Nu știu câți dintre noi mai au norocul să aibă o țară. Noi  ne-am propus ca în fiecare an să o ducem vara cât mai mult timp la tara. Mai ales când sunt căldurile astea în București.

Mi se pare sincer o idee buna pentru un copil. Pentru Sara, orice zi e o aventură plină de surprize.

A privit fascinată cum Tanti Maria mulgea vaca și vițelul sugea.

A plâns disperată și a stat la mine în brațe o oră când a înțepat-o o viespe în nas (a fost invazie anul ăsta).

A râs în hohote când a văzut curcanii mâncând și a cerut să îi revadă în fiecare zi.

A udat florile din grădină. Dar nu s-a jucat, le-a udat ca un om mare, cu răbdare și simț de răspundere.

S-a făcut absolut neagră, din cap până în picioare, in each and every single day.

S-a jucat cu pisicuța care a iubit-o și o urma peste tot.

De câini nu mai vorbesc, este împărăția cățeilor acolo.

A aruncat, deja ca un specialist, cu pietre-n râu, i-a reușit și o broască la un moment dat.

Să vă mai zic că iar a mâncat prune din prunul din fundul grădinii și roșii și bineînțeles, împreună cu mă-sa muuuulte alune? A mers cu găletușa ei roz să culeagă roșiile și a cărat o găletușă cu apă cot la cot cu noi să le udăm. Am gătit împreună și a mâncat chiar mai mult decât de obicei, deși nu mi se părea posibil. A făcut baie cel puțin o dată pe zi în piscinuța aia de boraci ce încă o încape. Cred că toți o invidiam sincer.

A aterizat (la propriu, peste gard) o broască țestoasă la noi în curte și câteva zile Sara a hrănit-o, a studiat-o, a căutat-o, a strigat-o. A evadat când a lăsat bunică-mea poarta deschisă. Broasca, nu Sara. Era o broască aberant de rapidă, se ridica așa pe piciorușe și fugea. Eu n-am mai văzut așa ceva. Plus că a mâncat porc și pește ceea ce e dubios pentru o broască. De altfel, și o viespe a furat o bucată de pește, ceea ce de asemenea e extrem de dubios.

A mâncat pești din râu, prăjiți, dupa ce a fost la pescuit. Și ciorbă de peștișori din aia. Și biscuiți cu forme, de la bunica.

A mers kilometri întregi, singură. A cules flori de pe marginea drumului și am făcut împreună cele mai frumoase buchețele ever.

A învățat o sumedenie de lucruri ca un burete mic ce e. Este evident că ei sunt mai deștepți ca noi. Într-o zi, vine la mine cu o buruiană-n mână. Eu zic, pupăcind-o: Vai, mama, mi-ai adus o floricică! E cea mai frumoasă floricică pe care am primit-o în viața mea! (e replică standard, așa zic și la un fir de iarbă). La care fie-mea îmi răspunde, scurt: Nu ie foicică, mami, ie codița șoicelului! Atât.