Arhive zilnice: 30 septembrie 2013

Ce nu-mi place la Montessori

Standard

Am promis ca scriu si despre asta :). Mda, nu mi se pare totul perfect. Nu are legatura cu gradinita in sine, ma refer la pedagogie. De fiecare data cand termin de citit o carte de-a Mariei Montessori raman in cap cu imaginea lui Mary Poppins. Ei bine, desi Mary Poppins a fost intotdeauna preferata mea, uneori mi-ar fi placut putina Julie Andrews in Sunetul Muzicii.

Ceea ce incerc sa spun e ca totul e serios. Foarte serios si responsabil si ordonat si aranjat si gandit si calculat si planificat.

Ceea ce si eu sunt, in 99% din timp. Insa 1% imi place sa fiu exact opusul adultului (aparent) responsabil : sa fac pasul soldatului in parc cu Sara (de se uita lumea la mine ca la nebuni), sa dansez in masina in timp ce conduc sau sa ma hotarasc intr-o sambata seara la 6 ca vreau sa plec in secunda asta la mare.

Pentru Maria Montessori e firesc sa fie asa aplicata, na, era munca fomeii, dar pentru mine copilul meu e copilul meu mic si care vreau sa fie fericit si razator si nastrusnic si catarator in copaci si mult mai putin calculat.

De exemplu, e musai sa coloreze in contur. Uai, uai uai for crying out loud? Nici macar nu am incercat sa o conving sa coloreze in patrat, o las sa coloreze unde vrea ea, imi imaginez ca atunci cand va avea chef sa coloreze in contur o va face, si gata (apropos de asta, ieri a desenat primul ei desen…desen: un soare :). atat ca l-a desenat pe tabla aia magnetica si l-a sters pana am inhatat aparatul :(). Eu i-am aratat cum se face, ea stie cum se face, ramane doar sa vrea sa faca. That easy. Si tacerea aia cand lucreaza. Ok, inteleg, dar sa fie si pauza in care rad in hohote, da?

Mi-ar placea sa faca si altceva. Nu pot face ceva din care sa nu invete (cel putin aparent) nimic? De exemplu placinte din namol. Sunt foarte atasata de placintele din namol, sper ca ati remarcat :D. Erau specialitatea mea in copilarie. Ei trebuie sa gateasca sau sa se ajute la gatit cu materiale adevarate. Ok. nu ma opun, dar placintele din namol sunt un must, poti sa te murdaresti ca un porc si sa arunci cu apa (sa fiu foarte sincera Erika ne-a zis sa aducem cizmulite si pelerine de ploaie ca sa iasa cu ei afara, dar n-a mentionat nimic de placinte si in plus sunt sigura ca e o explicatie ca saritul in ploaie contribuie la ceva ceva ceva ce le va folosi pe viitor :D).

Sau de exemplu una din activitatile noastre preferate e gadilatul. Alergatul prin casa si de-a v-ati ascunselea si gadilatul. Mersul in 4 labe prin casa una dupa alta desi am depasit amandoua etapa de ceva vreme. Si facutul de mutrite haioase (eu) si ras in hohote la ele (Sara). Daca as fi Ministerul Invatamantului sau cum se mai cheama acum as baga curs obligatoriu de ras la prescolari si scolari. Mi se pare esential sa stii sa razi, sa faci haz de neacaz si cel mai important dintre toate, sa stii sa razi de tine insuti.
Toate lectii mai importante pentru mine decat sa invete sa calce (calca la Viata practica :))), de exemplu.

Mi se pare asa, ca scopul e sa ii maximizeze intelectul, sa o pregateasca sa il folosesca la maxim si sa o pregateasca de viata in general. Aspectele practice ale vietii that is. Ceea ce e firesc pentru o unitate de invatamant, dar pentru mine, ca parinte, scopul e usor diferit. Eu nu imi doresc sa cresc musai un adult extraordinar de destept (v-am mai zis ca eu asa am fost crescuta, musai sa inveti, musai sa fii printre cei mai buni din clasa, daca nu cea mai buna) ci imi doresc sa cresc un adult care sa poata, sa stie, sa fie fericit (colega mea Ana mi-a spus ca sunt o exceptie, dar sincer nu cred, chiar zic ca toti parintii isi doresc in primul rand sa fie copiii lor fericiti, atat ca, din unele motive, unii cred ca o preconditie pentru asta e sa invete engleza la 3 ani).

Nu vreau sa cresc un copil care e presetat la casa pe pamant cu gard alb, un caine, un sot frumos si destept si 2 copii, pereche, 45 de kg la 1.73 dupa nastere, MBA si cariera de succes cu 5 Mertane in garaj. Pentru ca rareori in viata primesti la pachet reteta din serialele americane.

Sigur ca e rolul meu si asta incerc sa o invat (doar prin exemplu, altfel nu vad cum), ca fericirea sta in o bucata de ciocolata de casa, intr-o melodie noua ce ti se potriveste manusa, intr-o raza de soare printre frunze de toamna, in picioare goale pe iarba, in manute mici pe fata mea, in o baie in mare la apus sau in o barfa cu fetele si o cafea cu mult zahar (wait. a nu se confunda cu aia care is fericiti tot timpul, aia ori mint, ori sunt foarte prosti).

Asadar, ca iar am luat-o pe campii. Seriozitatea. Prea mult scop inalt si crestem copii mai destepti decat ceilalti attitude ma deranjeaza la MM (nu ca n-am fi mai destepti decat ailalti :P). Sunt copii, se joaca, eu asta vreau sa faca Sara. Sa se joace. Nu ma intereseaza cat a invatat sa scrie, sa citeasca, sa coloreze sau sa manance singura si in niciun caz engleza sau spaniola sau franceza, matematica sau pianul (prefer pozele in care pot vedea daca a fost sau nu fericita). Nu am dus-o la gradinita de asta. Sigur ca ma bucur daca o face si sunt mandra cand o face, dar NU tin musai sa o faca. O sa invete oricum la scoala. Ma intereseaza sa se joace si sa rada cat de mult se poate. E that easy. Se obtine cu inima deschisa si un pic de timp si, uneori, facand un pas la stanga in baltoaca de langa  drumul drept, un pas gresit s-ar putea sa se dovedeasca cea mai buna idee ever.

PS.E Sara anul trecut pe vremea asta 🙂

IMG_7765PPS. Desi a inteles ca vorbeam de pedagogie in general si nu de gradi (la gradi lucrurile stau mult mai bine, va povestesc maine :P), una din fondatoarele gradinitei mi-a trimis mailul asta. Dau copipasta, mi s-a parut interesat si poate vrea cineva sa citeasca :).

M-am gandit sa nu comentez direct pe blog, ci sa-ti trimit link-ul catre blogul meu preferat in ceea ce priveste Homeschooling-ul in stil Montessori:
 
 
Cartea la care Camelia face referire se numeste „Willow” si trateaza exact subiectul cu care incepi tu postarea ta: faptul ca trebuie sa le permitem copiilor nostri sa coloreze asa cum doresc ei, sa nu le impunem limite, sa nu le facem observatie atunci cand depasesc conturul, etc. Sigur o sa comand si eu cartea de pe The Book Depository. 
In privinta educatiei Montessori, ea asta doreste de la copil: sa depaseasca limitele, conturul, sa coloreze copacul cu mov, asa cum l-ar colora Clara sau sa faca iarba rosie. Din contra, in educatia traditionala se intampla exact invers.
 
Poate ca blogul Cameliei iti va parea prea serios, dar o sa vezi ca tot ceea ce face ea face cu multa-multa pasiune, iar totul se intampla in joaca, chiar daca subiectele abordate sunt de multe ori foarte serioase.
 
Chiar ea comenta la un moment dat ca a ales sa stea acasa cu fetita ei si sa se dedice homeschooling-ului in stil Montessorri, pentru ca, in calitate de profesor universitar, si-a dat seama ca invatamanatul din ziua de azi lasa mult de dorit. Iar toate activitatile lor dureaza o ora dimineata, o ora dupa-masa, eventual, restul este dedicat jocului, iesitului afara, etc.
 
Sper sa te inspire sau sa-ti placa macar!
 
Totul se vrea extrem de serios si de bine pus la punct, insa sa nu uitam ca accentul se spune pe libertatea lor, iar prin asta eu inteleg si bucuria de a rade si de a se bucura de micile/marile bucurii ale vietii, de a savura totul din jurul lor.
Iar daca vrei un exemplu, uita-te la M., este serioasa si foarte hotarata atunci cand doreste ceva, dar este si foarte jucausa si vesela in restul timpului. Si cred ca este o combinatie foarte buna, daca luam macar aceste patru elemente.
 
Astept cu nerabdare comentarii din partea ta si sugestii ori de cate ori consideri necesar! 🙂
 
Cu drag,
 
R.
 
P.S. Iti mai trimit un articol referitor la diferentele dintre educatia Montessori si cea clasica:
 

http://www.montessoribucuresti.ro/index.php?id=99