Nu știu câți dintre noi mai au norocul să aibă o țară. Noi ne-am propus ca în fiecare an să o ducem vara cât mai mult timp la tara. Mai ales când sunt căldurile astea în București.
Mi se pare sincer o idee buna pentru un copil. Pentru Sara, orice zi e o aventură plină de surprize.
A privit fascinată cum Tanti Maria mulgea vaca și vițelul sugea.
A plâns disperată și a stat la mine în brațe o oră când a înțepat-o o viespe în nas (a fost invazie anul ăsta).
A râs în hohote când a văzut curcanii mâncând și a cerut să îi revadă în fiecare zi.
A udat florile din grădină. Dar nu s-a jucat, le-a udat ca un om mare, cu răbdare și simț de răspundere.
S-a făcut absolut neagră, din cap până în picioare, in each and every single day.
S-a jucat cu pisicuța care a iubit-o și o urma peste tot.
De câini nu mai vorbesc, este împărăția cățeilor acolo.
A aruncat, deja ca un specialist, cu pietre-n râu, i-a reușit și o broască la un moment dat.
Să vă mai zic că iar a mâncat prune din prunul din fundul grădinii și roșii și bineînțeles, împreună cu mă-sa muuuulte alune? A mers cu găletușa ei roz să culeagă roșiile și a cărat o găletușă cu apă cot la cot cu noi să le udăm. Am gătit împreună și a mâncat chiar mai mult decât de obicei, deși nu mi se părea posibil. A făcut baie cel puțin o dată pe zi în piscinuța aia de boraci ce încă o încape. Cred că toți o invidiam sincer.
A aterizat (la propriu, peste gard) o broască țestoasă la noi în curte și câteva zile Sara a hrănit-o, a studiat-o, a căutat-o, a strigat-o. A evadat când a lăsat bunică-mea poarta deschisă. Broasca, nu Sara. Era o broască aberant de rapidă, se ridica așa pe piciorușe și fugea. Eu n-am mai văzut așa ceva. Plus că a mâncat porc și pește ceea ce e dubios pentru o broască. De altfel, și o viespe a furat o bucată de pește, ceea ce de asemenea e extrem de dubios.
A mâncat pești din râu, prăjiți, dupa ce a fost la pescuit. Și ciorbă de peștișori din aia. Și biscuiți cu forme, de la bunica.
A mers kilometri întregi, singură. A cules flori de pe marginea drumului și am făcut împreună cele mai frumoase buchețele ever.
A învățat o sumedenie de lucruri ca un burete mic ce e. Este evident că ei sunt mai deștepți ca noi. Într-o zi, vine la mine cu o buruiană-n mână. Eu zic, pupăcind-o: Vai, mama, mi-ai adus o floricică! E cea mai frumoasă floricică pe care am primit-o în viața mea! (e replică standard, așa zic și la un fir de iarbă). La care fie-mea îmi răspunde, scurt: Nu ie foicică, mami, ie codița șoicelului! Atât.
Nooo, ce sa zic?? Cu riscul de a fi considerata o mama „denaturata”, care nu-si educa copilul (am intalnit cateva persoane care m-au caracterizat asa) o sa spun ca si eu sunt „pro copil crescut la tara, cat mai mult”.
Fie-mea (are 2 ani si 1 luna) de exemplu de pe la 1 an si un pic creste la tara ( o duc dimineata si o aduc seara ) la parintii mei, la vreo 15 km de oras. Si da , de dimineata pana seara alearga cu mamaie la pui, la curci, la rate. Da apa la mee, la apurasi,la coco. Asteapta cuminte sa mulga mamaie pe „mu si sa i dea apte”. Mananca fructe direct din copac, uneori nespalate. Uneori scapa bucatica de paine in tarana, o ridica, o scutura si musca iar din ea. N-am facut niciodata caz din asta. Dimpotriva. Uneori , o gasesc seara cu genunchii /coatele julite. O intreb de ce. Imi explica frumos cum a alergat dupa ham / mnea-mneau iar in ochii ei se citeste fericirea de copil.
Deja cunoaste (si o cunosc) toti vecinii, ba pe unii ii striga la gard si le ordona „ia-ma la tine”.
Poate nu stie atat de multe poezii si cantecele ca cei de la oras / dusi la cresa / la diverse cercuri pt copii, nu a descoperit inca mania calculatorului… in schimb cunoaste toate natiile de animale, stie multe alte chestii (nu ma intind aici, ca ar trebui sa fie doar un comentariu, nu o poveste).
Si da, eu ca mama, ma simt implinita si multumita cu alegerea facuta: am un copil fericit, sanatos, vesel… !!!
ApreciazăApreciază
cred ca toata lumea te invidiaza. sau ar trebui 🙂
ApreciazăApreciază
Ce vacanta frumoasa! pentru un copil mic cred ca e cea mai frumoasa vacanta posibila.
Si eu am tara, doar ca foarte departe (Maramures) asa ca doar pe baiat, care e mai mare, am avut curaj sa il las. Inafara de caini si pisici a avut cam tot ce ai spus si tu: kilometri facuti la picior, udat si cules legume (plus mancat, ceea ce e iesit din comun la noi), studiat animale (in mod special iepuri) si, bonus, baie la rau. L-am invidiat in fiecare zi 🙂 si mi-am adus aminte de vacantele mele la tara, desi atunci nu ma bucuram atata de ele…
ApreciazăApreciază
si eu am urat statul la tara, abia acum, dupa ce am nascut a inceput sa imi placa 🙂
ApreciazăApreciază
Subscriu. De dragul copilului am rezistat eu eroic, in varf de deal, la casa. In primul an, la prima zapada cand n-am reusit sa scot masina din curte din pricina zapezii viscolite, ideea ca o sa am un copil care o sa creasca in aer curat alergand prin iarba m-a facut sa nu-mi fac bagajelul sa plec printre troiene, pe jos, inapoi la mama la bloc. :)) Ca-n orice alta locatie, exista avantaje si dezavantaje, dar bucuria fiica-mii cand vede prin curtile vecinilor pe care ii viziteaza frecvent, de la boboci de rata la miei si vaci nu o pot reda in cuvinte.
ApreciazăApreciază
dap, cu traitul propriu zis la casa e o discutie mai lunga si clar unul din avantaje e spatiul pentru copil 🙂
ApreciazăApreciază