Cine ne creste copiii?

Standard

E adevarat ca e si din cauza experientei recente cu gradinita, dar sincera sa fiu de mult ma gandesc la asta.

Cu ceva entuziasm si inconstienta ne apucam sa facem un plod. Trecem de 9 luni mai mult sau mai putin usoare, timp in care avem in cap imagini romantate din filmele americane cu norisori roz si bebelusi dormind adanc.

Apoi nastem si ne loveste in moalele capului crunta realitate ca tot ce stiai o data ca e nord e acum sud. Toata existenta ti se schimba si e cumplit. Abia cand apuci sa te dezmeticesti (si sa incepi sa iti dai seama ca ai fost un bou si ca e infinit mai misto acum) trebuie sa te intorci la buro. Ca na, ratele nu se platesc singure.

Si copilul?

Pai copilul ramane cu bunicii, cu o bona sau la gradinita. Cam astea sunt optiunile. Fiecare cu avantaje si dezavantaje. Putem discuta la infinit.

Cert e ca nu noi. Sau in cele mai multe cazuri nu noi.

In timp ce copilul nostru se joaca, rade, descopera lumea, noi suntem la birou.

Ajungem seara acasa, rupti de oboseala si cu nervii prastie dupa 30j de situatii urgente, 40j de zbierete de la sef, 50j de bombe dezamorsate cu 2 secunde inainte de boom si 60j de lupte cu morile de vant si mai aveam doar 2 ore sau 3 sau 4 intr-un caz fericit de stat cu cea mai importanta persoana din viata noastra.

Desi stiu ca asa stau lucrurile, ca asta e normalitatea si ca orice incercare de a face altfel are potentialul sa devina o extrema nasantoasa, ceva nu inceteaza sa ma chitaie si sa imi spuna ca e gresit ca altii imi cresc copilul pe care eu, noi, am decis sa-l aducem pe lume.

E ca si cum mi-as lua masina visurilor mele si as lasa-o sa o conduca vecinul de la parter.

Nu pe bune, undeva, acolo in stomacul vostru, nu vi se pare usor ciudat ca stau mai mult cu niste straini decat cu noi?

IMG_6211

Reclame

17 răspunsuri »

  1. Sa stii ca si eu una mi-am tot pus problema asta, din pacate nu am ajuns so far la nici o concluzie multumitoare si aplicabila (in cazul meu, cel putin). Ipotetic si ideatic vorbind, mi-ar placea un program de 4-5 ore maxim pe zi, un servici langa casa mea, nu in capatul opus al orasului, cat mai multi bani, timp ca sa stau cu fetita mea as much as possible si sa ii pot asigura toate cele necesare acum si pe viitor. Nah, one can only hope, nu? 😛 In realitate, lipsesc in medie de acasa cam 11-12 ore, cu tot cu drumul pana la job, vin la cea mica obosita si extenuata, si ea isi cam petrece timpul cu bunica, desi logic ca mi-as fi dorit ca eu sa fiu cea care o creste in cea mai mare parte a timpului, nu doar 3-4 ore pe zi, noaptea si in weekend. Dar…..trebuie si sa mai traim din ceva si pana acum nu am descoperit nici o cutie a Pandorei prin preajma. 😉

    Apreciază

  2. Eu traiesc cu nemultumirea asta de mai bine de un an. Stii ca am lasat-o pe Sima cu bunica de cand avea 10 luni. Macar ii e ruda si se inteleg bine. Mereu o sa regret ca nu am putut sta cu ea mai mult. Mi se pare groaznic de nedrept sa ajung acasa la 6-7 si fac mereu eforturi sa tin pasul cu ea. Uneori o aud din capatul strazii cum tipa si rade in hohote cu bunica ei. Mi se strange inima. Alteori mi se pare ca vorbeste pe acelasi ton ca si bunica-sa, sau ca alearga in aceeasi pozitie. Stiu ca si genele-s de vina, dar sunt un pic invidioasa si mi se pare ca pierd o groaza…
    Bunica ei o invata poezii, pe multe nici nu le stiu. Simt ca pe mine ma iubeste mai mult, evident. Si stiu ca sufera in felul ei din cauza timpului scurt petrecut impreuna. Cand m-am intors la birou dupa concediul de o saptamana, m-a intrebat cu lacrimi in ochi, de ce nu mai e concediu. Imi venea si mie sa plang….

    E trist. Luptam sa le asigura si lor un trai decent. Hrana, jucarii, ceva confort material. Dar suntem nevoiti sa sacrificam fix ceea ce le trebuie mai tare, prezenta noastra.

    Da, soacra-mea se lauda ca ea o creste pe Sima. Si nu pot sa o contrazic si imi vine sa mor.

    P.S. A nu se intelege ca vreau sa stau acasa, sa fiu casnica sau ceva. Doar ca as vrea sa lucrez vreo 6 ore numai si sa nu mai fac 2 ore pe drum, dus-intors, zilnic. Macar atat…

    Apreciază

  3. Lovesti sub centura? Stiu exact cum e sentimentul ala de culpabilitate si care-i senzatia care te cuprinde cand afli ca a mancat pentru prima data omleta si tu n-ai fost de fata, c-a invatat sa foloseasca bicicleta si tu afli telefonic lucrul asta, ca s-a imprietenit cu toti copiii dintr-un parc in care tu nu ajungi decat ca sa o preiei dupa orele de program samd. Am consolarea ca timpul pe care-l petrec eu la birou ea il petrece cu bunica si nu cu o femeie platita sa faca asta. Bunica o iubeste si sta cu ea de dragul ei si nu al banilor, si asta pentru mine e un lucru care mai taie din sentimentul ala de abandon…
    As vrea sa castig la loto, desi nu jos, sa ne permitem sa stam acasa cu ea, sa ne petrecem fiecare clipa in 3, impreuna. No can do. Back to reality. Alternativa ar fi fost sa renunt eu la job si sa fie sotul mai mult plecat de acasa…si iar n-ar fi fost bine pentru ca n-ar fi ajuns niciodata sa aiba relatia pe care o au acum daca el ar fi trecut pe acasa o data la cateva zile, si atunci seara si obosit, eventual dupa ora ei de somn.Si nici pentru mine n-ar fi totul roz pentru ca, let’s face it, dupa o varsta vrei si tu cariera, treburi de adult. Asa ca am ales optiunea ramasa: eu lucrez, el lucreaza, bunica se distreaza cu pitica, pitica cu bunica, si cand si cum putem ne alaturam si noi. Rup usa la 18, plec la pranz si ne intalnim in parc, petrecem fiecare clipa disponibila impreuna si o luam cu noi peste tot.
    Inca ma uit chioras la cei care termina programul la 15, la cei care lucreaza part time, dar asta e…fiecare cu karma lui. :))
    Aseara la sase am avut sedinta extraordinara.A durat 10 minute, dar pentru alea 10 minute a trebuit sa ma intorc la birou.Apucasem sa preiau copilul asa c-am facut ce-au facut si restul colegilor, m-am prezentat cu ea. Sa zic ca ea era fericita mazgalind masa din sala de consiliu cu marker? Sau ca azi dimineata am gasit pe birou un set de culori din partea colegilor in semn de welcome to the club?…asta parca face lucrurile sa para mai putin nefiresti, faptul ca cei din jur observa ca ai copil, ca-l accepta, ca incearca sa faca lucrurile nefiresti sa para firesti si ca-ti accepta progenitura printre documentele lor pentru ca si tu la randul tau ai colorat peste program acum doi ani cu copilul lor ridicat de la gradi si adus la job, ca asta e, serviciul e servici . 😦

    Apreciază

    • Daca ar fi un job unde toata lumea isi aduce plozii eu m-as angaja cu a mea, ca sa zic asa. Altfel urasc sa o aduc la birou, doar ea, mi se pare ca ii incurca pe ceilalti colegi. Dar un loc de munca cu plozii pe acolo ar fi productiv :D. De fapt, stiu ca sunt companii care ofera gradi la parter sau asa 😀

      Apreciază

      • Nu avea gradinita oficiala dar sa stii ca uneori asa pare.Colegii mei isi pescuiesc copiii de la gradi la 17 si pana la terminarea programului ei deseneaza prin firma sau imi ingrasa pestii :))
        Nu e cea mai ok solutie,insa e o solutie…Nu stiu totusi daca as fi ok cu ea on a long term pt copilul meu.Nu cred! So fingers crossed pt ca urmeaza o discutie cu bosii despre programul meu cand vine vremea gradinitei.I’m hoping for the best…o ora in plus mi se pare huge in situatia data.

        Apreciază

      • 🙂 da, nu stiu cum mai puteti lucra voi asa, la noi cand vine un pusti suntem paralizati toti cu gurile cascate pana pleaca :))

        Apreciază

      • Define work :))
        Iti dai seama ca daca ai un dead-line si-ti crapa capul de griji n-ai vreme sa observi puradelul care alearga fluturand o foaie desenata prin firma…daca dead-line-ul nu exista, de obicei alergi dupa plod si-ti faci rapoartele avion ca sa-l distrezi. 😀 Cand n-ai alta solutie, copilul se adapteaza si la fel o fac si colegii de birou. Eu o indragesc in mod special pe fetita unui coleg pentru ca e foarte, foarte vorbareata. Am auzit din gurita ei replici care m-au uimit luand in considerare varsta ei. Ador s-o vad la birou si recunosc ca daca-i aud glasul prin firma imi fac drum prin zona tatalui ei doar ca s-o rapesc la mine in birou sa coloreze acolo si sa stam de vorba ca fetele. Asa am aflat ca ‘tati se relaxeaza pe fb cand mami e in delegatie” :)) si facem misto si acum pe tema asta, ca pe fetita mea n-a adus-o barza pt ca am nascut-o eu ca doar mi-a vazut burtica, ca treaba cu berzele e asa, o poveste ca la desene animate :)), ca telefoanele mobile nu sunt o enigma pt pusti si ca pot cu usurinta sa-ti seteze o alarma pt momentele in care simti ca adormi la birou :)) samd. Imi place ca lucurile astea, gen adus plodul la birou pt o ora, se intampla from time to time, insa in cazul meu ar trebui sa fie o chestie aproape zilnica, si atunci nu prea ma mai incanta. 😦

        Apreciază

  4. De acord cu tot de ai mentionat. Petrecem prea putin timp cu copii nostri si ei cu noi. Nu imi place directia in care merge societatea referitor la subiectul asta. Lasam copii la gradinita 9-10 ore si noi petrecem 4 ore cu ei, nici alea intregi, ca se mai ivesc si altele de facut. Nu e normal. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu mai ai control asupra educatiei, ca se ocupa altcineva de ea. Drept urmare, nici copii nu sunt prea incantati ca trebuie sa petreaza toata ziua la gradi. Anya cel putin, e incantata sa mearga la gradi jumate de zi, cat sa se joace, sa invete lucruri noi. Dar atat. La pranz acasa, sa doarma cu mami sa ne jucam, etc.
    Am tot amanat momentul, desi ma gandeam demult la el, dar eu am luat o decizie foarte importanta pentru amandoua. Am renuntat la job. Voi lucra de acasa, doar part-time, cat e ea la gradi, dupa care petrecem timpul impreuna. In felul asta, va merge si la gradi 4 ore, iar restul timpului va sta cu mami.
    Aspectul financiar si partea profesionala au pierdut teren la mine, incepand de luna asta. Sa ne ocupam de lucrurile importante in viata, zic.

    Apreciază

    • Simo, eu cred ca e o decizie buna. Adica cel mai important e sa fim noi impacati si ei fericiti :). Sara nu are o problema cu statul la gradinita, are o problema cu statul la gradinita fara noi :)). Ei logic i s-ar parea sa stam si fim si noi acolo cu ea. Nici eu nu m-as supara 😀

      Apreciază

  5. Mi-am luat o ora libera de la munca intr-o zi cand imi era foarte dor de fiica-mea si am mers s-o vad in parc. Era cu bona, amandoua pe jos, linistite, radeau. Nu se grabeau nicaieri, bona nu era obosita, nici nu avea de mers la cumparaturi, nici nu se grabea sa termine tura in parc ca sa ajunga si la piata. In ziua aia i-am spus bonei ca o invidiez grozav de tare, ca poate sa stea cu Do asa mult timp… Ea a inteles ca o invidiez pentru ca are timp sa stea in parc si sa nu munceasca 🙂

    Apreciază

  6. Eu sunt mai norocoasa. Cand M avea 3 ani si un pic iar T un an, trebuia sa ma intorc la job. Pur si simplu nu puteam sa o las pe T singura: era prea mica, nici nu mergea, de vorbit nici atat, mi se parea imposibil sa o las cu cineva strain. Bunicii sunt indisponibili, cresa de stat pica din start, bona nu prea imi convenea si cel mai mult si cel mai mult – nu ma lasa inima, Asa ca am renuntat la job (a picat intr-un moment bun ca am plecat si cu ceva bani de acolo), mi-am gasit un job part-time (de la 18.00 la 22.00). Salariul ok pt 4 ore, plus stimulentul de insertie. Sotul are salariul un pic peste medie (cred) si era el cu ei seara. Banii nu fugeau pe bona sau cresa si reuseam sa ne crestem noi copiii, fara alte interventii. Acum (cand peste 2 luni nu mai primesc nici stimulent), am reusit sa imi gasesc inca un job, full-time, lucrand de acasa. Jobul nu este ff solicitant (nu trebuie sa stau la calculator tot timpul astora 8 ore), destul de flexibil si sezonier. Salariul nu este grozav dar oricum, este mult mai mult decat stimulentul. Recunosc ca pana acum au fost multe luni in care in ultima saptamana ramaneam cu cateva zeci de lei dar nu regret nimic; in schimb eram foarte stresata in legatura cu ce voi face dupa ce nu mai primesc stimulentul. Consider ca am fost foarte norocoasa si ca Dumnezeu intotdeauna m-a ajutat la momentul potrivit, exact cand aveam nevoie de o solutie. Ma bucur de momentele astea si sper sa am sansa de a fi alaturi de ei cat mai mult timp de acum incolo. Pentru mine, cariera nu inseamna nimic fata de a imi creste copiii. Oricum, consider ca poti sa ai o traiectorie ascendenta oricand in viata, chiar si pe la 40 de ani, cand copiii nu vor mai avea atata nevoie de mine si poate vor avea mai multa nevoie de bani. Acum eu zic ca sunt esentiala pentru ei. Pentru nicio firma si pentru niciun management nu am aceeasi valoare pe care o am pentru ei.

    Apreciază

  7. Ah, da, ai dreptate…
    De exemplu, stiu de la o prietena ca in Germania, mamele sunt incurajate sa lucreze part-time dupa ce ies din concediul de maternitate, fiind multe locuri de munca disponibile cu salarii decente (nu ca la noi cu part time de 800 de lei) in varianta de 4 ore. Nu e frumos? Mi-as dori asa ceva si la noi… Eu acum sunt in al 2 lea an de stat acasa, dupa care o sa o dam la gradi. Nu avem bunici langa noi asa ca nu avem alta solutie. Sper doar sa gasesc una potrivita. Noi stam in Pipera, eu lucrez tot in Pipera, dar aici toate gradinitele sunt mega scumpe (si vin copii de ambasadori, diplomati, politicieni etc). Deci nu e de noi…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s