap despre care sa scriu.

Am avut un weekend atat de bunut cu vremea asta faina. Cum naiba sa nu iti placa toamna?

Sambata am facut chestia care ma relaxeaza cel mai mult pe lumea asta, am condus vreo 700 km. Singura. Cu muzica facuta vineri noaptea. Ha, uite cea mai ciudata melodie pe care o ascult lately (e furata de la copiii de la buro).

Am dus hainutele pentru cei 9 plozi (nu m-am dus eu personal ca mi-era cam rau, m-a prins o raceala sau ceva de vineri pur si simplu nu m-am putut ridica din pat si eu de obicei sunt sprintena, n-am probleme), era plina ochi masina (o gramada de oameni misto au donat hainute si jucarii). Si eu sunt curioasa ce reactie o sa aiba, va spun daca aflu ceva.

Duminica am fost toti 3 in parc de dimineata iar dupa-amiaza am fost la verisoara Anya. Ca sa intelegeti, Sara a zis ca Anya este prietena ei. Doar de Maria lui M. mai zice asa :). E foarte foarte fitoasa cu prietenii. O semana cu cineva :P. Mi s-au umezit ochii de mai multe ori uitandu-ma la ele (oat? I’m a total sucker cand vine vorba de fie-mea), se tineau de mana, radeau impreuna, se prosteau impreuna, absolut delicioase :). Faza cea mai draguta era ca trebuia sa le indemnam sa se dea in tobogan/leagan ce era ca fiecare o lasa pe cealalta prima si nu se mai dadea niciuna :)). Eu am alergat pe strada lor la inceput doar cu gagicile noastre apoi cu o ceata de gen 10 plozi in spatele meu (don’t ask, am inventat un fel de joc si toti boracii urlau in spatele meu, aliniati: Pe looocuuuri, fiti gataaa, STAAAAAAAAART! The neighbours liked this :D) si mi s-a parut chiar haios si relaxant (nus ce ma fac daca incep sa-mi placa copiii, parca n-as mai fi eu. sa speram ca o fi fost din cauza ca era intuneric si nu-i vedeam prea bine). Nepo (taticul Anyei) le-a facut cei mai bestiali bostani ever, unul Anyei si unul Sarei (al meu de anul trecut a fost absolut jalnic si era sa-mi tai si o mana in proces, asa ca am fost sincer impresionata-vi-i arat miercuri ca n-am apucat sa descarc pozele). Iar mamica lor cred ca se pregateste de Masterchef, asa ne-a gatit. Adica chiar daca nu se pregateste tot i-am comunicat ca o inscriem la anul :)).

Daca ar fi sa fie o zi Ziua cartitei (stiti filmul?) nu m-as supara sa fie asta. 🙂 Voi ce-ati facut in weekend?

Da ma, nu ma mai trezesc la 12 ziua si nu lenevesc in pat, dar cine naiba ar mai vrea?

PS Ia ziceti, cum va place melodia aia de mai sus, ca eu nu pot sa mi-o scot din cap :))

IMG_3262

Anastasia

Standard

Pe Anastasia am cunoscut-o duminica trecuta. As zice ca e unul dintre cei mai zambareti copii pe care i-am pozat, chiar daca am fost intr-o zona mai aglomerata de parc unde nu ne-am putut noi destrabala coresponzator cu pozele. Dar a compensat din plin cu zambete si cu faptul ca nu se mai dezlipea de mine :).

IMG_2464-2 IMG_2492 IMG_2600 IMG_2695 IMG_2738 IMG_2784 IMG_2956

 

Pont

Standard

Mi-a zis o colega de un film dragutel rau. Este total mononeuronal iar finalul mi s-a parut unul din cele mai scartaitoare pe care le-am vazut. I give it one year.  A fost absolut perfect pentru o zi cu creierii zdruncinati la scarbici. Il recomand.

 

Hartie. Voi reciclati? Noi reciclam. Eu sunt absolut enervanta cu replica cu omoratul copacilor. De fapt, intre noi fie vorba, nu cred ca e o chestie legata de eco ci mai degraba de zodia mea care nu suporta risipa :D. Anyways, oricare ar fi motivul, in Bucuresti e un punct de colectare fix vis-a-vis de Liberty Mall.

 

Prajitura de la Ikea. Stiti prajitura aia buna buna de la Ikea. Cum care? Doh, aia cu migdale :D. Well, am descoperit (de ceva luni, dar am uitat sa declar) ca e disponibila si la magazinul de jos (scump domne scump!). Este absolut delicioasa si cred ca as putea manca 10 kg (si eu nu mananc dulciuri in general). Ah, si nu are E-uri :D.

 

Hai dati-mi si voi o veste buna ceva, un pont sa rezist pana vineri 😀

tarta-mandel-almond-cake-frozen__0114310_PE266719_S4

 

 

9 plozi

Standard

Vineri am citit articolul asta.

Imi vine sa trec repede repede la subiect dar presupun ca ar trebui sa spun ceva sa va ating corasonul.

Problema e ca sunt absolut varza la asa ceva :))

Deci scurt, ca altfel nu stiu sa zic.

Intotdeauna cand ti se cer bani (pe net) e vorba de o poveste emotionanta care iti face parul sa ti se zbarleasca pe spate si in adancul sufletului speri sa nu treci vreodata prin asa ceva. Admit it.

Aici nu e vorba de asa ceva. Nu cere nimeni nimic. Nu se plange nimeni. Slava Domnului, nu e niciunul din ei grav bolnav (in cazuri din astea Doamne Fereste oricine ar cere).

E o fata cu 6 ani mai mica ca mine (e singura) care avea un copil si care a zis ca ar fi ok sa mai aiba grija de inca 8. Ca na, au nevoie de ajutor.

Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai!

Sunteti nebuni? Eu ma uit de 2 ori cand se ofera unul la buro sa ma ajute la scris o hartie, sa vad daca nu-i e rau sau ceva, dar sa te inhami la a creste 8 (opt) OPT! plozi. Si intr-o zona care mie zau ca nu mi s-a parut niciodata ca ar colcai de bunavointa.

Ok, deci e mama (Daniela) plus 9 copii: 7 fete, de urmatoarele varste: 3, 6, 6, 7, 11, 14 şi 17 ani. Şi doi băieti, unul de 2 ani si unul de 6 ani.

Eu am strans toate hainutele pe care le-am putut strange de la mine si de la fie-mea. De la fie-mea nu prea sunt, ca noi facem roata intre copii, dar de la mine am strans cateva plase. Am pus si pantofi de pitzi ca are fata aia 17 ani dar si cizme imblanite. Manusi dar si camasute. Ce-am gasit. Jucarii pentru copii. O sa le pun si cativa banuti. Vesnic cand dau haine sau chestii ma gandesc daca ajung la cineva care are nevoie. De data asta e sigur cineva care are nevoie. Si care nici nu cere. Poate v-am mai zis ca imi sunt de 100 de ori mai dragi oamenii care nu plang si care nu cer. 🙂

Daca aveti hainute, jucarii sau bani care vreti sa ajunga la acesti copii, promit ca le trimit eu la ei, daca facem cumva sa ne vedem pana vineri. Am citit ca si de alimente se bucura. Daca e cineva interesat, imi poate scrie la sleepyphoto@gmail. com. 🙂

 

Un fix doua fixuri trei fixuri

Standard

Știu că toți copiii sunt fixiști, pur și simplu nu se poate altfel.

Când era fie-mea mică, citeam pe un forum roz despre un băiețel (parcă) care îi spunea lui ta-su că ăia sunt papucii maică-sii și ca atare nu are voie să îi poarte și era o dramă în casă până se descălța ăla.

Mi se părea foarte amuzant și abia așteptam să ajungă și a mea așa mare să facă faze din astea. De fapt, când era mică așteptam să crească doar ca să nu mai urle așa de mult. Copiii mai mari mi se păreau foarte cuminți și foarte ușor de crescut. Sincer, mie așa mi se și pare că sunt, e incomparabil mai ușor. Mă amenințau și pe mine mămicile mai mari că o să văd eu, că e groaznic, că teribila vârstă de doi ani, copiii mai mari probleme mai mari, dar pe bune că mi se pare mult mai ușor. Mai precis, orice după prima lună mi s-a părut mai simplu. Acum serios, de când vorbește așa bine, viața este infinit mai simplă, pot să îi explic, să o consolez, să îi arăt, să, să, să. Absolut că există crize, dar plânge mult mai puțin decât atunci când era mică și pe bune că mă ajută mult să înțeleg de ce, chiar dacă uneori nu pot face nimic cu privire la asta.

Părinții știu că majoritatea crizelor apar când plozii sunt obosiți, somnoroși, și deci, mârâiți.

Ei bine, în momentele astea aproape orice mic gest ai face are potențialul de a deveni o bombă atomică. Exemplificăm:

1.      Înainte de masă (și deci somn). Mergem să o spăl pe mâini. E veselă, râde, nu pare obosită. O spăl pe mâini și o duc în bucătărie să o șterg pe mâini. Și dă-i și urlă și urlă cu suspine și sughițuri de zici că era Armaghedonul la colț. Neam nu pricepeam ce zice printre lacrimi, abia după ce s-a mai liniștit puțin am înțeles că voia să se șteargă pe mâini cu prosopul din baie, nu cel din bucătărie. O tragedie, desigur.

2.      Dimineața, după somn (mnu, nici după somn nu e un moment bun, până nu se dezmeticesc ești pe teren nesigur). Fac laptele praf, îl pun în pahar, îi dau să își aleagă paiul (întotdeauna, dar întotdeauna trebuie să își aleagă ea paiul, cu asta nu puteam greși), îl iau, îi îndrept moțul, i-l pun în pahar și mă întorc să-mi fac cafea. Și iar urlete și suspine și lacrimi. Mă scarpin în cap, că zău că nu mă mai prindeam care e faza de data asta. Ei bine, după muuulte minute de jale, mi-a explicat că ea trebuia să pună paiul în pahar, nu eu. Doh, cum de nu mi-am dat seama!

3.      Cărțile pe care le citim seara înainte de culcare trebuie aranjate la dungă după citit; piticii (are niște figurine mici cu cei 7 pitici) trebuie să fie toți în cana roz la somn, dacă pică vreunul trebuie musai pus înapoi, dacă pică undeva unde ea îi poate ajunge, trebuie să îi pună ea înapoi și în nici un caz eu; după baie trebuie ea să îl ia pe Cuți (un pluș de care nu se desparte) în brațe, nu i-l poate da altcineva; sandalele albe cu gărgărițe, în nici un caz cele mov cu floricele și exemplele pot continua pe două zile.

Totuși, să vă spun și că absolut toată lumea care o vede spune că este cel mai cuminte copil din Univers. Și este, pentru că e politicoasă, sfioasă, ascultătoare, veselă, spune te rog, mulțumesc și poftim de la doi ani jumătate când alții nu o fac nici la 40, și nu se dă cu fundul de pământ în magazin să îi cumpăr acadele. (text republicat)

Le-am aratat fetelor textul asta cand l-am publicat si au zis ca sunt norocoasa, ca ai lor mai urla asa, fara motiv, doar de amorul artei 🙂 Ai vostri cum sunt?

IMG_0995

Cu cap, fara cap, care cap?

Standard

V-am mai povestit ca sunt zapacita. Nu rezist sa nu va povestesc ultimele aventuri, ma gandesc ca o avea careva ceva reteta de tinere de minte. Culmea e ca stau foarte foarte bine cu aia pe termen lung, cu aia pe termen scurt in schimb…

La buro e ok, am agenda, notez tot. Termene, probleme, tot. Tooot. Sunt moarta fara ea. Daca mi-a disparut agenda nu mai tin minte nimic. Daca uit sa trec ceva in agenda e de asemenea grav. Ca si cum n-ar fi existat.

Acasa n-am agenda. Ok, de fapt am o agenda dar o folosesc pentru listele de cumparaturi. Incep sa cred ca trebuie sa ii extind rolul.

Exemplificam.

Acum 2 vineri. Trebuia sa ne vedem cu Scooby Doo. Stiam de fix o luna si femeia imi reamintise cu cateva zile inainte, intalnire importanta, nunta related, a nu se rata. Deci era bine bine fixata in cap. Vineri seara, 7 si un sfert, cam asa. Ma suna Scooby Doo. Zice: ce faceti? Eu (nelamurita): bine, pe acasa!…Dupa care m-a lovit. Fuck, sunt o vaca, azi e vineri, 4 octombrie!!! Ajung in 5 minute! Noroc ca stam aproape, am inhatat copilul din mijlocul puzzle-ului, i-am dat niste nadragi, mobilizat sotzoo si tuleo! Era sa ma duc si la nunta vinerea dar a fost ok, mi-am revenit la timp, m-a prins Scooby Doo. Chestia e ca eu nu uit propriu zis ca am o intalnire pe 4 octombrie la ora 7 seara, atat ca uit ca azi e 4 octombrie, desi scriu data de zece ori pe zi :)))

In general plec de la premisa ca toti oamenii sunt fix ca mine. Asa imi imaginez eu. Ca sunt la fel de destepti/prosti ca mine, ca mananca la fel, ca simt la fel, ca gandesc la fel. Si cand vorbesc cu cineva uit sa mai explic, partea aia pe care omul ala nu o stie, sar direct la concluzie. O tona de incurcaturi am reusit asa. Ultima oara intrebam fetele daca are careva un monitor de imprumutat, si chiar mi-a fost oferit unul. De calculator. Eu cautam un baby monitor. 😀

Azi de exemplu, ca de aia mi-am amintit, a fost o zi deosebita.

La 9 fara ceva ma suna sotzoo. Zice: Tu ai luat cumva papuceii Sarei de la gradinita si ai uitati sa ii pui in bagaj azi? (eu sunt responsabila cu bagajul de gradi). Eu: Da. Am uitat. Uitasem. I-am luat sa ii curat si nu numai ca am uitat sa ii pun in bagaj dar am uitat cu desavarsire si sa ii curat. Bine, zice. Calm, super calm, sotzoo e mega calm. 😀

Ora 11. Vine Ana cu copie dupa cheia de la buro. Dau sa o pun pe lantul meu de chei. Care lant de chei? Ca nu era. Nicaieri. Nici in geanta, nici in buzunar. Eu trebuie sa o iau pe Sara de la gradi si ajung cu ea acasa fix cu 2 ore jumate inaintea sotzoolui. 😀 Nu mai indraznesc sa sun. Dau mesaj. Am uitat cheile acasa. Raspunde. Vin sa ti le aduc. Si vine. Rateaza pauza de masa. Inca zambeste. Tot calm. I think this is partially why I married him.

Ora 19:30, acasa. Zic: hai ca ma duc sa platesc rata la casco ca am vrut sa platesc acum cateva zile, dimineata, dar era un homeless care dormea in ING si mi-a fost frica. Bine zice. Si ma duc. Si dau sa platesc. Si as fi platit. Daca as fi avut cea mai vaga idee cat e rata la casco. 😀 Sigur ca mi-am notat pe o foaie, cum sa nu, am fost prevazatoare. Dupa care am uitat foaia la buro. Asa ca tot pe el il sun. Sa imi caute in mail cat am de platit. Inca e calm. This is definetly why I married him.

Insa cred ca apogeul a fost acum cateva saptamani.

Cautam un scaun de masina pentru Sara. In weekend, zic sa mergem sa ne uitam la magazin la Chicco ca imi zisesera fetele ca au reduceri la fata locului. Sotzoo vrea sa verific sa fie deschis sa nu mergem degeaba. Zis si facut. Verific, deschis.

Imbracam plodul, o convingem ca avem un mic popas in drum spre parc si ca nu stam mult. Ne dam jos in masina, la magazin e cat se poate de inchis. Foarte inchis. Cel mai inchis. Ma uit nervoasa la program. Si zic: Astia sunt nesimtiti! Scrie clar ca sambata e deschis pana la 12 juma si acum e  abia 12!

La care sotzoo, yep, la fel de calm, imi zice:

Sigur, dar azi e duminica.

😀 😀 😀

baaaaaaaaaaaaaaaai, pe bune, mai ziceti-mi ca mai faceti si voi din astea, nu se poate sa fiu doar eu :)))IMG_1943

 

True story

Standard

N-am scris nicio boaba in w.e si aveam de ales intre a va povesti asta si a publica iar un text deja scris.

So. Aveam o nunta to go to.

Seminte misuna prin Obor sa isi caute centura pentru rochie iar la mine tocmai intra tantica/doamna ce ma va machia.

Seminte se rataceste pentru a suta mia oara prin Obor cand e acostata de o domnisoara ce o invita la etajul 1 sa discute despre o propunere de colaborare: n-ar interesa-o sa fie machiata moca? In fiecare weekend that is. Primeste si bani pentru asta, desigur. Are niste ochi minunati si un ten perfect (chiar are cei mai frumosi ochi verzi, is true). Bineinteles, va trebui sa fie fotografiata si imaginea ei sa fie folosita. Mananci calule ovaz? Adica ma rog, seminte a refuzat cand a ajuns la partea cu imaginea, but still, wouldn’t that boost your self esteem si nu te-ar face gretos de hapilica pentru cel putin o saptamana?

In acelasi timp intr-un bloc gri din Bucuresti.

Tantica e nervoasa. L-a intrebat pe un nene unde e nr. la care locuiesc si ala i-a zis daca n-ar vrea sa stie si scara si apartamentul. Ce oameni rai si nesimtit domne. Ea e din Ardeal, numai aici in Bucuresti dai peste astfel de elemente. Confirm si eu ca am facut faculta (sic) la Cluj si ca acolo curge doar lapte si miere in timp ce aiiiiciiiii (placa mi-a servit-o aproape fiecare om timp de 4 ani de zile asa ca sunt in elementul meu). Nu mi se parea o idee buna sa o contrazic inainte de a machia, ce?

Ma intreaba: Ce machiaj ati dori?

Eu: Ma gandeam la un smokey eyes, daca vi se pare ok.

Tantica: Sigur, cum sa nu? E o idee buna, pana la urma smokey eyes se potriveste si la ochi adanciti in orbite si la pleoape cazute!

😀 😮 😀 😮 😀 😮 Ei? Ei? EEEIIII? Sa plang sau sa rad de skill-urile de PR ale tanticii? Yep. Again, numai mie mi se intampla. :))

Las’ ca macar am avut buchet misto, nu?

IMG_2001-001

Program de vizite după naştere

Standard

Când naşti, toată lumea e nerăbdătoare să vadă noul membru al familiei. Ceea ce, în esenţă, pare o chestie perfect normală şi justificată. Există practic două variante: a) te înfiinţezi fix după ce a născut creatura, la spital, cu un buchet de flori în mână sau b) aştepţi o săptămână şi te duci direct acasă, mai beţi o cafea, mai o poveste, na, doar sunteţi prieteni.

Fals. Varianta nr. 1 a fost ok pentru mine, adică n-am avut nimic împotrivă să vină lumea pe la mine la spital să o vadă pe fie-mea, dar am auzit multe mămici cărora nu le place abordarea asta că sunt nearanjate, obosite, tracasate după naştere şi preferă să amâne vizitele după naştere. Ceea ce pare logic. Dar. Când ajungi acasă eşti cam de 1000 de ori mai obosit decât atunci când erai în spital şi te mai ajuta cât de cât o asistentă cu plodul. Practic, nu mai dormi noaptea şi singurul tău scop în viaţă e să faci plodul să tacă. Ceea ce se poate dovedi a fi dificil. Plus depresia post natală, care mă rog, nu e chiar depresie depresie, e perioada aia atât de frumoasă de lăuzie în care plângi dacă cineva îţi arată un deget.

Sigur, o să se găsească cineva să îmi spună că exagerez. E perfect posibil că da. Poate că există copii care dorm şi nu plâng, mămici extaziate după naştere şi soţi care trăiesc pentru a schimba scutece şi pentru a organiza ceaiuri dansante cu familia şi prietenii. Vă felicit, invidiez şi urăsc sincer.

Imaginaţi-vă următorul scenariu (100% real în cazul meu): Te-ai pus în pat pe la 10 pm, plodul dormea de 10 minute. Ai încercat din răsputeri să adormi, dar erai atât de obosită de la celelalte nopţi nedormite încât ai reuşit abia pe la 12. La 12 şi 15 s-a trezit odorul în urlete. De foame. Treci la alăptat, cam juma de oră (media). Apoi cam 15 minute ții plodul sus la regurgitat. Dacă ești foarte foarte norocoasă, adoarme. Deci la 1 te pui la loc în pat şi încerci iar să adormi. Nu poţi. Ţi-ai da palme de ciudă. De fapt, îţi dai palme de ciudă, dar tot nu poţi să adormi. Ghinion. Nu poţi să iei nici un somnifer, că alăptezi. Deci înduri. La 4 când se trezește iar nici măcar nu ai reuşit să aţipeşti. La 5 adormi, în sfârşit, mai mult cazi în transă, iar la 6 fără un sfert plodul urlă de la colici aşa că trebuie să te trezeşti şi să îl plimbi prin casă între o oră şi două ca să tacă. Apoi iar alăptezi. Minim o oră (ziua durează mai mult). Apoi iar urlă, nu știi ce să îi faci. Vomită, te umple de lapte. Adoarme, nu știi dacă să fugi să te speli sau să mănânci o felie de pâine că ultima oară parcă ai mâncat parcă alaltăieri. Nu apuci să intri bine în baie că îl auzi urlând. Îl deranjează stomăcelul și nu poate dormi decât pe tine. Ore în șir. Totul, toate de mai sus, se repetă. Ore și zile și săptămâni în șir.

Deci da, când auzi soneria sunând și prietena ta cea mai bună se instalează comod pe canapea în așteptarea unei cafeluțe, dornică să-ți povestească ultimele aventuri ale lui Gigel de la scârbici, eşti în pragul fericirii depline și absolute.

După naştere, ultimul lucru pe care ai vrea să îl faci e să socializezi. Cu oricine, fără discriminare.

Lăsați vizitele pentru momentul când vă cheamă ei. De fapt nu ei, mama. Şi pare serioasă. Și insistă. Altfel, scrieți-i o scrisoare şi uitaţi-vă la o poză cu ea dacă vă e dor că nu, nici telefoanele nu-s binevenite. (text republicat)

PS. Cam bitchy, nu? :)) Meh, better safe than sorry. La voi cum a fost?

IMG_1545