Pe-un picior de plai (da, iar)

Standard

Nu știu câți dintre noi mai au norocul să aibă o țară. Noi  ne-am propus ca în fiecare an să o ducem vara cât mai mult timp la tara. Mai ales când sunt căldurile astea în București.

Mi se pare sincer o idee buna pentru un copil. Pentru Sara, orice zi e o aventură plină de surprize.

A privit fascinată cum Tanti Maria mulgea vaca și vițelul sugea.

A plâns disperată și a stat la mine în brațe o oră când a înțepat-o o viespe în nas (a fost invazie anul ăsta).

A râs în hohote când a văzut curcanii mâncând și a cerut să îi revadă în fiecare zi.

A udat florile din grădină. Dar nu s-a jucat, le-a udat ca un om mare, cu răbdare și simț de răspundere.

S-a făcut absolut neagră, din cap până în picioare, in each and every single day.

S-a jucat cu pisicuța care a iubit-o și o urma peste tot.

De câini nu mai vorbesc, este împărăția cățeilor acolo.

A aruncat, deja ca un specialist, cu pietre-n râu, i-a reușit și o broască la un moment dat.

Să vă mai zic că iar a mâncat prune din prunul din fundul grădinii și roșii și bineînțeles, împreună cu mă-sa muuuulte alune? A mers cu găletușa ei roz să culeagă roșiile și a cărat o găletușă cu apă cot la cot cu noi să le udăm. Am gătit împreună și a mâncat chiar mai mult decât de obicei, deși nu mi se părea posibil. A făcut baie cel puțin o dată pe zi în piscinuța aia de boraci ce încă o încape. Cred că toți o invidiam sincer.

A aterizat (la propriu, peste gard) o broască țestoasă la noi în curte și câteva zile Sara a hrănit-o, a studiat-o, a căutat-o, a strigat-o. A evadat când a lăsat bunică-mea poarta deschisă. Broasca, nu Sara. Era o broască aberant de rapidă, se ridica așa pe piciorușe și fugea. Eu n-am mai văzut așa ceva. Plus că a mâncat porc și pește ceea ce e dubios pentru o broască. De altfel, și o viespe a furat o bucată de pește, ceea ce de asemenea e extrem de dubios.

A mâncat pești din râu, prăjiți, dupa ce a fost la pescuit. Și ciorbă de peștișori din aia. Și biscuiți cu forme, de la bunica.

A mers kilometri întregi, singură. A cules flori de pe marginea drumului și am făcut împreună cele mai frumoase buchețele ever.

A învățat o sumedenie de lucruri ca un burete mic ce e. Este evident că ei sunt mai deștepți ca noi. Într-o zi, vine la mine cu o buruiană-n mână. Eu zic, pupăcind-o: Vai, mama, mi-ai adus o floricică! E cea mai frumoasă floricică pe care am primit-o în viața mea! (e replică standard, așa zic și la un fir de iarbă). La care fie-mea îmi răspunde, scurt: Nu ie foicică, mami, ie codița șoicelului! Atât.

IMG_3861-2 IMG_3862-2 IMG_3873-2 IMG_3991-2 IMG_4233-2 IMG_4301-2 IMG_4601 IMG_4619 IMG_4683-2 IMG_4807-2 IMG_5142

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Nooo, ce sa zic?? Cu riscul de a fi considerata o mama „denaturata”, care nu-si educa copilul (am intalnit cateva persoane care m-au caracterizat asa) o sa spun ca si eu sunt „pro copil crescut la tara, cat mai mult”.
    Fie-mea (are 2 ani si 1 luna) de exemplu de pe la 1 an si un pic creste la tara ( o duc dimineata si o aduc seara ) la parintii mei, la vreo 15 km de oras. Si da , de dimineata pana seara alearga cu mamaie la pui, la curci, la rate. Da apa la mee, la apurasi,la coco. Asteapta cuminte sa mulga mamaie pe „mu si sa i dea apte”. Mananca fructe direct din copac, uneori nespalate. Uneori scapa bucatica de paine in tarana, o ridica, o scutura si musca iar din ea. N-am facut niciodata caz din asta. Dimpotriva. Uneori , o gasesc seara cu genunchii /coatele julite. O intreb de ce. Imi explica frumos cum a alergat dupa ham / mnea-mneau iar in ochii ei se citeste fericirea de copil.
    Deja cunoaste (si o cunosc) toti vecinii, ba pe unii ii striga la gard si le ordona „ia-ma la tine”.
    Poate nu stie atat de multe poezii si cantecele ca cei de la oras / dusi la cresa / la diverse cercuri pt copii, nu a descoperit inca mania calculatorului… in schimb cunoaste toate natiile de animale, stie multe alte chestii (nu ma intind aici, ca ar trebui sa fie doar un comentariu, nu o poveste).
    Si da, eu ca mama, ma simt implinita si multumita cu alegerea facuta: am un copil fericit, sanatos, vesel… !!!

    Apreciază

  2. Ce vacanta frumoasa! pentru un copil mic cred ca e cea mai frumoasa vacanta posibila.
    Si eu am tara, doar ca foarte departe (Maramures) asa ca doar pe baiat, care e mai mare, am avut curaj sa il las. Inafara de caini si pisici a avut cam tot ce ai spus si tu: kilometri facuti la picior, udat si cules legume (plus mancat, ceea ce e iesit din comun la noi), studiat animale (in mod special iepuri) si, bonus, baie la rau. L-am invidiat in fiecare zi 🙂 si mi-am adus aminte de vacantele mele la tara, desi atunci nu ma bucuram atata de ele…

    Apreciază

  3. Subscriu. De dragul copilului am rezistat eu eroic, in varf de deal, la casa. In primul an, la prima zapada cand n-am reusit sa scot masina din curte din pricina zapezii viscolite, ideea ca o sa am un copil care o sa creasca in aer curat alergand prin iarba m-a facut sa nu-mi fac bagajelul sa plec printre troiene, pe jos, inapoi la mama la bloc. :)) Ca-n orice alta locatie, exista avantaje si dezavantaje, dar bucuria fiica-mii cand vede prin curtile vecinilor pe care ii viziteaza frecvent, de la boboci de rata la miei si vaci nu o pot reda in cuvinte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s